spot_img
AcasăEuropaProblema dublului standard, în discuția organismelor UE


Problema dublului standard, în discuția organismelor UE

Liderii Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei solicită Uniunii Europene măsuri clare pentru rezolvarea problemei referitoare la dublul standard al calității produselor alimentare vândute de unele companii în est, față de cele din vest.

Oficiali de rang înalt din cele patru state, reprezentanți din Europa Occidentală și de la Comisia Europeană sunt prezenți la Bratislava, la summitul „Pentru o calitate egală a produselor pentru toți”, o reuniune ministerială la înalt nivel a cărei temă este dublul standard de calitate la produsele alimentare.

Premierii din Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, alături de Vera Jourova, , comisarul pentru justiție, și comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, și-au luat angajamentul de a-i asigura pe consumatorii din UE că nu sunt induși în eroare de ceea ce cumpără — dar fără a se angaja că produsele ar avea aceleași ingrediente pe întregul continent.

Unele companii, cum ar fi Bahlsen și Pepsi, au reacționat la critici, utilizând aceeași rețetă, atât în vest cât și în est, astfel încât să aibă aceleași ingrediente în toată Europa. Însă compania germană Dr. Oetker a pus o etichetă pe care scrie „ediție specială” la pizza pe care o vinde în Europa de Est, care are cinci bucăți de mozzarella față de șapte în Austria.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că Executivul de la Budapesta „va aștepta” viitoarele măsuri ale Comisiei Europene.

Premierul slovac Robert Fico a declarat: „Nu este loc pentru consumatori de categoria a doua în UE”. Oficialul a calificat reuniunea ca fiind un „succes diplomatic”, afirmând: „Sunt foarte mulțumit de ceea ce am obținut”.

Cu ocazia discursului privind starea Uniunii din 13 septembrie, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Nu voi accepta ca în unele părți ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte țări, deși ambalajul și marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităților naționale competențe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea”.

Luna trecută, Comisia Europeană a publicat setul de orientări referitoare la legislația UE în materie de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate.

Cu ajutorul acestor orientări, autoritățile naționale vor putea să stabilească dacă societățile comerciale încalcă dispozițiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcție de țară.





















RELATED ARTICLES