JTI, din nou la TIFF cu un film de dans „Corbul Alb” sau despre imposibilul artei

0
6

JTI și Transilvania International Film Festival (TIFF) au oferit din nou ieri seară publicului clujean un regal dedicat dansului.

În acest an a fost prezentat la cinematograful Florin Piersic filmul ”The White Crow” („Corbul Alb”), în regia lui Ralph Fiennes, avându-l în rol principal pe Oleg Ivenko. Filmul îl aduce în prim plan pe Rudolf Nureyev, unul dintre cei mai uimitori dansatori și coregrafi ai secolului XX. Puterea geniului lui Nureyev este de fapt echivalentul corbului alb, imposibilul pe care arta reușește să-l atingă și să-l depășească, aducându-l în viață și lăsându-ne cu generozitate să-l percepem. Forța și moștenirea lui Nureyev l-au determinat pe Oleg Ivanko să-și dea măsura excelenței. „N-am vrut să-l dezamăgesc pe Rudolf Nureyev”, declara dans-actorul pentru Hollywood reporter.

„Mă bucur mult să fiu din nou la Cluj. Este al doisprezecelea an în care JTI prezintă la TIFF un film despre dans, ca o legătură între evenimentul nostru corporativ „Întâlnirile JTI” și acest extraordinar Festival de film. Este un film de excepție, cu un nume deosebit, „Corbul Alb”, ca o contrapondere la „Lebăda neagră”, acel fenomen la care nu se așteaptă niciodată nimeni. Personajul principal este Rudolf Nureyev, balerin clasic, dar considerat părintele dansului modern. O legendă cu o anvergură artistică aproape imposibil de cuprins. Un film ca o poezie, având profunzime și semnificații aparte pentru noi, cei care am trăit în comunism cu visul suprem al libertății. “Drumul cel mai frumos între două puncte este dansul”, spunea Gigi Căciuleanu, iar pentru mine drumul până la Cluj este întotdeauna foarte frumos pentru că la capătul lui mă așteaptă un film despre dans. Aș vrea să putem continua acest parteneriat cu TIFF încă cel puțin 12 ani de acum înainte. Și sperăm că publicul va înțelege și va susține dreptul companiilor de tutun de a putea sponsoriza evenimente culturale în continuare, fără a-și face reclamă propriilor produse. Recent, un deputat clujean și-a asumat un proiect de lege care intenționează să interzică companiilor de tutun să susțină viața culturală a comunității” a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

De-a lungul timpului, JTI și-a asociat numele cu cele mai desăvârșite expresii ale dansului. „Întâlnirile JTI”, eveniment anual devenit un reper cultural de excepție și aflat în 2019 la cea de-a XX-a ediție, reprezintă o marcă națională a calității pentru dansul contemporan. În cadrul TIFF, JTI continuă tradiția Întâlnirilor și prezintă la fiecare ediție filme de artă, legate de lumea dansului: Mr. Gaga în regia lui Tomer Heymann, La Danse în regia lui Frederick Wiseman, Pantofiorii roșii, în regia lui Michael Powell și Emeric Pressburger, Pina lui Wim Wenders, premiera, în România, a proiecției 3D, Ballroom Dancer, regizat de Andreas Koefoed și Christian Holten Bonke, Dancing on broken glass, regizat de Marek Ťapák, Păsări rare, în regia lui T.M. Rives, Polina, regizat de Angelin Preljocaj și Valérie Müller sau Bobbi Jene de Elvira Lind sunt câteva dintre proiecțiile memorabile de la Cluj.

 

 

JTI este membră a Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. Cu sediul central la Geneva, JTI are circa 45.000 de angajați și operațiuni în peste 130 de țări. În România, JTI a a aniversat anul trecut 25 ani de când este prezentă pe piața locală. De peste un sfert de veac în România centenară, JTI este parte a comunității. Compania sponsorizează unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Transilvania International Film Festival, Festivalul SoNoRo,  turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor, Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio Radi-Ro, proiectele Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. De asemenea, Întâlnirile JTI, eveniment organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper de tradiție pentru iubitorii dansului contemporan. Sinonime cu calitatea și excelența, Întâlnirile JTI recomandă Garantat 100% și webcultura.ro.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here