Finalizând job-ul post-criză

0
7
Jim O'Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost secretar comercial al Trezoreriei Marii Britanii, profesor de economie la Universitatea din Manchester FOTO: wikimedia commons

Pe 9 august 2017 am aniversat 10 ani de la decizia luată de banca franceză BNP Paribas de a îngheța active de 2,2 miliarde de dolari aparținând fondurilor de investiții (monetare) pe care le administra. Aceia dintre noi, care atunci eram activi pe piețele financiare, ne aducem aminte de acel eveniment ca marcând începutul celei mai urâte crize financiare de după Marea Depresiune.

Numeroși economiști și analiști financiari sunt de părere că încă trăim consecințele acelei crize și fără ca forțele care au și produs-o să fi dispărut. Acest lucru este parțial adevărat. Multe economii dezvoltate au în continuare politici monetare neconvenționale, precum relaxarea cantitativă, iar atât productivitatea, cât și creșterea reală a salariilor (ajustate în funcție de inflație) par că stagnează.

Însă este foarte important ca aceste evoluții să fie puse în context. Multe persoane încă se întreabă, inclusiv regina Angliei a spus în noiembrie 2008,: „De ce nu a anticipat nimeni declanșarea crizei?”. În realitate însă, mulți observatori ai piețelor financiare au avertizat că prețurile locuințelor din Statele Unite creșteau într-un mod nesustenabil, mai ales dat fiind valoarea redusă a economiilor de la nivelul gospodăriilor americane.

Ca economist-șef la Goldman Sachs la vremea respectivă, am scris trei lucrări diferite pe parcursul a mai multor ani, arătând faptul că deficitul de cont curent al Statelor Unite nu mai putea fi susținut. Din păcate, aceste constatări nu au fost luate în seamă de nimeni, iar agenții de vânzări ai băncii pe partea de Forex s-au plictisit probabil să tot transmită clienților aceleași informații.

La un moment dat în 2007, deficitul de cont curent al SUA ajunsese să fie 6-7% din PIB (ulterior el a fost revizuit în scădere până la aproximativ 5% din PIB pentru întregul an). Această valoare foarte mare reflectă faptul că balanța comercială a SUA s-a deteriorat constant începând cu anii 1990. Însă, în absența manifestării evidente ale unor consecințe negative, oamenii s-au complăcut cu situația dată, iar Statele Unite au continuat să cheltuaiscă mai mulți bani decât aveau economisiți.

În același timp, China și-a petrecut anii 1990 exportând produse cu valoarea adăugată mică către restul lumii, și nu în ultimul rând către consumatorii din SUA. În 2007, excedentul său de cont curent era de aproximativ 10% din PIB – imaginea în oglindă a SUA. În timp ce Statele Unite economiseau prea puțin, China economisea prea mult.

Pentru unii observatori, acest imens dezechilibru a reprezentat sursa crizei. Însă în anii care au premers prăbușirii piețelor, aceștia susțineau că sistemul financiar global își făcea pur și simplu treaba, găsind modalități tot mai inteligente de cum să recicleze acele excedente. Desigur, acum știm că și-au făcut mai degrabă prost treaba.

În următorul deceniu multe lucruri s-au schimbat. China va încheia anul 2017 cu un excedent de cont curent de 1,5-2% din PIB, iar Statele Unite va avea cel mai probail un deficit de cont curent de aproximativ 2% – probabil să ajungă la 3% – din PIB. Aceasta este o îmbunătățire majoră pentru cele două cele mai mari economii ale lumii.

Cu toatea acestea, în ultimul deceniu, alte țări și-au creat dezechilibre tot mai mari ale contului curent. Lideră între ele este Germania, al cărei excedent de cont curent depășește acum 8% din PIB. Contul curent al Germaniei sugerează că există dezechilibre profunde ce ar putea conduce la o nouă criză dacă politica nu este bine coordonată. Ultimul lucru de care are nevoie Europa este o altă inversare bruscă a trendului, așa cum am văzut la perioada vârf a crizei datoriilor din Grecia.

Marea Britanie, în schimb, va avea anul acesta un deficit de cont curent de peste 3% din PIB, fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu 10 ani. Dar asta nu înseamnă că soldul comercial al Regatului Unit s-a deteriorat semnificativ. Dimpotrivă, aceasta reflectă faptul că Marea Britanie este un important centru financiar, iar rentabilitatea investițiilor s-a schimbat mai mult aici decât în alte părți.

Totuși, economia globală de astăzi este mult mai sănătoasă decât era în urmă cu 10 ani. Mulți sunt dezamăgiți că după criză, creșterea reală a PIB-lui mondial a fost sub perfomanțele înregistrate în deceniul ante-criză. Dar din 2009 – cel mai grav an de recesiune – economia globală a avut un ritm de creștere de 3,3%, la fel ca în anii 1980 și 1990.

Desigur, acest lucru se datorează în mare parte Chinei, singura țară din BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) care și-a îndeplinit așteptările de creștere pentru acest deceniu (cu toate că India nu este cu mult în urma ei). Dimesiunea economiei chineze mai mult decât s-a triplat în termeni nominali începând cu anul 2007, PIB-ul crescând de la 3.500 de miliarde de dolari la aproape 12.000 de miliarde de dolari. Ca urmare, dimensiunea agregată a economiilor BRIC este acum în jur de 18.000 de miliarde de dolari, adică mai mare decât cea a Uniunii Europene și aproape la fel de mare ca cea a Statelor Unite ale Americii.

Va exista în mod inevitabil o altă bulă financiară, deci merită să ne întrebăm unde anume ar putea să se producă. În opinia mea, este puțin probabil să apară direct din sectorul bancar, care este în prezent puternic reglementat. Ceea ce mă preocupă pe mine mai mult este faptul că multe companii de top din diferite industrii au continuat să se concentreze excesiv pe majorarea profiturilor trimestriale, deoarece acesta determină modul în care sunt remunerați directorii executivi.

Decidenții politici ar trebui să analizeze cu mare atenție rolul răscumpărărilor de acțiuni în cadrul acestui proces. Trebuie să-i recunoaștem meritul lui Theresa May pentru că în manifestul electoral al Partidului Conservator din 2017, premierul britanic a anunțat că guvernul său va face acest lucru. Sperăm că se va și ține de cuvânt. Asta ar da o lovitură simbolică maladiei care afectează viața economică post-criză. Occidentul are nevoie de investiții reale, creștere a productivității și majorarea veniturilor salariaților – nu de goana corporațiilor după profituri nejustificate economic.

© Copyright: https://www.project-syndicate.org/commentary/financial-crisis-one-decade-later-by-jim-o-neill-2017-08

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here