spot_img
AcasăEconomieComunicat ROPEPCA - Studiu KPMG


Comunicat ROPEPCA – Studiu KPMG

 

FIECARE EURO INVESTIT ÎN UPSTREAM ONSHORE GENEREAZĂ UN IMPACT DE 3,2 EURO LA NIVELUL ÎNTREGII ECONOMII ROMÂNEŞTI

Bucureşti, România: Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) aduce în atenţia presei şi a opiniei publice rezultatele unui studiu care analizeaza impactul multiplicator al investitiilor din upstream onshore (explorare şi producţie de ţiţei şi gaze naturale onshore) în România. Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi din cadrul KPMG, sub coordonarea lui Bogdan Văduva, Partener KPMG.

Studiul relevă faptul că o investiție de 1 miliard de euro în industria onshore upstream generează un impact direct și indirect semnificativ asupra PIB, asupra numărului de angajați și asupra contribuțiilor fiscale la bugetul de stat. În plus, prin lanțul de interdependențe, aceste efecte sunt propagate în alte sectoare economice, generând, de asemenea, un impact indus considerabil. Concret, o investiție de 1 miliard de euro se traduce într-o contribuție a sectorului de 3,2 miliarde de euro în PIB şi aproximativ 45.900 de locuri de muncă nou create sau menținute în economie, reprezentând aproximativ 15.000 de locuri de muncă în anul de realizare a investiţiei şi o medie de aproximativ 3.000 de locuri de muncă pe parcursul fiecărui an dintre cei 10 ani de producţie.

Ne-am propus realizarea acestui studiu pentru a cuantifica impactul pe care îl au investiţiile în upstream onshore asupra economiei naționale. Vorbim despre un sector care contribuie substanțial la creșterea economică a țării, dar care nu poate exista fără investiții intensive, de durată, de mare amploare. Credem că este datoria statului față de cetățean să fie mai atent cu felul în care acest sector poate fi influențat prin politicile publice. Iar influența trebuie să fie una care să conducă la dezvoltarea sectorului în interes comun, al cetățeanului și deopotrivă al celor care realizează investiții cu un astfel de impact major”, afirmă Artur Stratan, președintele în exercițiu al ROPEPCA.

Analiza KPMG, pornind de la datele Eurostat și ale Institutului Naţional de Statistică, indică creșterea contribuţiei în PIB a industriei de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale (inclusiv alte servicii conexe) din anul 2010 în 2014, interval în care sectorul a asigurat locuri de muncă pentru aproximativ 25.000 de oameni – cel mai mare număr de salariați angajați direct în industria de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale dintre ţările din Uniunea Europeană, conform rapoartelor Comisiei Europene.

O altă concluzie a studiului este că investiţiile în sectorul upstream onshore se transferă aproape 1 la 1 în veniturile fiscale ale României, generate pe perioada realizării investiţiei şi a obţinerii producţiei. „O investiție de 1 miliard de euro generează o contribuție a sectorului de 1 miliard de euro în veniturile fiscale, într-un interval de 11 ani”, arată raportul KPMG, realizat la solicitarea ROPEPCA.

În prezent, în România există peste 400 de zăcăminte petroliere și peste 13.000 de sonde active. Pentru menţinerea constantă a nivelului producţiei de ţiţei şi gaze este nevoie de investiţii semnificative.

ROPEPCA: De la înființarea sa în anul 2012, Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producție Petrolieră (“ROPEPCA”) şi-a propus să fie un promotor al industriei onshore, pentru sprijinirea dezvoltării, diversificării și competitivităţii industriei. ROPEPCA beneficiază de adeziunea membrilor celor mai activi în industria onshore şi cuprinde acum 19 membri: ADX Energy, Amromco, Aurelian Petroleum, Bankers Petroleum, East West Petroleum, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Moesia Oil & Gas, NIS Petrol, Oilfield Exploration Business Solutions, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Raffles Energy, Repsol, Sand Hill, Stratum Energy, Winstar Satu Mare/Serinius Energy, Zeta Petroleum.

Membrii ROPEPCA au realizat în anul 2014 investiţii de aproximativ 1,5 miliarde euro, iar contribuţiile lor la bugetul de stat au însumat 2,5 miliarde euro. Acest impact economic a fost generat atât de sectorul de explorare şi producţie ţiţei şi gaze naturale, cât şi de activităţile de rafinare şi distribuţie de produse petroliere şi gaze naturale, realizate de membrii ROPEPCA cu activităţi integrate.





















RELATED ARTICLES