spot_img
AcasăEconomieIndustria românească a crescut cu 1.9 în februarie


Industria românească a crescut cu 1.9 în februarie

Industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat în februarie, față de aceeași lună a anului trecut, o creștere a producției cu 1,9%, serie brută, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

De asemenea, în ianuarie, față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială a crescut, ca serie brută, cu 0,7%, scrie Profit.ro. În februarie, față de aceeași lună din 2018, producția industrială a crescut, atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,9%, respectiv cu 1,8%, potrivit sursei amintite.

Totodată, în primele două luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, producția industrială a fost mai mare cu 1% ca serie brută, respectiv cu 1,1%, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. În anul 2018, comparativ cu anul 2017, producția industrială (serie brută) a fost mai mare cu 3,5%.




















RELATED ARTICLES