Analiză: Impactul prețului petrolului în economie. Țițeiul produce “șocuri cardiace”. Cum reacționeaza industria?

0
113

Oamenii care lucreaza in industria globala de petrol si gaze au suferit, cea mai mare parte dintre ei, cateva socuri cardiace. Asta pentru ca evolutia pretului la titei, in prezentare grafica, este aidoma unei electrocardiograme (EKG) a unui om care sufera un atac cardiac: are maxime si minime istorice intr-un interval extreme de scurt de timp, raportat la evolutia istorica.  Din vara lui 2014 încoace, prețul petrolului a căzut cu circa 50%. Cum trăim cu un țiței mai ieftin? Aparent, am spune, mai bine: titei mai ieftin inseamna, de fapt, carburanți mai ieftini, adica costuri mai mici ale energiei si trasnporturilor, deci reduceri economice, deci trai economic mai ieftin.

Dar acest punct de vedere este unul ingust, care abordeaza chestiunea pretului titeiului doar dintr-o perspectiva populista, mai curand emotionala chiar. Dacă intrăm în profunzimea procesului economic, acolo unde regăsim producători și investitori, angajatori și parteneri de afaceri pentru zeci de mii de companii, contribuabili de anvergură la bugetul public și donatori remarcabili în proiecte sociale de importanță și, bineînțeles, dacă privim intreaga economie conectata direct la piata energiei si implicit la cea de ţiţei și gaze, perspectiva se schimba.  In România, peste 80.000 de firme mari și mici sunt legate ombilical de soarta OMV Petrom, nemaivorbind de alte câteva zeci de mii care depind de întreaga industrie de ţiţei și gaze românească. Este firesc să încercăm să explicăm care este reactia companiilor odata cu “socul cardiac” al pretului titeiului.

Fluctuaţiile zilnice ale preţului petrolului sunt ceva obişnuit. Trebuie facută însă diferenţa între variaţiile zilnice şi aşa numitele valori de echilibru, care persistă pentru perioade de timp măsurate în ani. Pentru companiile de petrol concentrate pe upstream, dinamica zilnică a preţului petrolului este puţin relevantă. Mai importantă este perspectiva pe un orizont îndelungat, datorită faptului că industria petrolieră este intensivă din punctul de vedere al capitalului utilizat, iar deciziile de investiţie făcute astăzi trebuie să ţină cont de estimările preţului petrolului în câţiva ani, când investiţia va genera cashflow. Daca privim FOTO 1, vedem ca faptul că petrolul a atins preţuri atât de ridicate ca cele din 2008 sau 2011-2014 a fost mai degrabă o excepţie decât o regulă în ultimii 20 de ani, ba chiar in ultimii 150 de ani. Cererea ridicată de petrol a economiilor emergente, în special China, de la începutul anilor 2000 a creat un exces de cerere globală. Stimulat şi de slăbiciunea dolarului american, preţul petrolului – exprimat în USD – a continuat să crească. Ramificaţiile indirecte pe care băncile de investiţii globale le-au avut cu piaţa fizică a petrolului au contribuit şi ele, în parte, la această creştere. Această conjunctură a ajutat companiile petroliere. La un preţ atât de ridicat al petrolului, investiţiile în tehnologie sau dezvoltarea de noi proiecte de exploatare era firească şi necesară. Însă SUA au fost, de departe, beneficiarele preţurilor mari. Exploatarea petrolului de şist în SUA a devenit rentabilă iar, ulterior, câstigurile remarcabile de productivitate au coborât rentabilitatea procesului de extracţie în unele bazine petrolifere din SUA chiar la 60 de dolari barilul. Creşterea fenomenală a producţiei petrolului de şist din SUA a schimbat radical balanţa mondială a cererii şi ofertei. Producţia SUA a generat în 2014 un exces de peste 4.000 de barili pe zi fața de anul 2005, aceasta în condiţiile în care producţia de rezervă a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este, în condiţii normale, de 3.000 de barili/zi.

Foto1: Evolutia pretului petrolului: „socul cardiac” s-a produs in septembrie 2014.

Perioada 1990-2000 a fost o perioada de volatilitate fireasca, cu variatii inerente, in care graficele care reprezinta evolutia pretului la titei sunt asemanatoare EKG unui om a carui inima functioneaza normal. Dar daca ne uitam atent, dupa 2000 inima “pietei petrolului” incepe sa bata in salturi, apar pulsuri neregulate. Avem o crestere constanta pana la o stabilizare la peste 110 $/baril, la titeiul Brent (varietatea de titei din Marea Nordului cea mai tranzactionata in lume). Apoi apare „socul cardiac”: pretul titeiului cade brusc la 45 de dolari americani /baril, in septembrie 2014. Apare ceea ce economistii numesc Lebada Neagra, evenimentul imprevizibil care surpinde lumea. Avem astazi o oarecare variabilitate in jurul valorii de 60-63 de dolari. Volatilitatea pietei este insa mult mai mare. Probabil ca in viitorul apropiat nu vom mai reveni la 100 dolari, unii economisti si experti vorbesc chiar de pragul de 80 dolari pe baril. Motivele caderii si volatilitatii ridcate sunt complexe, nu lea-a prevazut nimeni, dar incercam astazi sa le intelegem privind indarat.Nici macar World Energy Outlook, publicat in 2014 foarte aproape inainte de caderea pretului, nu avea nici cel mai pesimist scenariu in apropierea caderii.  In toamna lui 2014, o serie de elemente au fost reevaluate de actorii pieţelor financiare. În primul rând, a devenit tot mai evident că excesul de producţie este un fapt concret şi de durată, în condiţiile în care şi evoluţia stocurilor de petrol arată o creştere susţinută. Pe de altă parte, cererea de petrol mondială era mult sub aşteptări, pe unele pieţe, Europa de exemplu, fiind în declin de ani buni. Economia Chinei, una dintre principalele consumatoare de petrol, a încetinit de la o rată de creştere anuală de 9,7% în perioada 2000-2010, la puţin peste 7% în 2014, cu perspectiva unei tendinţe descrescătoare în viitor. Alţi factori, ca refuzul OPEC de a-şi reduce producţia, împreună cu perspectiva unui exces de petrol din Iran sau Irak, au avut şi ei un rol. Însă, elementul hotărâtor în prăbuşirea atât de abruptă a preţului petrolului a fost realizarea faptului că banca centrală a SUA va creşte curând ratele dobânzii, în timp ce în zona Euro, Banca Centrală Europenă (BCE) a aprobat un program masiv de expansiune monetară, care va slăbi moneda euro. Această conjunctură macroeconomică, dolar puternic – exces de cerere globală de petrol, identică, de altfel, cu cea din anii ’80, este combinaţia care a dus, ca şi acum 35 de ani, la prăbuşirea preţului petrolului.  În istorie au existat momente în care preţul petrolului a avut şi perioade mai mari de volatilitate. Din 2002 încoace, căderi ale preţului petrolului între 15-25% pe durate relativ scurte, de două luni, au fost observate în fiecare an. Excepţie a făcut anul 2008 când, pe parcursul a cinci luni, preţul petrolului s-a  prăbuşit cu 70%. Ce s-a schimbat recent, însă, a fost creşterea volatilităţii zilnice şi săptămânale. Astăzi, variaţii de 2-3% ai indicilor sau preţurilor sunt fireşti, în anii trecuţi aceste magnitudini erau destul de rare. În parte, ele sunt şi rezultatul politicilor monetare duse de principalele bănci centrale din lume după 2008, care au recurs la tipărirea de bani pentru a salva sistemul financiar. Acest exces de lichididate monetară şi-a găsit refugiul în pieţele financiare. Este o situaţie care va continua cel puțin câţiva ani, dat fiind faptul că unele bănci centrale, cum ar fi BCE, abia au început un asemenea program de tipărire de bani.

Companiile reactioneaza: reduc investitiile

După aproape un an de la căderea prețului țițeiului, avem deja o idee mai clară asupra cursului de acțiune al producătorilor de petrol. Rezultatele operaționale din primul trimestru al marilor companii petroliere confirmă deja scăderi, în unele cazuri drastice, ale veniturilor nete consolidate. Ca reacție la noua conjunctură economică, toate companiile petroliere au anunțat reduceri de costuri și revizuirea programelor de investiții. Datele companiei de consultanță IHS CERA arată că bugetele de cheltuieli pe 2015 ale unui eșantion reprezentativ de 35 de companii petroliere sunt cu 24% mai reduse decât bugetele din 2014. Această reacție este una firească din punct de vedere economic. Ciclurile de expansiune și contracție în orice sector economic alternează, după cum își poate aduce foarte bine aminte cineva care a vândut țiței atât la 20 de dolari pe baril, înainte de anul 2000, cât și la 140 de dolari pe baril, în 2008.

Pe termen scurt, răspunsul aproape unanim al producătorilor de petrol a fost o reorientare de la activitățile care vizau creșterea producției către cele care țintesc, cu preponderență, disciplina capitalului. Per ansamblu, cheltuielile pe Upstream sunt preconizate să scadă cu 15% în 2015 și cu încă 8% în 2016, înainte să înceapă să crească din nou în 2017. Această reducere este o consecință firească atunci când profitul net scade de o asemenea anvergură: în primul semestru din 2015, profitul net a scăzut, anual, cu 20%, în cazul BP și Total, și între 45-55%, în cazul Exxon, Shell, Chevron și Statoil. Însă, la nivel individual, pe un orizont de timp de câțiva ani, reacția producătorilor de petrol depinde de mai multe atribute.

În primul rând, este important gradul de expunere pe anumite piețe și anvergura globală. Companii ca BP, Exxon sau Shell au înregistrat pierderi operaționale semnificative în SUA și Canada, în timp ce unitățile lor de business din alte regiuni au avut rezultate mult mai bune – pierderile dintr-o zonă geografică au putut fi compensate cu câștigurile din alte zone ale Globului. Aceasta nu a fost o opțiune pentru companiile mici, care aveau expunere disproporționată pe țițeiul de șist, precum Apache, Pioneer Natural Resources, Santos sau Continental Resources, și care au fost nevoite să facă reduceri de CAPEX de 40-50% în 2015.

În al doilea rând, este relevant gradul de integrare al companiilor petroliere și ponderea activităților lor operaționale. Diviziile de rafinare, petrochimie, marketing sau trading au avut un aport pozitiv la profitabilitatea companiilor, în special în cazurile BP, Shell, Chevron sau Repsol. Pentru Shell, de exemplu, câștigurile divizei de trading din primul semestru din 2015 au compensat, într-o oarecare măsură, scăderea masivă a veniturilor din Upstream, de 88%. „Migrarea’’ marjelor de profit din Upstream către diviziile de Downstream au atenuat, pe termen scurt, șocul scăderii prețului la țiței pentru companiile integrate.

În al treilea rând, schimbarea regimului fiscal poate constitui o gură de oxigen pentru companiile petroliere, cum a fost în cazul BP, când guvernul britanic a decis, în 2015, reducerea taxelor pe profiturile din Marea Nordului.

Și, nu în ultimul rând, este importantă poziția companiei în ciclul investițional. Aprope toate companiile mari au raportat creșteri de producție în primul semestru, acestea fiind rezultatul investițiilor anterioare, în anii în care prețul petrolului a fost ridicat.

Dacă, pe termen scurt, atenția companiilor de petrol este concentrată mai mult pe profitabilitate și reducerea costurilor, pe termen mediu și lung deciziile strategice vor trebui să țină cont și de alți factori. De exemplu, reducerea costurilor este de așteptat să se facă și prin deflație – scăderea prețurilor pentru serviciile aferente producției de petrol, echipamente sau materii prime –, nu numai prin eficientizare. Aici, capacitatea unei companii de a negocia prețuri mai mici poate fi un atu. Totodată, pentru companiile cu forță financiară, acum este un moment potrivit să-și diversifice portofoliul. Achiziția Talisman de către Repsol, la sfârșitul lui 2014 sau a BG de către Shell, în 2015, sunt exemple de consolidare a portofoliilor. Explorarea unor noi frontiere – Shell în zona Arctică – pare că este și ea o opțiune, în ciuda costurilor ridicate.

Companiile producătoare de petrol vor avea o perioadă relativ turbulentă în anii ce vin. Puțini sunt cei care văd prețul petrolului la peste 80 de dolari barilul către sfârșitul decadei. În aceste condiții, reducerea costurilor este doar o primă etapă, urmată, în mod necesar, de un program de investiții în proiecte cu randamente atractive, care să utilizeze optim mixul de forță de muncă, tehnologie și capital.

Cum arata piata mondiala?

Foto 2: Titeiul: piata globala

Ecuatia de constructie a pietei globale a petrolului este aparent simpla: producatori-companii de rafinare – lanturi de distributie si comercializare a produselor rafinate – consumatorii finali, fie ei populatie fie firme private sau institutii publice.

Producatorii sunt dominati de OPEC: 42% din cantitatea de petrol furnizată în 2013 a fost asigurată de ţările OPEC – un cartel al petrolului înfiinţat în 1960 de guvernele a 12 ţări: Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela. Companiile de rafinare au abordat o strategie de invazie a pietei, plansandu-se în general în apropierea pieţelor consumatoare. Profitul net al unei companii de rafinare este proporţional cu aşa-numitul „crack spread” al regiunii – profitul obţinut în urma cumpărării unui baril de petrol, împărţirea acestuia pe componente şi comercializarea componentelor respective.

Din punct de vedere istoric, principalele companii de rafinare au considerat că este mai puţin riscant să aibă rafinării localizate în apropierea zonelor de consum din ţările industrializate, decât în apropierea zonelor producătoare. Companiile de rafinare derulează tranzacţii cu petrol şi transportă ţiţei pe distanţe lungi, rafinând în apropierea zonelor consumatoare. Drept urmare, nu există o piaţă globală a produselor petroliere rafinate.  În mod tipic, preţurile acestor produse petroliere rafinate sunt stabilite la nivel regional.

Lantul de distributie si comercializare este dat de o multitudine de companii specializate în tranzacţionarea, cumpărarea şi revânzarea produselor petroliere: de la fond de investiţii tip hedge la operatorii de benzinării. De obicei, acestea încearcă să cumpere produse finite şi să le revândă la preţuri mai mari. Utilizatorii finali ai produselor petroliere, de la indivizi la diverse firme care se aprovizioneaza cu carburanti si alte produse de rafinare, sunt cei interesati direct de pretul carburantilor – stabilit in functie de conjuncturile regionale sau chiar nationale – si mai putin de evolutia pretului titeiului pe piata mondiala..

Caseta: Cateva concluzii

Evolutia sus/jos a pretului titeiului nu trebuie sa surprinda, ci sa provoace la actiune si anticipare.

Petrolul ramane cel mai cautat si mai important bun petrolier tranzactionat.

Desi pretul titeiului are o panta descendenta de circa 10 luni, costurile operationale in E&P raman ridicate

Industria de petrol si gaze necesita investitii continue, de amploare, cu grad ridicat de retehnologizare permanenta, pe perioade ample de timp, pentru a asigura sustenabilitatea companiilor.

Sub presiunea “socurilor cardiace” in piata titeiului, companiile sunt fortate sa aplice ajustari de costuri pentru a pastra performantele financiare si competitivitatea in piata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here