Acum 20 de ani. Crizele anului 1996 reflectate în presa vremii.

0
135

România anului 1996 a debutat cu scandalul SRI. La 3 ianuarie directorul SRI, Virgil Măgureanu, și-a făcut public dosarul întocmit de fosta Securitate, din care reiese că a fost colaborator al acestei instituții. Deși o parte din presă a apreciat gestul lui Virgil Măgureanu, alți jurnaliști au criticat-o aspru. Printre cei mai vocali au fost cei de la România Mare care pe 29 decembrie 1995 anunțaseră că vor publica dosarul. C.V. Tudor a ieșit rapid la rampă în stilul caracteristic și a cerut demiterea directorului SRI, ba chiar a anunțat că se află în posesia mai multor documente incriminatorii.

La audierea în comisia parlamentară de control al activității SRI, Virgil Măgureanu a declarat că în cadrul instituției sale se există scurgeri de informații către șefii de publicații. Presa a fost bineînțeles și ea atrasă în acest vârtej, fiind cea mai activă în transmiterea informațiilor despre demararea anchetei. Probabil cel mai important moment al contactului presă-putere în acest caz a fost audierea directorului Adevărul, Dumitru Tinu, de către Comisia parlamentară SRI.

„Ieri (n.a. 11 ian 1996), Comisia parlamentară de control al activității SRI l-a invitat pentru audiere pe directorul ziarului Adevărul, Dumitru Tinu. Președintele comisiei, Vasile Văcaru, a explicat că mobilul invitației, îl constituie citarea numelui d-lui Tinu în cursul audierilor anterioare, de către senatorul C.V. Tudor, în sensul că directorul SRI Virgil Măgureanu, i-ar fi solicitat, cu mai mult timp în urmă, declanșarea unei campanii împotriva președintelui executiv al PDSR, dl. Adrian Năstase.”[1] Notează Adevărul pe 12 ianuarie 1996.

Dumitru Tinu și-a apărat poziția de ziarist, cât și pe cea a publicației afirmând că nu a primit și nici nu a urmat vreo indicație de la șeful SRI de a-l ataca în scris pe Adrian Năstase. „Am făcut de la început precizarea că ziarul Adevărul, ca ziar independent, și potrivit principiilor deontologice înscrise în statutul său, nu s-a angajat și nici nu se va angaja în campanii de presă împotriva nimănui. Articolele, anchetele noastre vizează fapt, nu persoane.”[2]

Agitația creată în jurul SRI de către publicația România Mare a continuat și în luna februarie când a publicat documente cu caracter secret aparținând instituției. Ion Iliescu s-a declarat preocupat de această problemă și a recomandat instituțiilor lezate și Procuraturii să se sesizeze și să demareze procedurile judiciare necesare. La 7 februarie Comisia parlamentară de control al activității SRI a decis că liderul PRM, C.V. Tudor, a încălcat legea prin publicarea acelor documente secrete de siguranță națională.

Între 19 și 21 ianuarie s-a desfășurat la București cel de-al IV-lea Congres PNȚCD, partid care și-a ales un nou președinte, în persoana lui Ion Diaconescu, care l-a depășit cu 539 de voturi împotriva a doar 151 pe contracandidatul său, Ion Rațiu. Presa a reflectat Congresul PNȚCD și pregătirea pentru alegerile din toamnă cu încredere: „Documentele reuniunii, luările de cuvânt au marcat o spectaculoasă atenuare a isteriei anticomuniste, o concentrare a programului politic pe rezolvarea problemelor concrete ale cetățeanului, o vizibilă tendință de pragmatism.”[3] (…) în sfârșit poate că au început să se așeze structurile unei Opoziții reale, credibile și capabile de a oferi soluția alternativă (…) E un semn, cu siguranță, de înțelepciune.”[4] „Congresul PNȚCD a fost, pentru mulți (…), o revelație. Pentru alții, a fost o confirmare. (…) PNȚCD s-a dovedit cel mai puternic, unit și motivat partid.”[5]

Ulterior, președintele PNȚCD a declarat că în cazul în care Emil Constantinescu nu va accede în turul doi de scrutin, CDR îl va susține pe Petre Roman. Presa a primit cu bine și alte mișcări de pe scena politică, cum ar fi această lansare a candidaturii pentru prezidențiale a lui Petre Roman. „Candidatura lui Petre Roman este o candidatură serioasă și chiar puternică.”[6]

„Generalul Pitulescu demisionează în semn de protest față de complicitatea autorităților cu bandele crimei organizate”, titrează Adevărul în numărul din 15 februarie, știre ce va avea ecouri puternice în relația dintre presă și putere. Pe 14 februarie, șeful IGP, generalul Ion Pitulescu, și-a prezentat demisia pe motivul corupției la nivel înaltă, dar și a complicității infracționale ale instituțiilor statului, în special Poliția și Justiția. A doua zi a fost anchetat de membrii comisiei de apărare a Senatului, iar declarațiile sale au declanșat o reacție în lanț a dezvăluirilor în presă.

Ministrul de Interne, Doru Ioan Tărăcilă a declarat pentru Adevărul că demisia generalului Pitulescu a venit pe fondul acuzațiilor din presă, conform cărora poliția este de vină pentru fapturile că nu se soluționează cazurile de corupție și că mafia economico-politică continuă să prolifereze pe toate drumurile: „Noi am făcut propuneri de arestări și am înaintat dosare spre soluționare justiției, unde zac, fără sentințe cu anii. Am discutat peste cinci ore cu primul-ministru pe marginea acestei chestiuni. Concret, l-am pus în temă cu situația invocată de gen. Pitulescu. N-am ajuns să formulăm concluzii. Cât despre mafii, bineînțeles că ele există. Gândiți-vă numai la membrii PL 93 și PD.”[7]

Scandalul a continuat să crească inflamat de presa tot mai implicată în dezvăluirile jocurilor de interese din justiție. Ministrul Justiției, Iosif Gavril Chiuzbaian a declarat într-o conferință de presă că ziarul Adevărul a declanșat de mai multă vreme o campanie de denigrare la adresa sa și a afirmat că publicația  „se angajează fățiș în jocurile politice de culise.” Cotidianul a catalogat drept mincinoase afirmațiile ministrului de Interne și a notat: (…) dl. Chiuzbaian a încercat să-și acopere greșelile abătând atenția într-o altă direcție (…) În ceea ce privește ziarul Adevărul, a da curs unor semnale de nemulțumire venite din partea cetățenilor (…) nu credeam că așa ceva poate fi pus pe seama unui plan de discreditare a Justiției.”[8] În aceeași conferință de presă ministrul de Interna a mai acuzat ziarul că ar fi regizat emisiunea „Linia întâi” (15 februarie, 1996) în colaborare cu postul „Tele 7 abc”. Acesta ar fi constatat că cele trei persoane care au intervenit în direct în emisiune și care au criticat prestația domniei sale și felul în care unii magistrați soluționează cauzele nu și-au declinat identitatea. Ca răspuns la această acuzație Adevărul a publicat în apărarea sa toate intervențiile telefonice ale telespectatorilor din timpul emisiunii.

Încă de la începutul anul 1996 s-a dovedit a fi unul al marilor scandaluri de corupție. Astfel e lesne de înțeles de ce relația dintre presă și putere a fost mai tensionată ca niciodată în acea perioadă și probabil cu efecte indirecte asupra alegerilor din toamnă. Începând cu 1996 presa românească a început să-și ia tot mai în serios rolul de „câine de pază al democrației”, neratând niciun moment de a sancționa politicul de fiecare dată când a avut ocazia. Un alt asemenea caz este cel al  afacerii „Cobra”, prin care statul român a purtat negocieri cu compania americană Bell Elicopter privind achiziționarea a 96 de elicoptere de atac de către armata română la prețul de un miliard de dolari. În editorialul „Cobra sare la gâtul bugetului”, Cristian Tudor Popescu atrage atenția asupra acestei situații: „Abia s-a reușit, prin eforturile conjugate ale Guvernului și Parchetului, înăbușirea afacerii elicopterelor de ocazie Puma, că o nouă sălbăticiune exotică dă târcoale spațiului nostru aerian: Cobra. Dacă în cazul felinei, de munte era vorba „doar” de o găinărie de câteva milioane de dolari (…) afacerea elicopterelor de atac Cobra este o panama de proporții naționale sau, mai exact, antinaționale.” După ce a prezentat detaliat întreaga afacere și toate implicațiile sale la nivel politic, CTP a conchis: „Nu știm ce-o fi vorbit președintele Iliescu în America pe această temă, dar, din câte se vede, ne găsim în fața unei noi situații de tip „Ceaușescu-Rombac” sau „Alouette”, în care suntem gata, pentru a câștiga un strop de băgare de seamă din partea unei mari puteri să aruncăm țara, și așa secătuită, într-o „afacere” pe care or s-o plătească și urmașii urmașilor noștri.”[9]

Reacțiile politice nu au întârziat să apară, premierul Nicolae Văcăroiu considerând corectă atitudinea ziarului Adevărul în cazul „Cobra”[10]. „Șeful Executivului nu are nimic de ascuns opiniei publice, deci este deschis unui eventual dialog pe tema finanțării producerii de elicoptere COBRA în România.” a mai consemnat Adevărul.

În paginile Adevărului nu s-a omis să se aducă critici nici televiziunii naționale, considerată televiziune de partid, mai exact a PDSR-ului, în articolul „La TVR, te uiți și câștigă… partidul!”, semnat de Răzvan Mitroi. Autorul acuză TVR-ul că ar face campanie electorală PDSR-ului prin prezentarea de „imagini ale candidatului PDSR la Primăria Capitalei, Ilie Năstase, îmbrăcat în alb veșmânt neprihănit, împărțind mărțișoare noilor născuți pentru a avea noroc în viață.” Articolul mai atrage atenția că la Actualitățile de pe 2 martie reportajul „a înfățișat la lucru pe membrii Guvernului și ai Delegației Permanente a PDSR, răspândiți prin toată țara să convingă poporul că Executivul a făcut multe lucruri bune și o să mai facă, că tot vin alegerile. (…) Nu ceea ce ați văzut nu a fost campanie electorală. A fost doar o emisiune a TVR, post la care plătiți abonament. Iar de câștigat, a câștigat partidul.”[11]

 

[1] Adevărul, nr. 1764, 12 ian. 1996, p.1

[2] idem

[3] Ion Cristoiu, Evenimentul zilei, 23 ian. 1996

[4] Mihai Cernat, Dimineața, 23 ian. 1996

[5] Roxana Iordache, România liberă, 24 ian. 1996

[6] Andrei Cornea, revista „22”, 7-13 feb. 1996

[7] Adevărul, 16 feb. 1996

[8] Idem, 24 februarie, 1996

[9] Cristian Tudor Popescu, „Cobra sare la gâtul bugetului”, Adevărul, nr.1802, 26 feb. 1996, p.1

[10] Adevărul, 29 feb.1996, p.1

[11] Răzvan Mitroi, „La TVR, te uiți și câștigă…partidul”, Adevărul, nr.1808, 4 mar. 1996, p.1

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here