spot_img
AcasăEuropaProdusele alimentare bio câștigă rapid teren în UE


Produsele alimentare bio câștigă rapid teren în UE

Produsele agroalimentare obținute în condiții certificate bio sunt tot mai cerute de către consumatorii europeni, ceea ce favorizează extinderea exploatațiilor de acest tip, transmite AFP.

Țările din sudul Europei dețin cele mai întins suprafețe cultivate în regim bio, fără pesticide chimice, iar țările din nordul continentului se remarcă prin cel mai ridicat consum de astfel de produse la nivelul UE. Iar agricultura europeană bio concurează la nivel mondial cu întregul sistem agroalimentar care va trebui să asigure hrana zilnică pentru peste nouă miliarde de locuitori la orizontul anului 2050.

Potrivit celor mai recente date statistice, consumul de produse bio în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene a fost de 28,3 miliarde euro în 2015, 70% din acest total fiind consumat în doar patru țări (Germania, Franța, Italia și Marea Britanie). Procentual însă, danezii, austriecii și suedezii sunt primii consumatori de produse bio, ponderea acestor produse în achizițiile lor alimentare fiind în 2015 de 8,4%, 8% și respectiv 7,7%.

Ca cifră de afaceri însă, prima piață bio din Europa este Germania, unde în 15 ani consumul de produse bio a crescut de patru ori până la 8,62 miliarde de euro în 2015, adică 5% din toate produsele alimentare consumate în această țară. În Germania, unde marea majoritate a produselor bio se vând în marile lanțuri de distribuție, consum de produse bio crește mai rapid decât producția. În consecință, chiar dacă suprafața cultivată bio crește rapid, Germania importă din ce în ce mai multe produse bio, astfel că 80% și 90% din tomatele și ardeii bio provin din Spania și Italia.

Piața bio cea mai dinamică din Europa este cea din Suedia, unde acest segment a crescut cu 38% în 2014 și cu 39% în 2015, până la 2,3 miliarde de euro. În această țară, diferitele studii efectuate de Institutul suedez de studii de mediu au contribuit la creșterea apetitului pentru alimentația sănătoasă. În 2013, instituții precum școli sau spitale utilizau în medie 23% produse bio în alimentație.

În ceea ce privește culturile agricole bio, datele Eurostat arată că în cinci ani suprafețele agricole cultivate bio în UE 28 au crescut cu 21%, de la 9 milioane de hectare în 2010 până la 11,1 milioane hectare în 2018. Aceste suprafețe au crescut în toate satele membre, cu excepția Marii Britanii, unde au scăzut cu 29% până la 495.292 hectare, și Olandei, unde au scăzut cu 4% până la 44.402 hectare.

În 2015, patru țări erau responsabile pentru mai mult de jumătate (53%) din suprafețele europene cultivate bio: Spania cu 1,96 milioane hectare (creștere de 21,9% comparativ cu 2010), Italia cu 1,5 milioane hectare (creștere de 34%), Franța 1,36 milioane hectare (creștere de 61%) și Germania 1,06 milioane hectare (creștere de 7%).

În întreaga Europă există însă în continuare loc pentru creșterea agriculturii bio. În 2015, suprafețele alocate acestui segment nu reprezentau decât 6,2% din totalul terenurilor agricole din UE-28.

Potrivit Eurostat, țările din nord, precum Austria, Suedia și Estonia, sunt proporțional cele mai verzi, în condițiile în care peste 15% din terenurile lor agricole erau consacrate în 2015 agriculturii bio. Cu toate acestea, în Marea Britanie și mai ales în statele membre din Europa de Est se găsesc cele mai mari exploatații bio. Astfel, în Slovacia suprafața media a unei exploatații bio era de 474 hectare în 2013, în Marea Britanie era de 200 hectare, în Cehia de 178 de hectare și în Estonia de 92 de hectare.

Pe partea de producție bio, Germania, Italia și Spania au cele mai mari suprafețe cultivate cu cereale, fiecare cu aproximativ 200.000 de hectare. În total, peste 1,7 milioane de hectare de cereale bio erau cultivate în UE în 2015, echivalentul a 3% din suprafața totală cultivată.

Pe partea de leguminoase bio, Franța, Spania și Italia sunt în fruntea plutonului cu 68.000 de hectare, 39.000 și respectiv 37.000 de hectare.

Pentru legumele bio, Polonia este lider cu 41.819 hectare cultivate, urmată de Italia 29.487 hectare și Franța cu 16.832 de hectare. De asemenea, Polonia este și primul producător de căpșuni bio din Europa cu 2.900 de hectare cultivate în 2015.

Sectorul vinului bio european este dominat de trioul Spania, Italia și Franța, care sunt și primii trei producători mondiali de vin. Chiar dacă suprafețele cultivate bio sunt mult în urma celor cultivate cu vie convențională, creștere segmentului bio a fost puternică în cinci ani: de 40,7% până la 96.591 de hectare în Spania, de 37,5% în Italia și de 28,6% în Franța.




















RELATED ARTICLES