Banca Centrală Europeană pregătește trecerea piețelor financiare tokenizate de la experimente la utilizare operațională, printr-un serviciu care va permite decontarea tranzacțiilor bazate pe tehnologia registrelor distribuite direct în bani ai băncii centrale. Proiectul Pontes ar urma să intre în funcțiune în 2026, iar un al doilea proiect, Appia, trebuie să pregătească până în 2028 arhitectura unei piețe europene integrate pentru active digitale.

Tokenizarea înseamnă reprezentarea digitală a unui activ financiar, precum o obligațiune, un depozit sau o garanție, sub forma unui token care poate fi înregistrat și transferat într-un sistem digital. Activul economic rămâne în esență același, dar modul în care este emis, tranzacționat, transferat și administrat se poate schimba.

În sistemul financiar actual, o singură tranzacție poate trece prin mai multe infrastructuri. Emiterea unui titlu, tranzacționarea, compensarea, plata, transferul proprietății, custodia și administrarea ulterioară pot fi efectuate în sisteme diferite, iar informațiile trebuie transmise și reconciliate între acestea.

BCE consideră că tokenizarea poate reuni o parte dintre aceste operațiuni într-un mediu digital comun. Un contract programabil ar putea, de exemplu, efectua automat plata unui cupon, muta garanții sau verifica îndeplinirea unor condiții de conformitate.

Unul dintre avantajele urmărite este posibilitatea ca transferul activului și plata să aibă loc simultan. În loc ca o parte să livreze titlul și să aștepte confirmarea banilor printr-un alt sistem, tranzacția poate fi construită astfel încât ambele componente să fie finalizate împreună sau niciuna să nu aibă loc.

Pentru BCE, această transformare este importantă în special în Europa, unde infrastructura financiară rămâne fragmentată. Uniunea are în prezent 31 de depozitari centrali de valori mobiliare, 14 contrapărți centrale și 323 de locuri de tranzacționare.

Această multitudine de infrastructuri nu înseamnă automat o piață integrată. În 2023, peste 95% dintre tranzacțiile decontate prin depozitarii centrali europeni, atât ca număr, cât și ca valoare, au avut loc între participanți aflați în același depozitar central.

BCE vede în trecerea către tehnologia digitală o posibilitate de a evita reproducerea acestei structuri. Dacă noile sisteme sunt construite de la început pentru a comunica între ele, activele și banii ar putea circula mai ușor între state și infrastructuri.

Riscul este ca rezultatul să fie exact opus. Bănci, burse, depozitari și companii tehnologice pot dezvolta platforme proprii care folosesc standarde diferite și nu pot transfera între ele activele sau informațiile.

Într-un asemenea scenariu, piața financiară europeană ar putea ajunge împărțită între mai multe „insule” digitale, fiecare cu propriile active, utilizatori și lichiditate. BCE avertizează că tehnologia nu produce integrarea în mod automat.

Un al doilea risc privește banii utilizați pentru plata finală. Piețele tokenizate pot folosi diferite forme de bani privați, inclusiv depozite bancare tokenizate sau stablecoins.

BCE vrea însă ca participanții să poată deconta tranzacțiile și în bani ai băncii centrale. Aceștia reprezintă activul de decontare fără risc de credit al unei bănci comerciale și constituie deja baza pe care se închid tranzacțiile importante din sistemul financiar tradițional.

Pontes este proiectul prin care Eurosistemul încearcă să aducă această funcție în lumea tokenizată. Platformele DLT ale pieței vor fi conectate la serviciile TARGET ale Eurosistemului, iar componenta de numerar a tranzacției va fi decontată în bani ai băncii centrale.

Sistemul va permite sincronizarea dintre transferul activului și transferul banilor. Astfel, o obligațiune tokenizată poate fi mutată către cumpărător numai dacă plata corespunzătoare este efectuată, reducând riscul ca o parte să livreze fără să primească în schimb ceea ce îi este datorat.

Pontes urmează să intre în funcțiune în cursul anului 2026. BCE intenționează să faciliteze utilizarea inițială printr-o structură de preț în care, la lansare, participanții vor plăti numai taxe unice pentru conectare.

Serviciul va fi extins ulterior. Programul de funcționare este prevăzut să ajungă la 22,5 ore pentru fiecare zi lucrătoare, iar decontarea va primi finalitate imediată în infrastructura DLT a Eurosistemului.

Până la jumătatea lui 2028, BCE urmărește un serviciu disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Tot atunci sunt planificate funcții mai avansate de programabilitate, reziliență și posibilitatea de a lucra cu mai multe monede.

Pentru sistemul financiar tradițional european, trecerea către funcționare permanentă reprezintă o schimbare importantă. Piețele și infrastructurile financiare au în prezent ferestre și calendare de operare, în timp ce activele bazate pe DLT pot fi transferate tehnic fără întrerupere.

Pontes nu este însă conceput pentru a stabili singur forma viitoarei piețe. Acest rol revine proiectului Appia.

Appia examinează cum trebuie organizate standardele, infrastructurile și regulile unei piețe europene pentru active tokenizate. Lucrările acoperă interoperabilitatea activelor, implementarea politicii monetare, utilizarea garanțiilor, infrastructura viitoare pentru banii tokenizați ai băncii centrale, tranzacțiile transfrontaliere, reziliența și cadrul juridic.

Obiectivul este prezentarea în 2028 a unui model pentru un ecosistem financiar european tokenizat și integrat.

BCE nu a decis că acest sistem trebuie să funcționeze pe o singură rețea tehnologică. O variantă ar fi construirea unei infrastructuri europene comune, care ar reduce riscul fragmentării și ar permite împărțirea costurilor.

O altă variantă ar permite existența mai multor rețele concurente, dar conectate între ele. Aceasta ar putea favoriza inovația și ar evita dependența de o singură infrastructură, dar ar necesita standarde puternice pentru ca activele și banii să se poată deplasa fără probleme între platforme.

Appia va analiza aceste variante în funcție de integrarea pieței, concurență, reziliență, inovare, guvernanță și autonomia strategică europeană.

BCE consideră că interoperabilitatea trebuie să însemne mai mult decât posibilitatea tehnică de a conecta două registre digitale. Un activ trebuie să își păstreze identitatea, drepturile, obligațiile și istoricul atunci când este transferat de pe o platformă pe alta.

Transferul trebuie să rămână valid juridic, iar autoritățile și emitenții trebuie să poată continua să aplice regulile aferente activului. O tranzacție care este finalizată tehnic, dar al cărei efect juridic este incert într-un alt stat, nu reprezintă o piață cu adevărat integrată.

BCE identifică cinci caracteristici necesare: sistemele trebuie să poată comunica, activele să poată fi transferate, identitatea și drepturile lor să fie portabile între platforme, emitenții și autoritățile să își păstreze controlul necesar, iar tranzacțiile să poată fi programate și automatizate într-un cadru sigur.

Această integrare necesită standarde comune pentru identitatea participanților, date, reprezentarea activelor, mecanismele tranzacțiilor, riscuri și supraveghere. BCE compară această necesitate cu experiența SEPA și TARGET, unde integrarea europeană a fost posibilă prin adoptarea unor reguli și standarde comune.

Una dintre priorități este ca tokenurile reprezentând numerar și valori mobiliare să poată fi transferate între platforme, iar aceleași informații despre un activ să fie interpretate identic indiferent de infrastructura pe care acesta se află.

BCE nu cere ca toate serviciile să fie identice. Concurența ar trebui să existe în preț, calitate și serviciile oferite, dar nu prin standarde incompatibile care blochează clienții într-o singură platformă.

Un alt obstacol este coordonarea dintre participanții pieței. Tokenizarea nu produce beneficii importante dacă numai emiterea este digitalizată, în timp ce tranzacționarea, custodia, garanțiile și decontarea rămân separate.

Emitentul are nevoie de investitori și de o piață secundară. Investitorii au nevoie de custodie și decontare, iar intermediarii au nevoie de acces la piețe repo și la garanții. Dacă fiecare participant așteaptă ca ceilalți să investească primii, tehnologia poate rămâne limitată la proiecte-pilot izolate.

BCE consideră că sectorul public trebuie să ofere infrastructura monetară și un cadru de reguli, în timp ce sectorul privat trebuie să furnizeze activele, serviciile și inovația. Appia este construit tocmai ca un proiect de cooperare între autorități și participanții pieței.

Cadrul juridic reprezintă o a treia condiție pentru dezvoltarea pieței. BCE avertizează că tehnologia avansată nu poate compensa legislația fragmentată între state.

Sunt necesare reguli mai clare și mai armonizate privind statutul juridic al activelor tokenizate, dreptul de proprietate, momentul în care o tranzacție devine definitivă, responsabilitatea participanților, custodia și efectele juridice ale contractelor inteligente.

În lipsa acestei armonizări, un activ ar putea fi transferat tehnic dintr-o țară în alta, dar participanții să nu știe cu certitudine cine este proprietarul său sau dacă tranzacția este definitivă din punct de vedere juridic.

Activitatea financiară tokenizată începe deja să crească la nivel internațional. Valoarea activelor tradiționale tokenizate înregistrate pe blockchainuri publice a crescut aproximativ de cinci ori într-un singur an, de la circa 4,7 miliarde de euro la sfârșitul primului trimestru din 2025 la 23,3 miliarde în primul trimestru din 2026.

În Statele Unite, o singură platformă privată de repo tokenizat a procesat în martie 2026 tranzacții cu o valoare medie de aproximativ 354 de miliarde de dolari pe zi, de patru ori mai mult decât cu un an înainte.

Piața europeană rămâne într-o etapă timpurie, dar instituțiile financiare dezvoltă deja obligațiuni, depozite, garanții și sisteme de decontare tokenizate. Din martie 2026, Eurosistemul acceptă și anumite active tranzacționabile emise prin servicii bazate pe DLT la depozitarii centrali europeni drept garanții eligibile.

Pentru BCE, această etapă este importantă tocmai pentru că piața nu este încă matură. Standardele și infrastructura stabilite acum pot determina dacă Europa va avea o singură piață digitală interoperabilă sau mai multe ecosisteme incompatibile.

---

Membrul Comitetului executiv al BCE Piero Cipollone a prezentat strategia la simpozionul Bundesbank privind viitorul plăților, desfășurat la Frankfurt la 26 august.

BCE urmărește prin Pontes și Appia trei obiective: folosirea banilor băncii centrale pentru decontarea sigură a tranzacțiilor tokenizate, integrarea pieței europene de capital și reducerea dependenței de infrastructuri și tehnologii controlate din afara Europei.

Comisia Europeană a transmis UPM și Sappi obiecțiile sale preliminare privind societatea mixtă pe care cele două companii vor să o creeze în sectorul hârtiei pentru reviste, cărți și alte materiale tipărite. Bruxellesul consideră că operațiunea ar putea reduce concurența pe anumite piețe, deoarece UPM și Sappi sunt cei mai mari doi producători de hârtie pentru comunicații din Spațiul Economic European, iar asocierea lor ar crea liderul pieței regionale. Principala îngrijorare este că noua entitate ar putea dobândi suficientă putere pentru a crește prețurile, reduce calitatea și limita opțiunile disponibile clienților.

UPM și Sappi intenționează să combine o parte importantă din activitățile lor în domeniul hârtiei pentru comunicații, un segment care include produse folosite pentru tipărirea revistelor, cărților și materialelor promoționale. Societatea mixtă ar reuni activitatea europeană și americană de hârtie pentru comunicații a UPM cu activitatea europeană corespunzătoare a Sappi, precum și o parte din afacerile Sappi în domeniul hârtiei speciale și alte activități conexe. Cele două companii sunt deja cei mai mari producători ai acestor produse în Spațiul Economic European, astfel încât operațiunea ar crea liderul regional al pieței.

Comisia a început o investigație aprofundată la 28 aprilie, după notificarea tranzacției în martie, și s-a concentrat asupra piețelor pentru hârtia de reviste și hârtia cretată fără pastă mecanică de lemn în Spațiul Economic European, Regatul Unit și Elveția. În cadrul evaluării, Bruxellesul a analizat documente interne ale companiilor și a colectat date și opinii de la clienți și concurenți pentru a determina în ce măsură asocierea ar modifica presiunea concurențială dintre cei doi producători.

În urma acestei analize, Comisia consideră preliminar că noua societate mixtă ar putea dobândi putere de piață suficientă pentru a crește prețurile și a reduce calitatea în cazul hârtiei mecanice cretate, folosită în principal pentru reviste, și al hârtiei cretate fără pastă mecanică de lemn. Aceste produse sunt utilizate pe scară largă în industria tipografică, inclusiv pentru reviste, cărți, cataloage și materiale publicitare.

Îngrijorarea Comisiei nu se limitează la evoluția prețurilor. Reducerea numărului de furnizori importanți poate afecta și posibilitatea clienților de a negocia condiții comerciale, de a schimba furnizorul sau de a obține diferite niveluri de calitate și servicii. Din perspectiva Bruxellesului, asocierea celor mai mari doi producători ar putea modifica echilibrul concurențial într-un sector în care cumpărătorii depind de un număr limitat de furnizori capabili să livreze volume mari și produse cu specificații precise.

UPM și Sappi au argumentat că integrarea activităților ar putea produce economii de costuri și alte beneficii, inclusiv îmbunătățiri legate de mediu și reziliență. Comisia spune însă că, în această etapă, nu este convinsă că asemenea avantaje ar fi suficient de mari pentru a compensa efectele negative pe care le vede asupra concurenței și clienților. Această evaluare rămâne preliminară și poate fi modificată după analizarea răspunsurilor companiilor.

UPM, cu sediul în Finlanda, activează în domeniul hârtiei, celulozei, energiei, materialelor pentru etichete, cherestelei, panourilor din lemn, biochimicalelor și altor soluții bazate pe biomasă. Sappi, cu sediul în Africa de Sud, produce materiale pe bază de fibre de lemn și furnizează atât materii prime, inclusiv celuloză și biomateriale, cât și produse finite precum hârtie pentru comunicații, hârtie specială și hârtie pentru ambalaje.

Tranzacția a fost notificată Comisiei la 19 martie, iar investigația aprofundată a fost deschisă la 28 aprilie. Transmiterea obiecțiilor înseamnă că Bruxellesul a identificat probleme de concurență suficient de serioase pentru a le comunica oficial companiilor înainte de adoptarea unei decizii. UPM și Sappi pot răspunde în scris, consulta dosarul Comisiei și solicita o audiere pentru a-și prezenta argumentele.

Comisia are termen până la 11 noiembrie pentru a lua decizia finală. Până atunci, poate concluziona că problemele identificate au fost rezolvate, poate accepta angajamente propuse de companii sau poate decide că tranzacția nu poate fi aprobată în forma actuală dacă riscurile pentru concurență rămân.

Analiza UPM-Sappi este una dintre cele trei investigații aprofundate privind concentrări economice aflate în desfășurare la nivelul Comisiei. Celelalte două privesc achiziția propusă de MMG a activității de nichel a Anglo American și fuziunea planificată dintre Saipem și Subsea7.

---

Comisia Europeană verifică tranzacțiile de dimensiuni mari pentru a stabili dacă acestea ar putea reduce semnificativ concurența în Spațiul Economic European. Majoritatea operațiunilor notificate sunt aprobate după o analiză inițială, iar investigațiile aprofundate sunt deschise atunci când apar îndoieli privind efectele asupra pieței.

În cazul UPM și Sappi, evaluarea se concentrează pe segmente de hârtie pentru comunicații în care cele două companii au deja poziții importante. Decizia finală trebuie adoptată până la 11 noiembrie 2026.

Regulamentul european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, PPWR, se aplică în general din 12 august 2026, dar asta nu înseamnă că toate ambalajele trebuie să respecte deja cerințele finale prevăzute pentru reciclare, reutilizare sau reducerea volumului. Un document tehnic publicat de Direcția Generală Mediu a Comisiei Europene clarifică tocmai această tranziție și arată ce obligații sunt valabile acum, ce reguli vor deveni efective în următorii ani și cum trebuie interpretate unele dintre situațiile cele mai frecvente pentru companii și consumatori.

PPWR înlocuiește vechea directivă europeană privind ambalajele cu un regulament aplicabil direct în toate statele membre și încearcă să reducă diferențele dintre regulile naționale. Domeniul său este foarte larg: acoperă toate ambalajele introduse pe piața Uniunii, indiferent dacă sunt realizate din plastic, hârtie, metal, sticlă sau alte materiale, dacă sunt produse în UE sau importate și dacă sunt comercializate goale ori împreună cu un produs.

Aplicarea generală a regulamentului a început la 12 august 2026, dar calendarul este etapizat. Comisia explică în documentul său că anumite obligații au devenit efective imediat, în timp ce altele depind de acte de punere în aplicare sau de norme tehnice care urmează să fie adoptate. Pentru companii, una dintre cele mai importante distincții este astfel între ceea ce trebuie respectat deja și cerințele pentru care există încă o perioadă de pregătire.

Printre obligațiile deja aplicabile se numără cele privind substanțele de interes din ambalaje. Producătorii trebuie să reducă prezența și concentrația substanțelor care pot afecta sănătatea, mediul, reutilizarea sau reciclarea materialelor, iar regulile se aplică tuturor ambalajelor introduse pe piață. În cazul ambalajelor care intră în contact cu alimentele, de la 12 august sunt valabile și limite specifice pentru PFAS.

Documentul Comisiei precizează că PPWR nu instituie o interdicție absolută asupra tuturor PFAS. Sunt stabilite praguri maxime de concentrație, iar acestea se aplică atât substanțelor introduse intenționat, cât și celor prezente neintenționat. Evaluarea privește ambalajul în ansamblu, inclusiv cernelurile, lacurile, cleiurile și adezivii care fac parte din acesta.

Una dintre cele mai mari schimbări ale PPWR va deveni însă vizibilă abia din 2030: toate ambalajele vor trebui să fie proiectate pentru reciclare conform unor criterii armonizate. Comisia urmează să adopte până la începutul lui 2028 regulile tehnice care vor stabili modul în care este evaluată reciclabilitatea, iar obligația va deveni aplicabilă după perioada prevăzută pentru adaptarea industriei. Ambalajele care nu ating performanța necesară nu vor mai putea fi introduse pe piață, cu excepțiile limitate prevăzute de regulament.

Reciclabilitatea nu va fi analizată numai la nivelul materialului principal. Capacele, etichetele, straturile și celelalte componente integrate pot influența calificativul întregului ambalaj. O componentă care nu poate fi reciclată împreună cu restul poate reduce performanța ansamblului și, în unele situații, poate face ambalajul neconform.

Tot din 2030 apar cerințe minime privind conținutul de material reciclat în ambalajele din plastic. Pragurile diferă în funcție de tipul ambalajului, material și sensibilitatea la contact. De exemplu, documentul Comisiei indică pentru 2030 o țintă de 30% material reciclat pentru o sticlă de băuturi din PET de unică folosință și de 35% pentru anumite folii din plastic utilizate la transport.

Aceste procente nu trebuie aplicate fiecărui obiect individual ca și cum fiecare sticlă sau folie ar trebui să conțină exact aceeași cantitate de material reciclat. Regulamentul permite calcularea cerinței ca medie pentru fiecare tip și format de ambalaj, la nivelul unei unități de producție și pe parcursul unui an, iar documentația tehnică trebuie să demonstreze că ținta este respectată.

O altă schimbare importantă privește dimensiunea ambalajelor. Din 2030, companiile vor trebui să reducă greutatea și volumul la minimum necesar pentru protejarea și funcționarea produsului. Elemente precum pereți dubli, funduri false sau cutii suplimentare nu vor putea fi folosite doar pentru a crea impresia că produsul din interior este mai mare decât în realitate.

Comisia oferă exemplul unui borcan de 50 ml pentru cremă cosmetică. Ambalajul poate include elemente suplimentare dacă acestea sunt necesare pentru protecție, siguranță sau funcționalitate, dar nu dacă scopul lor este doar să facă produsul să pară mai voluminos. Compania va trebui să poată justifica tehnic asemenea elemente.

Pentru ambalajele grupate, de transport și pentru comerțul electronic va exista și o limită specifică privind spațiul gol. Materialele de umplere precum hârtia tăiată, pernele cu aer, folia cu bule, spuma sau polistirenul sunt considerate spațiu gol în calculul regulamentului, iar pragul maxim va fi de 50% după intrarea în aplicare a metodologiei tehnice.

Regula nu înseamnă că fiecare colet de comerț electronic trebuie să fie umplut perfect. Metodologia va trebui să țină cont de produse cu forme neregulate, obiecte fragile, produse lichide, mai multe articole în același colet și spațiul necesar pentru etichetele de transport. Ideea este reducerea volumului inutil, fără compromiterea protecției produsului.

Tot în jurul anului 2030 vor deveni vizibile unele dintre interdicțiile asupra ambalajelor de unică folosință. Regulamentul vizează anumite ambalaje din plastic utilizate pentru gruparea produselor la punctul de vânzare, unele ambalaje pentru fructe și legume proaspete sub 1,5 kilograme, anumite recipiente individuale pentru condimente, sosuri, zahăr sau frișcă pentru cafea în HoReCa, precum și miniaturile de cosmetice și produse de igienă destinate unei singure rezervări hoteliere.

Comisia urmează să publice până în februarie 2027 ghiduri mai detaliate pentru aplicarea acestor restricții, deoarece unele categorii au nevoie de exemple și delimitări precise. În cazul fructelor și legumelor, de exemplu, pot exista excepții atunci când ambalajul este necesar pentru protecție, igienă sau prevenirea risipei alimentare.

Pungile foarte subțiri din plastic vor fi de asemenea restricționate. Regula acoperă și variantele biodegradabile sau compostabile, dar există excepții dacă sunt necesare din motive de igienă sau sunt folosite pentru alimente vândute vrac pentru a preveni risipa. Statele membre pot introduce măsuri suplimentare, însă acestea trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii.

PPWR încearcă în paralel să extindă reutilizarea. Pentru anumite ambalaje de transport, comerț electronic și băuturi vor exista ținte de reutilizare, iar sistemele închise pot folosi etichete și coduri QR pentru a urmări numărul de rotații efectuate de fiecare ambalaj. Regulamentul permite însă și sisteme deschise în care ambalajele circulă între mai multe companii și nu sunt legate de un singur operator.

Pentru băuturi, țintele de reutilizare vor începe în principal din 2030. Restaurantele, barurile și comercianții pot intra în sfera obligației, dar există mai multe excepții pentru operatorii mici. De exemplu, distribuitorii finali cu o suprafață de vânzare sub 100 de metri pătrați sunt exceptați, iar microîntreprinderile care introduc pe piață mai puțin de o tonă de ambalaje pe an pot beneficia de asemenea de derogări.

Sistemele de garanție-returnare reprezintă o altă componentă importantă. Statele membre trebuie să ajungă până în 2029 la o rată de colectare separată de 90% pentru sticlele de plastic de unică folosință și recipientele metalice pentru băuturi. Un stat poate evita obligația introducerii unui sistem de garanție-returnare numai dacă demonstrează că avea deja o rată suficient de ridicată de colectare și că poate atinge pragul de 90% prin alte măsuri.

Regulamentul permite statelor și să extindă sistemele de garanție-returnare la alte ambalaje, inclusiv sticlă, cartoane de băuturi sau anumite produse care nu sunt incluse în obligația europeană. În regiunile cu circulație transfrontalieră intensă, statele sunt încurajate să faciliteze și returnarea ambalajelor provenite din sistemele altor țări.

Pentru consumator, etichetarea ambalajelor va deveni treptat mai uniformă. Regulamentul prevede etichete armonizate pentru sortarea deșeurilor și informații suplimentare pentru ambalajele reutilizabile. În anumite sisteme, un cod QR sau alt suport digital va putea oferi informații despre reutilizare și numărul de rotații.

Comisia clarifică și limitele afirmațiilor ecologice de pe ambalaje. O companie nu va putea prezenta drept avantaj voluntar o caracteristică care reprezintă doar respectarea nivelului minim impus de lege. Dacă, de exemplu, un anumit procent de material reciclat devine obligatoriu pentru un format de ambalaj, afirmația comercială privind conținutul reciclat va trebui să se refere la o performanță care depășește acel minim.

Responsabilitatea principală pentru conformitate revine producătorului ambalajului sau produsului ambalat introdus pe piață, dar importatorii și distribuitorii au și ei obligații proprii. Furnizorii trebuie să transmită informațiile necesare pentru documentația tehnică, iar producătorul trebuie să poată demonstra că întregul ambalaj, inclusiv componentele sale, respectă cerințele aplicabile.

PPWR extinde și responsabilitatea financiară a producătorilor pentru deșeurile rezultate din ambalajele introduse pe piață. Nu există o scutire generală pentru microîntreprinderi, deși raportarea este simplificată pentru operatorii care introduc mai puțin de zece tone de ambalaje anual, iar statele trebuie să evite sarcini administrative disproporționate pentru companiile mici.

Platformele online vor primi și ele un rol în verificarea vânzătorilor. Înainte ca un producător să poată vinde printr-o platformă către consumatori dintr-un stat membru, aceasta trebuie să obțină informații privind înregistrarea sa în sistemul de responsabilitate extinsă a producătorului și să facă eforturi rezonabile pentru a verifica dacă informațiile sunt complete și credibile.

O întrebare importantă pentru comercianți este ce se întâmplă cu stocurile existente. Regula generală este că ambalajele introduse legal pe piață înainte de data la care o cerință devine aplicabilă pot rămâne în circulație și nu trebuie retrase sau modificate retroactiv. Acest lucru înseamnă că trecerea la noile standarde se face în principal prin ambalajele noi introduse pe piață după fiecare termen relevant.

Calendarul PPWR se întinde astfel pe mai mulți ani. 12 august 2026 marchează începutul aplicării generale și al unor obligații imediate, 2027 și 2028 sunt anii în care Comisia trebuie să finalizeze o parte importantă a ghidurilor și metodologiilor tehnice, 2029 aduce ținta de 90% pentru colectarea anumitor recipiente pentru băuturi, iar 2030 este momentul în care devin efective o mare parte dintre cerințele care vor schimba vizibil designul și utilizarea ambalajelor.

Cinci persoane suspectate că au coordonat o schemă de fraudă cu TVA legată de vânzarea de AirPods au fost arestate în Cehia la cererea Parchetului European, într-o investigație privind un prejudiciu estimat la 20 de milioane de euro. Schema ar fi funcționat cel puțin din 2019 și ar fi implicat companii din Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Lituania și Slovacia, folosind tranzacții transfrontaliere fictive pentru a solicita rambursarea unor sume de TVA care nu fuseseră declarate sau plătite în Germania.

Investigația, denumită „Echo”, este coordonată de Parchetul European din München și vizează o presupusă organizație criminală care ar fi construit un sistem de fraudă în jurul comerțului cu căști wireless. Potrivit EPPO, cei cinci suspecți arestați sunt considerați organizatori ai rețelei și ar fi avut roluri de administratori oficiali sau de conducători efectivi ai companiilor incluse în lanțurile comerciale fictive.

Mecanismul investigat exploata tratamentul TVA aplicabil tranzacțiilor transfrontaliere dintre statele membre. În anumite condiții, livrările intracomunitare sunt scutite de TVA în statul din care pleacă bunurile, iar taxa este tratată în statul de destinație. EPPO suspectează că rețeaua a creat firme-paravan și tranzacții fictive pentru a prezenta bunurile ca fiind deplasate prin lanțuri comerciale între mai multe state, deși scopul real era obținerea nejustificată a rambursărilor de TVA.

În cazul investigat, acest mecanism ar fi permis recuperarea TVA fără ca suma corespunzătoare să fi fost declarată sau achitată în Germania. Parchetul European estimează că prejudiciul produs între 2019 și 2023 ajunge la aproximativ 20 de milioane de euro.

Companiile implicate în lanțurile suspectate de EPPO erau localizate în șase state membre: Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Lituania și Slovacia. Structura transfrontalieră a operațiunilor este relevantă pentru investigație deoarece o asemenea schemă poate distribui companiile, facturile, conturile și tranzacțiile în mai multe jurisdicții, îngreunând verificarea individuală de către o singură administrație fiscală.

Arestările efectuate în Cehia au fost însoțite de măsuri pentru conservarea activelor. Autoritățile au indisponibilizat proprietăți imobiliare în Cehia și au înghețat conturi bancare în Cehia, Germania și Lituania. EPPO nu precizează valoarea totală a activelor indisponibilizate în această etapă a investigației.

Dosarul se află deja într-o fază avansată în raport cu o parte dintre persoanele investigate. Opt alți suspecți au fost condamnați anterior în cadrul aceleiași anchete, printre aceștia aflându-se și unul dintre principalii organizatori ai schemei. Investigațiile privind alte persoane continuă.

Operațiunea a fost sprijinită de autoritățile germane și cehe. În Germania au participat unitățile de investigații fiscale din Chemnitz-Süd și Würzburg, precum și structura bavareză pentru combaterea spălării banilor și recuperarea activelor din cadrul Parchetului General din München. În Cehia, operațiunea a fost susținută de Centrul Național pentru Combaterea Criminalității Organizate al poliției.

Cele cinci persoane arestate sunt suspecte în această etapă a procedurilor și beneficiază de prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției de către instanțele competente. EPPO nu a publicat identitatea lor și nici detalii individuale privind rolul atribuit fiecăreia.

---

Parchetul European este instituția independentă a UE care investighează și urmărește penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, inclusiv anumite fraude transfrontaliere cu TVA. Caracterul multinațional al unor asemenea scheme permite EPPO să coordoneze investigațiile și măsurile judiciare între autoritățile din statele implicate.

Investigația „Echo” combină două elemente frecvente în fraudele transfrontaliere cu TVA: folosirea unor firme-paravan și construirea unor lanțuri comerciale fictive între mai multe state. În acest caz, anchetatorii suspectează că structura a fost utilizată timp de mai mulți ani pentru comerțul cu AirPods și că pierderea fiscală produsă între 2019 și 2023 a ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro.

Dihorii invazivi au fost eliminați complet de pe Rathlin Island, în largul coastei de nord a Irlandei de Nord, într-o premieră mondială pentru o insulă și într-un proiect de conservare finanțat în mare parte prin programul LIFE al Uniunii Europene. Operațiunea a costat 5,2 milioane de euro, dintre care 3,1 milioane au venit din fonduri UE, și urmărește protejarea unei colonii de aproximativ 250.000 de păsări marine, după ce speciile invazive au contribuit la declinuri severe, inclusiv o scădere cu 74% a numărului de puffini din 1999.

Rathlin este o insulă mică și accidentată din largul coastei nordice a Irlandei de Nord, dar are o importanță disproporționat de mare pentru biodiversitate. Aproximativ 250.000 de păsări marine folosesc insula, iar mai multe dintre speciile care se reproduc aici sunt protejate prin legislația europeană transpusă în dreptul britanic după ieșirea Regatului Unit din UE. Rathlin este desemnată și zonă de protecție specială.

Printre speciile care cuibăresc aici se află puffinul atlantic, pescărușul tridactil, alca, guillemotul comun, cristelul de câmp și șoimul călător. Multe dintre aceste păsări își fac cuiburile pe sol, în vizuini sau în zone de faleză, ceea ce le face vulnerabile la prădători introduși de oameni într-un ecosistem insular care nu a evoluat în prezența lor.

Dihorii nu erau o specie naturală pe Rathlin. Potrivit materialului publicat de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu, animalele ar fi fost introduse în urmă cu aproximativ patru decenii pentru controlarea iepurilor sălbatici. Ulterior au început să vâneze păsările care se reproduc pe insulă.

Șobolanii bruni reprezintă o problemă similară. Ei consumă ouă, pui și uneori păsări adulte și pot avea efecte foarte mari asupra coloniilor de păsări marine, mai ales pe insule unde speciile locale au puține mecanisme de apărare împotriva unor asemenea prădători.

Managera proiectului LIFE RAFT din cadrul Royal Society for the Protection of Birds Northern Ireland, Nikki Isles, spune că dihorii și șobolanii invazivi au produs declinuri severe ale faunei locale. Puffinii sunt exemplul cel mai clar: populația lor de pe Rathlin a scăzut cu 74% față de 1999.

Intervenția împotriva dihorilor a început în septembrie 2023. Echipa a instalat aproximativ 400 de capcane pe întreaga insulă și a completat sistemul cu o rețea de 110 camere de monitorizare, drone dotate cu camere termice și un câine special antrenat, Woody, folosit pentru identificarea eventualelor animale rămase.

Combinația dintre capcane și supraveghere a fost necesară deoarece declararea unei insule drept liberă de o specie invazivă nu presupune doar eliminarea animalelor capturate, ci și obținerea unui nivel ridicat de certitudine că nu mai există indivizi care ar putea reface populația.

După succesul cu dihorii, atenția echipei s-a mutat către șobolani. Programul de eradicare a început în octombrie 2024 și este descris drept cea mai mare operațiune de acest tip realizată prin distribuirea momelii de la sol pe o insulă locuită.

Pe Rathlin trăiesc aproximativ 160 de persoane, ceea ce complică intervenția. Peste 6.500 de stații cu momeală pentru șobolani au fost amplasate la intervale de aproximativ 50 de metri, inclusiv în magazii, locuințe și grădini ale rezidenților.

Stațiile sunt monitorizate cu dispozitive conectate prin GPS și rețele mobile, astfel încât echipa să poată urmări utilizarea momelii și să identifice eventualele zone în care mai există activitate a rozătoarelor.

Terenul a impus și soluții neobișnuite. În zonele costiere greu accesibile au fost folosite stații de momeală suspendate pe cabluri, descrise de proiect drept „flying bait stations”, iar echipele au folosit ambarcațiuni mici pentru a ajunge la faleze și alte zone izolate.

Ultima observație confirmată a unui șobolan pe insulă a avut loc în 2025. Rathlin nu poate fi încă declarată oficial fără șobolani, deoarece protocolul presupune o perioadă suplimentară fără observații înainte ca eradicarea să poată fi confirmată, dar absența oricărei detectări timp de peste un an este considerată un semnal încurajator.

Există și prime semne biologice că reducerea prădătorilor are efect. Furtunarii de Manx au început din nou să se reproducă pe Rathlin pentru prima dată după mai multe decenii, ceea ce proiectul prezintă drept un indicator al refacerii ecosistemului.

Eliminarea speciilor invazive de pe insule este una dintre metodele de conservare cu efect relativ direct asupra păsărilor marine. Spre deosebire de presiunile precum schimbările climatice, pescuitul sau modificările ecosistemului marin, prădarea de către mamifere introduse poate fi redusă prin intervenții locale foarte precise dacă este posibilă eliminarea completă a populației.

În cazul Rathlin, dificultatea a constat în dimensiunea operațiunii, relieful accidentat și faptul că insula este locuită. O campanie de eradicare trebuie să acopere întreaga suprafață și să evite zonele în care câțiva indivizi pot supraviețui și reproduce ulterior populația.

Proiectul LIFE RAFT este unul dintre cele 125 de proiecte finanțate prin programul LIFE din 1992 pentru combaterea impactului speciilor invazive. Valoarea totală a finanțării împărțite între aceste proiecte este de aproximativ 566 de milioane de euro.

Programul LIFE este instrumentul financiar al UE pentru mediu și acțiuni climatice și finanțează proiecte care testează sau aplică soluții pentru protejarea habitatelor, speciilor și ecosistemelor. Rathlin este relevantă pentru această politică deoarece intervenția combină conservarea speciilor cu restaurarea unui ecosistem insular.

Proiectul contribuie la obiective asociate Directivei Habitate, Directivei Păsări, Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin, Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030 și cadrului european pentru prevenirea și gestionarea speciilor alogene invazive.

Aplicarea acestor politici în Rathlin are o particularitate juridică: Regatul Unit nu mai este stat membru al UE, iar legislația europeană privind protecția păsărilor și habitatelor a fost transpusă în dreptul intern britanic. Proiectul LIFE a fost însă finanțat în cadrul programului european și continuă să producă rezultate după Brexit.

Pentru cei aproximativ 160 de locuitori ai insulei, eliminarea speciilor invazive nu are numai o dimensiune ecologică. Dihorii și șobolanii provocau și pagube gospodăriilor și atacau găinile, astfel încât intervenția are efecte și asupra comunității locale.

Succesul eradicării dihorilor nu înseamnă că refacerea coloniilor de păsări va fi imediată. Populațiile unor specii marine cresc lent, iar succesul reproducător depinde și de disponibilitatea hranei, condițiile din ocean, schimbările climatice și alte presiuni asupra ecosistemului.

Eliminarea prădătorilor reduce însă una dintre amenințările directe și controlabile asupra cuiburilor. Dacă și campania împotriva șobolanilor este confirmată drept reușită, Rathlin ar elimina cele două mamifere invazive identificate de proiect drept principalii prădători introduși ai păsărilor, puilor și ouălor de pe insulă.

---

LIFE RAFT este un proiect de restaurare ecologică destinat Rathlin Island, finanțat cu 3,1 milioane de euro de Uniunea Europeană dintr-un buget total de 5,2 milioane de euro. Operațiunea de eliminare a dihorilor a început în septembrie 2023 și a folosit capcane, camere, drone termice și un câine special antrenat.

Rathlin găzduiește aproximativ 250.000 de păsări marine și este un loc important de reproducere pentru mai multe specii protejate. Potrivit proiectului, puffinii au scăzut cu 74% din 1999, iar dihorii și șobolanii introduși au reprezentat una dintre presiunile directe asupra coloniilor.

Dihorii au fost acum eliminați complet, iar proiectul continuă campania împotriva șobolanilor. Insula nu a înregistrat nicio observație a unui șobolan de peste un an, dar trebuie să treacă perioada suplimentară de monitorizare înainte de a putea fi declarată oficial fără această specie.

Cercetători sprijiniți prin proiectul european HYPERION au sintetizat 64 de secvențe ADN distincte în paralel pe un singur cip semiconductor, folosind un proces enzimatic bazat pe apă, într-un pas care ar putea apropia stocarea digitală în ADN de o utilizare la scară mult mai mare. Experimentul depășește limita anterioară de aproximativ 12 secvențe sintetizate simultan și arată că un cip de siliciu poate controla cu precizie reacțiile chimice necesare pentru scrierea ADN-ului.

Stocarea datelor în ADN pornește de la capacitatea moleculei de a codifica informație într-un volum foarte mic și de a o păstra pentru perioade foarte lungi. În loc ca informația digitală să fie reprezentată prin biți într-un mediu magnetic sau electronic, datele sunt convertite într-o succesiune de baze ADN, care trebuie apoi sintetizată fizic și ulterior citită prin tehnologii de secvențiere.

Una dintre principalele dificultăți este etapa de scriere. Pentru ca ADN-ul să devină un mediu practic de stocare, sistemele trebuie să poată produce simultan un număr foarte mare de secvențe diferite, rapid și la costuri suficient de mici. Metodele convenționale pot genera milioane de secvențe, dar se bazează în mod obișnuit pe chimia fosforamiditelor și pe solvenți organici periculoși, necesitând instalații centralizate specializate.

Sinteza enzimatică încearcă să ofere o alternativă mai apropiată de procesele biologice naturale și poate funcționa în apă, ceea ce reduce dependența de solvenți organici. Problema a fost până acum scalarea: metoda nu reușise să producă simultan suficiente secvențe pentru ca stocarea în ADN să devină realistă pentru volume mari de date.

Experimentul realizat cu sprijinul proiectului HYPERION mută această limită. Echipa a demonstrat că un cip semiconductor poate coordona 64 de reacții de sinteză distincte în paralel și poate controla suficient de precis fiecare punct în care trebuie adăugate elementele unei secvențe ADN.

Procesul presupune adăugarea nucleotidelor unul câte unul. Pentru ca următorul nucleotid să poată fi atașat, un grup temporar de blocare trebuie îndepărtat într-o etapă numită deprotecție. Această reacție trebuie declanșată numai în locurile unde se dorește continuarea unei anumite secvențe.

Cipul folosește electrozi care generează protoni prin intermediul curenților electrici și reduc local pH-ul. Modificarea acidității declanșează reacția necesară doar în punctele selectate, ceea ce permite programarea diferitelor secvențe pe suprafața aceluiași cip.

Tehnologia semiconductorului nu fusese concepută inițial pentru sinteza ADN. Cipul fusese dezvoltat pentru înregistrarea activității neuronale și pentru injectarea controlată de curent electric, iar cercetătorii au adaptat sistemul astfel încât controlul electric să fie transferat de la interacțiunea cu celulele la controlul moleculelor.

Profesorul de la Harvard și autor principal al studiului Donhee Ham a explicat că echipa s-a întrebat dacă același control al curentului ar putea fi folosit pentru a localiza schimbările de pH necesare sintezei ADN.

“At a certain point, we wondered whether that same current control could be redirected from cells to molecules,” a declarat Ham.

Rezultatul a fost posibilitatea de a sintetiza 64 de secvențe distincte în paralel. Pentru a demonstra că secvențele pot reprezenta informație digitală, cercetătorii le-au folosit pentru a codifica un text cu dimensiunea de 169 de bytes.

Demonstrația nu înseamnă că tehnologia poate înlocui în prezent memoria electronică sau sistemele comerciale de stocare. Cantitatea de date codificată în experiment este foarte mică în comparație cu necesitățile actuale, iar dezvoltarea către o tehnologie comercială presupune creșterea numărului de secvențe sintetizate simultan cu mai multe ordine de mărime.

Importanța experimentului constă în demonstrarea unei arhitecturi care poate fi scalată. Un cip semiconductor poate conține un număr foarte mare de elemente controlabile individual, iar industria microelectronică are deja experiență în producerea structurilor extrem de dense și precise.

Woo-Bin Jung, unul dintre autorii principali, a legat această posibilitate de cerințele foarte mari ale stocării datelor în ADN. Sinteza necesară pentru stocare trebuie să funcționeze la o scară mult peste necesitățile actuale din cercetarea biologică.

“DNA data storage asks DNA synthesis to operate at a scale far beyond today’s needs,” a declarat Jung.

În această logică, folosirea enzimelor și a apei poate deveni relevantă dacă sistemul reușește să depășească mult cele 64 de secvențe demonstrate în prezent. Cercetătorii consideră că o asemenea evoluție ar putea oferi o cale cu impact de mediu mai redus pentru scrierea ADN-ului la scară mare.

Experimentul a identificat însă și următorul obstacol. Atunci când echipa a încercat să apropie mai mult punctele de sinteză pentru a crește densitatea, molecule intermediare rezultate în timpul deprotecției au început să se deplaseze către zonele vecine.

Această migrare reduce separarea dintre punctele de sinteză și poate produce reacții acolo unde acestea nu sunt dorite, diminuând precizia. Problema limitează numărul de secvențe care pot fi plasate într-o anumită suprafață a cipului.

Cercetătorii au concluzionat că limita nu mai provine în principal din capacitatea electronică a semiconductorului. Cipul poate localiza modificarea de pH suficient de precis, dar chimia reacției nu rămâne la fel de bine confinată atunci când punctele de sinteză sunt plasate foarte aproape.

“The limitation came from the deprotection chemistry, not from the silicon,” a declarat Han Sae Jung, coautor principal al cercetării.

Această constatare oferă o direcție clară pentru următoarea etapă. Cercetătorii consideră necesară dezvoltarea unei chimii de deprotecție mai directe, declanșate de acid, care să rămână localizată suficient de bine pentru a permite folosirea densității pe care cipurile moderne o pot oferi.

Dacă această problemă este rezolvată, aceeași arhitectură ar putea permite creșterea numărului de secvențe sintetizate în paralel fără ca fiecare punct să necesite un sistem separat de control. Scalarea prin semiconductor este tocmai unul dintre avantajele pe care proiectul încearcă să le exploateze.

HYPERION urmărește dezvoltarea unei tehnologii accesibile și scalabile pentru stocarea datelor în ADN prin combinarea sintezei enzimatice cu circuite semiconductoare foarte dense de tip CMOS. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, iar rezultatul prezentat acum reprezintă o etapă în demonstrarea conceptului tehnologic.

Stocarea în ADN este investigată deoarece densitatea teoretică a informației poate fi mult mai mare decât în mediile convenționale și pentru că moleculele pot păstra informația fără alimentare electrică continuă. Aceste proprietăți o fac interesantă în special pentru arhivarea pe termen foarte lung a unor cantități mari de date.

Obstacolele rămân însă considerabile. Scrierea ADN este încă lentă și costisitoare în raport cu tehnologiile electronice, iar procesul de sinteză, stocare fizică și citire trebuie să devină suficient de automatizat și scalabil pentru a putea concura cu alte soluții de arhivare.

Demonstrația cu 64 de secvențe nu rezolvă aceste probleme, dar arată că partea de control poate fi mutată pe o platformă semiconductor familiară industriei electronice. În loc ca sinteza ADN să fie realizată numai în echipamente chimice centralizate, reacțiile ar putea fi coordonate într-un sistem integrat mult mai compact.

Utilizarea apei reprezintă o diferență suplimentară față de metodele tradiționale de sinteză. CORDIS descrie abordarea enzimatică drept o alternativă mai curată, deoarece evită o parte dintre solvenții organici periculoși utilizați în procesele convenționale.

Această caracteristică poate deveni importantă dacă sinteza ADN ajunge la volume foarte mari. O tehnologie de stocare destinată unor cantități masive de date trebuie evaluată și în funcție de energia, materialele și substanțele chimice necesare pentru producerea mediului de stocare.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Nature Electronics și sunt prezentate de CORDIS ca parte a rezultatelor proiectului HYPERION. Materialul nu anunță lansarea unui produs comercial și nu stabilește un calendar pentru introducerea pe piață a stocării datelor în ADN.

Următoarea etapă este îmbunătățirea chimiei astfel încât densitatea punctelor de sinteză să poată crește fără contaminare între zonele vecine. Dacă această limitare poate fi depășită, numărul de secvențe produse simultan ar putea crește mult peste nivelul demonstrat acum.

---

HYPERION este un proiect finanțat de UE care urmărește demonstrarea unei tehnologii accesibile și scalabile pentru stocarea digitală în ADN, folosind sinteză enzimatică și circuite semiconductoare CMOS cu densitate ridicată.

Studiul prezentat de CORDIS arată sintetizarea a 64 de secvențe distincte pe un singur cip și codificarea unui text de 169 de bytes. Rezultatul depășește limita anterioară de aproximativ 12 secvențe sintetizate în paralel.

Cercetarea indică și faptul că următorul obstacol major nu este capacitatea cipului de siliciu, ci controlul chimic al reacției de deprotecție. Rezolvarea acestei probleme este necesară înainte ca tehnologia să poată fi extinsă către densitățile cerute de stocarea comercială a datelor.

Parchetul European, EPPO, a trimis în judecată la Tribunalul Corecțional din Paris două persoane care locuiesc în Germania și Elveția, într-o anchetă privind o presupusă fraudă de 240.000 de euro din fonduri Erasmus+. Banii au fost acordați între 2016 și 2019 unei asociații franceze conduse de cei doi suspecți pentru un proiect educațional dedicat alfabetizării copiilor.

Dosarul privește o finanțare de 240.000 de euro acordată prin programul Erasmus+ unei organizații franceze fără scop lucrativ pentru un proiect axat pe învățarea cititului de către copii. Asociația era condusă de cele două persoane trimise acum în judecată, iar finanțarea a fost acordată de agenția franceză Erasmus+ pentru perioada 2016–2019.

Potrivit anchetei EPPO, problema nu privește existența programului Erasmus+ sau obiectivul educațional al proiectului, ci modul în care organizația ar fi obținut și utilizat finanțarea. Procurorii susțin că asociația nu ar fi dispus de capacitatea operațională necesară pentru a implementa proiectul în condițiile stabilite.

Unul dintre cei doi suspecți este acuzat că ar fi transmis agenției franceze Erasmus+ documente justificative falsificate. EPPO nu precizează în informațiile publicate ce tip de documente sunt vizate sau câte astfel de documente ar fi fost folosite.

Ancheta, desfășurată cu sprijinul Oficiului Național Antifraudă din Franța, ONAF, a stabilit de asemenea că activitățile educaționale finanțate nu ar fi fost implementate conform obligațiilor asumate prin finanțare. Procurorii spun că probele strânse indică deturnarea unei părți din banii europeni.

EPPO afirmă și că unul dintre inculpați ar fi spălat ulterior o parte din fondurile deturnate. Informațiile publicate nu indică suma exactă care ar fi fost deturnată sau spălată și nu descriu mecanismul prin care banii ar fi fost transferați ori utilizați ulterior.

Cei 240.000 de euro reprezintă valoarea totală a finanțării Erasmus+ care face obiectul dosarului, nu o sumă pe care EPPO o prezintă automat drept prejudiciu definitiv. Stabilirea prejudiciului concret și a responsabilității penale va reveni instanței franceze.

Trimiterea în judecată marchează trecerea dosarului din faza de investigație către judecarea acuzațiilor în fața Tribunalului Corecțional din Paris. EPPO nu a publicat data următoarei ședințe și nici identitatea celor două persoane.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă până la șapte ani de închisoare și amenzi de până la 750.000 de euro. Acestea reprezintă sancțiunile maxime posibile pentru acuzațiile formulate, nu pedepse deja stabilite.

Persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de către instanțele franceze competente.

---

EPPO investighează și urmărește penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, inclusiv fraude legate de subvenții și programe europene. În acest caz, ancheta este coordonată de biroul EPPO din Paris și a beneficiat de sprijinul ONAF.

Dosarul privește un proiect Erasmus+ cu obiectiv educațional, dar acuzațiile se concentrează asupra capacității reale de implementare, a documentelor justificative folosite și a modului în care o parte din finanțare ar fi fost utilizată.

Cazul se află acum în fața instanței, iar acuzațiile formulate de EPPO trebuie demonstrate în proces.

Președintele Consiliului European, António Costa, vrea ca liderii UE să ajungă până la sfârșitul lui 2026 la un acord asupra bugetului european pentru perioada 2028–2034, pe care îl descrie drept cea mai importantă decizie aflată în fața Uniunii în acest an. Costa spune că aproximativ un an va fi apoi necesar pentru pregătirea regulilor și structurilor administrative care trebuie să permită începerea noului buget fără întreruperi în 2028.

António Costa a plasat negocierile pentru viitorul buget european în centrul agendei politice pe care intenționează să o discute cu liderii statelor membre în noul său tur anual al capitalelor europene. Președintele Consiliului European spune că, dintre deciziile importante care trebuie luate în acest an, acordul asupra cadrului financiar multianual pentru 2028–2034 are prioritate.

Termenul indicat de Costa este sfârșitul lui 2026. Argumentul său este unul de calendar: după încheierea negocierilor politice, Uniunea și statele membre ar avea nevoie de aproximativ un an pentru adoptarea și pregătirea regulilor și mecanismelor administrative necesare înainte ca următoarea perioadă bugetară să înceapă în 2028.

În lipsa acestui interval, Costa avertizează asupra riscului unor perturbări în finanțarea programelor europene. El menționează explicit agricultorii, întreprinderile, studenții, cercetătorii și inovatorii printre cei care ar putea fi afectați dacă noul sistem nu este pregătit la timp.

Viitorul buget trebuie, în viziunea sa, să mențină funcțiile tradiționale ale finanțării europene, inclusiv sprijinul pentru agricultură, dezvoltarea regiunilor, cercetare și tranzițiile verde și digitală. În același timp, Costa spune că structura cheltuielilor trebuie să reflecte schimbarea priorităților Uniunii și indică apărarea, securitatea și competitivitatea printre domeniile care trebuie să capete o importanță mai mare.

Această repoziționare ridică inevitabil problema resurselor disponibile. Costa subliniază că bugetul european funcționează cu resurse finite și că o mare parte a veniturilor sale provine din contribuțiile naționale ale statelor membre, pe care spune că vrea să le mențină în limite rezonabile.

Din acest motiv, președintele Consiliului European consideră că un pachet de noi resurse comune va trebui să facă parte din acordul final. El nu precizează în articol ce tipuri de venituri noi susține și nici nivelul la care ar trebui stabilite contribuțiile naționale.

Costa spune că discuțiile dintre lideri au avut până acum un caracter constructiv și se declară încrezător că va putea fi găsit un echilibru între prioritățile Uniunii, capacitatea statelor de a finanța bugetul și obiectivele pentru următoarea perioadă.

Negocierea bugetului este legată în articol de o agendă europeană mai amplă. Costa consideră că actualul context geopolitic cere o Uniune mai puternică, mai rezilientă și mai autonomă, iar apărarea ocupă un loc important în această schimbare.

Președintele Consiliului European reia obiectivul UE de a-și crește decisiv nivelul de pregătire pentru apărare până în 2030. El indică întărirea industriei europene de apărare, reducerea dependențelor strategice și dezvoltarea comună a capacităților militare prioritare drept componente ale acestei politici.

Costa insistă ca această creștere a investițiilor în apărare să fie realizată prin cooperare între state, pentru a evita duplicarea programelor și risipa resurselor. În viziunea sa, efortul de reînarmare trebuie să contribuie la securitatea colectivă europeană și nu să producă o fragmentare între sisteme naționale.

Sprijinul pentru Ucraina rămâne legat de această agendă. Costa spune că pacea în Europa a fost afectată de agresiunea continuă a Rusiei împotriva Ucrainei și include sprijinul pentru Kiev printre temele pe care le va discuta cu liderii europeni.

Competitivitatea reprezintă celălalt pilon pe care Costa îl asociază autonomiei strategice. El spune că UE urmărește reducerea poverii administrative pentru companii, mobilizarea investițiilor private, dezvoltarea firmelor europene, finalizarea pieței unice și consolidarea lanțurilor de aprovizionare.

La acestea se adaugă diversificarea relațiilor comerciale, accesul la materii prime critice și dezvoltarea unor surse de energie curate, produse în Europa și disponibile la costuri accesibile.

Costa leagă aceste obiective de agenda „One Europe, One Market”, convenită de Consiliul European, pentru care indică rezultate concrete până la sfârșitul lui 2027. El prezintă competitivitatea nu numai ca răspuns la presiunile geopolitice, ci și ca instrument pentru reducerea costurilor suportate de cetățeni, crearea unor locuri de muncă de calitate și întărirea economiei sociale de piață.

Extinderea Uniunii este menționată împreună cu apărarea, competitivitatea și Ucraina printre principalele subiecte ale discuțiilor pe care Costa intenționează să le aibă în capitalele europene.

Turul capitalelor face parte dintr-un angajament pe care Costa spune că l-a luat după alegerea sa la conducerea Consiliului European: să viziteze în fiecare an fiecare stat membru și să aibă discuții bilaterale cu liderii naționali înaintea noii perioade politice.

El prezintă aceste vizite drept o modalitate de a afla direct prioritățile și preocupările fiecărui guvern și de a integra diferențele dintre state în pregătirea agendei Consiliului European. Pentru actualul ciclu de discuții, bugetul 2028–2034 va ocupa însă poziția centrală.

---

Cadrul financiar multianual stabilește limitele și prioritățile generale ale cheltuielilor Uniunii pentru mai mulți ani și oferă baza pentru programele europene finanțate în perioada respectivă. Următorul cadru trebuie să acopere anii 2028–2034.

António Costa nu prezintă în articol o poziție privind suma totală a viitorului buget și nici împărțirea fondurilor între principalele politici. Poziția sa privește în primul rând calendarul negocierii și necesitatea de a integra în buget prioritățile mai noi privind apărarea, securitatea și competitivitatea.

Termenul de la sfârșitul lui 2026 prezentat de Costa este un obiectiv politic susținut de președintele Consiliului European, nu un acord deja încheiat între statele membre. Negocierile dintre liderii UE trebuie să stabilească forma finală a viitorului buget și modul în care acesta va fi finanțat.

Incendiul din Hautes Fagnes a afectat aproape 3.000 de hectare și a determinat evacuarea a aproape 600 de persoane, devenind cel mai mare incendiu de vegetație înregistrat în Belgia de mai bine de un secol, potrivit Comisiei Europene. Belgia a activat Mecanismul de protecție civilă al UE la 15 august, iar în sprijinul echipelor locale au fost mobilizate două avioane, șase elicoptere și trei echipe tehnice din mai multe țări europene. Faza cea mai acută a intervenției se apropie de final, însă autoritățile avertizează că focarele subterane se pot reactiva în următoarele săptămâni sau chiar luni.

Incendiul din Hautes Fagnes a produs una dintre cele mai importante operațiuni recente de protecție civilă desfășurate în Belgia, într-o regiune care nu era asociată în mod tradițional cu incendii de vegetație de această amploare. Comisia Europeană estimează că aproape 3.000 de hectare au fost afectate și că aproximativ 600 de persoane au trebuit evacuate. Evaluarea completă a pagubelor umane, materiale și de mediu continuă, însă autoritățile europene descriu deja impactul asupra ecosistemelor și comunităților locale drept considerabil.

„Acest incendiu a avut o amploare excepțională: este cel mai important pe care Belgia l-a cunoscut de mai bine de un secol. Ne amintește de o realitate pentru care trebuie să ne pregătim: nicio regiune nu este ferită de amenințarea tot mai mare a incendiilor de vegetație”, a declarat reprezentanta Comisiei în timpul unei vizite în Hautes Fagnes, în momentul în care operațiunea europeană de urgență se apropia de final.

Belgia a solicitat sprijin european la 15 august, iar Mecanismul de protecție civilă al UE a coordonat mobilizarea unor capacități din Suedia, Țările de Jos, Germania, Norvegia și Spania. Două avioane, șase elicoptere și trei echipe tehnice specializate în combaterea incendiilor de vegetație au fost trimise pentru a lucra alături de serviciile belgiene. Printre mijloacele utilizate s-a aflat și un avion rescEU, parte a rezervei strategice finanțate de Uniunea Europeană pentru situații în care capacitățile naționale nu sunt suficiente.

Echipele europene nu au preluat conducerea intervenției de la pompierii belgieni, ci au adăugat capacități aeriene și expertiză specializată acolo unde acestea erau necesare. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al Comisiei, ERCC, a gestionat sprijinul european de la Bruxelles în colaborare cu autoritățile belgiene, iar în această vară centrul dispune de personal suplimentar dedicat sezonului incendiilor.

Comisia spune că 15 experți suplimentari au fost detașați în această vară pentru consolidarea centrului de criză, alături de cei zece experți ai Wildfires Support Team care lucrează prin rotație la ERCC până la 15 septembrie. Această structură urmărește simultan incendiile active în mai multe state și coordonează cererile de aeronave, echipe terestre, experți și alte capacități disponibile la nivel european.

Investigația privind originea incendiului continuă. Experți francezi specializați în stabilirea cauzelor incendiilor au rămas în Hautes Fagnes pentru examinarea perimetrului și au pregătit un plan de acțiune pentru consolidarea liniilor de control. Ei au transmis comandamentului belgian și un raport cu mai multe opțiuni tehnice pentru securizarea zonei, inclusiv avantajele și limitele fiecărei metode de intervenție.

Monitorizarea prin satelit a avut de asemenea un rol în gestionarea operațiunii. Belgia a activat serviciul de cartografiere de urgență Copernicus la 15 august pentru Hautes Fagnes, în timp ce Germania îl activase cu o zi înainte pentru un incendiu din pădurea Hürtgen. Din cauza apropierii celor două zone, solicitările au fost reunite într-o singură activare, EMSR920, care produsese deja șapte hărți la momentul discursului.

În ansamblul sezonului de incendii din această vară, Copernicus a produs aproximativ 400 de hărți satelitare pentru diferite zone ale Europei. Aceste produse oferă informații despre suprafața afectată, evoluția incendiilor și infrastructurile expuse și sunt folosite împreună cu datele colectate de echipele locale pentru planificarea intervențiilor.

Deși faza de urgență se apropie de final în Hautes Fagnes, supravegherea terenului va continua. Comisia avertizează că focul aflat sub suprafață se poate reactiva în următoarele săptămâni sau chiar luni, ceea ce înseamnă că echipele belgiene trebuie să continue securizarea și monitorizarea zonei după plecarea capacităților europene mobilizate pentru faza acută.

Incendiul din Belgia este plasat de Comisie într-un context european mai larg, în care focurile de vegetație afectează tot mai frecvent regiuni care erau considerate anterior mai puțin expuse. În această vară au fost menționate incendii în Țările de Jos, în zona Fontainebleau din Franța și acum în Hautes Fagnes, ceea ce indică o extindere geografică a riscului către nordul și centrul continentului.

„Odată cu schimbările climatice, amenințarea evoluează și ajunge în zone noi, în special mai la nord și în centrul Europei. Trebuie să ne pregătim înainte de criză, nu doar să reacționăm atunci când aceasta izbucnește”, a declarat reprezentanta Comisiei.

Bruxellesul spune că își consolidează anual capacitatea de răspuns prin mai multe echipe de pompieri care pot fi trimise în alte state, mai multe mijloace aeriene și investiții suplimentare în coordonare și avertizare timpurie. Comisia consideră însă că extinderea continuă a capacității de intervenție nu este suficientă dacă nu este însoțită de măsuri pentru prevenirea incendiilor și reducerea vulnerabilității terenurilor.

Strategia propusă acoperă întregul ciclu al riscului, de la prevenire și pregătire până la intervenție și reconstrucție. Comisia leagă reducerea riscului de starea ecosistemelor, gestionarea pădurilor și a zonelor rurale și evitarea acumulării de vegetație inflamabilă. Agricultorii, silvicultorii și comunitățile rurale sunt considerați actori importanți în întreținerea terenurilor și reducerea riscului de propagare rapidă a focului.

„O strategie bazată numai pe intervenție nu este sustenabilă. Prevenirea trebuie să fie în centrul strategiei noastre. Trebuie să avem o abordare integrată a riscurilor de incendiu, care să acopere întregul ciclu, de la prevenire și pregătire până la intervenție și refacere”, a spus reprezentanta Comisiei.

Bruxellesul leagă această abordare de politicile privind restaurarea naturii și reziliența apei și pregătește o inițiativă suplimentară pentru acest an. Comisia spune că va prezenta mai târziu în 2026 un nou cadru european pentru reziliență climatică și gestionarea riscurilor, cu obiectivul de a integra mai clar adaptarea la schimbările climatice în politicile publice și investiții.

După încheierea intervenției, statele membre pot utiliza și instrumente europene pentru refacerea zonelor afectate. Comisia menționează Politica Agricolă Comună, fondurile de coeziune și Fondul de Solidaritate al UE printre opțiunile care pot sprijini reconstrucția și restaurarea teritoriilor, alături de schimbul de expertiză între autorități.

Incendiul din Hautes Fagnes devine astfel un caz în care mecanismele europene au fost folosite simultan pentru intervenție aeriană și terestră, coordonare, cartografiere prin satelit și expertiză tehnică. Operațiunea de urgență se încheie treptat, însă monitorizarea terenului, stabilirea cauzei și evaluarea pagubelor vor continua, în timp ce Comisia folosește experiența acestui incendiu în pregătirea viitoarelor politici de prevenire și reziliență climatică.

---

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene permite unui stat afectat de o catastrofă să solicite rapid ajutor din partea celorlalte țări participante. ERCC coordonează ofertele de sprijin, iar rescEU completează capacitățile naționale printr-o rezervă europeană de aeronave și alte mijloace destinate situațiilor majore de urgență.

Copernicus Emergency Management Service oferă cartografiere rapidă bazată pe imagini satelitare pentru incendii, inundații și alte dezastre. În cazul incendiilor din Hautes Fagnes și pădurea Hürtgen, cele două solicitări au fost reunite într-o singură activare din cauza apropierii geografice.

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a cerut Turciei să îl elibereze pe Osman Kavala la cea mai apropiată dată posibilă și să elimine consecințele condamnării sale, după ce a constatat, cu 15 voturi la două, încălcări multiple ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea a decis că detenția sa a fost arbitrară, că procesul penal a fost afectat de deficiențe grave privind independența și imparțialitatea instanțelor și că măsurile luate împotriva sa au urmărit în principal pedepsirea și reducerea la tăcere a unui apărător al drepturilor omului.

Osman Kavala, om de afaceri și apărător al drepturilor omului cunoscut pentru implicarea în organizații neguvernamentale și inițiative privind cultura, reconcilierea istorică, mediul și societatea civilă, se află în detenție din octombrie 2017. El a fost inițial suspectat în legătură cu protestele din Gezi Park din 2013 și cu tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, autoritățile turce susținând că ar fi încercat să răstoarne guvernul și ordinea constituțională.

În aprilie 2022, Tribunalul penal nr. 13 din Istanbul l-a condamnat pentru acuzațiile legate de Gezi Park la închisoare pe viață agravată și a dispus menținerea sa în detenție. Hotărârea a fost menținută de instanța de apel în decembrie 2022 și de Curtea de Casație în septembrie 2023.

Noua hotărâre de la Strasbourg privește evenimentele ulterioare primei decizii CEDO din 2019 și confirmă concluziile formulate deja de Curte în două hotărâri anterioare. În decembrie 2019, CEDO constatase că suspiciunile care justificaseră arestarea inițială și detenția continuă nu erau rezonabile și ceruse eliberarea lui Kavala.

După ce Turcia nu a executat acea hotărâre, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a declanșat procedura specială privind neexecutarea unei hotărâri CEDO. În iulie 2022, Curtea a concluzionat că Turcia nu își îndeplinise obligația de a respecta decizia anterioară.

Cazul soluționat acum de Marea Cameră analizează ceea ce s-a întâmplat după acele hotărâri și dacă noua condamnare și continuarea detenției puteau fi considerate compatibile cu Convenția.

În privința libertății de exprimare și a libertății de întrunire și asociere, Curtea a analizat activitățile pentru care Kavala fusese acuzat și a concluzionat că participarea la dezbaterea publică, sprijinirea inițiativelor societății civile, activitățile de advocacy și sprijinul pentru manifestațiile pașnice din Gezi Park intrau în sfera drepturilor protejate de Convenție.

Instanțele turce au tratat însă aceste activități ca elemente ale unei infracțiuni extrem de grave fără să demonstreze participarea directă a lui Kavala la actele de violență comise de alte persoane. CEDO a considerat că răspunderea penală impusă în aceste condiții a fost vădit disproporționată și arbitrară.

Curtea a constatat și că dreptul penal turc a fost interpretat într-un mod imprevizibil, extinzând domeniul de aplicare al infracțiunilor dincolo de limitele care ar fi permis unei persoane să prevadă consecințele juridice ale comportamentului său. Din acest motiv, condamnarea pentru activități care țineau de exprimare și participare civică nu oferea protecția minimă împotriva intervențiilor arbitrare cerută de Convenție.

În privința procesului echitabil, Marea Cameră a identificat deficiențe grave atât în modul în care s-a desfășurat procedura, cât și în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor. Condamnarea s-a bazat, potrivit Curții, în mare parte pe inferențe contextuale și insuficient individualizate, în locul unei demonstrații directe a răspunderii lui Kavala pentru faptele pentru care a fost condamnat.

CEDO a plasat aceste probleme într-un context mai larg privind funcționarea sistemului judiciar din Turcia. Curtea a spus că există deficiențe structurale care afectează garanțiile de independență și imparțialitate și pot facilita influența directă sau indirectă a puterii executive asupra unor hotărâri judecătorești, în special în cauze cu o dimensiune politică sensibilă.

Aceste constatări au dus la concluzia că însăși esența dreptului lui Kavala la un proces echitabil a fost afectată.

Marea Cameră a ajuns la o concluzie la fel de severă în privința detenției. Întreaga perioadă de privare de libertate după hotărârea din decembrie 2019 a fost considerată arbitrară, deoarece nu se baza pe motive rezonabile care să urmărească unul dintre scopurile legitime recunoscute de Convenție.

Curtea a constatat și că autoritățile au acționat cu rea-credință, căutând alte temeiuri pentru menținerea detenției și pentru evitarea efectelor hotărârii anterioare. Nici executarea pedepsei pronunțate ulterior nu putea transforma detenția într-una legitimă, deoarece condamnarea fusese rezultatul unei proceduri pe care CEDO a calificat-o drept o negare flagrantă a justiției.

Una dintre cele mai importante constatări privește articolul 18 al Convenției, care interzice statelor să folosească restricțiile permise asupra drepturilor pentru alte scopuri decât cele pentru care acestea au fost prevăzute. Curtea a concluzionat că procedurile penale, detenția și condamnarea au fost motivate predominant de un scop ascuns.

Potrivit Marii Camere, acel scop a fost pedepsirea lui Kavala pentru rolul său în protestele din Gezi Park și pentru exprimarea opiniilor sale ca apărător al drepturilor omului și reducerea sa la tăcere. Faptul că detenția a continuat în pofida unei achitări pronunțate anterior la nivel național și a două hotărâri obligatorii ale CEDO a fost considerat o provocare deosebit de gravă pentru garanțiile esențiale ale statului de drept.

Curtea a constatat separat și încălcarea articolului 3 al Convenției, care interzice tratamentele inumane sau degradante. Problema a fost condamnarea la închisoare pe viață agravată fără existența unui mecanism de revizuire care să permită perspectiva eliberării.

CEDO a stabilit că o asemenea pedeapsă, fără posibilitatea revizuirii, este incompatibilă cu Convenția.

Consecința juridică cea mai importantă a hotărârii privește măsurile pe care Turcia trebuie să le ia acum. Marea Cameră a spus că menținerea lui Kavala în detenție după noua hotărâre ar reprezenta continuarea încălcărilor deja constatate, în special a dreptului la libertate.

Turcia trebuie, prin urmare, să asigure eliberarea sa la cea mai apropiată dată posibilă. Formularea este una obligatorie în cadrul articolului 46 al Convenției, care cere statelor să execute hotărârile definitive ale Curții.

Marea Cameră a mers însă mai departe decât simpla cerere de eliberare. Turcia trebuie să adopte cât mai repede toate măsurile adecvate pentru eliminarea consecințelor condamnării și pentru remedierea efectivă a încălcărilor.

Curtea precizează în rezumatul hotărârii că, din perspectiva Convenției, condamnarea penală trebuie considerată nulă. Aceasta nu înseamnă că CEDO anulează ea însăși formal o hotărâre a unei instanțe naționale prin mecanismul dreptului turc, dar stabilește obligația statului de a elimina efectele acesteia astfel încât încălcările Convenției să înceteze efectiv.

Curtea a insistat și asupra executării hotărârilor Curții Constituționale din Turcia. Nerespectarea lor poate, potrivit CEDO, compromite eficiența mecanismului intern de plângere individuală și poate submina însăși ordinea constituțională prin lipsirea persoanelor de aplicarea concretă a drepturilor recunoscute.

Hotărârea are o dimensiune mai largă decât situația individuală a lui Kavala. Marea Cameră spune că dosarul ilustrează o problemă sistemică și îl plasează într-un context marcat de detenția și urmărirea penală a opozanților politici, apărătorilor drepturilor omului și jurnaliștilor în baza unor infracțiuni interpretate foarte larg.

Această constatare face ca dosarul să fie relevant și pentru evaluarea mai largă a statului de drept în Turcia. Curtea nu formulează o concluzie generală că toate procedurile judiciare turce sunt lipsite de independență, dar identifică deficiențe structurale care pot afecta în special cauzele cu miză politică.

Hotărârea este definitivă deoarece a fost pronunțată de Marea Cameră, formată din 17 judecători. Rezultatul privind principalele încălcări și măsurile cerute Turciei a fost adoptat cu 15 voturi la două.

CEDO a acordat lui Kavala 70.000 de euro pentru prejudiciul moral și 43.342,57 euro pentru cheltuieli de judecată. Doi judecători au formulat opinii separate în dezacord cu majoritatea.

Executarea hotărârii va fi supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei. Acesta este organismul care urmărește dacă statele au luat măsurile individuale și generale necesare pentru respectarea hotărârilor definitive ale CEDO.

În cazul Kavala, acest mecanism are o importanță specială deoarece procedura de neexecutare a unei hotărâri a fost deja folosită anterior. Noua decizie a Marii Camere confirmă că măsurile luate de Turcia după prima hotărâre nu au eliminat încălcările, ci au continuat situația pe care Curtea o considerase incompatibilă cu Convenția.

---

Osman Kavala este în detenție fără întrerupere din 18 octombrie 2017. CEDO a cerut pentru prima dată eliberarea sa în hotărârea din decembrie 2019, iar în 2022 a constatat, într-o procedură specială de infringement, că Turcia nu executase acea decizie.

Condamnarea la închisoare pe viață agravată a fost pronunțată în aprilie 2022 în legătură cu protestele din Gezi Park și a devenit definitivă după deciziile instanței de apel și Curții de Casație.

Hotărârea Marii Camere din 25 august 2026 este definitivă și stabilește atât eliberarea la cea mai apropiată dată posibilă, cât și eliminarea consecințelor condamnării. Curtea consideră că dosarul evidențiază și probleme structurale privind independența și imparțialitatea sistemului judiciar în cauzele sensibile politic.

Uniunea Europeană și Marocul lucrează la un parteneriat strategic și cuprinzător care va lega cooperarea în domeniul migrației de politica de vize, comerț, investiții și sprijin financiar, a declarat comisarul european Dubravka Šuica. Bruxellesul prevede încă 190 de milioane de euro pentru cooperarea în domeniul migrației până în 2027, pe lângă cele 222 de milioane de euro asigurate pentru perioada anterioară. Șuica a prezentat apropierea de Rabat în contextul crizei recente din Ceuta, unde cooperarea dintre Maroc și Spania continuă, inclusiv pentru returnarea minorilor rămași în enclavă.

Comisia Europeană vrea să transforme cooperarea cu Marocul într-un parteneriat mai larg, care să nu se limiteze la controlul frontierelor și combaterea migrației neregulamentare. Comisarul european Dubravka Šuica a declarat la Zagreb că Bruxellesul și Rabatul lucrează deja la un „parteneriat strategic și cuprinzător”, în care politica migratorie va fi conectată cu vizele, relațiile comerciale, investițiile și sprijinul financiar. Abordarea face parte din strategia Comisiei de a trata migrația împreună cu țările de origine și de tranzit, nu exclusiv la frontierele externe ale UE.

„Migrațiile sunt un fenomen global și, de aceea, necesită cooperarea țărilor de origine, de tranzit și de destinație. Comisia, împreună cu statele membre, își consolidează diplomația în domeniul migrației și construiește parteneriate cuprinzătoare care leagă politica migratorie de politica de vize, comerț, investiții și sprijin financiar”, a declarat Šuica la Conferința ambasadorilor, consulilor generali, consulilor și atașaților militari ai Croației.

Comisarul a precizat că relația cu Marocul trebuie să acopere toate componentele Pactului european privind migrația și azilul. Acestea includ gestionarea frontierelor, returnarea persoanelor fără drept de ședere, protecția celor care au nevoie de ea, dezvoltarea unor căi legale de migrație și administrarea mai largă a fluxurilor. Bruxellesul consideră că această combinație trebuie să permită intervenția atât asupra migrației neregulamentare, cât și asupra cauzelor și rutelor care alimentează deplasările către Europa.

Cooperarea este susținută de finanțare europeană. Šuica a spus că, pe lângă cele 222 de milioane de euro deja asigurate pentru perioada de până în 2024, Comisia prevede încă 190 de milioane de euro până în 2027, la care se adaugă sprijin prin programe regionale. Sumele sunt prezentate de Bruxelles drept investiții în capacitatea comună de gestionare a migrației și în relația pe termen lung cu Marocul.

„Pe lângă cele 222 de milioane de euro deja asigurate pentru perioada de până în 2024, până în 2027 preconizăm încă 190 de milioane de euro, alături de sprijin suplimentar prin programe regionale. Nu este vorba doar despre finanțare. Sunt investiții concrete în parteneriatul nostru și în gestionarea comună a migrației”, a declarat comisarul.

Noua etapă a cooperării vine după criza din Ceuta, pe care Šuica a folosit-o drept exemplu pentru limitele unei politici centrate exclusiv pe controlul frontierei. Comisarul spune că s-a implicat imediat după izbucnirea crizei și că menține un contact constant cu ministrul marocan de externe, Nasser Bourita. Potrivit relatării sale, partea marocană a atribuit evenimentele unei combinații de circumstanțe și interpretări greșite ale unor decizii ale instanțelor spaniole.

Šuica a subliniat însă că nu există încă o concluzie definitivă privind originea crizei. „Este încă dificil să spunem cu exactitate ce sau cine se află, de fapt, în spatele acestei crize, iar serviciile noastre de securitate continuă să lucreze la acest caz”, a declarat comisarul. Formularea indică faptul că executivul european nu atribuie în această etapă responsabilitatea pentru declanșarea evenimentelor unui anumit actor.

În același timp, Comisia apreciază că Marocul a cooperat cu Spania după izbucnirea crizei și că această cooperare continuă. Šuica a spus că atenția actuală este îndreptată inclusiv către returnarea minorilor rămași în Ceuta, fără să ofere în discurs o cifră privind numărul persoanelor vizate sau un calendar pentru încheierea procedurilor.

„Este clar că, după izbucnirea crizei, Marocul a cooperat cu Spania, iar această cooperare continuă și astăzi, când ne concentrăm asupra returnării minorilor care au rămas în Ceuta”, a spus Šuica. Comisarul a descris Marocul drept un partener strategic important pentru UE, în special în combaterea traficului de migranți și a migrației neregulamentare.

Această relație este acum extinsă către un cadru politic mai larg. Formula de „parteneriat strategic și cuprinzător” indicată de Šuica presupune integrarea migrației într-un pachet mai extins de relații economice și politice, în locul unor acorduri limitate la finanțarea controlului frontierelor. Discursul nu prezintă însă un calendar pentru finalizarea parteneriatului sau forma instituțională pe care acesta o va avea.

Comisia își înscrie abordarea față de Maroc într-o politică mai largă pentru Mediterana. Šuica a spus că regiunea nu mai poate fi tratată ca o temă separată de politică externă, deoarece migrația, energia, securitatea, comerțul și schimbările climatice se intersectează tot mai mult. Pactul pentru Mediterana, prezentat la sfârșitul anului trecut, este una dintre componentele acestei abordări, iar primul său plan de acțiune include 21 de activități.

Bruxellesul urmărește în paralel să dezvolte conexiunile de transport, energie și infrastructură digitală dintre UE și vecinătatea sudică. Šuica a menționat proiectele MEDUSA și Blue Raman, investițiile în porturi și comerț maritim și cooperarea energetică prin T-MED drept exemple ale infrastructurii care trebuie să lege mai strâns cele două maluri ale Mediteranei.

Parteneriatul cu Marocul se înscrie astfel într-o strategie în care politica migratorie este combinată cu investiții și interese economice mai ample. Comisia urmărește ca sprijinul financiar și relațiile comerciale să fie folosite împreună cu cooperarea în materie de securitate și frontiere, în timp ce țările partenere oferă sprijin pentru combaterea traficului de persoane, returnări și gestionarea rutelor migratorii.

Șuica a prezentat această abordare și ca pe o componentă a pregătirii UE pentru viitoare crize. În discursul său, ea a legat migrația de efectele schimbărilor climatice, securitatea energetică, conflictele regionale și presiunile economice, argumentând că instituțiile europene și naționale trebuie să dispună de personal, finanțare și capacitate administrativă pentru a răspunde rapid atunci când aceste probleme se suprapun.

---

Marocul este unul dintre principalii parteneri ai Uniunii Europene în sudul Mediteranei și are un rol important pe rutele migratorii către Spania. Cooperarea cu UE include controlul frontierelor, combaterea rețelelor de trafic de migranți, returnări, migrație legală și programe de dezvoltare.

Declarațiile au fost făcute de comisarul Dubravka Šuica la 25 august, la Zagreb, în cadrul Conferinței ambasadorilor, consulilor generali, consulilor și atașaților militari ai Croației.