Transporturile au cunoscut şi ele o evoluţie pozitivă în perioada interbelică. S-a realizat, mai ales între anii 1929-1933, o reţea rutieră modernă, s-a introdus transportul interurban cu autobuzul (Încă din 1921). Progrese importante au fost Înregistrate În domeniul transporturilor feroviare, prin modernizarea sistemului de semnalizare şi dirijare, acoperirea necesarului de vagoane şi locomotive. S-au construit noi linii pentru căile ferate (Ilva Mică – Vatra Domei, Caransebeş – Reşiţa, Tulcea – Babadag, Eforie Sud Mangalia), a Început construirea liniilor Bumbeşti -Livezeni şi Salva -Vişeu, care se vor termina după anul 1944.
România dispunea de un important transport prin conducte (de circa 760 km), care legau zona petrolieră din Valea Prahovei cu Bucureştiul, Constanţa şi Olteniţa. De asemenea, dispunea de un transport aerian modem, cu 9 linii interne; în 1920 România a creat, Împreună cu Franţa, cea dintâi companie aviatică internaţională din lume (pentru traseul Paris – Viena – Budapesta – Belgrad – Bucureşti – Istanbul).
Transportul pe apă era asigurat de Navigaţia Fluvială Română şi de Serviciul Maritim Român, companii care se bucurau de Încrederea călătorilor români şi străini.
În 1927 s-a inaugurat prima centrală telefonică automată (În Bulevardul Dacia din Bucureşti), iar prin construirea Palatului Telefoanelor (ca urmare a concesiunii acordate firmei americane International Telephone and Telegraph din New York), care a intrat în funcţiune în 1933, România dispunea de o aparatură la nivelul tehnicii mondiale.
SURSĂ: Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2001)
