Un nou eşec pentru Tesla

0
42

Tesla a ratat din nou ținta pe care și-o propuse pentru livrările Model 3, cu doar de 1.550 de unități livrate în ultimul trimestru al anului trecut, cu aproape 50% mai puțin decât anticipau analiștii din industrie.

După anunțul companiei, acțiunile cunoscutului producător american de mașini electrice au scăzut cu 2,7% și au închis ziua de tranzacționare la prețul de 308,8 dolari. Pe parcursul anului 2017, cotația acțiunilor Tesla a urcat cu 47%.

De asemenea, producătorul de vehicule electrice a anunțat că se așteaptă să ajungă să asambleze 5.000 de Model 3 de abia la sfârșitul lunii iulie, amânând pentru a doua oară realizarea acestui obiectiv, cu încă trei luni.

Versiunea de bază Tesla Model 3 vine cu un acumulator care oferă o autonomie de până la 320 de kilometri. În această versiune, Model 3 are nevoie de 5.6 secunde pentru a ajunge la 100 km/h și poate atinge o viteză maximă de 208 km/h.

Tesla Model 3 este oferită şi cu o baterie mai generoasă care poate oferi o autonomie de până la 500 de kilometri. Această versiune ajunge la 100 km/h în 5.1 secunde și reuşeşte o viteză maximă de 224 km/h.

Ritmul lent de fabricație pentru Model 3 îi face pe analiști să speculeze că o nouă majorare de capital ar putea fi necesară în cursul acestui an. Producătorul auto a continuat să piardă peste un miliard de dolari pe trimestru, deoarece nu reușește să atingă ritmul de producție impus, în ciuda investiților masive pe utilaje și liniile de producție robotizate pentru Model 3, cel mai accesibil autovehicul electric, cu un preț plecând de la 35.000 de dolari.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here