Guvernul a aprobat indicele IRCC pentru creditele garantate de stat

0
5

Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri o hotărâre care prevede că pentru dobânda calculată creditelor acordate prin programele guvernamentale cu garanţia statului se va utiliza indicele de referinţă în locul ROBOR-ului, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, potrivit Economica.net.

„S-a adoptat o hotărâre de Guvern pentru modificarea legislaţiei specifice programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG 19/2019. Este o măsură necesară care va duce la reducerea costurilor de finanţare a creditelor acordate prin programele guvernamentale ‘Prima casă’, ‘Prima maşină’ şi ‘Investeşte în tine’, programele de succes pe care românii le-au accesat cu mult interes. Astfel, pentru dobânda calculată creditelor acordate prin aceste programe guvernamentale se va utiliza indicele de referinţă care va înlocui ROBOR. Acest indicator de referinţă a fost introdus pentru a reduce costurile de finanţare a împrumuturilor luate de cetăţeni şi pentru a creşte transparenţa modului de calcul al dobânzilor”, a spus Teodorovici, la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

De asemenea, el a mai adăugat că programul „O casă, o familie” ar putea fi adoptat de Guvern în prima jumătate a lunii iunie.

Cotaţia IRCC anunţată de BNR pe 2 mai a fost de 2,36%. Azi, ROBOR la trei luni a scăzut la 3,25%, faţă de 3,26%, nivelul din şedinţa precedentă şi a atins cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%. ROBOR la şase luni a rămas la 3,38%.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here