spot_img
AcasăComunicateCOMUNICAT DE PRESĂ


COMUNICAT DE PRESĂ

  • Electrica a deschis ședința de tranzacționare de la BVB, cu ocazia aniversării a cinci ani de la listarea companiei pe bursele de la București și Londra
  • Din 2014 și până în prezent, Electrica a oferit cel mai stabil randament al dividendului dintre toate companiile din BET
  • De la listare, Electrica a adus acționarilor un randament total de 37%

 

BUCUREȘTI, 3 iulie 2019 – Corina Popescu, Directorul General al Electrica SA, și Adrian Tănase, Directorul General al BVB, au deschis, astăzi, ședința de tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB), cu ocazia aniversării a cinci ani de la listarea companiei, cea mai mare din istoria pieței de capital din România și, totodată, singura privatizare cu pachet majoritar prin piata de capital.

Data de 4 iulie 2014 a fost prima zi de tranzacționare a acțiunilor Electrica pe Bursa de Valori București și a GDR-urilor Electrica pe London Stock Exchange, iar oferta s-a subscris în totalitate cu două zile înainte de termenul limită. Electrica a atras aproape 2 miliarde lei prin oferta publică iniţială derulată, listarea având un impact semnificativ asupra capitalizării şi lichidităţii bursei de la București, acest proces atrăgând un portofoliu divers de investitori internaționali și contribuind la îmbunătățirea indicatorilor BVB pentru a accede la statutul de piață emergentă.

Din prima zi de tranzacționare și până la finalul lunii iunie 2019, acțiunile Electrica au generat tranzacții cu o valoare totală de peste 3 miliarde lei, ceea ce reprezintă circa 5,7% din lichiditatea totală a BVB din această perioadă (52,4 miliarde lei). Practic, în fiecare din cei cinci ani de la listare, Electrica s-a clasat pe locurile 5, 6 sau 7 în clasamentul lichidității.

Dividendele acordate de Electrica în cei cinci ani de la listare, până în prezent, au oferit cel mai stabil randament dintre toate companiile din BET, în ciuda fluctuațiilor ample de preț. Astfel, randamentul dividendului s-a situat între 5,2% și 7,3% în fiecare an.

În ultimii cinci ani, Electrica a distribuit către acționarii săi dividende brute care au cumulat circa 1,3 miliarde lei sau 3,777 lei/acțiune, reprezentând un câștig de 34,3% pentru acționarii care au cumpărat în iunie 2014, la momentul listării.

De la listare și până în prezent, s-au tranzacționat circa 250 milioane de acțiuni Electrica, reprezentând 72,4% din capitalul social și 73,9% din acțiunile cu drept de vot.

Cu o valoare de piață de aproape 4 miliarde lei, Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România. Prețul acțiunilor Electrica pe BVB a pornit de la 11,25 lei, în data de 4 iulie 2014, și a atins un maximum de 14,96 lei, în mai 2017.

După listare, Electrica a devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică a României, cumulând investiții în modernizarea și retehnologizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice în valoare de 3,1 miliarde lei, în ultimii cinci ani. Investiţiile Grupului Electrica în infrastructură au crescut semnificativ de la an la an, începând cu 2015, reprezentând recorduri în industrie și fiind finanțate, în cea mai mare parte, din resurse interne, în special din fondurile provenite din majorarea de capital, în conformitate cu prevederile prospectului Ofertei Publice Primare de Vânzare.

În cei cinci ani de la listare, în cadrul Grupului Electrica s-a accelerat procesul de implementare a celor mai bune practici de guvernanţă corporativă și au fost continuate măsurile de optimizare a activităților din toate segmentele. Totodată, compania și-a asumat un plan de măsuri pentru creșterea responsabilității față de mediu și comunitate, sumele alocate pentru programele de responsabilitate socială crescând semnificativ de la data listării.

Declarații

Corina Popescu, CEO Electrica SA:

„La cinci ani de la momentul listării Electrica, unul foarte important pentru piața de capital din România, le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături pe acest drum al schimbării în bine. Nu au fost cinci ani ușori, date fiind provocările din piața de energie, însă echipa Electrica, alături de partenerii săi, a reușit să realizeze lucruri foarte importante în tot acest interval: suntem compania din BET care a oferit cel mai stabil randament al dividendului, am distribuit dividende brute de circa 1,3 miliarde lei, am devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică, cu peste 3 miliarde de lei investiți în ultimii cinci ani, și am reușit să îmbunătățim semnificativ calitatea serviciilor oferite. În tot acest interval, am implementat ample programe de transformare și optimizare a activităţilor, de reducere a costurilor și de adaptare a strategiei la condițiile pieței, atât în aria de distribuţie și servicii, cât și în cea de furnizare, reușind să eficientizăm activitatea Grupului. Totodată, adoptarea celor mai bune practici de guvernanță corporativă, așa cum ne-am asumat prin prospectul de listare, precum și sporirea gradului de implicare în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea au reprezentat priorități pentru noi.

Vreau să asigur investitorii, clienții, autoritățile și toți colaboratorii noștri că vom rămâne același partener de încredere și în anii care urmează, și că vom continua drumul început în urmă cu cinci ani, unul plin de provocări, dar și de obiective foarte îndrăznețe”.

Adrian Tănase, CEO BVB:

„Listarea Electrica a reprezentat mai mult decât cel mai mare IPO realizat la BVB. Electrica este cel mai bun exemplu care arată cum statul poate folosi piața de capital pentru a obține acces facil la capital, rămânând în același timp un acționar semnificativ într-o companie care se află pe radarul investițional al marilor investitori. Din 2014 și până în prezent, Electrica a adus acționarilor un randament total de 37%. Exemplul Electrica poate fi replicat de statul român prin viitoare listări, mai ales că avem acum o piață mai dezvoltată și mai sofisticată. Ne-am dori să avem în piața de capital locală cât mai multe companii de talia Electrica pentru a convinge investitorii atât locali cât și internaționali că România are determinarea de a aduce în prim plan companii cu largă reprezentativitate în economie”.

Repere listare Electrica:

  • Cele mai mari zece listări de pe piața de capital din România au atras 6 miliarde lei de la investitori, iar aproape o treime din această sumă a fost atrasă de Electrica, Oferta Publică Inițială a companiei fiind încă cea mai mare din istoria pieței de capital din România;
  • În procesul de pregătire a listării din 2014 au lucrat, alături de echipa Electrica, 4 bănci de investiții financiare, o bancă depozitară, 5 case de avocatură, auditori, experți tehnici și de mediu, evaluatori, în total peste 150 de specialiști;
  • Electrica are aproximativ 7000 de acționari din peste 30 de țări din toate colțurile lumii, inclusiv Kuwait, Israel, Australia sau Canada. Aproximativ 65% din numărul total al acțiunilor Electrica liber tranzacționabile pe bursele din București și Londra sunt deținute de circa 6500 persoane fizice și 190 persoane juridice din România;
  • Fondurile de pensii din România de pe Pilonul II și Pilonul III dețin împreună peste 15% din totalul acțiunilor Electrica. Cumulat, acestea reprezintă al doilea cel mai mare acționar global, după statul român;
  • O parte din fondurile atrase prin IPO-ul Electrica a fost utilizată, la finalul anului 2017, pentru achiziționarea pachetelor minoritare de 22% pe care Fondul Proprietatea le deținea în filialele de distribuție și furnizare ale Grupului Electrica;
  • Evaluat ca fiind unul dintre cele mai valoroase branduri românești, Electrica a intrat în ultimii ani și în topul celor mai apreciate companii din România din punct de vedere al transparenței, ca urmare a lansării Raportului de sustenabilitate;
  • În contextul schimbărilor din piața de energie, Electrica a dezvoltat ample programe de transformare și optimizare a activităţilor atât în aria de distribuţie și servicii, cât și în cea de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale. În 2014, anul listării, Grupul Electrica avea peste 11.500 de angajați, iar în prezent numărul total al acestora este de aproximativ 8000.




















RELATED ARTICLES