spot_img
AcasăEuropaParlamentul European vrea să introducă vize pentru cetățenii americani


Parlamentul European vrea să introducă vize pentru cetățenii americani

Parlamentul European a votat joi pentru introducerea regimului de vize cetățenilor Statelor Unite ale Americii începând cu această vară, deoarece Washingtonul refuză să elimine vizele pentru cetățenii unor state membre UE, printre care și România, informează Reuters.

Votul Parlamentului European presează Comisia Europeană să restricționeze intrarea liberă a americanilor în UE pe o perioadă de un an ca represalii față de refuzul SUA de a ridica regimul vizelor pentru cetățenii din Polonia, Croația, Cipru, România și Bulgaria, state membre ale blocului comunitar.

Un oficial al Comisiei a spus că se poartă discuții cu administrația SUA „pentru a se forța deplina reciprocitate în domeniul vizelor”, dar fără să specifice că vor fi luate măsuri imediate.

Prin acest vot, Parlamentul impune Comisiei să adopte măsuri restrictive pentru cetățenii SUA „în două luni”.

„Comisia va prezenta progresele făcute până la sfârșitul lunii iunie 2017,” a spus oficialul UE pentru Reuters. Regulile UE impun ca să se introducă vize țărilor care, după ce au fost notificate, în termen de doi ani tot nu permit accesul liber al cetățenilor UE pe teritoriul lor. Prima notificare de acest fel a fost transmisă SUA în aprilie 2014. Parlamentul consideră că în baza acestei reguli, executivul este „obligat în mod legal” să ia o asemenea măsură.

Canada de asemenea impusese vize pentru cetățenii români și bulgari, dar a anunțat că le va ridica începând cu 1 decembrie 2017















RELATED ARTICLES