spot_img
AcasăEconomieIntrarea Digi la bursă: Cea mai mare listare privată din istoria BVB


Intrarea Digi la bursă: Cea mai mare listare privată din istoria BVB

Acţiunile DIGI Communications au intrat marţi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în urma finalizării celei mai favorabile oferte publice iniţiale (IPO) derulată de o companie privată pe piaţa de capital românească, prețul unei acțiuni situându-se la 40 de lei, iar valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro), scrie News.ro.

”Este cea mai mare listare privată din istoria BVB. Suntem convinşi că listarea DIGI va îndemna şi alte companii antreprenoriale să urmeze acest model şi să se listeze la bursă pentru accesul la capitalul oferit de investitori atât de necesar dezvoltării într-un mediu economic extrem de competitiv la nivel local şi internaţional”, a afirmat preşedintele BVB, Lucian Anghel.

Președintele BVB a mai adăugat că Digi poate acapara cote de piaţă şi în alte ţări, deoarece activează deja și în Ungaria, Spania și Italia.

Reprezentanții DIGI Communications subliniază că listarea a decurs conform așteptărilor, fapt dovedit de interesul foarte ridicat atât pe tranşa de retail, cât şi pe cea instituţională.

”BERD este cel mai mare acţionar instituţional, în acest moment. În baza suprasubscrierilor, i-a fost alocat cel mai mare pachet de acţiuni destinate instituţiilor. Este o sursă nouă de capital, pentru viitor, pe care noi nu am accesat-o până acum, dar ne dorim să accesăm prin piaţa de capital. Este o nouă deschidere către o sursă nouă de capital şi este foarte importantă pentru noi”, a declarat directorul general al Digi, Serghei Bulgac.

Totodată, cu puțin timp înaintea listării, compania a prezentat în premieră datele financiare pe anul 2016, când operaţiunile Digi din România au produs încasări în valoare de 612,7 milioane euro, sau 72,7% din veniturile totale, afacerile din Ungaria au generat 137,9 milioane euro (16,4% din venituri), operaţiunile din Spania au adus companiei 83 milioane euro (9,9%), iar afacerile din Italia au înregistrat 9,2 milioane euro (1,1%).

Digi reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria.













RELATED ARTICLES