De ce Europa are motive să se teamă de “idioţii utili” ai lui Putin

0
60
De ce Europa are motive să se teamă de








Ascensiunea extremei-drepte este, în primul rând, o reacţie culturală împotriva integrării politice şi economice facile din ultimii 25 de ani. Principiul intrinsec care a stat la baza fondării proiectului european a fost acela al interdependenţei economice între naţiuni, care va duce la formarea unei Europe depline, libere şi paşnice. Într-adevăr, în stabilirea unei pieţe comune, eliminarea tarifelor şi instituirea unei monede unice, elitele europene au inaugurat o epocă a păcii fără precedent pe continentul măcinat de război.

Totuşi, decidenţii europeni nu s-au oprit la integrarea economică. De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a început să se comporte din ce în ce mai mult ca un stat. Corpurile legislativ şi executiv – Parlamentul European şi Comisia Europeană – au fost fondate pentru a centraliza deciziile privind politicile fiscale şi comerciale; controalele la frontieră au fost eliminate şi o serie de simboluri statale ( steag, capitală, paşapoarte ) au apărut. În timp ce majoritatea cetăţenilor europeni a sprijinit integrarea, extinderea Uniunii spre Est şi s-a bucurat de avantajele călătoriilor fără vize, acest suport, se pare, a fost condiţionat de abilitatea Uniunii Europene de a livra prosperitate economică. Aceasta este o promisiune care, în prezent, este greu de respectat de către UE.

În contextul actual, retorica extremei-drepte – Bruxelles-ul a limitat drastic posibilităţile de decizie ale guvernelor naţionale, a uniformizat tradiţiile culturale naţionale şi a deschis graniţele pericolelor externe ( a se citi – imigranţii musulmani ) – câştigă adepţi. La sfârşitul crizei financiare, opinia publică s-a întors împotriva Uniunii Europene, semnalând faptul că euroscepticismul nu mai era doar o nişă a „nebunilor” de la periferia spectrului politic. Partidele cu cele mai importante succese electorale, Frontul Naţional în Franţa sau Jobbik în Ungaria, au ales strategic să se agaţe de nemulţumirile crescânde ale cetăţenilor împotriva Uniunii Europene şi să-şi domolească retorica anti-minorităţi, rasistă pentru a atrage zone cât mai largi din populaţie ( în acest sens, a se vedea conflictul dintre Marine Le Pen şi tatăl ei ). Această strategie, de mulţi ani în formare, se dovedeşte a fi formula câştigătoare pentru extrema-dreaptă. Ca rezultat, extrema-dreaptă se află pe un trend lent, dar ascendent, în toată Europa în ultimii 10 ani.

Aşa cum foarte bine ştiu şi analiştii politici europeni, succesul extremiştilor de dreapta este în creştere de câţiva ani, iar sprijinul lui Putin nu este, în mod evident, cauza acestui succes. Argumentul subestimează rolul Rusiei în conturarea discursului politic european pentru a-i servi propria cauză fiindcă, în timp ce partidele radicale nu reprezintă o noutate pentru Europa, aderenţa explicită pro-rusă este ceva nou. Înainte de 2010 ar fost dificil de găsit declaraţii publice de aprobare a preşedintelui Putin de către liderii extremei-drepte. Astăzi sunt o practică normală. Liderul UKIP – Nigel Farage – s-a  declarat un admirator al preşedintelui rus. Şeful Jobbik – Gabor Vona – este un invitat obişnuit la Moscova. Şi, desigur, doamna Le Pen, al cărui partid a fost beneficiarul unui împrumut de 9.4 milioane de euro acordat de o bancă controlată de statul rus, este o voce aprobatoare a politicii Federaţiei Ruse în Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Chiar şi Germania, unde extrema-dreaptă nu a reuşit să câştige simpatii relevante, nu este imună la poveştile Moscovei. Susţinătorii PEGIDA, grupul xenofob aflat în creştere şi al cărui acronim înseamnă „Europenii Patriotici împotriva Islamizării Occidentului”, se afişează adesea cu steaguri ruseşti şi pancarte anti-guvernamentale, cerând ajutorul domnului Putin. În timp ce liderii radicali europeni îşi declară admiraţia publică faţă de Moscova, ar fi înţelept să reamintim că Rusia lui Putin nu este doar o altă putere care se implică şi desfăşoară o propagandă în sprijinul propriilor interese. Este o guvernare ostilă Occidentului şi sistemului de valori pe care îl reprezintă – democraţie, libertate de exprimare, responsabilitate politică. Ca dovadă nu trebuie să ne uităm decât la strategia naţională de securitate a Federaţiei Ruse, în care guvernul rus punctează explicit ameninţarea pe care o reprezintă NATO şi acuză Statele Unite şi aliaţii săi că desfăşoară laboratoare „biologico-militare” la graniţa Rusiei.

Numind răspunsul Vestului la povestea de iubire dintre Putin şi partidele de extremă-dreapta o reacţie disproporţionată subestimează masiv capacitatea Kremlinului şi a vectorilor de presă controlaţi de stat de a folosi aprobarea politicienilor europeni ca manevră de legitimare a agendei anti-occidentale: nu numai că politicienii radicali votează propunerile Moscovei în Parlamentul European, dar iau parte şi la alegeri în calitate de observatori  – cele mai notabile evenimente la care au participat au fost  referendumul pentru anexarea Crimeii şi „scrutinul” din „republicile populare” controlate de Kremlin din estul Ucrainei. Media rusească foloseşte aceste evenimente şi vizitele liderilor extremişti la Moscova pentru a sonda nivelul de sprijin acordat de europeni. Chiar şi Le Pen era necunoscută în Rusia până la criza din Ucraina şi suportul public pe care l-a dat preşedintelui Putin. Acum este prezentată ca un exemplu de sprijin explicit al politicilor preşedintelui rus în Europa.

În efortul său de a răspunde crizei economice, a refugiaţilor şi agresiunii ruse, Uniunea Europeană a luat decizii impopulare, cum ar fi austeritatea sau sistemul cotelor de imigranţi, şi le-au „băgat pe gât” membrilor săi. Până acum, guvernele naţionale, în mare parte, s-au aliniat poziţiilor adoptate la Bruxelles. Dar Moscova îşi construieşte armata sa de idioţi utili, iar decidenţii europeni şi americani ar trebui să investească resurse semnificative în cercetare pentru a descoperi metodele de influenţare folosite de Rusia. În caz contrar, Uniunea Europeană va rămâne vulnerabilă tacticilor de război neconvenţionale ale Moscovei – breşă pe care Europa, blocată într-un moment de criză, nu o poate trece cu vederea.







LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here