Ce culegem după ce alegem

0
33
ce culegem dupa ce alegem

Și de astă dată candidații în alegerile parlamentare din acest an se întrec într-o sarabandă a promisiunilor de trai mai bun, iar majoritatea acestor promisiuni fac o legătură directă între portofelul alegătorului și visteria statului. Salarii mai mari (chiar dublate în unele zone bugetare), pensii mai mari, alocații pentru copii mai mari sunt, pe de o parte, o cale de atragere la urne. Pe de altă parte, promisiunea eliminării a peste 100 de taxe nefiscale, promisiunea unui regim fiscal cu taxe și impozite mai mici și mai puține, reducerea de contribuții sociale sau de sănătate: iată o a doua cale de convingere a electoratului. Ambele merg mână-în-mână și ambele sunt invocate, în fondul lor, în diverse forme de către mai toți politicienii care-și dau coate în cursa proprie pentru un fotoliu de parlamentar. Toți își afirmă, în felul lor și sub diverse nuanțe, binele pe care-l plănuiesc țării. Unii chiar cred ce spun, alții sunt doar actori demagogi pe scena politică.

Dar, cu fiecare scrutin pe care l-a traversat în cei 26 de ani de post-comunism, România și-a făcut de fiecare dată câte un rău economic: anul electoral a însemnat întotdeauna un an al „pomenilor electorale”, un an al presiunii financiare pe bugetul public, un an al adâncirii decalajului dintre ceea ce reușește să producă și ceea ce cheltuie de fapt. Anul electoral este anul în care „baierele pungii” sunt scăpate, cheltuind astfel și mai mult decât ceea ce oricum nu ne permitem. O știm cu toții, o vedem (o simțim chiar) cu toții, o spun toți cei ce calculează riscuri și analizează mersul macroeconomiei în raport cu viața economică a umilului cetățean anonim. Chiar de curând experții de la Banca Mondială avertizau că și anul acesta alegerile cresc riscul aruncării cu bani publici în cheltuieli suplimentare, neprogramate, în același timp în care se frânează reformele structurale angajate față de partenerii financiari externi (Raportul economic pentru regiunea Europa și Asia Centrală: Polarizare și Populism). România – spun experții BM – trebuie să ducă la bun sfârșit reformele structurale, prin asta obținând o creștere a capacității de producție. Iar când spune reformă structurală, Banca Mondială include aici și măsurile de combatere a corupției, de consolidare a administrației publice și de restructurare a companiilor de stat. Rezultatul ar trebui să fie, potrivit raportului citat, crearea de locuri de muncă, mai ales crearea de locuri de muncă pentru tineri, cei mai puternic amenințați de șomaj. Hans Timmer, economistul șef al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală spunea că „România are o economie destul de stabilă și înregistrează creștere economică, dar prioritatea este implementarea reformelor structurale, cu accent pe politicile de competitivitate”, precizând că, pe termen mediu, România are nevoie chiar de o reechilibrare a politicilor fiscale, de la stimularea consumului până la susținerea unei creșteri „sustenabile”. Banca Mondială și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei românești în 2016, de la 4%, cât estima în luna iunie, la 5,1%. Dar chiar cu această creștere economică spectaculoasă la nivel european, Hans Timmer susține că datele economice și ratele de creștere economică a PIB-urilor nu reflectă de fapt „severitatea provocărilor economice”. Raportul Băncii Mondiale arată că în 2016 Europa va avea o creștere modestă, o medie de circa 1.6 puncte procentuale față de 2015, iar ritmul lent de avans economic va fi de fapt caracteristic și pentru următorii doi ani.

Revenind la riscul de adâncire a îndatorării în an electoral, ultimele analize macro-economice confirmă faptul că deficitul bugetar al României va crește în următorii doi ani din cauza deopotrivă a tăierilor de taxe și impozite operate anul acesta dar și a creșterii cheltuielilor publice. O oarecare „anvelopă” de protecție în fața unui eventual salt semnificativ al riscului suveran este dată de rata de creștere considerabilă, de costul redus al banilor împrumutați și de așteptatele eforturi de consolidare fiscală ce ar putea veni sub noul guvern. Dacă însă guvernul care se va instaura după alegerile din 11 decembrie va aborda o politică fiscală expansionistă într-un mediu cu creștere economică puternică dar bazată pe consum, atunci va ridica riscul de supraîncălzire și va rata o șansă reală de a spori rezervele fiscale ale țării. Guvernul Cioloș a derulat deja o politică fiscală prociclică și a generat concomitent și reduceri de taxe și creșterea cheltuielilor. Potrivit unor previziuni ale unor macroeconomiști externi, deficitul fiscal se adâncește în 2016 la 2.8% din PIB și la 3.4% din PIB în 2017, de la nivelul anterior de 0.7% în 2015. În același timp, multe alte voci susțin nevoia României de a scăpa din menghina țintei de deficit impusă prin acordul cu Uniunea Europeană. Ba chiar s-a avansat ideea că economia românească are nevoie de deficite mari tocmai pentru a se dezvolta, cum și alții o fac. Dar președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru consideră că această teorie e mai curând greșită, subliniind faptul că România are a doua cea mai rapidă deteriorare a poziției fiscal-bugetare în 2015-2017 la nivel european. De aceea, depășirea pragului de deficit bugetar de 3% „este cu adevărat periculos”, iar predicțiile sunt de deficit și mai mare pentru anul viitor.  Comisia Europeană prognozează că în 2017 vom avea un minim istoric al ultimilor 20 de ani al veniturilor bugetare din taxe și impozite (veniturile fiscale), acesta căzând undeva spre 25% din PIB. Ceea ce înseamnă o diferență foarte mare față de standardele europene, media europeană fiind undeva la 40% din PIB. Ceea ce înseamnă de fapt că între nivelul românesc al veniturilor fiscale și media europeană există o distanță enormă de circa 15%. Adică nu vom putea avea servicii sociale, de sănătate sau de educație de calitate pentru că nu vom produce banii pentru acoperirea acestor servicii. Mai mult, viitorul apropiat aduce cu sine o serie de alte reduceri fiscale, inclusiv scăderea în 2017 a TVA de la 20% la 19%, producând astfel o diminuare a veniturilor fiscale la bugetul public. Chiar dacă reducerea TVA va stimula consumul în gospodării, nivelul consumului nu va reuși totuși să întoarcă statului veniturile bugetare de care are nevoie ca să acopere cheltuielile publice.

Luând astfel în considerare o viitoare adâncire a deficitului bugetar, se pune firesc întrebarea cum se va finanța deficitul? Când cheltui mai mult decât produci, te împrumuți ca să acoperi diferența. La ce preț se va îndatora România ca să-și acopere deficitul? Analiști externi independenți susțin că România își va putea finanța „confortabil” atât deficitul bugetar cât și datoria publică existentă, atât pe piața financiară autohtonă cât și pe cea internațională. În consecință, riscul suveran nu ar avea motive să crească în următorii doi ani, costul împrumuturilor suverane va rămâne în vecinătatea nivelurilor-record mici ale dobânzilor practicate, chiar dacă datoria guvernamentală va crește de la circa 37% din PIB la aproape 43% din PIB. Dar mă întreb cât de confortabil ne va fi cu adevărat să susținem din propriile buzunare excesele de populism cu care suntem bombardați astăzi, în campanie electorală, și care se pot transforma ușor în măsuri cu risc de deficit bugetar crescut. Toți ne dorim o viață mai bună, salarii mai mari, impozite mai mici, un stat mai darnic, o țară mai bogată. Mergem la vot și alegem. Dar ce riscuri vom culege, oare, odată ce alegem?

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here