spot_img
AcasăEconomieRomânia exportă din nou gaze


România exportă din nou gaze

De la 1 aprilie, în fiecare zi, o cantitate între 2.532 și 2.544 MWh pleacă dinspre România spre Ungaria prin gazoductul Arad–Szeged, potrivit România Liberă. Nu este o cantitate mare – reprezintă necesarul pentru 15.000 de locuri de consum –, dar este un semnal că gazele românești sunt competitive. Se așteaptă că Romania sa devina un exportator major odata cu intrarea in exploatare a zacamintelor din Marea Neagră, pe care directorul general al Agenției pentru Resurse Minerale, Sorin Gal, le-a estimat la 200 miliarde metri cubi. În prezent, prețul de pe bursa locală de gaze este de 73 lei/MWh, circa 16 euro.

De asemenea, Comisia investighează potențiale practici anticoncurențiale în furnizarea și transportul gazelor naturale în România, în special în legatură cu un presupus comportament anticoncurențial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din România în alte state membre UE“, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

La începutul acestui an, însă, Budapesta a anunțat că nu susține continuarea BRUA până la Viena, dorind ca gazoductul să aibă punctul terminus pe teritoriul Ungariei, gazul urmând a se dispeceriza acolo. Lucrurile sunt în plină evoluție în acest proiect, aproape orice variantă fiind posibilă, inclusiv ca gazul din Marea Neagră să ajungă în Ucraina și în sudul Europei prin conductele de tranzit din Dobrogea.













RELATED ARTICLES