Paul Singer: „Sunt foarte îngrijorat de starea economiei globale”

0
12
Paul Singer sursa: Commons Wikimedia

Paul Singer, fondatorul hedge fund-ului Elliot Management Corp, care administrează active de 33 miliarde dolari, și-a intensificat criticile la adresa Fed și a altor bănci centrale importante din Europa și Asia, pentru acordarea de stimulente fără nicio măsură în scopul contracarării crizei financiare, argumentând că balonul supraevaluării activelor și volumul imens al datoriei pentru consum crează riscuri chiar mai mari pentru economia globală decât au existat în 2008.

Singer, invitat al emisiunii „The David Rubenstein Show”, a spus că nu înțelege încrederea nejustificată pe care piețele le-o acordă băncilor centrale. El a criticat de asemenea administrația Obama pentru politicile fiscale „inhibitoare de creștere”.

„Sunt foarte îngrijorat de momentul în care ne aflăm, în termeni de sistem financiar, economia SUA, economia globală. După nouă ani de ceea ce numesc extremism monetar, combinat cu politicile fiscale de reglementare și taxare ce au suprimat creșterea, s-a obținut o redresare economică distorsionată și parțial răspunzătoare pentru această exacerbare a inegalității. Iar revenirea incompletă a provocat acest stres și nervozitatea clasei de mijloc din întreaga lume, care a condus la apariția politicilor extreme și a curentelor de gândire extreme – știți populismul.

După nouă ani de levitare artificială a unei părți de active financiare, imobiliarele high-end, artă, în general lucrurile pe care le cumpără cei mai bogați, am ajuns ca astăzi să avem un sistem financiar care este cel puțin la fel de dezechlibrat, iar în multe cazuri mult mai dezechilibrat, ca în 2008. Nu cred că sistemul financiar este mai solid. Nu cred că soluțiile care au fost puse în aplicare au creat de fapt un sistem financiar solid.

Nu cred că se justifică încrederea acordată politicienilor și guvernatorilor băncilor centrale, iar faptul că până acum această încredere nu a fost pierdută, este un fapt evident. Dar dacă și când își vor pierde încrederea, aceasta se va produce de o manieră foarte abruptă, provocând, probabil, o perturbare gravă pe piețele bursiere și pe piețele de obligațiuni.”
Elliot Management Corp, hedge fund înființat de Singer în 1977, a fost anul trecut pe prima pagină a ziarelor după ce guvernul argentinian a acceptat să răscumpere, plus altor trei fonduri, de aproape cinci miliarde de dolari obligațiunile pe care le vându-se cu 15 ani ani în urmă, când Argentina a și intrat în incapacitate de plată.

Luna trecută, Singer, supranumit „Bestia Neagră„ sau „Vulturul de pe Wall Street”, le scria într-o notă acționarilor fondului că „având în vedere determinarea factorilor de decizie în cadrul politicii monetare de a face orice pentru a preveni următoarea prăbuşire a pieţei, considerăm că volatilitatea scăzută şi actul magic de levitaţie al acţiunilor va eşua. Şi atunci iadul se va dezlănţui, un scenariu lamentabil care va reprezenta totuși o serie de oportunităţi, dar care sunt în aceeaşi măsură efemere şi extraordinare. Singura modalitate de a beneficia de pe urma acelor oportunităţi este ca la acel moment să avem acces rapid la capital lichid”.

Între timp, fondul de hedgeing a strâns lichidități de peste cinci miliarde de dolari, iar banii vor fi puşi la „lucru” când încrederea investitorilor le va da undă verde. El pariază pe o recesiune economică care este la orizont, şi crede că, având în vedere că dobânzile sunt deja la nivele ultrascăzute, Rezerva Federală nu va mai mai avea o marjă de acțiune suficientă pentru a proceda la fel ca în criza din 2008-2009.

Fondul american de investiţii Elliott controlează pe piaţa românească Fondul Proprietatea prin intermediul Manchester Securities şi Beresford Energy Corp, fiind la un moment dat cel mai mare acţionar, cu 22% din capital.

FP are o capitalizare de aproape 10 miliarde lei, ceea ce înseamnă că participaţia fondului Elliott avea o valoare de peste două miliarde lei, aproape jumătate de miliard de euro.

„Vulturul de pe Wall Street” a „descărcat” începând din luna februarie 2017 acțiuni FP în valoare de peste 500 miliarde lei (120 milioane de dolari), echivalentul a peste 1% din totalul acțiunilor Fondului Proprietatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here