spot_img
AcasăPoliticăLegea pensiilor se amână pentru anul viitor


Legea pensiilor se amână pentru anul viitor

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri, după ședința coaliției de guvernare, că se va lucra anul viitor la Legea pensiilor, întrucât este un act normativ „extrem de complicat”.

„Legea pensiilor — vom lucra la ea anul viitor. Așa ne-am propus, să lucrăm la ea în anul viitor. Nu cred că va ajunge în Parlament în acest an. Legea este extrem de complicată, de stufoasă și măsurile care trebuie avute în vedere sunt de o amplitudine fără precedent. Adică sunt milioane de dosare care trebuie analizate pentru a evalua impactul acestei legi”, a afirmat liderul ALDE.

Referindu-se la split TVA, Tăriceanu a menționat că se va aplica de la 1 ianuarie pentru toți operatorii economici care sunt rău platnici și pentru societățile comerciale în insolvență.

„Am discutat TVA split. Se va aplica de la 1 ianuarie pentru toți cei care sunt rău platnici, pentru societățile care sunt în insolvență. Restul numai cei care doresc să opteze voluntar. TVA split nu urmărește să inducă o dificultate pentru operatorii economici. Dacă sunt unii dintre ei care vor dori să opteze, sigur că pot să o facă. Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA-ului. De aceea, cei care au un istoric de rău platnici și la data de 30 decembrie vom constata că fie obligațiile de plată a TVA-ului, fie celelalte obligații către bugetul de stat nu sunt achitate vor trece la TVA split. Dacă își corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidența acestei măsuri”, a explicat Călin Popescu-Tăriceanu.





















RELATED ARTICLES