Michelin România caută 400 de specialiști și operatori

0
3
sursa foto: Think Progress

Subsidiara din România a grupului francez Michelin a anunțat, joi, că va angaja anul acesta 400 de specialiști și operatori, atât în București, cât și în cele trei fabrici pe care compania le deține în Florești, Prahova, și Zalău, Sălaj.

De asemenea, compania participă în această perioadă la nouă dintre cele mai importante târguri de joburi, care se desfășoară în București, Cluj-Napoca, Ploiești sau Chișinău, scrie News.ro.

”Următorul târg la care compania va fi prezentă este Angajatori de Top 2019 care se va desfășura weekendul acesta, între 5-6 aprilie 2019, la București, unde vor fi promovate atȃt pozițiile disponibile din centrul de servicii, ȋn domeniile finanțe, logistică, achiziții sau resurse umane, cȃt și cele din departamentele tehnice: inginer proces, manager producție, inginer automatist sau inginer calitate. Cu această ocazie, vor fi lansate 60 de poziții de internship”, se arată în comunicat.

Cu o activitate în România de aproape 18 ani, Michelin a investit peste 400 de milioane de euro din 2001 până în prezent. Activitatea de producție din România se desfășoară în trei fabrici, una în Florești, Prahova, și două în Zalău, Sălaj, potrivit sursei citate.

În ultimii cinci ani, Michelin România și-a dublat efectivele, depășind anul acesta pragul de 4.000 de angajați care activează în 20 de domenii și acoperă o diversitate de peste 300 tipuri de posturi.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here