SDEE Transilvania Sud, parte a Grupului Electrica, susține viitorii electricieni

0
8
  • Un număr de 28 de elevi ai Colegiului Tehnic “Mircea Cristea” din Brașov vor beneficia de bursă lunară, echipamente și condiții excelente de practică
  • Absolvenții vor avea oportunitatea de a se angaja în cadrul Grupului Electrica

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, parte a Grupului Electrica, susține înființarea unei clase profesionale în sistem dual (profil electric) la Colegiul Tehnic “Mircea Cristea” din Brașov, începând cu anul școlar 2019-2020.

Directorul General Electrica SA, Corina Popescu, și Directorul General SDEE Transilvania Sud, Sinan Mustafa, au semnat astăzi, 18 aprilie, contractul de parteneriat cu Primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru, și cu reprezentanții colegiului.

“Modelul nostru de afaceri se bazează pe o dezvoltare sustenabilă, preocuparea pentru impactul pozitiv pe care îl avem în comunitățile în care activăm fiind o prioritate pentru Grupul Electrica. Continuăm să investim din ce în ce mai mult în România și nu o facem doar în rețelele de distribuție. Investim, în primul rând, în oameni, atât în angajații Grupului, cât și în viitorii noștri colegi. Acest parteneriat va susține formarea profesională a tinerilor care vor deveni electricieni și le oferă oportunitatea ca, după absolvire, să se angajaze în cadrul Grupului Electrica. Mai mult decât atât, intenționăm să dezvoltăm acest proiect la nivelul tuturor operatorilor de distribuție din cadrul Grupului”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica SA.

”SDEE Transilvania Sud este primul operator de distribuție din cadrul Grupului Electrica semnatar al unui parteneriat pentru înființarea unei clase profesionale în sistem dual, care va pregăti electricieni de exploatare joasă tensiune. În contextul actual, pe piața forței de muncă din România a devenit din ce în ce mai dificilă atragerea de personal pregătit în domeniu. Suntem convinși că oferim un mediu de lucru dinamic, pentru profesioniști ambițioși, și suntem mândri că astăzi, la Brașov, putem să investim în formarea și pregătirea viitorilor noștri angajați”, a declarat Sinan Mustafa, Director General al SDEE Transilvania Sud.

În baza acestui parteneriat, SDEE Transilvania Sud va asigura pentru un număr de 28 de elevi ai Colegiului Tehnic “Mircea Cristea”, din Brașov, o bursă lunară în valoare de 500 lei, condiții excelente de pregătire practică, inclusiv în instalațiile SDEE Transilvania Sud, și echipament de lucru și de protecție. În plus, vor fi oferite premii pentru stimularea performanței și va fi asigurată o masă pe zi, la locul de practică. După obținerea calificării pentru meseria de electrician exploatare joasă tensiune, absolvenții vor avea posibilitatea de a se angaja în cadrul SDEE Transilvania Sud sau în alte companii din Grupul Electrica.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională – cu  organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru funizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here