Astăzi se împlinesc 284 de ani de la nașterea lui George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii, comandant suprem al Armatei Continentale în timpul revoluției americane și unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite. A mai prezidat convenția care a schițat textul Constituției Statelor Unite.
George Washington și sclavia
Washington s-a opus în particular sclaviei ca instituție pe care o vedea nesănătoasă din punct de vedere economic și lipsită de scuze ca moralitate. De asemenea, considera sclavia o sursă de diviziune socială care avea să ducă într-un final la ruperea unităţii naţionale. Totuşi, ca general al armatei, preşedinte al Convenţiei Constituante și primul președinte al Statelor Unite, nu a făcut declaraţii publice oficiale în care să critice sclavia, dorind probabil să evite izbucnirea unui scandal în tânăra republică.
Totuși, Washington a deținut sclavi imediat după moartea tatălui lui în 1743, când, la vârsta de 11 ani, a moștenit 10 sclavi. În 1759, la momentul căsătoriei, deținea deja 36 de sclavi, ceea ce-l încadra la marii proprietari de plantații. Martha Custis, văduva bogată cu care s-a însurat, a mai venit cu o zestre de 85 de sclavi, astfel că Washington și-a permis să cumpere și mai mult pământ cu care și-a triplat plantația din Mount Vernon. Până în 1774 Washington devenea stăpânul a peste 200 de sclavi.
Cu toate acestea, s-a opus sclaviei atât moral, cât și economic. Înainte de Revoluţia americană nu şi-a exprimat nicio opinie, dar după 1779, i-ar fi spus administratorului plantaţiei că şi-ar dori să-şi vândă toţi sclavii după terminarea războiului, în caz că americanii ar învinge. Mai credea că ţinând o populaţie mare de sclavi şi în continuă îmbătrânire nu mai era profitabil. În 1786, Washington îi scrie lui Robert Morris: „Nu există om pe pământ care să-şi dorească mai mult decât mine să vadă adoptarea unui plan pentru abolirea sclaviei.”
George Washington şi francmasoneria
Washington a fost iniţiat ca francmason în 1752. Avea un mare respect pentru Ordinul masonic, dar rareori lua parte la întâlnirile din lojă. A fost în special atras de mişcările dedicate principiilor iluministe. În 1777, o convenţie a lojelor din Virginia l-au propus pe Washington ca Mare Maestru al nou-înfiinţatei Mari Lojă a Virginiei, dar acesta a refuzat gradul, silit de necesitatea de a conduce Armata continentală. În 1788 a acceptat totuşi să fie numit Maestru în Loja Alexandria Nr. 22 din Virginia.
Revoluţia americană (1775-1783)
Washington s-a opus în 1765 Taxei timbrului, prima taxă directă către colonii, şi a început să-şi asume un rol conducător în rezistenţa colonială când protestele împotriva Actelor Townshend (1767) s-au răspândit. În 1769 Washington lansează proiectul elaborat de prietenul său George Mason în care se cerea Virginiei să boicoteze bunurile engleze până când Actele urmau să fie abrogate. Parlamentul britanic cedează în 1770 şi retrage Actele.
După bătăliile de la Lexington şi Concord lângă Boston în 1775, coloniile pleacă la război. Washington a apărut în al Doilea Congres Continental în uniformă militară, sugerând că este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experienţa militară şi carisma necesare unui comandant militar, pe lângă faptul că era cunoscut ca un mare patriot. Congresul a creat Armata continentală la 14 iunie, 1775, iar Washington a fost numit general şi comandant suprem.
Washington a avut trei roluri în timpul războiului: în 1775-1777 şi în 1781 când şi-a condus oamenii împotriva principalelor forţe britanice. Al doilea a fost să organizeze şi să antreneze armata. A găsit ofiţeri capabili precum generalul Nathanael Greene, generalul Daniel Morgan, şeful artileriei Henry Knox sau şeful de personal Alexander Hamilton. Cu toate acestea ofiţerii americani nu s-au comparat niciodată cu cei britanici în tactici şi manevre şi au pierdut constant luptele de teren. Ultimul rol, şi cel mai important, a fost să întruchipeze rezistenţa armată în faţa Coroanei. Strategia lui pe termen-lung a fost să menţină permanent o armată pe câmpul de luptă, şi în cele din urmă strategia a funcţionat. Personalul lui complex şi specializat şi abilităţile politice au ţinut Congresul, armata, francezii, miliţia şi statele îndreptate împreuna către un ţel comun.
În vara lui 1779, la directivele lui Washington, generalul John Sullivan a condus o campanie de distrugere a cel puţin 40 de aşezări indiene, aliate cu britanicii. În iulie 1780, 5000 de soldaţi veterani francezi conduşi de Rochambeau au ajuns la Newport, Rhode Island pentru a întări efectivele americanilor. Americanii au mai fost sponsorizaţi cu 20.000$ în aur francez. Predarea Yorktown-ului pe 17 octombrie1781 a marcat încheierea luptelor majore în America de Nord.
Anglia s-a resemnat să negocieze. După o serie de tratative secrete se ajunge la o pace separată (30 noiembrie 1782). Anglia recunoaşte independenţa vechilor sale colonii şi chiar le cedează teritoriul cuprins între Marile Lacuri la Nord, Mississippi, la vest, şi posesiunile spaniole, la sud. Un cadou somptuos. O negociere generală cu aliaţii insurgenţilor îşi va arăta roadele în Tratatul de la Versailles (3 septembrie 1783). O revanşă pentru Franţa, după dezastruosul Tratat de la Paris şi încheierea unui proces de durată pentru ex-coloniile engleze. În douăzeci de ani, rând pe rând, acestea îndepărtează Franţa şi se eliberează de sub dominaţia Angliei. Sub George Washington şi-au început propria istorie: aceea a unei noi Americi independente, o prelungire a Europei şi, în acelaşi timp, desprinsă din ea, moştenitoare a Angliei, dar născută din revolta împotriva unui guvern.
Convenţia Constituţională
George Washinton a fost unul dintre delegaţii aleşi să prezideze asupra Convenţiei Constituționale. De asemenea, el este un promotor foarte important al Congresului. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi paricipanţi, a luat parte întreaga fostă colonie. De-a lungul Convenţiei s-a urmărit crearea Constituţiei Statelor Unite ale Americii.
Washinton a fost ales drept preşedintele Convenţiei. Cu toate acestea, voturile au rămas secrete până la atingerea concluziei. Toţi delegaţii se angajaseră să nu divulge nimic până se ajungea la un compromis final. Cu toate acestea, Convenţia avea un caracter conjuctural. Chiar dacă la început, au existat nenumărate confruntări de interese, încetul cu încetu s-a ajuns la un compromis, iar concepţiile intrate în vigoare la acea dată sunt valabile şi în ziua de astăzi. Washinton a fost primul care a semnat documentul.
În urma dezbaterilor, Statele Unite ale Americii s-au ales cu un text concis, usor şi rapid de citit, care prevede toate eventualităţile şi a suferit doar câteva modificări foarte mici, dar care nu i-au modificat arhitectura.
Preşedinţia (1789-1797)
Colegiul electoral l-a ales pe Washington în unanimitate ca primul preşedinte al Statelor Unite în 1789, şi din nou în 1792 la alegeri. Rămâne singurul preşedinte care a primit 100% din sufragii. Primul Congres al SUA a votat un salariu de 25.000$ pentru Washington – o sumă foarte mare pentru vremea aceea. Washington, deja bogat, a refuzat salariul valorificându-şi astfel imaginea de serv public. În cele din urmă a acceptat totuşi salariul pentru a nu crea un precedent. A fost foarte atent la pompa şi ceremonialul oficial pentru nu se asemăna cu monarhiile europene şi a preferat titlul de Domnul Preşedinte.
Washington s-a dovedit un administrator abil. Fără mare tragere de inimă a mai îndeplinit un mandat şi a refuzat un al treilea, stabilind astfel politica a maxim două mandate pentru preşedinte.
Ultimii ani din viaţă
George Washington s-a pensionat în luna martie a anului 1797, când s-a întors la proprietatea sa din Mount Vernon. În această perioadă, fostul preşedinte s-a ocupat cu administrarea proprietăţilor, dar şi de propria distilerie, unde a creat propria producţie de alcool.
În urma deteriorării relaţiilor cu Franţa, i s-a oferit un post în armată. A participat la toate întâlnirile ce prevedeau planificarea acţiunilor militare, însă a evitat în totalitate implicarea în detalii. George a delegat alte personalităţi pentru a-i îndeplini majoritatea sarcinilor.
George Washington s-a ocupat de administrarea afacerilor şi de munca grea până în ultimele zile ale vieţii, neglijându-şi sănătatea şi sfaturile medicilor. A fost diagnosticat cu o boală numită “quinsey” sau “quincy”, manifestându-se ca o inflamaţie severă a gâtului. George Washington a decedat la data de 14 decembrie 1799, înconjurat de persoanele apropiate.
