Industria tutunului din România ar putea intra în criză vara aceasta

0
35
Industria tutunului din România ar putea intra în criză vara aceasta




Pe 15 februarie, la fabrica de țigarete JTI din București, companiile de tutun au solicitat Guvernului asumarea de urgență a cadrului de reglementare care să nu blocheze buna funcționare a celui de-al doilea sector economic ca pondere în veniturile bugetului la stat. De asemenea, cei trei producători multinaționali, Japan Tobacco International, British American Tobacco și Philip Morris România, au cerut statului o perioadă de tranziție cel puțin șase luni pentru adaptarea producției, după ce autoritățile vor transpune Directiva europeană privind producția de țigarete.

La conferință au luat cuvântul Mark Rock, director general JTI România și Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria. Directorul companiei a declarat: „Operăm într-o industrie foarte controversată aflată în permanență sub lupă supusă, unor reglementări stricte și unor impozite stricte, de aceea nu numai că ne conformăm cu fiecare detaliu al legii, dar și lucrăm îndeaproape cu autoritățile ori de câte ori putem contribui. În schimb cred că avem dreptul de a fi informați, consultați și de a ne  exprima opiniile.” Directorul JTI România a lăsat de înțeles că relația și comunicarea cu autoriățile pe marginea Directivei europene a au fost defectuoase, statul întârziind cu un răspuns clar la cererile producătorilor. „Legea aceasta nu există în ciuda numeroaselor solicitări pe care le-am adresat autorităților pentru a accelera acest proces (n.r. transpunerea Directivei), pentru a permite astfel industriei un interval de timp necesar pentru a-și adapta producția. Este în interesul public de a avea un cadru de reglementare clar și stabil.”

Gilda Lazăr a subliniat faptul că industria tutunului este al doilea contribuabil la bugetul de stat pe 2015 cu aproximativ 3 mld. de euro și că a creat circa 4000 de locuri de muncă directe și alte 45000 indirecte. Gilda Lazăr anunțat că schimbările de design sunt simple în aparență, dar mult mai complicate în procesul de producție, în special fiindcă în Romania există aproximativ 150 de sortimente de pachete. Mai mult decât atât, pachetele în formă de ruj, de obicei cu țigarete slim, vor dispărea complet după 20 mai 2017. Gilda Lazăr a detaliat procesul de producție și de împachetare a țigaretelor într-un tur al fabricii. Procesul care ar necesita minimum șase luni de la punerea în aplicare a Directivei europene (20 mai 2016).

  1. Pregătirea ștanțelor cu avertismente
  2. Adaptarea graficii pentru fiecare sortiment
  3. Executarea comenzii și producția materialelor pentru tipar
  4. Pachete tipărite și cu finisaj aplicat
  5. Pachete transportate tipografii-fabrici
  6. Pregătirea producției în fabrică
  7. Distribuție-magazine

Astfel perioada de tranziție s-ar finaliza undeva la începutul lui 2017. „Este un proces intreg care nu depinde de noi, ci si de furnizorii globali”, a mai declarat Gilda Lazăr. Companiile de țigarete sunt deja în situație de avarie pentru că mai sunt doar trei luni până pe 20 mai 2016 când producția ar trebui conformată. Dacă fabricile nu vor mai putea produce, piața legală se va bloca tocmai la vară, în perioada de vârf, iar pierderile la buget vor fi, în medie, de circa 250 milioane de euro lunar, reprezentând taxe și contribuții. „Ca să putem fi gata cu producția la 20 mai 2016, aveam nevoie ca legea să fie publicată în decembrie 2015. A existat o corespondență asiduă trimisă către autorități în care le solicitam să grăbească transpunearea ca să putem începe conformarea producției. Am aflat din presă că Guvernul intenționează să aprobe proiectul de lege în zilele următoare și să-l trimită în parlament în procedură de urgență.”

Industria tutunului e reprezentată de patru investitori multinaționali, British American Tobacco, Japan Tobacco International, Philip Morrris Trading și Imperial Tobacco, primele trei având fabrici locale a căror producție e exportată în proporție de 60%. Companiile de țigarete au virat în 2015 la bugetul de stat, circa 3 miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. Suma reprezintă aproape 2% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare. Companiile de tutun, aflate în România de peste 20 de ani, dețin capacități importante de producție. În industrie lucrează aproape 4.000 de angajați, fiind generate alte 45.000 de locuri de muncă indirecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here