Revista presei 19 – 23 iunie 2017

0
16

Isarescu, BNR: „Economia este usor dezechilibrata”

logo-bursa
Economia noastra este usor dezechilibrata, iar prin stimularea consumului finantam locuri de munca in exterior, este de parere guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. Domnia sa a declarat ieri, intr-o conferinta organizata de BNR si Banca Europeana de Investitii (BEI): „Riscul finantarii excesive, la care, teoretic, trebuie sa fim atenti, este acum scazut pentru Romania, dar avem alt risc – acela ca investitiile sa nu fie finantate, din mai multe considerente: atmosfera proasta, neincredere. Ori, daca nu vom finanta investitiile, ele nu au cum sa creasca si nu avem cum sa iesim din acest dezechilibru evident. Dezechilibrul se vede in faptul ca, de mai bine de doi ani, importurile cresc sistematic mai repede decat exporturile. Deci, e clar ca economia este usor dezechilibrata. Prin stimularea excesiva a consumului finantam, de fapt, locuri de munca in exterior. Hai sa le finantam pe cele din interior, sa finantam investitiile si crearea de locuri de munca”. In opinia oficialului BNR, exista un potential de creditare daca reformele structurale vor face bancabile mai multe companii. Mugur Isarescu a subliniat ca, daca bancile vor fi in continuare blamate pentru „comportamente trecute”, ne vom „adanci intr-o mocirla a vinovatiilor”. Guvernatorul BNR a mentionat: „Acum economisim mai mult decat investim. Suntem in dezechilibru major. Ce o sa facem, devenim exportatori de capital noi, romanii?”.
Sursa: Bursa

ANRE: Stocarea gazelor pentru iarna ar putea sa nu mai fie obligatorie, intrucat importurile vor fi mai ieftine

logo adevarul
Furnizorii de gaze ar putea sa nu mai fie obligati de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) sa constituie depozite pentru viitorul sezon rece, in conditiile in care pretul gazelor de import va fi la iarna mai mic decat al gazelor inmagazinate, a declarat, joi, presedintele institutiei, Niculae Havrilet. „Daca o vom face, daca vom obliga furnizorii, o vom face pentru securitate, nu pentru a avea pretul cel mai mic. Insa trebuie sa ne gandim si cine plateste siguranta. Consumatorul poate nu vrea, cine l-a intrebat? S-ar putea interpreta ca fiind ajutor de stat pe care il dam unei firme care inmagazineaza”, a spus el, intr-o discutie cu presa. Potrivit lui Havrilet, cel mai corect ar fi sa existe un stoc strategic si unul liber. „Este o initiativa legislativa sa se faca din acest an un stoc strategic. Legea va stabili cine il va face, ar putea fi chiar Rezervele Statului”, a adaugat presedintele ANRE. El a mai spus ca iarna viitoare va fi prima cand importurile vor fi mai ieftine decat gazele de productie interna depozitate.
Sursa: Adevărul
Ministerul Finantelor: Deficitul bugetar al administratiei centrale va fi in 2017 de 3,25% din PIB

logo-zf
Un deficit bugetar de 3,25% din PIB „al administratiei publice centrale” in 2017, unul de 3,3% din PIB in 2018 si unul de 2,6% din PIB in 2019 – acesta este noul scenariu de baza al proiectiilor macroeconomice ale Ministerului Finantelor cuprins in Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2017-2019 publicata de Ministerul Finantelor. Documentul estimeaza ca avansul PIB va fi in 2017 de 5,2%, aferent unui PIB nominal de 816,5 miliarde lei, de 5,5% in 2018 si de 5,7% in 2019. Deficitul de cont curent ar urma sa fie in 2017 si 2018 de 2,4% din PIB si de 2,2% din PIB in 2018. „Abaterile de la proiectiile macroeconomice din scenariul de baza descrise mai sus ar putea proveni din incertitudinile la nivel mondial determinate de perspectivele privind evolutia zonei euro si a principalelor economii emergente (indeosebi China), implicatiile politicii monetare din SUA asupra fluxurilor mondiale de capital si ale implementarii programului administratiei Trump, incertitudinile privind viitorul UE dupa referendumul din Marea Britanie, toate acestea putand conduce la volatilitate in privinta apetitului investitional pentru activele financiare emise de economiile emergente”, arata documentul citat, se arata in strategie.
Sursa: Ziarul Financiar

Romania, lider in UE la cresterea costurilor cu forta de munca si in primul trimestru din 2017

logo-agerpres
Costul total al fortei de munca in Romania a inregistrat cea mare crestere din randul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), in primul trimestru din 2017, comparativ cu perioada similara din 2016, conform datelor publicate, vineri, de Oficiul european pentru Statistica (Eurostat). Costul orar al fortei de munca a crescut in primele trei luni din acest an cu 1,7% in Uniunea Europeana si cu 1,5% in zona euro, similar cu nivelul inregistrat in trimestrul patru din 2016, cand cea mai mare expansiune a fost raportata tot de Romania (12,3%). Cele mai mari cresteri in primul trimestru din 2017 au fost raportate in Romania (17,2%), Ungaria (11,7%), Bulgaria (10,1%), Lituania (9,9%) si Letonia (9,1%). Singurele state UE in care costul orar al fortei de munca a scazut in primele trei luni din 2017 au fost Finlanda (minus 2,7%), Luxemburg si Olanda (ambele cu minus 0,1%). Avansul costurilor cu forta de munca in Romania se datoreaza in principal cresterii cu 13,9% a costului orar al fortei de munca in sectorul de non-business. Pe sectoare ale economiei, in Romania costul orar cu forta de munca a crescut cu 14,2% in sectorul serviciilor, cu 13,4% in constructii si cu 13,5% in industrie.
Sursa: Agerpres

Energia electrică se scumpeşte de la 1 iulie 23 iunie 2017

logo adevarul

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat mai multe ordine, unul dintre acestea stabilind o creştere a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici de 8,53%. Furnizorii de ultimă instanţă ai energiei electrice propuseseră o scumpire cu 25%. ANRE a avizat tarifele de tip Componentă piaţă concurenţială (CPC), cu modificări faţă de solicitările furnizorilor de ultimă instanţă, aplicabile, în trimestrul III, clienţilor finali casnici şi noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. „Energia electrică furnizată la tarif Componentă piaţă concurenţială reprezintă 90% din consumul clienţilor casnici şi este achiziţionată de furnizorii de ultimă instanţă exclusiv din piaţa concurenţială, unde preţul energiei electrice a înregistrat o creştere cu 24% faţă de trimestrul II. În aceste condiţii, deşi furnizorii de ultimă instanţă au propus creşteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităţilor şi tendinţelor din piaţă, ANRE a considerat justificată o creştere medie la nivel naţional a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, a informat Autoritatea
Sursa: Adevărul

Irlanda, Romania, Danemarca si Olanda, tarile cu cele mai scazute rate anuale ale inflatiei din UE

logo-agerpres
Rata anuala a inflatiei a scazut in mai la 1,4% in zona euro si la 1,6% in Uniunea Europeana, de la 1,9% si, respectiv, 2% in aprilie, iar Irlanda, Romania, Danemarca si Olanda au inregistrat cele mai reduse rate anuale ale inflatiei din UE, arata datele publicate vineri de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Conform acestor estimari, inflatia in zona euro se indeparteaza de obiectivul tinta al Bancii Centrale Europene, care vrea sa mentina cresterea preturilor in apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economica. Cele mai mari rate anuale ale inflatiei din UE au fost inregistrate luna trecuta in Estonia (3,5%), Lituania (3,2%) si Marea Britanie (2,9%), iar cele mai scazute in Irlanda (0,0%), Romania (0,5%), Danemarca si Olanda (ambele cu 0,7%). Comparativ cu aprilie 2017, inflatia anuala a scazut in 24 de state (inclusiv Romania), a crescut in trei tari si a ramas stabila intr-un stat. In cazul zonei euro, in mai cel mai semnificativ impact asupra cresterii anuale a preturilor l-au avut combustibilii pentru transport (0,19 puncte procentuale), combustibilii pentru incalzire (0,06 puncte procentuale) si pachetele de vacanta (0,07 puncte procentuale).
Sursa: Agerpres

Lucrurile au scapat de sub control: Noul presedinte al ANCOM a fugit de audierile din Parlament. Seful Comisiei de IT: Oameni din intreg spectrul politic sunt ingroziti de ce se intampla la ANCOM

logo-zf
Noul presedinte al Autoritatii de Reglementare in Comunicatii Adrian Dita, instalat in functie de coalitia PSD-ALDE in data de 11 mai, nu s-a prezentat marti la audierile din Comisia de IT a Camerei Deputatilor unde urma sa ofere explicatii in fata parlamentarilor despre reorganizarea-soc a puternicei institutii de reglementare, in urma careia 9 persoane din echipa de conducere urmeaza sa fie concediate iar marea majoritate a celorlalti sefi si-au pierdut posturile, fiind mutati pe pozitii inferioare si salarii mai mici. „Am facut aceasta convocare saptamana trecuta ca urmare a semnalelor din spatiul public privind schimbarile care au loc in institutie. A confirmat prezenta si in urma cu jumatate de ora de inceperea audierilor ne-a instiintat ca nu poate veni, fara sa precizeze un motiv”, a declarat deputatul USR Catalin Drula, presedintele Comisiei IT&C din Camera Deputatilor. Seful Comisiei de IT a aratat presei mesajele e-mail prin care Adrian Dita a confirmat participarea si apoi mesajul e-mail transmis de la cabinetul presedintelui prin care este anuntata absenta presedintelui ANCOM din Parlament.
Sursa: Ziarul Financiar
Povestea aplicatiei Clever Taxi: exit de peste 10 milioane de euro catre mytaxi (Daimler Mercedes) in mai putin de 5 ani de la lansare

logo-zf
Mihai Rotaru si Alexandru Dumitru, fondatorii Clever Taxi – aplicatia mobila care a intermediat din 2012 pana in prezent peste 40 de milioane de calatorii cu taxiul in 20 de orase din Romania, Adrian Pitis – primul sustinator al proiectului – si Calin Fusu – primul investitor de calibru in companie (prin compania Bestjobs Recrutare) – urmeaza sa incaseze peste 10 mil. euro de la mytaxi.net, cel mai mare jucator european de pe piata aplicatiilor de taxi, al carui actionar majoritar este gigantul german Daimler Mercedes, dupa ce compania cu sediul in Hamburg a semnat in 9 mai documentele pentru achizitia integrala a pachetului de actiuni. Clever Taxi a reusit sa dezvolte un model de business functional si sa genereze un flux constant de venituri, urcand pe primul loc pe piata de profil din Romania cu un portofoliu de 17.000 de soferi inregistrati si peste 600.000 de utilizatori (pasageri). Aplicatia nu accepta inregistrari decat de la soferi autorizati de taxi, care trebuie sa plateasca un abonament lunar ce porneste de la 10 euro dar poate ajunge, conform lui Rotaru, si la 30 de euro pe luna pentru a primi comenzi prin aplicatie. „mytaxi a cumparat Clever pentru ca este numarul unu pe piata din Romania”, a punctat Andrei Pitis.
Sursa: Ziarul Financiar

„Regele mallurilor“, Iulian Dascalu, cedeaza 50% din businessul Iulius catre un fond de investitii, in spatele caruia se afla un miliardar sud-african, intr-o tranzactie de peste 100 mil. euro

logo-zf
Omul de afaceri Iulian Dascalu a vandut jumatate din actiunile companiilor care opereaza cele patru malluri Iulius din Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca si Suceava fondului olandez de investitii Atterbury Europe. La o valoare de piata totala estimata a celor patru malluri de 300 de milioane de euro, tranzactia poate trece de 100 de milioane de euro. Tranzactia de tip joint venture include si cele doua cladiri de birouri de langa Iulius Mall Cluj, precum si UBC 2, prima cladire finalizata din ansamblul multifunctional Openville, pe care Iulius il construieste in Timisoara, impreuna cu viitoarele cladiri office pe care le va include acest complex, potrivit actionarului Iulian Dascalu. „Operarea proprietatilor se va realiza in comun de catre ambii parteneri. Atterbury nu va avea un reprezentant permanent in Romania, insa membri ai echipei vor fi prezenti in mod constant pe teritoriul Romaniei. Aceasta asociere marcheaza o evolutie fireasca, fiind un pas necesar. Obiectivele noastre raman aceleasi: finalizarea dezvoltarii ansamblului Openville Timisoara si extinderea retelei Iulius Mall in regiune, la nivel international“, a spus Iulian Dascalu pentru ZF. Cele patru malluri au generat anul trecut venituri din chirii de 223,7 mil. lei (circa 50 mil. euro) si un profit cumulat de 145,6 mil. lei (32,4 milioane de euro), conform calculelor pe baza datelor publicate de Ministerul de Finante. Businessul a fost astfel in crestere fata de 2015 cu circa 12%.
Sursa: Ziarul financiar
Hidroelectrica si-a bugetat pentru anul acesta un profit in scadere cu peste 19% fata de 2016. Recent, Fondul Proprietatea a cerut revocarea unor membri din Consiliul de Supraveghere

logo-profitProiectul de buget pe 2017 al Hidroelectrica, producatorul de energie hidro controlat de statul roman prin Ministerul Energiei, cu peste 80% din actiuni, prevede realizarea unui profit net de 992,5 milioane lei, cu 19,14% mai mic fata de cel inregistrat in 2016, de 1,227 miliarde lei, si venituri totale de 3,126 miliarde lei, cu 8% sub nivelul de anul trecut. „Pentru anul 2017, profitul estimat scade fata de cel realizat in anul 2016 cu 19,14%, ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimari prudente ale productiei in anul 2017, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor”, se mentioneaza in nota de fundamentare a proiectului de buget. Din profit, 588,9 milioane lei vor reprezenta dividendele cuvenite bugetului de stat, 146,71 milioane lei – dividendele cuvenite altor actionari, 194,77 milioane lei vor fi repartizati la rezerve pentru surse proprii de finantare, iar 62,18 milioane lei vor fi alocati rezervei legale. Compania precizeaza ca si-a fundamentat bugetul pe nivelul realizarilor pentru anul 2016, pe o prognoza de productie de 14.591.000 MWh, „caracteristica unui an prudent estimat din punct de vedere hidrologic, avand in vedere hidrologia aferenta ultimilor ani si totodata tinand cont de evolutia consumului la nivel national”, pe pretul mediu de livrare pe piata reglementata stabilit de ANRE si pe estimari privind evolutia preturilor pe piata concurentiala.
Sursa: Profit.ro

Topul afacerilor rulate de toate mallurile din Romania

logo-capitalProprietarii celor 63 de malluri functionale in 2016 la nivel national au incasat de la magazinele pe care le gazduiesc peste 488 mil. euro, cu 11,6% mai mult decat anul anterior, in contextul in care calculele Capital au inclus doar doua malluri noi, unul mare si unul de dimensiuni mici. Puterea nominala de cumparare pe cap de locuitor din Romania a crescut cu aproape 12% anul trecut, rezultat care mentine tara pe locul 33 din 42 de state europene cuprinse intr-un studiu GfK. Venitul disponibil pe cap de locuitor al romanilor a fost de 4.181 de euro in 2016, ceea ce reprezinta aproximativ o treime din media europeana. In 2016, Romania avea doar zece judete in care puterea de cumparare a locuitorilor depasea media nationala. Abia bucurestenii, care au cea mai mare putere de cumparare din tara, se apropie de nivelul locuitorilor din Polonia, potrivit studiului citat. Desi au una dintre cele mai slabe puteri de cumparare din regiune, noua din zece romani sunt pasionati de mersul la cumparaturi, pondere care ii plaseaza pe primul loc in regiune la acest capitol, potrivit unui studiu realizat de GfK. O parte din banii lasati de romani in magazine si restaurante ajung in buzunarele proprietarilor de malluri sub forma de chirii.
Sursa: Capital

Anuar ZF Cei mai mari jucatori din economie. Topul celor mai mari 20 de companii din Romania in 2016, firme care au impreuna peste 10% din businessul romanesc

logo-zf
♦ Fiecare din cele mai mari 20 de companii din Romania dupa cifra de afaceri din 2016 a depasit pragul de 4 miliarde de lei, iar impreuna au afaceri de 145 mld. lei, in crestere cu 3%, un profit net de 6 mld. lei, dublu fata de 2015 si aproape 100.000 de angajati.
Automobile Dacia si-a consolidat pozitia de lider in topul celor mai mari companii din Romania anul trecut, dupa ce businessul producatorului auto s-a majorat cu 8,4%, la 20,7 miliarde de lei. Daca podiumul a ramas neschimbat, cu Dacia si doua companii din grupul petrolier OMV Petrom, de la pozitia a patra au aparut schimbari importante care arata in primul rand dinamica impresionanta a consumului in 2016. Kaufland, cel mai mare retailer din Romania, a mai facut un pas important catre podium anul trecut, desi vanzarile retelei si-au mai temperat din avant. Cu 9,6 mld. lei in 2016, reteaua germana trece pentru prima data in fata Rompetrol Rafinare si a Rompetrol Downstream, ambele companii controlate de grupul KazMunayGaz. Cresterea consumului se vede si in salturile facute de Lidl si Carrefour, care duc la trei numarul retelelor din comert din top zece, in timp ce Mega Image intra in top 20, iar Auchan devanseaza Metro Cash&Carry. Pentru prima data in top 20 cele mai mari companii din Romania se afla sase retele din comertul alimentar.
Sursa: Ziarul Financiar

Un pariu pe viitor: Blue Air a semnat un contract de peste 600 milioane de dolari pentru sase aeronave noi. „Vrem sa ajungem la 50 de avioane si sa deschidem alte baze“

logo-zf
Blue Air, cea mai mare companie aeriana cu capital privat romanesc, va cumpara sase aeronave de tip Boeing 737 MAX, intr-o tranzactie ce depaseste 600 de milioane de dolari. „Comenzile vor fi finalizate in trimestrul al doilea din anul 2019. Vom achizitiona sase aeronave Boeing 737 MAX si ne pastram dreptul de a achizitiona alte doua aeronave, in aceleasi conditii ale contractului“, a spus Tudor Constantinescu, director comercial al Blue Air, in cadrul Paris Air Show 2017, cel mai mare eveniment dedicat industriei aeronautice. Boeing 737 MAX face parte din noua generatie de aeronave ale constructorului american si este modelul care s-a vandut cel mai repede, conform site-ului companiei americane. Boeing a primit deja pentru acest model peste 3.700 de comenzi.
Sursa: Ziarul Financiar

Intercapital Invest iese de pe piata. Clientii vor fi transferati catre Tradeville

logo-economiaIntercapital Invest, una dintre companiile independente de brokeraj din Romania, intentioneaza sa se retraga de pe piata de capital si sa incheie un parteneriat cu Tradeville, prin care clientii sai sa poata beneficia de servicii de tranzactionare la bursa, se arata intr-un comunicat de presa al celor doua companii. ‘Actionarii principali ai Intercapital Invest au luat decizia de a se concentra pe alte interese de business si convoaca o Adunare Generala a Actionarilor in vederea retragerii de pe piata. De-a lungul timpului, am contribuit din plin la dezvoltarea pietei de capital si am castigat increderea investitorilor prin servicii excelente. Tocmai de aceea am decis sa recomandam clientilor nostri un partener de incredere ce impartaseste valorile companiei noastre’, a declarat Razvan Pasol, presedinte Intercapital Invest. Mihaela Biciu, director general Tradeville, sustine ca acest parteneriat se pliaza natural pe strategia de dezvoltare si crestere a cotei de piata. ‘Vom continua sa investim in dezvoltarea pietei de capital locale, in dezvoltarea de noi produse si instrumente financiare, atat pe piata locala, cat si pe pietele internationale, precum si in tehnologia platformelor de tranzactionare’, a afirmat Biciu.
Sursa: Economica.net

The Guardian: Pantofii Louis Vuitton sunt produși la Cisnădie

logo-agerpres

Cea mai mare parte a pantofilor marca Louis Vuitton pe care grupul Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH) îi vine la prețuri cuprinse între 500 și 1.800 de lire sterline perechea, sunt produși la uzina Somarest din Cisnădie, arată o anchetă a jurnaliștilor de la The Guardian. Potrivit publicației britanice, existența acestei uzine este un secret bine păzit iar echipa managerială face eforturi pentru a se asigura că nu există nicio menționare a mărcii Louis Vuitton. O echipă de documentare a unei televiziuni franceze i-a fost interzis accesul în uzină în anul 2014 iar Bernard Arnault, directorul general de la LVMH și cel mai bogat om din Franța, a respins orice acuzații.
Sursa: Agerpres

ROPEPCA: Suprataxarea producatorilor romani de gaze este o discriminare uriasa in fata rusilor de la Gazprom

logo-agerpres
Suprataxarea aplicata producatorilor romani de gaze pentru profitul obtinut in urma liberalizarii pietei inseamna o uriasa discriminare in fata rusilor de la Gazprom, care nu sunt obligati sa plateasca aceste taxe si nici sa vanda pe bursa intreaga cantitate de gaze, a declarat, marti, Harald Kraft, presedintele Asociatiei Romane a Companiilor de Explorare si Productie Petroliera (ROPEPCA). „Suprataxarea a fost introdusa in 2013 ca o masura temporara pentru perioada crizei economice. Acum, in 2017, taxa a fost majorata (de la 60% — n.r.) la 80% si este pentru o perioada nedeterminata. Este o masura care penalizeaza producatorii interni in fata Gazprom. In plus, Gazprom nu va fi obligat sa vanda 100% din importuri pe bursa. Este o discriminare extraordinara a producatorilor din Romania fata de producatorii din extern”, a declarat Kraft, in cadrul unei conferinte pe tema importantei gazelor naturale. In ceea ce priveste intentia autoritatilor de a elimina obligativitatea ca furnizorii de gaze sa realizeze stocuri pentru iarna, oficialul ROPEPCA a aratat ca depozitarea de gaze a devenit in Romania o operatiune care genereaza pierderi. „In tarile vestice, inmagazinarea este voluntara, pentru ca este profitabila sau cel putin nu va rezulta intr-o pierdere pentru cei care au inmagazinat gazele. In Romania este invers. De exemplu, anul trecut, daca ati inmagazinat, ati pierdut multi bani.
Sursa: Agerpres

Bruno Ribo, CEO ArcelorMittal: „Putem produce la Galati tot otelul necesar pentru gazoductul ce va lega Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria”

logo adevarul
Ribo a mai spus ca problema preturilor de dumping la care vindea China anul trecut a fost atat de mare, incat combinatele europene erau nevoite sa vanda sub costurile de productie. Potrivit acestuia, pentru conducta BRUA (Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria) va fi nevoie de 110.000 de tone de otel, cantitatea care poate fi produsa fara probleme la Galati. ArcelorMittal poate produce la Galati intreaga cantitate de otel necesara pentru realizarea conductei de gaze BRUA (Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria), a declarat Bruno Ribo, CEO al ArcelorMittal Galati. Declaratia vine in contextul in care lucrarile la gazoduct vor incepe in noiembrie 2017, iar constructorii inclina sa apeleze la otelul chinezesc mai ieftin. „Atata doar ca acel otel nu are in pret taxele de poluare de la noi si nici nu da de lucru romanilor”, a spus Ribo. „Suntem foarte interesati de acest proiect, care este important pentru noi si este vital pentru unitatea noastra de tevi si tuburi de la Galati. Circa 80% din valoarea tevii vine de la partea de otel”, a spus Ribo. El a avertizat ca din tarile din afara UE poate veni otel mai ieftin, insa acest pret scazut este datorat faptului ca producatorii din spatiul comunitar platesc anumite taxe de mediu. „Otelul produs in China nu este incarcat cu taxele pentru energii, cu subventiile pentru gazele cu efect de sera, cu taxa de cogenerare pe care noi o platim. Este foarte dificil sa te bati in aceste conditii. Problema este ca se creeaza o distorsiune intre noi si competitia care vine din afara UE.
Sursa: Adevarul

Draxlmaier se extinde la Codlea, numai in constructia halelor investind 4 milioane de euro

logo-bursa
Compania IMT – Imobiliare Management Transilvania din Codlea, care dezvolta hale de productie pentru nemtii de la Draxlmaier, si-au majorat capitalul social in luna mai cu 18,179 milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro). Suma este necesara unei noi etape a dezvoltarii fabricii Draxlmaier din Codlea. DTR Draxlmaier Sisteme Tehnice Codlea, fabrica din Brasov a concernului german, a incheiat anul trecut cu afaceri de 179,389 milioane de lei (aproape 40 de milioane de euro), in crestere fata de anul anterior cu aproape 33% fata de business-ul inregistrat in anul anterior. In acelasi timp, profitul companiei a urcat de la 5,71 milioane de lei la 7,25 milioane de lei, numarul mediu de angajati crescand in aceasta perioada de la 1.356 la 1.611 persoane. Draxlmaier anunta la inceputul acestui an ca in 2017 va pune accent in continuare pe dezvoltarea atelierelor-scoala destinate elevilor de la scoala profesionala in regim dual. in acest moment, exista deja doua astfel de ateliere, in Brasov si Timisoara si sunt in proces de amenajare atelierele din Pitesti, Satu Mare si Hunedoara.
Sursa: Bursa

Oficialii Takata anunta ca vor angaja alti 400 de oameni in fabricile din Romania si ca vor continua investitiile la Arad

news.ro logo
Reprezentantii Takata Emea, care gestioneaza operatiunile producatorului de componente auto in Europa, Orientul Mijlociu si Asia, anunta ca vor continua investitiile in fabricile detinute in Romania, respectiv in Arad si Sibiu, unde vor angaja cel putin 400 de persoane in urmatoarea perioada. Oficialii companiei nipone au declarat, pentru News.ro, ca operatiunile din Romania ”inregistreza foarte bune performante”. Oficialii companiei nipone Takata au raspuns, marti, unei intrebari adresate de corespondentul News.ro cu privire la modul in care ar putea fi afectate operatiunile din Romania, unde sub umbrela corporatiei functioneaza doua fabrici, una la Arad si una la Sibiu, potrivit News.ro. Georg Lamerz, asociat in cadrul Takata Emea, care are sediul in Germania si gestioneaza operatiunile producatorului de componente auto in Europa, Orientul Mijlociu si Asia, a declarat ca situatia financiara a acestei companii este ”solida”, lasand sa se inteleaga ca o eventuala procedura de faliment initiata de ”compania mama” nu ar afecta functionarea fabricilor.
Sursa: News.ro

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here