Piața globală de print valorează peste 900 mld. dolari în 2018

0
36

Una dintre cele mai recente cercetări realizate de către Smithers Pira arată faptul că, pe baza previziunilor economice făcute de către experți în domeniu, piața globală de print va depăși 900 mld de dolari în 2018. Această dezvoltare are loc, în special, datorită creșterii cererii de etichete și a tot ceea ce înseamnă packaging, în detrimenul aplicațiilor grafice.

Rapoartele arată faptul că, în ultimii ani, s-a înregistrat o ușoară scădere a cererii pentru cataloagele și broșurile de prezentare ale companiilor, cauzată de trimiterea acestora și în format electronic. De asemenea, social media și digital marketing au contribuit la această dinamică, îndeosebi din cauza orientării industriei de publicitate către mediul online.

În ciuda acestei tendințe, a crescut, în mod semnificativ, cererea pentru etichete și packaging, ceea ce face ca valoarea pieței globale de print să înregistreze creșterea estimată în 2018. Printul digital, care până acum se afla în topul industriei, va ajunge la 19.7%, iar packaging-ul va crește până la 38.1%.

Este cert faptul că, la nivel regional, estimările diferă, întrucât sunt influențate de evoluția pieței locale și de dinamica altor sectoare industriale conexe, în special a celor mai mature din punct de vedere economic.

România se aliniază la această tendință de ceva timp, afirmă Călin Pascu – General Manager Agenția de Print. Am observat, în piață, o cerere tot mai mare pentru etichete și packaging, în special în cazul proiectelor de print sau campaniilor la nivel național, în care companiile au nevoie de printuri cu specificații din ce în ce mai variate, la cea mai înaltă calitate. Aceste schimbări din industrie sunt importante deoarece vorbesc despre atenția sporită acordată materialelor printate. În egală măsură, pentru companiile românești și nu numai, interacțiunea clienților lor cu brandul are o importanță tot mai mare, ceea ce face ca proiectele de print să devină mai creative.

            Această dinamică a industriei de print creează un mediu propice pentru dezvoltarea companiilor de print management și demonstrează faptul că piața, atât la nivel regional, cât și la nivel global, adoptă o tendință accentuată către client experience.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here