spot_img
AcasăEconomieK.Iohannis: 2019, termen nerealist pentru trecerea la moneda euro


K.Iohannis: 2019, termen nerealist pentru trecerea la moneda euro

2019 este un termen prea apropiat pentru capacităţile României în ceea ce trecerea la moneda euro. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că ţara noastră se află „într-un non-stadiu”, iar anul 2019 nu este realist şi realizabil.

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată la UBB, când consideră că ar putea România să adere la zona euro, Klaus Iohannis a spus că aderând la zona euro, România va renunţa la multe pârghii de politică monetară folosite şi care au ajutat ţara în această etapă, notează agenţia de presă Mediafax.

„Ne aflăm într-un non-stadiu. Trebuie să îndeplinim nişte condiţii pe care, în principiu, le îndeplinim, dar, din exces de zel, au fost politicieni care au propus să fim parte a zonei euro din 2019. E atât de nerealist încât nici nu s-au întrunit conditiile tehnice care trebuiau să existe în acest caz. La un moment dat, chiar la începutul lui 2015, mi-am dorit să fim acolo în 2019, dar nu a fost realist şi realizabil. De atunci nu s-a reevaluat situaţia, la modul de a restabili când ne integrăm, ci la modul de a fi mai bine pregătiţi pentru ca atunci când ajungem să nu avem noi probleme pentru că, aderând la zona euro, se renunţă la multe pârghii de politică monetară pe care le folosim şi care ne-au ajutat în această etapă. Faptul că avem creştere economică de 5%, când alţii au creştere de unu sau două procente, are şi o astfel de explicaţie că ne-am mişcat uşor folosind anumite instrumente de politică monetară”, a spus Iohannis.













RELATED ARTICLES