Apariție volum: Generalul Nicolae Rădescu. Figura unui om de stat în imagini şi documente

0
78
Apariție volum: Generalul Nicolae Rădescu. Figura unui om de stat în imagini şi documente

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Editura Oscar Print anunţă apariţia volumului Generalul Nicolae Rădescu. Figura unui om de stat în imagini şi documente, autori:Oana Ionel Demetriade şi Alexandru Şerbănescu

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la impunerea în România a primului guvern pro-comunist, condus de Petru Groza, la presiunile Moscovei. Luna februarie şi începutul lunii martie ale anului 1945 au fost dramatice pentru situaţia regimului politic din ţară. Premierul guvernului de coaliţie, generalul Nicolae Rădescu, susţinut de Regele Mihai şi partidele Naţional Ţărănesc şi Liberal, a încercat să stăvilească asaltul fără precedent declanşat de Partidul Comunist, susţinut de Armata Roşie de ocupaţie, asupra ordinii interne.

Punctul culminant l-a constituit ziua de 24 februarie 1945, când, în Bucureşti şi în mai multe locuri din ţară, s-au desfăşurat manifestaţii împotriva guvernului, conduse de miniştrii comunişti. În aceeaşi seară, premierul s-a adresat ţării, printr-un discurs transmis de postul naţional de radio, arătând adevărata situaţie: încercarea de destabilizare a ţării, pusă la cale de comunişti, cu scopul de a pune mâna pe putere. După această cuvântare, asupra radioului s-a impus cenzura totală timp de mai bine de 40 de ani.

Volumul reprezintă o monografie în imagini a vieţii şi activităţii generalului Nicolae Rădescu. Au fost folosite surse documentare şi fotografii din arhive publice şi private, din ţară şi din străinătate, majoritatea inedite, alături de mărturii despre Unchiul Nicu ale nepotului de soră al generalului, Prof. univ. dr. Alexandru Şerbănescu. Miza volumului este de a oferi o retrospectivă cinematografică asupra destinului unui om care, în mod dramatic, a marcat sfârşitul unei lumi. Din acest motiv, documentele puse în scenă, alături de fotografii, au şi ele, în primul rând, un rol ilustrativ, fiind publicate în facsimil. Astfel, maniera în care este conceput volumul reprezintă o noutate.

Volumul va fi lansat joi, 12 martie 2015, orele 16, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României (Calea Victoriei, nr. 12). Vor  lua  cuvântul:  Prof.  univ.  dr.  Mihai  Retegan, Facultatea  de  Istorie, Universitatea din Bucureşti; Silviu B. Moldovan, şeful Serviciului Cercetare, Editare din cadrul ConsiliuluiNaţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ; Prof. univ. dr. Alexandru Şerbănescu ; Oana Ionel Demetriade, consilier Serviciul Cercetare, Editare al C.N.S.A.S. ; Dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here