spot_img
AcasăEconomieBrief 26-30 martie 2018


Brief 26-30 martie 2018

 

PIAȚA VALUTARĂ ȘI FINANCIAR-MONETARĂ

Restanțele la creditele în lei continuă să crească

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna februarie 2018, se cifreaza la 4,985 miliarde de lei, în crestere cu 1,66% față de suma raportată în ianuarie 2018, iar restanțele la creditele în valuta au coborat cu 3,68%, la 4,232 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Bancii Naționale a Romaniei (BNR).

De asemenea, totalul creditelor în lei atingea, în februarie, 147,07 miliarde de lei (cu 0,39% peste valoarea din luna precedentă), din care 61,69 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 81,47 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populație, potrivit Agerpres.

În același timp, bucureștenii aveau, la finalul lunii februarie, credite în lei restante în suma de 1,64 miliarde de lei și în valuta de 2,01 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 52,094 miliarde de lei, iar al celor în valută la 43,04 miliarde de lei.

SURSA: Agerpres

 

Fondurile de pensii facultative aveau active de 1,84 miliarde de lei, luna trecută

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de aproximativ 1,846 miliarde de lei, la 28 februarie 2018, în creștere cu 17,18% față de nivelul de la 28 februarie 2017, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.

Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,059 miliarde de lei, respectiv 57,4%, potrivit Bursa. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 414,98 milioane de lei (22,48%).

De asemena, obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 116,387 milioane de lei, respectiv 6,3% din totalul activelor.

În același timp, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul III era de 1,846 miliarde de lei, la 28 februarie 2018, iar valoarea activului net era de 1,843 miliarde de lei, potrivit datelor ASF.  Fondurile de pensii facultative aveau 450.657 de participanți la 28 februarie 2018. Pe pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare și Stabil.

SURSA: Bursa

 

Safety Broker dorește să intermedieze polițe de 106 milioane euro în acest an

Safety Borker de Asigurare, liderul pieței de profil, vrea să intermedieze în acest an prime de asigurare de 106 milioane de euro, cu 6% mai mult față de 2017, a declarat pentru Profit.ro directorul general al companiei, Viorel Vasile. “Am intermediat 100 milioane de euro in 2017. La mijlocul anului eram pe minus pe partea de venituri, din cauza plafonării tarifelor RCA, dar am reușit să recuperam în a doua parte a anului și ne așteptam la un profit mult diminuat față de 2016, când am atins 500.000 de euro. Anul trecut, veniturile din comisioane ale companiei au scăzut cu 25% din cauza reducerii primei medii pe RCA. Rețeaua proprie a Safety intermediaza peste 40% din prime, diferența revenind francizei. Segmentul corporate are o pondere de 30% din primele intermediate ale Safety. Brokerajul va rămâne în zona 60-70% din piața de profil, cu o ușoară tendință de scădere”, a afirmat șeful brokerului.

De asemenea, brokerul vrea sa înregistreze un avans de 20% pe categoria polițelor sănătate, viață și călătorii, de 10% în cazul asigurărilor de garanții și CAR și de 10% la CASCO, cargo, CMR și bunuri și proprietăți, conform Profit.ro.

Înființată în anul 2005, compania este controlata de Safety Credit SRL – 60%, Robert Nita – 10% și Iulian Ionut Radu – 30%. Safety Credit este deținută integral de Viorel Vasile.

SURSA: Profit.ro

 

Idea Leasing împrumută 3,2 milioane de euro de la Idea Bank

Idea Leasing, companie controlată de grupul polonez Getin Holding, se va împrumuta de la Idea Bank cu 3,2 milioane de euro, pe o perioadă de 6 ani și 3 luni și la o dobândă stabilită în funcție de Euribor 3 luni plus o marjă de 3,9%, potrivit Agerpres.

De asemenea, în primele nouă luni ale anului 2017, Idea Leasing a finanțat bunuri în valoare de peste 400 milioane de lei, în creștere cu 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit informațiilor publicate de grup.

În același timp, compania a înregistrat un profit net de 4 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie a anului trecut, un rezultat de șapte ori mai mare decât câștigul raportat în aceeași perioadă din 2016. Idea Leasing s-a situat în 2016 în topul celor mai mari zece companii de leasing din piața locală, cu o cotă de piață de aproximativ 6%. Idea Bank este controlată de miliardarul Leszek Czarnecki, prin Getin Holding.

SURSA: Profit.ro

 

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active in valoare de 41,71 miliarde de lei luna trecută

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 41,71 miliarde de lei, la 28 februarie 2018, în creștere cu 25,73% față de nivelul de la 28 februarie 2017, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Astfel, titlurile de stat dețin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 24,72 miliarde de lei, respectiv 59,27%. Pe locul doi se află acțiunile, cu 8,48 miliarde de lei (20,33%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,26 miliarde de lei, respectiv 10,22% din totalul activelor. Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul II era de 41,714 miliarde de lei, la 28 februarie 2018, iar valoarea activului net era de 41,694 miliarde de lei. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem, au fost virate contribuții pentru 6,95 milioane participanți.

De asemenea, datele ASF arată că există 124.784 de participanți fără contribuții. Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN și Vital.

SURSA: Agerpres

 

COMPANII, AFACERI

Mediul rural preferă comerțul online

Comerțul online câștigă teren inclusiv în zonele rurale ale țării, susținut în special de dezvoltarea tehnologiei și a penetrării tot mai mari a smartphone-ului, 26% dintre clienții eMag și 18% dintre comenzile plasate provenind la acest moment din mediul rural, conform datelor oferite de Profit.ro.

Gama extinsa de produse la care au acces, faptul că le pot comanda oricând, simplitatea procesului de livrare si preturile sunt unele dintre motivele pentru care locuitorii din mediul rural se indreapta catre canalul de vânzare online, indică datele eMag. Tendința de a adopta acest canal de vânzare, transparent și modern, este evidențiată de creșterea cu 55% a numărului de comenzi livrate în astfel de zone de eMag în 2017, față de 2016. Majoritatea clienților din zonele rurale care efectuează cumpărături online sunt tineri, au vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani (54,9%), iar 39,01% au vârsta cuprinsă între 35 și 55 de ani. Cele mai multe comenzi au fost livrate în județele Timis, Prahova si Cluj.

Compania eMAG este administrată de Dante Internațional, acționarii acesteia fiind grupul sud-african Naspers și omul de afaceri Iulian Stanciu, cu o participație sub 23%. Retailerul mai este prezent în Bulgaria, Ungaria și Polonia.

SURSA: Profit.ro

 

UTILITĂȚI, ENERGIE

Aproximativ 4,8% dintre consumatorii din România utilizează contoare de măsurare a electricității

Aproximativ 4,8% dintre consumatorii din România, adică un numar de 443.000, dețin în acest moment contoare inteligente de măsurare a energiei, iar companiile și-au propus îîn acest an extinderea acestor tehnologii pentru încă 270.000 de clienți, a declarat, ieri, Maria Ispas, director al Direcției de Analiză-Investiții din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energie (ANRE). „În perioada 2015 – 2016, au fost integrați 443.000 de clienți, ceea ce reprezintă 4,8% din numărul total de 9,3 milioane de consumatori alimentați la joasa tensiune. Costul total a fost de 164,8 milioane de lei, iar costul unitar a fost de 370 de lei pe client”, a spus Ispas, într-o conferință privind contorizarea inteligentă, organizată de Banca Mondială, potrivit Agerpres.

De asemenea, beneficiile acestor proiecte-pilot au inclus reducerea costurilor, cum ar fi cel de citire a contoarelor, conform datelor oferite de Bursa. Operatorii au raportat că, față de costul inițial de 2 – 15 lei pe client, s-a obținut o reducere între 20% și 95%, potrivit datelor ANRE.

Totodată, în ceea ce privește reducerea consumului comercial în rețea, acesta s-a redus cu 1 – 15%, iar cel tehnic, până la 5 procente.

SURSA: Bursa

 





















RELATED ARTICLES