Fotbalul – religie sau afacere?

0
95
Fotbalul - religie sau afacere?






Bill Shankly, unul dintre cei mai faimoși antrenori din istoria fotbalului britanic, a spus că fotbalul nu este o chestiune de viață și de moarte ci este mult mai mult decât atât. Și care poate fi o definiție mai puternică a adevărului religios dacă nu aceasta? Că trebuie să transcendă viața și moartea. Dar întrunește oare fotbalul toate aspectele și elementele sociale care l-ar putea considera o religie modernă?

Cei mai mulți filologi și teologi admit că etimologia corectă a termenului religie provine de la interpretarea scriitorului bisericesc apusean, Lactanţiu care îl deduce din „re-ligare” = a lega din nou sau reciproc, ori a uni. Privită, deci, din punct de vedere etimologic, religia este legătura liberă şi conştientă a omului cu o divinitate. Ea se manifestă prin cunoaşterea si adorarea acesteia. Referitor la această uniune, nu putem nega faptul că fotbalul și mai ales atmosfera de pe stadioane nu creează o legătură puternică între spectator și fenomen. Mai mult, finalitatea meciului, adică rezultatul final, are capacitatea de a influența, pozitiv sau negativ, starea de spirit a suporterului. La care mai adăugăm că pe marginea fotbalului fanii folosesc un întreg vocabular „sacru” pentru a descrie diferite elemente ale sportului lor preferat: „miracol”[1], mesia[2], „templu”[3] etc.

Mulți dintre teologi au căzut de acord că religia este un raport liber şi conştient al omului cu Dumnezeu, raport care se traduce în suflet prin sentimentul religios, iar în afară prin cult şi morală (doctrină/teologie). Sentimentul este cel mai ușor observabil. Avem sute de mii de fani care cred cu ardoare în echipa preferată și asta se vede meci de meci. Există echipe care prin faima lor au trecut granițele de popularitate ale propriilor țări și au ajuns să aibă fani peste tot în lume.[4] Asemenea răspândirii unei religii.  În imaginile din referință avem un stadion arhiplin cu 90.000 de fani ai Liverpool în Melbourne. Adică la mai mult de 10.000 de mile depărtare de Liverpool. Cultul este la fel, foarte ușor de identificat. Poate cel mai cunoscut element de cult din lumea fotbalului este vânzarea de tricouri, care este și una dinte cele mai importante părți financiare ale unui club. Prin achiziționarea unui astfel de tricou suporterul nu numai că preia simbolic atributele jucătorului preferat, asemenea unui creștin care are un sfânt protector, dar preia și însemnele clubului, ca și cum un creștin ar purta un lănțic cu crucifix. La fel, călătoriile fanilor pentru echipă când aceasta joacă în deplasare pot avea multe asemănări cu pelerinajele credincioșilor la locurile sfinte.

Dar revenind la aspectele financiare și la adevărata „industrie” care este fotbalul nu putem trece cu vederea cifrele imense cu care operează acest sport. Primele două cele mai valoroase echipe ele lumii, Real Madrid și FC Barcelona, au loturile cotate la aproape 1 miliard de lire sterline[5]. Asta reprezintă mai mult decât PIB-ul unor țări mai mici și vorbim aici despre doar două echipe din Liga spaniolă de fotbal.

Și în Spania așteptările ar fi să găsim o mulțime de catolici devotați. Spania care s-a născut prin cruciadele medievale împotriva musulmanilor, Spania care a dat lumii Ordinul Iezuit, sau Spania modernă, în care sub Franco, legătura dintre stat și biserică a fost atât de puternică încât Vaticanul a permis guvernului să numească episcopi spanioli. Totuși, în ziua de astăzi biserica își pierde incontestabil din popularitate. Doar 40% dintre spanioli mai merg la biserică o data pe lună și cei mai mulți dintre ei sunt persoane în vârstă, ceea ce va face ca cifra să scadă și mai mult în viitor. De cealaltă parte, peste 300.000 de oameni participă săptămânal la meciurile din Primera Division, adică 1,2 milioane pe lună. Și ca să obținem o imagine de ansamblu mai trebuie să adăugăm și spectatorii din ligile inferioare, dar cel mai important, milioanele de telespectatori. Putem înțelege acest trend ca o reorientare a tinerelor generații spre alt tip de activități decât cele religioase.

În Anglia lucrurile nu stau foarte diferit. Aproximativ un milion de persoane frecventează biserica săptămânal, iar majoritatea au peste 64 de ani. Dacă este să comparăm cu participarea la meciurile de fotbal, numărul va fi aproape egal. Și trebuie să luăm în considerare că pe un stadion intrarea costă sau că unele echipe ar strânge mult mai mulți suporteri dacă ar avea mai multe locuri. Astfel că marea parte a spectatorilor se află în fața televizoarelor. De exemplu, finala Champions League din 1999 dintre Manchester United și Bayern Munchen s-a bucurat de 15,5 milioane de telespectatori doar în Marea Britanie, iar finala Cupei Mondiale din 1966 a fost urmărită de 27 de milioane de englezi.

Că fotbalul este mai popular decât religia în unele țări a devenit destul de evident. Dar poate fi văzut fotbalul ca o religie de sine stătătoare? Avem cântece de slavă ale echipelor, unii jucători sunt văzuți ca niște eroi, ba chiar există intoleranță pentru echipele rivale, la fel ca pentru adepții unei alte religii, eretici. Atât religia cât și fotbalul au niște reguli specifice care nu trebuie încălcate și milioane de fani au viețile dominate de fotbal. Dar cu toate acestea nu trebuie să confundăm religia cu pasiunea. Ba chiar și în cazurile de fanatism sportiv (vezi fenomenul ultras) putem vorbi despre o dependență sau despre o dragoste dusă la extrem, dar tot nu este suficient încât să vorbim despre o formă de divinizare.

Nici argumentele sociale, dar nici cele economice ale fenomenului fotbalistic nu sunt de ajuns. Dacă este să identificăm aspectul teologic (doctrinar/moral) în fotbal, lucrurile încep să se complice. Pentru că nu prea există o „teologie” a fotbalului. Fotbalul nu este o religie – fiindcă lipsește morala. Desigur există un set de valori promovate de FIFA precum combaterea rasismului, fair-play-ul, prietenia, dar acestea sunt mai degrabă atribute generale ale sportivității și nu un stil de viață. Nu sunt o morală care să ghideze zilnic conștiința individului. Mai mult, Nu există un obiect al adorării precis. Pe cine divinizează spectatorii? Un jucător? Sau meciul în sine? Sau clubul preferat?  Pe lângă acestea meciul de fotbal are finalitate. Pe când religia depășește din punct de vedere dogmatic spațiul și timpul. Astfel că fotbalul duce lipsă de una dintre cele mai importante caracteristici ale unei religii, escatologia, în jurul căreia gravitează acțiunile credinciosului. De cealaltă parte, fotbalul este limitat temporar.

Dar poate cel mai important argument în defavoarea fotbalului ca religie este faptul că se bucură de un interes foarte scăzut, aproape inexistent din partea femeilor[6]. Și dacă o credință nu poate avea valoare universală la toți oamenii devine doar o pasiune de nișă.

[1]www.telegraph.co.uk
[2] www.futbol.as.com
[3] www.gsp.ro
[4] www.youtube.com
[5] www.transfermarkt.co.uk
[6] www.theguardian.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here