Joachim von Ribbentrop – povestea unui carierist nazist.

0
281
Joachim von Ribbentrop – povestea unui carierist nazist.

Joachim von Ribbentrop a marcat în mod incontestabil istoria secolului XX, în special din calitatea sa de ministru al afacerilor externe, funcție extrem de importantă pe care însă a dobândit-o fără a dispune de o pregătire profesională temeinică în acest sens, ori de o cultură deosebit de vastă. Ribbentrop nu era considerat în unanimitate, drept omul potrivit pentru ocuparea unei funcții înalte în stat, nici măcar de către anumiți membri ai partidului național-socialist, însă aprecierea lui Adolf Hitler urma să-l propulseze pe cel ce îndeplinise cândva o serie de joburi relativ umile pe tărâm american – în fruntea diplomației germane.

Ulrich Friedrich Willy Joachim von Ribbentrop s-a născut pe 30 aprilie 1893 în micuțul oraș Wesel din regiunea Renaniei Inferioare, în cadrul unei familii înstărite, ce ar putea fi asociată micii nobilimi germane din epocă. Copilăria o petrece în orașe precum Kassel, Metz și Arosa (Elveția), așadar în trei țări distincte, intrând implicit în contact cu diferite particularițăți societale europene, învățând de altfel două limbi străine – cea franceză, pe care a exersat-o în mod intensiv la Grenoble și limba engleză, tânărul Joachim luând meditații de la vârste fragede. Ribbentrop putea fi considerat un tânăr cu aptitudini multiple, fiind pasionat de sporturi elitiste precum tenisul de câmp sau hocheiul pe gheață, dar prezentând și o anumită apetență pentru muzică, luând lecții de vioară, de pildă. Totuși, realitatea nu coincide perfect cu acastă imagine anterior schițată, tânărul Ribbentrop nefiind considerat un elev silitor, dovadă fiind și abandonul său școlar oarecum surprinzător, el plecând împreună cu fratele său în Canada și stabilindu-se pentru o perioadă la Montreal. În Canada și Statele Unite, Ribbentrop va activa în diferite domenii, ce implicau mai degrabă efortul fizic decât cel intelectual, el dând dovadă de o remarcabilă flexibilitate, dar totodată, prezentând caracteristicile tipice unui tânăr vizibil debusolat, boem și nicidecum orientat din punct de vedere profesional. Destinul lui Ribbentrop prinde în mod neașteptat o traiectorie ascendentă, interesul său privitor la comerțul de băuturi alcoolice și în special, la cel de vinuri, urmând a fi pe deplin răsplătit.

Debutul primei conflagrații mondiale îl obligă pe Ribbentrop să se întoarcă în Germania, urmând a lupta pentruVaterland atât pe frontul de Est, cât și pe cel din Vest, fiind în câteva rânduri rănit superficial. În 1919, Ribbentrop se stabilește la Berlin, încercând să consolideze bazele unei firme proprii, importatoare de vinuri, devenind astfel un mic comerciant într-o țară devastată de război, dar în care, poate în mod paradoxal, afacerile cu privire la băuturi alcoolice urmau să înflorească pe termen lung. Un alt moment crucial a fost acela în care, cu ocazia desfășurării unui turneu de tenis, Ribbentrop o întâlnește pe Anna Elisabeth Henkel, nimeni alta decât fata unui colos al domeniului în care tânărul Ribbentrop tocmai încerca să se afirme. Cei doi se vor căsători, iar respectivul mariaj îl va propulsa pe Ribbentrop în cercurile înalte ale societății berlineze, urmând a stabili primele sale contacte în plan politic, fiind de altfel un aspru contestatar al clasei politice din perioada Republicii de la Weimar și un loial susținător al caracteristicilor socio-politice de tip wilhelmian. Convingerile sale conservatoare erau trădate și de simpatia sa inițială manifestată pentru Partidul Popular German (DVP), urmând ca din preajma anului 1930, Ribbentrop să se apropie de ideologia partidului Național-Socialist condus de Adolf Hitler, devenind și membru de partid în 1932.

Între timp, Ribbentrop devenise o persoană extrem de înstărită, iar cercurile elitiste în care el dorea să se integreze, precum și numeroasele sale deplasări efectuate în străinătate, ori însăși luxul cu care începuse a se obișnui, au acutizat un ”complex” pe care Joachim Ribbentrop îl dezvoltase în timp, cel de a nu avea rang nobiliar, deși o altă ramură a familiei sale era considerată a fi de viță nobilă. În consecință, Ribbentrop se va lăsa ”adoptat” în 1925 de către o mătușa, devenind astfel la rândul său un ”von”. Deși încă din start simpatizat de Hitler, aroganța lui Ribbentrop a trezit și antipatii în cadrul partidului, chiar la cel mai înalt nivel – lideri naziști precum Joseph Goebbels sau Hermann Göring, numărându-se cu siguranță printre cele mai grele nume. J. Goebbels îl considera pe Ribbentrop drept un ”îngâmfat limitat”, ministrul propagandei naziste fiind realmente surprins de admirația lui Hitler atribuită unui asemenea individ, în fond incompetent, conform opiniei sale. La rândul său, H. Göring se va declara profund nemulțumit de maniera în care Ribbentrop, ministru de externe la acea dată, avea să gestioneze criza sudetă, încununată prin îndrăzneața intrare a trupelor germane în Praga, Reichsmarschall-ul avertizându-l într-un mod extrem de dur pe Ribbentrop: ”dacă din găinăria aceasta, va ieși război, dumneavoastră von Ribbentrop veți fi primul la ștreang!”, afirmație ce urma a se dovedi profetică, Ribbentrop fiind primul mare lider nazist executat la Nürnberg. Întorcându-ne însă în timp și analizând ascensiunea lui Ribbentrop în cadrul partidului, una surprinzătoare ținând cont de faptul că nu se număra nici pe departe printre membrii cu vechime, observăm cum statutul social și cunoașterea unor limbi străine (lucru deloc comun la nivelul decizional al partidului nazist), l-au avantajat într-un mod categoric pe Ribbentrop. În plan privat, Ribbentrop se va distanța în mod treptat de vechii săi parteneri de afaceri și chiar prieteni de origine evreiască, asigurându-i însă că nu va achiesa la ideologia profund rasistă a partidului, fapt ce urma să susțină de alfel și în toamna lui 1945, în fața judecătorilor de la Nürnberg.

În 1936, Ribbentrop devine ambasador la Londra, având ca obiectiv precis – atragerea Marii Britanii într-o alianță cu cel de-al treilea Reich. Acest obiectiv concret era însă extrem de greu de realizat, însuși Ribbentrop, un admirator al societății britanice, nu credea într-o astfel de reușită, cunoscându-i de la bun început agenda lui Hitler și ambițiile sale revizioniste. Totodată, el era adeptul viziunii imperialiste wilhelmiene și considera că Germania ar trebui să consolideze o puternică alianță cu Uniunea Sovietică, un așa-zis Kontinentalblock, orientat mai degrabă împotriva Marii Britanii. Pe 2 ianuarie 1938, Ribbentrop îi transmite lui Hitler prin intermediul unei note finale, faptul că realizarea alianței pe care Führer-ul o dorește este practic irealizabilă. În ciuda acestui eșec diplomatic, Ribbentrop urma să devină la scurt timp, pe 4 februarie 1938, ministrul de externe al Reich-ului, substituindu-l pe Constantin von Neurath, un diplomat de carieră. Astfel, von Ribbentrop, considerat de mulți istorici drept prototipul carieristului nazist, ajunge în vârful diplomației germane, fiind încă rezervat în timpul operațiunilor ce vizau anexarea Austriei, urmând însă a se face pe deplin remarcat în timpul crizei sudete, un moment extrem de tensionat în care Ribbentrop a riscat enorm.

Fără îndoială însă, momentul de glorie a mandatului său a fost cel în care a semnat celebrul tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, din 23 august 1939, cunoscut și drept ”Pactul Ribbentrop-Molotov”, în care cele două mari puteri își delimitau practic ariile de acțiune din Europa Centrală și de Est. Această decizie a surprins mulți ideologi naziști, cunoscută fiind antipatia lui Hitler față de popoarele slave în general, precum și dorința sa intrinsecă de a extinde hotarele Reich-ului către Est. Ribbentrop nu a reușit să implice Italia și Japonia într-un război direct cu Franța și Marea Britanie, la începutul conflagrației izbucnite în septembrie 1939, fapt ce a reprezentat o semnificativă nereușită diplomatică din perspectivă germană, de altfel, rolul său politic în cadrul Reich-ului urma să se diminueze după acel moment de maximă relevanță, atins fără îndoială în august 1939. Practic, odată cu începerea războiului, influența sa a devenit strict teoretică, urmând a fi dezamăgit de către radicala decizie luată de Hitler, aceea de a ataca Uniunea Sovietică și de a deschide implicit un front și în Est. Ribbentrop considera că singura modalitate prin care alianța anglo-americană ar putea fi înfrântă, este tocmai includerea lui Stalin într-o uriașă alianță euro-asiatică, ce s-ar fi întins de la oceanul Atlantic – la cel Pacific. Uniunea Sovietică ar fi trebuit în viziunea sa să devină chiar parte a Tratatului Tripartit, răsturnând astfel în mod categoric raportul de forțe.

În scrierile sale însumate în lucrarea ”Zwischen London und Moskau” (Între Londra și Moscova), Ribbentrop susține faptul că a încercat întotdeauna să-l tempereze pe Hitler și că a pledat inclusiv pentru o încheiere pe cale pașnică a războiului, fiind chiar dispus să se deplaseze împreună cu familia la Moscova, în scopul de a negocia încheierea ostilităților. Hitler s-a dovedit însă de neînduplecat, conform destăinuirilor lui Ribbentrop, răspunzânu-i acestuia cu fermitate: ”Ribbentrop, să nu-mi faceți figuri ca Heß!” (cunoscută fiind ”peripeția britanică” a liderului nazist, sfârșită într-un mod extrem de jenant din perspectiva lui Hitler, Heß rămânând în prizonierat până la sfârșitul vieții), scenariu chiar amuzant de altfel, dar greu de probat.

Secretarul de stat Ernst von Weizsäcker îl descria pe Ribbentrop ca fiind un extrem de abil personaj, ce știa mereu cum să dea impresia că este de aceași părere cu Führer-ul, chiar și atunci când nu era neapărat cazul, ajustându-și convingerile din mers în funcție de dorințele sau părerile autoritarului dictator. În cele din urmă, Joachim von Ribbentrop a încercat să fugă, intuind desigur primejdia directă în care se afla. A fost însă prins de către forțele aliate, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare, fapt ce a și avut loc pe 16 octombrie 1946 – Ribbentrop fiind chiar primul lider nazist executat, după ce unul din principalii săi contestatari, H. Göring, totodată cel ce i-a și prevestit un astfel de sfârșit, ”izbutise” să se sinucidă cu doar o zi înainte, evidențiând într-o manieră indirectă și involuntară, dar monumentală totodată, conceptul de ironie a sorții.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here