spot_img
AcasăEconomieBlue Air vrea să cucerească Europa


Blue Air vrea să cucerească Europa

Revenire spectaculoasă pentru Blue Air! Operatorul de trafic aerian anunță că are o strategie de extindere în Europa, care cuprinde, printre cele mai importante obiective, înființarea unei baze la Liverpool şi introducerea, începând cu vara viitoare, a unor zboruri din oraşul britanic spre Roma, Hamburg şi Alicante. 

Potrivit reprezentanților Blue Air, strategia de extindere în Europa, anunțată luni, presupune introducerea unor noi rute din Liverpool, de pe aeroportul John Lennon, spre Roma, Hamburg şi Alicante. Acestea vor completa, astfel, cursele existente din Liverpool către Bucureşti, Bacău şi Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă remis luni de compania aeriană.

Liverpool devine, astfel, a opta bază din Europa a Blue Air şi va fi disponibilă de la începutul anului viitor. Cu această ocazie vor fi introduse patru noi curse de pe aeroportul Liverpool John Lennon, scrie agenția de presă News.ro. Astfel, aeronavele companiei vor zbura zilnic către aeroportul Fiumicino din Roma, în timp ce zborurile spre Milano se vor efectua cu o frecvenţă de patru ori pe săptămână. Totodată, zborurile din Liverpool spre Hamburg vor avea loc de patru ori pe săptămână. Frecvenţa curselor spre Alicante va fi de trei curse pe săptămână.

În România, Blue Air a ajuns al treilea jucător de pe piaţa transportului aerian de pasageri în 2015, după Wizz Air şi Tarom. Asta după ce în ultimii ani s-a confruntat cu grave probleme financiare. Numai în primăvara anului 2013, compania Blue Air-Airline Mana­gement Solutions, care opera avioa­nele Blue Air, a raportat o cifră de afaceri de 140 mil. lei (32 mil. euro) şi pierderi de 76 mil. lei (17 mil. euro), la 437 de angajaţi în 2013, scria la acea vreme Ziarul Financiar.





















RELATED ARTICLES