Este oficial – pentru prima oară, constructorul auto de autoturisme electrice Tesla a devenit cea mai valoroasă companie auto din SUA, depășind inclusiv gigantul General Motors.
Acțiunile Tesla s-au apreciat marți cu încă un procent, atingând valoarea de 300 de dolari per titlu. În ziua precedentă, cotația acțiunilor Tesla câștigase 7%, după ce compania anunțase că vânzările din primul trimestru al acestui an crescuseră cu 70%, la 25.000 de unități livrate. De la începutul anului, acțiunile Tesla s-au apreciat cu 30%.
La încheierea ședinței de tranzacționare de marți, valoarea totală de piață a companiei Tesla urcase la 52,7 miliarde de dolari. O valoare mai mare decât capitalizarea GM, de 49,6 miliarde dolari. Președintele executiv și fondatorul Tesla, Elon Musk a declarat că se așteaptă pentru anul viitor, vânzările să atingă 500.000 de unități. Spre comparație, în 2016, GM a vândut de 20 de ori mai multe autovehicule.
Tesla, care produce mașini electrice, baterii de mare capacitate și mai nou acoperișuri fotovoltaice destinate locuințelor, este evaluată de investitori ca o companie tehnologică. Unii analiști consideră că bursele se confruntă cu o nouă bulă speculativă în sectorul companiilor de înaltă tehnologie, cu capitalizări de piață prea generoase pentru companii care nu au demonstrat, până acum, că pot face profit. Situația este asemănătoare cu bula dot-com-urilor de la sfârșitul anilor ’90, care a provocat prăbușirea burselor americane.
Tesla a fost fondată în 2003 de antreprenorul american Elon Musk, care mai deţine producătorul de panouri solare SolarCity şi compania de transport spaţial SpaceX. Unii analişti cred că personalitatea lui Musk, un „superstar” pe Wall Street care mai nou vrea să colonizeze planeta Marte, influenţează semnificativ felul în care sunt evaluate afacerile lui de către investitori.
„Dacă ne uităm la cum arată diferitele companii auto pe hârtie, situația pare a fi un pic absurdă, după cum se poziționează în acest moment Tesla față de unele dintre cele mai solide companii din sector”, a declarat Jessica Caldwell, director a firmei de cercetare a pieței auto Edmunds, în cadrul unui interviu pentru CNBC.
Anul trecut, Tesla a vândut 76.285 de mașini, în timp ce GM a livrat 10 milioane de unități la nivel global, iar Ford a avut vânzări de 6,65 milioane de unități.
„Tesla a avut o capitalizare de piață foarte mare pentru o lungă perioadă de timp, așa că nu cred că acest lucru vine neapărat ca o surpriză. Dar atunci când îl comparăm cu firme ca Ford sau GM, care au o multitudine de resurse, această situație pare cel puțin ciudată“, a spus Caldwell.
Valoarea totală de piață a companiei Tesla raportată la vânzări a fost în 2016 de 690.830 dolari pentru fiecare autoturism livrat. În același timp, acest raport a fost de sub 5.000 de dolari pentru fiecare mașină vândută de GM, respectiv 6.859 dolari pentru Ford. În aceste condiții trecerea pe profit la Tesla va fi mai dificilă.
Tesla a încheiat anul trecut cu venituri de 7 miliarde de dolari şi o pierdere de 675 milioane de dolari. În ultimii cinci ani, profitul net al Ford a totalizat 26 de miliarde de dolari, în timp ce Tesla a acumulat pierderi de 2,3 miliarde de dolari.