Profitul net al Grupului Enel a crescut în primul trimestru cu 11,3%

0
6

Grupul energetic italian Enel a înregistrat, la nivel global, un profit curent net în creştere cu 11,3% în primul trimestru din acest an, de 1,159 miliarde euro, şi venituri de 20,891 miliarde euro, mai mari cu 10,3%, a anunţat joi grupul, conform News.ro.

Creşterea veniturilor reflectă, în primul rând, creşterea veniturilor Enel Green Power, ale diviziei de trading de electricitate în Italia, Chile şi România şi vânzările de combustibil din Italia, cât şi modificarea aferentă companiilor ale căror rezultate sunt consolidate, prin achiziţia Eletropaulo (în prezent, Enel Distribuição São Paulo), se arată în raportul grupului.

„În primul trimestru din 2019 am avut rezultate excelente care confirmă traiectoria de creştere pe care am urmat-o până acum, cât şi performanţa extraordinară a tuturor liniilor de business. EBITDA curent al Enel a crescut cu 13,9% şi profitul curent net cu 11,3% în decursul aceleiaşi perioade, faţă de 2018, susţinute de îndeplinirea continuă a obiectivelor stabilite în Planul Strategic 2019-2021. (…) Investiţiile totale au crescut cu 36% în perioada analizată şi au fost alocate în special dezvoltării activelor, cu un avans de 1,2 miliarde euro, concentrat pe regenerabile – în America şi Spania –  şi pe reţele – în Italia”, spune Francesco Starace, director general al Enel.

Datoria netă a atins 45,093 miliarde euro, în creştere cu 9,7%. Creşterea a reflectat, în primul rând, utilizarea pentru prima dată a IFRS 16, cheltuielile de capital din perioada analizată, plata dividendelor aferente rezultatelor pe 2018, achiziţia unor companii ale Enel Green Power North America Renewable Energy Partners, LLC, efectele acestora fiind parţial compensate de fluxul de numerar pozitiv, cât şi de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here