spot_img
AcasăEconomieBCR susține programul Prima Casa


BCR susține programul Prima Casa

Banca Comercială Română (BCR), membra a Erste Group, cea mai importantă bancă din România după valoarea activelor, a anunțat miercuri că vrea să acorde credite de peste un miliard de lei prin noul plafon alocat în cadrul programului Prima Casă, conform Profit.ro.

Din noul plafon acordat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru 15 bănci finanțatoare, 511 milioane de lei au revenit BCR, scrie News.ro. ”Fondurile alocate BCR reprezintă 26,5% din totalul celor puse la dispoziție de Ministerul Finanțelor Publice pentru acest program. Ca atare, BCR va acorda credite în valoare de aproximativ un miliard de lei, iar sumele pot fi folosite pentru achiziția sau construcția de locuințe prin programul Prima Casă”, potrivit comunicatului.

Suma maximă care poate fi o obținută poate ajunge la 66.500 de euro, iar termenul maxim este de acordare este de 30 de ani Acordarea creditului Prima Casă BCR se face în limita plafonului disponibil alocat de Ministerul de Finanțe, potrivit sursei amintite.

De asemenea, BCR a înregistrat anul trecut un profit net de 668,1 milioane lei (146,2 milioane euro), în scădere cu aproape 36%, de la 1,041 miliarde lei în 2016.













RELATED ARTICLES