Previziuni: „Lumea se apropie de un punct critic” – Mohamed El-Erian

0
37
Foto: wikipedia.org

Mohamed El-Erian, consultant-șef economic la Allianz, spune într-un interviu acordat publicației Finanz Und Wirtschaft că se așteaptă la o schimbare fundamentală a economiei globale, care va duce, fie la un puternic boom economic, fie la noi cutremure pe piețele financiare.

În finanțele mondiale, există puțini oameni la fel de respectați precum Mohamed El-Erian. Nu numai că este consilierul economic principal al Allianz, foarte bine pregătit atunci când vine vorba de piețele financiare globale, ci și strălucit în a explica evoluțiile complexe ale economiei într-un mod pe înțelesul tuturor. Cel mai proeminent exemplu al său este conceptul de „Noua Normalitate” pe care el și partenerii lui l-au introdus la începutul anului 2009, când a fost la conducerea Pimco împreună cu Bill Gross. Astăzi, acest concept al unei noi realități economice, definit printr-o creștere lentă și rate mici ale dobânzilor, este acceptat pe scară largă. Cu toate acestea, El-Erian prezice că „Noua Normalitate”  nu va continua mult timp. El vede schimbări semnificative care vor duce fie la un puternic boom economic, fie la o recesiune cu cutremure reînnoite pe piețele financiare.

Dr. El-Erian, expresia „Noua Normalitate” a devenit un concept general acceptat pentru a defini contextul economic searbăd de azi, caracterizat de o creștere lentă și rate ale dobânzilor aflate la minime istorice. O să reușim vreodată să depășim Noua Normalitate?

Noua Normalitate a avut la bază ideea că criza financiară nu era doar o rană superficială, ci că era ceva mai profund, că era mai degrabă structurală, decât ciclică. La vremea respectivă, acest concept a fost respins de gândirea economică convențională, și a fost foarte greu să fie acceptat, deoarece economiile avansate au trăit mai ales în spațiul ciclic. Țările în curs de dezvoltare trăiau în spațiul structural. Așadar, mentalitatea din economiile avansate se referea la ciclicități și accentul era pus pe măsuri temporare, direcționate punctual și tranzitorii.

De ce aceste politici nu au fost de mare ajutor?

Ceea ce eu și colegii mei de la Pimco am încercat să sugerăm era faptul că redresarea economică nu va urma un model asemănător unui V. Ar arata mai mult ca un L sau U, deoarece Occidentul a avut un model greșit de creștere. S-a bazat pe finanțe, în loc să se bazeze pe vectori de creștere autentici. Prin urmare, ar fi nevoie de timp pentru a dezvolta vectori reali de creștere.

Cât timp va mai dura acest lucru? Deoarece criza financiară a trecut de aproape zece ani.

Astăzi, noțiunea de New Normal a intrat în gândirea economică convențională și a obținut alte două denumiri: „Stagnare Seculară” sau, așa cum o numește FMI, „Noua Mediocritate”. O mulțime de oameni extrapolează mai departe Noua Normalitate, dar eu nu pot să fac asta. Motivul pentru care spun asta este că Noua Normalitate a semănat deja semințele care vor duce la dispariția sa. Atunci când o economie de piață sofisticată, precum cea pe care o avem în țările avansate, crește foarte mult timp într-un ritm lent și creșterea nu este incluzivă, lucrurile încep să se degradeze până la ruptură. S-au rupt din punct de vedere economic, s-au rupt din punct de vedere social, s-au rupt din punct de vedere politic și s-au rupt financiar. Pentru a spune că Noua Normalitate va dura încă cinci ani, trebuie să presupunem că aceste rupturi nu vor conta, dar ele contează.

Însă, din nou, vedem și câteva semne încurajatoare pentru o redresare globală sincronizată.

Cred că această creștere este reală pentru că avem patru motoare importante ale creșterii globale, toate mergând la o treaptă superioară: SUA crește cu 3,3%, Europa se așteaptă la o rată de creștere de la 2% până la 2,5%, pentru prima dată după o perioadă foarte îndelungată, și mai avem Japonia și China care s-au stabilizat la o nouă rată de creștere de aproximativ 5% până la 6%. Acest lucru este binevenit pentru prima jumătate a anului 2018.

Și mai departe de asta?

Cel puțin sigur aspect este cât de durabilă este această redresare. Parțial ea reflectă o vindecare, iar o altă parte reflectă factori temporari, conjuncturali.

Ce înseamnă acest lucru pentru perspectiva economiei globale și a piețelor financiare?

Mai degrabă decât să văd o continuare a Noii Normalități, cred că lumea se apropie de un punct critic. Ne îndreptăm spre o intersecție în formă de T, care are trei implicații fundamentale: Prima este că drumul pe care suntem este pe cale să se termine. Cel de-al doilea mesaj este că ceea ce urmează este foarte diferit de ceea ce am avut până acum. Și al treilea mesaj este că nu poate fi vorba decât doar de unul dintre aceste două lucruri. Este ca o bifurcație cu două variante: foarte bună sau foarte rea. Ori intrăm într-o perioadă de creștere înaltă și favorabilă incluziunii, ori intrăm în recesiune și cu instabilitate financiară reînnoită.

Când vom ajunge la acel punct critic?

Cred că, în următorii doi ani, vom merge deja pe una dintre cele două variante. Probabilitatea ca să alegem una dintre cele două este cam aceeași și asta face foarte dificil luarea deciziilor.

Ce va impune care este direcția pe care o vom urma la momentul de cotitură?

Diferența majoră va consta în ceea ce fac politicienii. Nu este o chestiune economică, este o problemă politică. Atunci când dezvolți lent o economie și într-o manieră non-incluzivă, politica furiei preia controlul și obții rezultate considerate foarte puțin probabile precum Brexit, alegerea președintelui Trump în SUA sau dificultățile întâmpinate de cancelarul Merkel în formarea unei noi coaliții de guvernământ. Iar lista este mult mai lungă. Uneori, politica furiei are ca rezultat victoria candidaților pro-reformiști, favorabili creșterii, precum președintele Macron în Franța. Alteori se materializează într-un rezultat foarte dezastruos, precum Brexit. Dar politica mâniei începe să domine, ceea ce înseamnă că establishmentul politic devine tot mai puțin sigur.

Cu toate acestea, unele temeri nu s-au concretizat. Acum un an, piețele financiare erau profund îngrijorate de alegerile din Franța, Olanda și Austria. Dar niciuna dintre aceste țări nu a ales candidatul populist al extremei drepte. Nu este această teamă de un val de populism supralicitată?

Eu nu o numesc populistă, eu o numesc anti-establishment. Există o mare diferență: în Franța, candidatul anti-establishment a câștigat. Președintele Macron a format un nou partid numit «En March». Nu numai că a câștigat alegerile, dar partidul său a măturat efectiv partidele pro-establishment din  adunarea națională. Brexit a fost și un vot anti-establishment, iar președintele Trump a fost un candidat anti-establishment. Deci nu este populism, este anti-establishment.

Care sunt consecințele acestor mișcări anti-establisment?

Mișcarea anti-establishment este ca o întrerupere tehnologică: scutură sistemul și-l duce într-un echilibru mai bun sau într-o situație mult mai gravă. În cazul lui Macron, ceea ce vedeți a fost un șoc care a dus la un echilibru mai bun. În cazul președintelui Trump, începem să vedem că legislativul american începe să ia măsuri pe care nu le-a putut lua de foarte mult timp. De aceea, Brexit va fi foarte important.

Ce e atât de important la Brexit?

Brexit poate fi folosit atât de UE, cât și de Marea Britanie pentru a-și rezolva propriile problemele. UE trebuie să înceapă să facă o mulțime de lucruri și Brexit a fost ca un semnal de trezire. Marea Britanie n-a fost niciodată total în UE, la fel ca într-o căsnicie completă. Marea Britanie a privit UE ca o mare zonă de liber schimb. Germania, pe de altă parte, consideră că UE este o uniune din ce în ce mai strânsă: economic, social și politic. Acestea sunt două viziuni foarte diferite și vor exista în continuare divergențe între aceste două viziuni. Deci, acum, odată ce treceți peste dificultățile pe termen scurt, există o oportunitate de a lucra efectiv la noi viziuni care sunt compatibile cu Marea Britanie în afara UE.

Cât va mai dura pentru a profita de această oportunitate?

Pentru Europa, există patru elemente critice: implementarea reformelor structurale pro-creștere, echilibrarea politicii fiscale în Europa, recunoscând că în anumite cazuri, cum ar fi Grecia, nivelul datoriei este prea mare și coordonarea politică regională și globală. Zona euro ar trebui să fie ca un scaun cu patru picioare. În schimb, este un scaun cu un picior și jumătate. Piciorul complet este uniunea monetară și funcționează bine. Jumătatea de picior este uniunea bancară dar care trebuie finalizată. Însă există alte două puncte în care aveți nevoie de decizii politice, și anume: integrarea fiscală și integrarea politică mai bună. Există probleme de coordonare a politicilor regionale și globale care trebuie abordate curajos.

Care sunt șansele ca acest lucru să se întâmple?

Un rezultat bun al Brexitului și votul împotriva establishmentului din Franța reprezintă ideile pe care se concentrează oamenii acum, referitor la ceea ce trebuie să facă Europa. Aveți posibilitatea unei conduceri Merkel-Macron în Europa. Germania are capacitatea de a fi liderul Europei, dar nu are voința. E mai ezitantă. Pe de altă parte, Franța are voința de a conduce, dar nu are într-adevăr abilitatea, deoarece economia sa este mai slabă. Puneți-i împreună și le aveți pe amândouă: voință și capabilitate. Deci, există o fereastră importantă care s-a deschis pentru a face ca lucrurile să meargă în direcția bună.

Și cum rămâne cu SUA? Ce impact vor avea reducerile de taxe asupra economiei americane?

Cred că este important să primim o reducere fiscală. Modificările fiscale ale întreprinderilor sunt importante și pot genera dezvoltare. Întrebarea cheie este ce vor face companiile: vor reacționa pozitiv și nu vor da pe neașteptate acționarilor profitul prin răscumpărare de acțiuni și prin dividende sau prin fuziuni și achiziții? Sau vor investi în instalații noi, în echipamente noi și în formarea personalului? Deci, accentul va trece la companii și de fapt sunt destul de optimist că se poate obține un rezultat pozitiv, de creștere.

Ca și în 2017, investitorii vor urmări cu atenție ce se întâmplă în 2018 în politică. Care este părerea dvs. despre piețele financiare după un an excepțional de bun?

Piețele au fost condiționate să cumpere pe fiecare scădere (pe românește strategia de investiție la bursă este: cumpără pe scădere, vinde pe creștere n.r.), indiferent de cât de ridicate erau prețurile activelor și indiferent cât de decuplate erau prețurile activelor de la fundamentele economice. Asta poate dura pentru o vreme. Este nevoie de mult timp pentru a deraia această piață, deoarece strategia de a continua să cumperi pe scădere este foarte simplă și a fost foarte profitabilă în mod repetat – și nu există nimic care să arate că piețele sunt mai mult decât o strategie simplă care este în mod repetat profitabilă. Dar când se oprește, apare un gol de aer care vine după acest avânt.

Dar ce ar putea cauza un asemenea accident?

Întrebarea este de ce este nevoie pentru a schimba condiționarea investitorilor, convingerea că fiecare scădere este o oportunitate de cumpărare. Această condiționare este atât de adâncă încât nu este nevoie doar de un șoc, ci de un șoc major pentru a speria oamenii. O posibilă sursă pentru acest lucru ar putea fi un șoc geopolitic major. Avem o situație geopolitică foarte neobișnuită. Coreea de Nord este imprevizibilă și este foarte dificil pentru piețe de a include în preț riscul reprezentat de Coreea de Nord. De asemenea, sunt schimbări în Arabia Saudită, care sunt foarte importante. Deci avem o mulțime de factori geopolitici pe care trebuie să îi monitorizăm.

Ce altceva ar putea provoca un astfel de șoc major?

Un accident de politică. Majoritatea economiștilor sunt de acord că astăzi ei înțeleg mai puțin trei chestiuni esențiale, decât au făcut-o vreodată în cariera lor: productivitatea muncii, stabilirea salariilor și inflația, despre care președintele Fed, Janet Yellen, spune că sunt «un mister». Aceste trei aspecte esențiale pentru economie și pentru elaborarea politicilor sunt foarte incerte. Deci, atunci când aveți acest grad ridicat de incertitudine, riscul unei greșeli de politică, crește.

Unde se poate observa cel mai mare risc al unei greșeli politice?

Deoarece motoarele de creștere în economiile dezvoltate nu sunt foarte puternice, nici o țară sau regiune nu este dispusă sau capabilă să trăiască cu o monedă puternică pentru o lungă perioadă de timp. Elveția simte asta mai mult decât oricine altcineva. Atunci când o monedă se apreciază și rămâne puternică pentru un timp este ca un cartof fierbinte: doriți să o aruncați altcuiva. Ați văzut acest lucru repetându-se în 2017: dolarul s-a apreciat, iar în ianuarie, președintele Trump s-a plâns că moneda este prea puternică. Deci cartoful fierbinte a fost aruncat la BCE. Apoi, euro s-a apreciat și ați auzit BCE spunând că moneda era prea puternică. Deci, cartoful fierbinte continuă să fie aruncat de la unul la altul și asta pentru că motoarele de creștere reală nu sunt suficient de puternice.

În plus, pentru prima dată de la criza financiară, băncile centrale iau în serios normalizarea politicilor. Vor reuși să facă asta cu bine?

În lumea dezvoltată, avem trei categorii de bănci centrale: una este Fed, care a majorat ratele dobânzilor pentru a cincea oară în decembrie. De asemenea, a încetat să mai cumpere obligațiuni și a început un plan de reducere a bilanțului. Împrumutând o expresie de la Ray Dalio, dintr-un alt concept, toate acestea au fost ceea ce eu numesc o „normalizare frumoasă”. Aceasta înseamnă că Fed a reușit să facă toate acestea fără a perturba piețele financiare și fără a deraia creșterea economică. Aceasta este o mare realizare și punctul meu de vedere este că acest lucru poate continua.

Cum rămâne cu celelalte categorii de bănci centrale?

Cealaltă extremă este Banca Angliei. Dacă vă gândiți la Jocurile Olimpice, pe grade de dificultate, Banca Angliei se confruntă cu un grad foarte mare de dificultate. Ea are cea mai grea situație dintre oricare altă bancă centrală și aceasta este stagflația: creșterea inflației concomitent cu stagnarea dezvoltării. Asta pune o bancă centrală într-o poziție foarte dificilă pentru a lua decizii de politică monetară.

Și cine se află la mijlocul acestui spectru?

În categoria de mijloc sunt trei bănci centrale importante: BCE, Banca Japoniei și Banca Poporului a Chinei. Toate trei încep să se simtă mai încrezătoare în normalizarea politicilor, dar au mult mai multe provocări decât Fed. Deci, chestiunea-cheie pentru economia globală și pentru piețele financiare în 2018 este ceea ce se va întâmpla dacă nu doar Fed, ci patru bănci centrale sistemice încearcă să-și normalizeze politicile monetare în același timp. Dacă este vorba doar de Fed, șansele sunt destul de bune că poate realiza o normalizare frumoasă. Dar dacă sunt patru bănci centrale care sunt importante din punct de vedere sistemic, acestea ridică mult mai multe provocări pentru economia globală și pentru piețele financiare.

În plus, există schimbări importante în leadership. În februarie, Jerome Powell va prelua conducerea Federal Reserve și, în curând, zvonurile vor începe să apară în legătură cu succesiunea șefului BCE, Mario Draghi, al cărui mandat se va termina în 2019.

Adăugați la aceasta Banca Populară Chineză și Fed New York. Deci, aveți o întreagă schimbare în conducerea băncilor centrale importante din punct de vedere sistemic. În cele din urmă, este vorba despre punctul dvs. de vedere, al instituțiilor, și există două puncte de vedere: primul este că atunci când schimbați oamenii, schimbați instituțiile și, prin urmare, fiecare schimbare devine foarte importantă. A doua perspectivă este că instituțiile influențează oamenii: indiferent cine sunteți, atunci când intrați în BCE, în Rezerva Federală, în Fed New York sau în Banca Populară Chineză, există o instituție întreagă, cu un personal și cercetare de anvergură, echipa și procesele care vă influențează. Așa că veți obține mult mai multă continuitate decât ați avea altfel. Cred că a doua caracterizare este cea corectă. Cu excepția cazului în care sunt provocări majore, ca atunci când am intrat într-o criză. În timp de criză, valoarea individuală a conducătorilor contează cel mai mult pentru că trebuie să ia decizii rapide.

Sunt zvonuri că veți fi nominalizat vicepreședinte al Rezervei Federale de către Casa Alba. Cum comentați?

Vă voi dezamăgi și îmi cer scuze pentru asta. Permiteți-mi să spun că atunci când am citit știrea că mă aflu printre mai mulți candidați, am fost foarte onorat că sunt pe lista respectivă. Asta-i tot ce am de gând să spun.

Să schimbăm subiectul atunci. Cum ar trebui să se pregătească investitorii pentru acea intersecție în T pe care ați descris-o la începutul conversației noastre?

Revenind la această distribuție bimodală despre care am vorbit la început, investitorii trebuie să fie pregătiți pentru oricare din cele două variante, până când vom avea mai multe indicii cu privire la direcția în care ne vom îndrepta. Deci, nu trebuie să facem față doar unei incertitudinii, ci unei incertitudini neobișnuite sau o incertitudine radicală, așa cum o numește Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei. În astfel de cazuri, științele comportamentale pot ajuta foarte mult și există trei tipuri de greșeli atunci când vine vorba de luarea deciziilor: negarea, reformularea și ceva numit inerție activă.

 

Ce vreți să spuneți cu acestea?

Cel mai bun exemplu de inerție activă este IBM. În ajunul revoluției pentru PC, IBM a identificat faptul că PC-ul va fi extrem de perturbator pentru modelul lor de afaceri. Ei au înțeles că se confruntau cu o distribuție bimodală și că nu mai puteau funcționa în același mod. Așa că au ajuns la concluzia că ar trebui să ocupe spațiul PC-ului și că ar fi trebuit să-și creeze lanțul de producție pe verticală pentru PC-uri. Această strategie a fost identificată corect. De asemenea, IBM a fost marcă de lider în domeniul tehnologiei, a avut bugete masive de cercetare și dezvoltare și a fost foarte profitabilă. Și totuși, IBM aproape a dat faliment. De ce? Pentru că atunci când au încercat să pună în aplicare această strategie, ei au fost trași înapoi de procesele existente. Rezultatul a fost că IBM a fost mâncat viu, mai întâi de Compaq și apoi de HP. Dacă nu s-ar fi reinventat complet, ei nu ar exista astăzi.

Ce pot învăța investitorii din aceasta?

Că au nevoie de o mulțime de analize pe scenarii diferite și trebuie să-și pună întrebări dificile. Nu este de ajuns doar „ce poate să meargă bine?” Ne place tare mult să ne punem această întrebare. De asemenea, suntem buni la întrebarea „Ce fel de greșeală aș putea să fac?” Dar întrebarea pe care nu o punem niciodată este: „Ce greșeală nu pot ca să-mi permit să fac?” Aceasta este o întrebare foarte dificilă, deoarece vă identificați cu un eșec masiv și găsiți chestia asta ca fiind mult prea greu de suportat.

Deci, cum putem evita un eșec masiv când vine vorba de compoziția unui portofoliu?

Trebuie să aveți această combinație de rezistență și agilitate. Se numește portofoliu halteră. Deci, pe măsură ce piețele publice devin din ce în ce mai costisitoare, luați o parte din acești bani și transformați-i în cash și echivalentul lui. Aceasta este partea dvs. de reziliență.

Și ce e cu cealaltă parte a halterei?

Cealaltă distribuție necesită o mare rezistență: vrei să rămâi în joc pentru că cu cât rămâi mai mult, cu atât sunt mai multe oportunități. 2008/09 a fost un exemplu perfect pentru asta. Dacă ai putut să rămâi în joc, ceea ce înseamnă că nu ai fost forțat să faci lucruri nedorite în momentul nepotrivit, ai avut oportunități masive. Astăzi, aveți aceste oportunități în investiții pe care alte persoane nu le pot accesa cu ușurință. De exemplu ar fi piețele ipotecare din țările în curs de dezvoltare sau fondurile de investiții care investesc în infrastructură. Dar majoritatea oamenilor consideră că acest lucru este dificil de făcut deoarece astfel de investiții nu sunt ușor accesibile. De aceea, ei au fost trași înapoi, ca IBM la începutul anilor ’80, în încercarea de a face mai mult decât ceea ce au făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here