Ion Gavrilă Ogoranu. Între rezistența anticomunistă și rezistența legionară.

0
436
Ion Gavrilă Ogoranu. Între rezistența anticomunistă și rezistența legionară.

Ideea eseului a plecat de la conferința Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România[1] susținută în aprilie 2013 de cercetătorul german de origine română William Totok cu aportul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc și în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Conferința a fost una aprig dezbătută în care au existat puncte de vedere diametral opuse, pro și contra lui Ogoranu și a rezistenței sale.

Reconsiderările la adresa lui Ion Gavrilă Ogoroanu, ca și la adresa altor figuri din mișcarea anticomunistă, nu au apărut din rea voință cum afirmă unele cercuri[2], ci mai degrabă ca un răspuns la trendul de mistificare a anumitor personalități sau grupări din trecutul recent al României. Exemple ar fi multe, printre cele mai populare numărându-se încercările de exonerare de o vină istorică evidentă ale lui Ion Antonescu sau ale mișcării legionare. Trebuie înțeles faptul că nu toți cei care au luptat împotriva comunismului sunt neapărat eroi, așa cum nu toți cei care au făcut temniță sub regimul comunist sunt neapărat martiri.

Mai departe, în activitatea Grupului carpatin-făgărășan și a modului de gândire al lui Ogoranu se pot identifica diverse similitudini cu ideologia legionară. Printre cele mai pregnante sunt modul de organizare paramilitară asemănătoare cuiburilor legionare, modul de raportare la ideea de neam și țară prin prisma ortodox-naționalismului, dar și aspecte ritualice precum cultul morților sau cântecul.

La fel de prezentă în ideologia legionară, este convingerea lui Ogoranu în scopul mesianic pe care îl are mișcarea de rezistență, chiar dacă acesta va fi atins doar prin jertfă:
„Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.[3]

Că mișcarea legionară se face vinovată de crime împotriva umanității, de antisemitism și xenofobie, de activități fasciste și violențe nu este un secret. Cei care încă încearcă să ia apărarea fie cu argumente religioase, fie fals-juridice[4], fac abstracție de drama a zeci și sute de oameni care au avut de suferit de pe urma acțiunile violente ale legionarilor. Dar Este apartenența la mișcarea legionară un argument sine qua non pentru anatemizarea definitivă a unei persoane? Există viață după mișcarea legionară? Aveam aceeași situația și în cazul unor figuri de seamă ale culturii românești precum Noica, Cioran sau Eliade.
Ion Gavrilă Ogoranu a făcut parte din Frățiile de Cruce, dar trebuie să înțelegem dacă a dus moștenirea legionară mai departe prin lupta în Munții Făgărașului. Sau a fost o luptă complet dezinteresată de coloratura politică și de ideologiile vremii? „pe vremea aceea nu te întreba nimeni din ce partid ai făcut parte, ci dacă eşti gata să lupţi şi să mori pentru ţara asta. Problema coloraturii politice a fost o invenţie a Securităţii de ieri şi de azi pentru a ponegri şi a dezbina.” Spune Ogoranu într-un articol din 1991. Două lucruri sunt însă certe. Înainte de cel de-al doilea război mondial a fost legionar cu acte în regulă, iar după 1989 și-a reluat activitate de promovare a principiilor legionare fiind președinte al Partidului „Pentru Patrie”, partid ce se considera urmașul legitim al mișcării legionare și urmărea reintrarea în legalitate a fostei Gărzi de Fier.

Acestea sunt unele dintre aspectele demitizatoare pentru creionarea unui portret cât mai corect al lui Ogoranu. O demitizare de care care aveam nevoie în plan academic după aproape cinci secole de glorificări gratuite și de hiperbolizări ale diferitelor episoade din istoria României. Naționalismul, fie el interbelic sau de după al doilea război mondial, nu a făcut, pe plan istoric, decât să altereze istoria României, indiferent de regimul sub care s-a manifestat. Astfel, că demersurile unor istorici de a demitiza este perfect valabil. Însă, la fel cum corectitudinea politică poate trece în cealaltă extremă de anula libertatea de expresie, așa și demitizarea poate anula anumite merite reale și fapte de care noi ca români am putea fi mândri. Fundația „Memorialul durerii”, care a dedicat un episod special luptei lui Ogoranu, consideră, prin vocea Luciei Hossu Longin, că demitizarea este forțată și fără fundament în cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu[5]. De asemenea tot mai mulți specialiști, precum istoricul CNSAS Florian Banu, au luat apărare acestor demersuri armate: „Încă şi mai trist este faptul că şi la nivelul oamenilor simpli se conservă anumite stereotipii asupra rezistenţei armate, ba, uneori, şabloanele impuse de regimul comunist sunt radicalizate de interesele economice contradictorii dintre foştii luptători şi concetăţenii lor.”[6]

Între aceste perspective opuse, de punere sub semnul întrebării a personalității lui Ogoranu și a glorificării lui, este necesară obiectivitatea maximă în cadrul cercetării, fiindcă este pusă problema despre cum ar trebui să se raporteze societatea românească la mișcări sau figuri controversate care au fost asociate cu  extrema dreaptă. În această situație, proiectul de față va căuta să răspundă la întrebări precum: Există un merit a lui Ogoranu? Dacă da, care este meritul? Este anulat meritul dacă Ogoranu a fost legionar? Erou anticomunist sau fascist? Rezistență anticomunistă sau rezistență legionară?
Într-o perioadă în care avem diferite conflicte pe baza trecutului nostru recent, un studiu detaliat pe marginea acestui subiect ar fi binevenit. Scandalul în urma oferirii lui Valeriu Gafencu titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna,  judecarea foștilor torționari din lagărele comuniste sau așa-zisa „Lege antilegionară” sunt câteva din cazurile care creează multă agitație mediatică și dezbinare în rândul societății tocmai din lipsa cunoașterii și înțelegerii unor fenomene istorice. Astfel, sunt necesare cercetări obiective și profesioniste care să rezolve unele aspecte neclarificate încă la nivel academic ale trecutului nostru recent. Iar personalitatea lui Ion Gavrilă Ogoranu încă se află pe masa de lucru a specialiștilor.

[1]http://www.iiccr.ro, accesat la 10.10.2015
[2] http://epochtimes-romania.com, accesat la 10.10.2015
[3] Testamentul Grupului carpatin-făgărășan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954
[4] Cum ar fi pseudo-argumentul că mișcarea legionară este absolvită de orice vină pentru că nu a fost judecată pentru crime de război de către Tribunalul de la Nurnberg.
[5] http://www.cotidianul.ro , accesat la 10.10.2015
[6] Rezistenţa anticomunistă – cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, ClujNapoca, Argonaut, 2006, p. 5.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here