În condițiile în care criza sanitară se prelungește, iar semnalele de revenire economică sunt modeste, guvernul suplimentează măsurile de sprijin financiar destinate angajaților și angajatorilor. Acestea au drept scop, pe de o parte, menținerea sub control a ratei șomajului, care a înregistrat creșteri în ultima perioadă, și, pe de altă parte, susținerea companiilor pentru a-și asigura o funcționare optimă pe perioada de restrângere a activității. Astfel, prin Ordonanța de Urgență 132/2020, a fost aprobată aplicarea modelului nemțesc Kurzarbeit în România, care presupune subvenționarea de către stat a timpului redus de muncă.

Acest model oferă angajatorilor a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID-19 posibilitatea de a reduce timpul de lucru al angajaților, astfel încât să nu fie nevoiți să recurgă la concedieri, fără a le afecta veniturile în prea mare măsură. Concret, pe baza acestui model, angajatorul diminuează programul angajatului, îl plătește în conformitate cu noul timp de lucru, iar diferența față de salariul inițial este suportată de stat într-o anumită proporție. Totuși, în contextul reducerii timpului de lucru, pentru a asigura continuitatea businessului, angajatorii trebuie să acorde o atenție sporită gestionării eficiente a resurselor umane și financiare, astfel încât să asigure menținerea și chiar creșterea productivității angajaților.

În prezent, acest model este implementat în mai multe state ale Uniunii Europene. Germania aplică programul, pe modelul urmat în perioada crizei economice din 2009, statul german acoperind până la 80% din remunerația netă a angajaților ce ar fi fost diminuată ca urmare a reducerii timpului de lucru, inclusiv contribuțiile sociale datorate de angajatori. De asemenea, acest model de sprijin financiar a fost implementat și în Austria (sub denumirea de Corona-Kurzarbeit) și presupune că angajații primesc 90% din salariul net în pofida reducerii timpului de lucru, angajatorii suportând remunerația aferentă orelor efectiv lucrate, iar statul, diferența. Printre statele membre UE care au implementat măsuri de sprijin pentru subvenționarea timpului redus de muncă se mai numără și Franța și Slovenia.

Modelul Kurzarbeit este aplicabil în numeroase domenii afectate de pandemie, cum ar fi industria prelucrătoare, în care producția s-a redus ca efect al scăderii comerțului exterior și al închiderii temporare a anumitor sectoare de activitate în perioada stării de urgență și de alertă.

Ce presupune, de principiu, implementarea Kurzarbeit în România?

În România, în varianta adoptată de guvern, angajatorii pot diminua, în anumite condiții, timpul de lucru și remunerația angajaților cu cel mult 50%, pentru o perioadă de minimum cinci zile lucrătoare. Ca măsură de sprijin, statul decontează angajatorului 75% din diferența dintre salariul de bază brut inițial și salariul de bază aferent zilelor lucrate. Indemnizația nu se cumulează cu alte ajutoare reglementate anterior în contextul pandemiei, iar procedura de decontare urmează a fi stabilită prin hotărâre de guvern.

Pentru a beneficia de acest sprijin, un angajator trebuie să îndeplinească simultan două condiții: să fie pus în situația de a aplica măsura pentru cel puțin 10% din numărul total de salariați și să își fi diminuat cifra de afaceri în luna anterioară celei în care se aplică măsura (sau, cel mult, în luna precedentă acesteia) cu cel puțin 10% față de luna similară a anului trecut.

În plus, din perspectiva legislației muncii, în perioada aplicării acestei facilități sunt prevăzute anumite restricții. Astfel, angajații nu au voie să lucreze pentru angajator în afara programului redus de lucru stabilit, iar angajatorii nu pot efectua concedieri colective. Totodată, companiile trebuie să amâne plata bonusurilor pentru structura de management în timpul aplicării Kurzarbeit.

Cum se reflectă această măsură în veniturile salariaților?

Analizând un caz concret, un angajat din industria auto cu un salariu lunar de încadrare de 5.000 de lei brut, respectiv 2.925 de lei net, ar avea, după reducerea timpului de lucru cu 50% (la patru ore pe zi), un salariu brut de 2.500 de lei, respectiv un salariu net de 1.462 de lei, în timp ce costul total al angajatorului ar fi de 2.556 de lei. În cazul în care angajatorul aplică pentru facilitatea acordată de stat, salariul net al angajatului va fi de 2.559 de lei, iar costul total al angajatorului, de 2.598 de lei.

În aceste condiții, angajatul, pentru un timp de lucru redus la jumătate, va încasa un salariu net cu doar aproximativ 13% mai mic față de cel primit pentru un program obișnuit, de opt ore. Pe de altă parte, comparând cu remunerația echivalentă unei reduceri de 50%, fără aplicarea Kurzarbeit, angajatul va beneficia de un salariu net mai mare cu 1.097 de lei, respectiv 75%, iar costurile angajatorului vor rămâne aproximativ aceleași.

Așadar, măsura este benefică pentru angajat și angajator, dar și pentru economie, per ansamblu. Cu ajutorul facilităților acordate de stat, companiile pot planifica pe termen scurt și mediu restructurarea activității, în funcție de ciclicitatea economică și de evoluțiile viitoare, iar piața muncii se poate menține într-un oarecare echilibru.

Totuși, faptul că actul normativ nu prevede un anumit plafon pentru accesarea acestei indemnizații (precum cele care există în cazul altor facilități adoptate în contextul actual) ar putea avea și efecte adverse. Decontarea sumelor solicitate de angajatori, fără nicio limită, ar pune o presiune mare asupra bugetului asigurărilor de șomaj.

Rămâne de văzut dacă procedura de aplicare, care conține și modalitatea de decontare a sumelor de la bugetul de stat, și documentele justificative necesare etc., va aduce clarificări cu privire la plafonarea salariul brut pentru care se acordă facilitatea. Hotărârea de guvern privind normele de aplicare urmează să fie aprobată în 30 de zile de la publicarea Ordonanței de Urgență 132/2020.

LONDRA – Criza și recesiunea COVID-19 oferă o oportunitate unică de a regândi rolul statului și în special relația sa cu mediul de afaceri. Vechea ipoteză că guvernul reprezintă o povară pentru economia de piață nu mai este azi valabilă. Redescoperirea rolului tradițional al statului de „investitor de primă soluție” – mai degrabă decât de “creditor de ultimă instanță” – a devenit o condiție prealabilă pentru elaborarea eficientă a politicilor în epoca post-COVID.

Din fericire, investițiile publice au crescut. În timp ce Statele Unite au adoptat un pachet de stimulare și salvare de 3 trilioane de dolari, Uniunea Europeană a introdus un plan de recuperare de 750 de miliarde de euro (850 de miliarde de dolari), iar Japonia injectează un trilion de dolari drept ajutor suplimentar pentru gospodării și întreprinderi.

Cu toate acestea, pentru ca investițiile să conducă la o economie mai sănătoasă, mai rezistentă și mai productivă, banii nu sunt suficienți. De asemenea, guvernele trebuie să restabilească capacitatea de a proiecta, implementa și aplica condiționalitatea destinatarilor, astfel încât sectorul privat să funcționeze într-o manieră mai favorabilă creșterii inclusive și durabile.

Sprijinul guvernamental pentru corporații are mai multe forme, inclusiv subvenții directe în numerar, scutiri de impozite și împrumuturi emise în condiții favorabile sau garanții guvernamentale – fără să vorbim de rolul expansiv jucat de băncile centrale, care au achiziționat obligațiuni corporative la scară masivă. Această asistență ar trebui să vină la pachet cu unele constrângeri, cum ar fi obligarea firmelor să adopte ținte de reducere a emisiilor și să-și trateze angajații cu demnitate (atât în ​​condiții de salarizare, cât și la locul de muncă). Din fericire, această formă de intervenție a statului nu mai este deloc un tabu, chiar și cu comunitatea de afaceri care redescoperă azi meritele asistenței condiționate – prin paginile unui Financial Times, de exemplu.

Și există câteva exemple bune. Atât Danemarca, cât și Franța refuză acordarea de ajutor de stat oricărei companii cu domiciliul într-un paradis fiscal desemnat de UE și interzic marilor beneficiari să plătească dividende sau să-și cumpere propriile acțiuni până în 2021. În mod similar, în SUA, senatorul Elizabeth Warren a cerut condiții stricte de salvare, inclusiv salarii minime mai mari, reprezentarea angajaților în consiliile corporative și restricții de durată la dividende, rambursări de acțiuni și bonusuri executive. Și în Regatul Unit, Banca Angliei (BOE) a făcut eforturi pentru un moratoriu temporar asupra dividendelor și rambursărilor.

Departe de a fi direcționată, impunerea unor astfel de condiții ajută la alocarea strategică a resurselor financiare, asigurându-se că sunt reinvestite productiv în loc să fie capturate de interese înguste sau speculative. Această abordare este cu atât mai importantă, cu cât se are în vedere că multe dintre sectoarele care au cea mai mare nevoie de salvare sunt, de asemenea, printre cele mai strategice din punct de vedere economic, cum ar fi companiile aeriene și industria auto. Industria aeriană americană, de exemplu, a primit până la 46 de miliarde de dolari în împrumuturi și garanții, cu condiția ca firmele beneficiare să-și păstreze 90% din forța de muncă, să reducă salariul executiv și să evite externalizarea sau exportul profiturilor. Între timp, Austria și-a condiționat salvarea liniilor aeriene de adoptarea obiectivelor climatice. De asemenea, Franța a introdus obiective de cinci ani pentru reducerea emisiilor interne de dioxid de carbon.

În mod similar, multe țări nu își pot permite să-și piardă industria auto națională și consideră salvarea drept o oportunitate de a înregistra progrese către decarbonizarea sectorului. După cum a susținut recent președintele francez Emmanuel Macron, „Nu trebuie doar să salvăm industria, ci să o transformăm.” În timp ce acordă împrumuturi de 8 miliarde de euro către sectorul auto, guvernul său solicită ca acesta să producă în schimb peste un milion de automobile cu energie curată până în 2025. Mai mult, după ce a primit 5 miliarde de euro, Renault trebuie să păstreze deschise două importante fabrici franceze și să contribuie la proiectul franco-german pentru producerea de baterii electrice. Fiind acționarul principal al Renault, guvernul francez va putea să aplice aceste condiții atât din exterior cât și din interiorul companiei.

În unele cazuri, guvernele au depășit condiționalitatea pentru a modifica modelele de proprietate. Germania și Franța achiziționează sau, respectiv, măresc participația de capital a statului la companiile aeriene, invocând nevoia de a proteja infrastructura strategică națională.

Dar există și exemple negative. Salvarea industriei auto s-a desfășurat foarte diferit în Italia față de ​​Franța. Grupul FCA a convins guvernul italian – care a acordat istoric subvenții importante companiei Fiat – să acorde filialei sale FCA Italy un împrumut garantat de 6,3 miliarde EUR, fără condiții de executare. FCA Italia se așteaptă să se contopească cu Grupul francez PSA până la sfârșitul acestui an, iar Grupul FCA în sine nu mai este chiar o companie italiană. Născut în 2014 din fuziunea Fiat și Chrysler, are domiciliul în Olanda, iar sediul financiar este la Londra. Mai rău, însă, compania are un palmares slab în ceea ce privește păstrarea angajamentelor sale de investiții în Italia, care și-a pierdut poziția în clasamentul global al producătorilor auto, atât din punct de vedere al volumului total, cât și cel vehiculelor electrice.

În alte cazuri negative, companii și sectoare majore și-au pus în joc poziția de monopol sau puterea de negociere dominantă pe piață pentru a face lobby împotriva condiționalității sau au forțat sprijinul băncilor centrale, care tinde să vină cu mai puține condiții sau chiar fără. De exemplu, în Marea Britanie, EasyJet a putut accesa o linie de lichiditate de 600 de milioane de lire sterline (746 de milioane de dolari) de la BOE, în ciuda faptului că a plătit dividende de 174 de milioane de lire cu o lună mai devreme. Și în SUA, decizia Rezervei Federale de a începe să cumpere obligațiuni cu un randament mai riscant a alimentat temerile de risc moral. Printre cei care sunt câștigători se numără producătorii americani de petrol de șist, care erau deja extrem de sprijiniți și mai ales neprofitabili înainte de sosirea pandemiei.

Departe de a se face un pas către controlul de stat asupra economiei, salvările condiționate s-au dovedit a fi un instrument eficient pentru conducerea forțelor productive în interesul unor obiective strategice, împărtășite. Atunci când sunt proiectate sau implementate incorect sau evitate în totalitate, ele pot limita capacitatea productivă și permit speculanților și persoanelor din interior să extragă averea pentru ei înșiși. Dar, atunci când sunt făcute corect, salvările condițonate pot alinia comportamentul corporativ la nevoile societății, asigurând o creștere durabilă și o relație mai bună între lucrători și firme.

Dacă criza nu va duce la o risipă, aceasta trebuie să facă parte din moștenirea post-COVID-19.

Autori:

Mariana Mazzucato, profesor de economie a inovării și valorii publice și director al Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public, este autorul valorii Totului: a face și a lua în economia globală.

Antonio Andreoni, profesor asociat de economie industrială și șef de cercetare la Institutul UCL pentru inovație și scop public, este profesor asociat al celei de-a patra revoluții industriale la Inițiativa Catedrelor de cercetare din Africa de Sud a Universității din Johannesburg.

Traducere, editare și adaptare: Daniel Apostol, Director Editorial Jurnalul, Economistul și ClubEconomic.ro

Copyright: Project Syndicate, 2020. www.project-syndicate.org

București, 07 Iulie 2020 – Blocajul economic și social, generat de măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19, vor schimba pe termen lung obiceiurile de consum inclusiv pe piața avocaturii, numărul clienților care apelează la un avocat folosind mediul online fiind așteptat să crească constant. În același timp, avocații vor fi nevoiți să își organizeze din ce în ce mai bine timpul de lucru, să devină din ce în ce mai eficienți pentru a respecta standardele de calitate impuse de profesie. Acestea sunt principalele concluzii ale unei analize realizate de avocatura.com – prima platformă integrată de consultanță juridică online, în perioada martie – iunie 2020, în rândul avocaților înscriși.

”Activitatea de consultanță și asistență juridică acordată de colaboratorii noștri în ultimele 3 luni a avut o dinamică extrem de interesantă care ne conduce la două concluzii importante pentru viitor. Prima concluzie este aceea că distanțarea socială impusă de instituirea stării de alertă i-a determinat pe oameni să găsească rapid alternative pentru a-și soluționa o problemă iar serviciile platformei noastre – video, telefonice sau în scris – au venit în întâmpinarea nevoii lor.  În același timp, în ultima vreme, clienții sunt mai atenți la cheltuieli, ne trimit solicitări de lămuriri și unii dintre ei chiar solicită rapoarte de activitate pentru fiecare dosar în parte și este firesc să le furnizăm rapid toate aceste informații”, a declarat Romeo Cosma, fondator al platformei online avocatura.com și Managing Partner al Casei de avocatură Cosma&Asociații.

În opinia fondatorului platformei,  această cerință, care până nu demult era specifică persoanelor juridice, pune presiune pe profesioniși să devină mai eficienți, să își organizeze mai bine timpul alocat cazurilor la care lucrează.

Majoritatea avocaților participanți la analiză sunt de părere că deși întâlnirile fizice sunt apreciate atât de clienți cât și de avocați, consultațiile online vor deveni regula și nu excepția în viitor, datorită beneficiilor pe care le aduc părților. ” Întâlnirile online sunt benefice indiferent de starea națională pentru că permit o comunicare eficientă, mai ales atunci când clientul nu dispune de suficient timp pentru deplasare și asigură confortul unora dintre clienți”, au spus avocații chestionați. Unii dintre avocați consideră că după perioada de izolare pe care a traversat-o România ”tot mai mulți clienți se vor familiariza cu mediul online de relaționare dar videoconferințele vor fi solicitate doar în situații excepționale”.

Eficientizarea relației avocat-client nu este doar rezultatul cerinței clienților, care aleg consultația în funcție de bugetul pe care îl alocă ci și al nevoii profesionistului de a-și organiza mai bine timpul. ”În prima etapă, consultanța online a însemnat că timpul petrecut la discuții cu clienții să fie mai mare și pentru moment să afecteze productivitatea”, au explicat mulți dintre avocați participanți la analiză.

Trecerea de la consultanța tradițională offline la cea online este opțiunea viitorului însă va fi un proces care va lua un timp de acomodare de 5 până la 10 ani, a explicat unul dintre avocații platformei. Previziunea sa este susținută și de alți colegi care spun că folosirea serviciilor online depinde foarte mult de cât de familiarizați sunt clienții cu mediul online sau cu plata în sistem online. Astfel, încă sunt mulți clienți care preferă cadrul tradițional offline, chiar dacă, în perioada stării de urgență, au fost constrânși să accepte consultanța online ca alternativă de luat în calcul.

Un aspect interesant relevat de analiză ține de modificarea spectrului spețelor juridice. Au apărut spețe noi cauzate de pandemie cum sunt dosarele penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor sau amenzile pentru nerespectarea măsurilor dispuse. O parte a avocaților chestionați au spus au fost nevoiți să își diminueze onorariile, din cauza blocării activității economice în numeroase sectoare.

Avocații participanți la analiză sunt de părere că serviciile online de consultanță juridică vor fi în continuare accesate de clienții care au testat modelul în perioada stării de urgență pentru că au înțeles eficiența și siguranța serviciului.

Despre avocatura.com

Platforma online de consultații juridice video avocatura.com a fost lansată în urma unor investiții care totalizează peste 110.000 euro.

Platforma le oferă clienților acces la informații detaliate despre avocați, despre profilurile și specializările acestora, precum și despre evenimentele importante din viețile lor profesionale în așa fel încât clienții să își poată alege rapid avocatul care li se potrivește.

De asemenea, platforma îi poate ajuta pe clienți să primească alerte pe email despre dosarele din instanță și să aibă acces la o bază de date de practică judiciară, în care pot găsi procese și hotărâri ale instanțelor în cazuri similare.

Avocatura.com reprezintă una dintre principalele surse de informații profesionale pentru cei peste 25.000 de avocați din România.

București,  18 Iunie 2020 Aproape 60% dintre directorii financiari sunt preocupați de posibilitatea apariției unui nou val al pandemiei, dar în egală măsură își fac planuri pentru refacerea sau îmbunătățirea fluxurilor de venituri afectate de criză, arată cea mai recentă ediție a sondajului global PwC COVID-19 CFO Pulse. Astfel, 63% dintre ei au în vedere produse și servicii noi sau îmbunătățite pentru ameliorarea veniturilor și subliniază rolul principal al inovației în acest proces. 48% intenționează să schimbe strategia de prețuri, fie prin scumpiri, ieftiniri sau noi condiții de plată și 36% să exploreze strategii alternative de distribuție, cum ar fi trecerea la vânzare sau livrare virtuală a serviciilor.

”Majoritatea companiilor au depășit etapa de răspuns imediat la criză, au înțeles că virusul va rămâne o amenințare pentru o lungă perioadă și au început să își adapteze strategiile la noile condiții de piață ca să obțină o recuperare financiară cât mai rapidă. Pentru a genera venituri în contextul schimbat de criză, companiile au nevoie de servicii și produse care să răspundă noilor realități. Prin urmare, creativitatea și inovația vor fi factori determinanți în cursa pentru relansarea activităților economice”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Principalele concluzii ale sondajului

Principala preocupare pentru majoritatea (60%) directorilor financiari vizează efectele unei crize economice globale și posibila apariție a unui nou val de infectări.

Mai mult de jumătate (53%) se așteaptă la o scădere a veniturilor și / sau a profiturilor de până la 25% ca urmare a crizei. Pentru a reface fluxurile de venituri, 63% planifică modificări ale ofertei de produse sau servicii.

Companiile adoptă noi moduri de lucru, 52% raportând că intenționează să facă din munca la distanță o opțiune permanentă pentru rolurile care o permit, iar 52% vor să îmbunătățească experiența de lucru la distanță.

Alte constatări importante

Directorii financiari s-au arătat mai puțin îngrijorați de întreruperile lanțurilor de aprovizionare (17%) și de capacitatea de a gestiona eficient munca la distanță (16%), în condițiile în care majoritatea companiilor au depășit cu succes aceste aspecte.

Astfel, dacă în urmă cu două luni, aproape jumătate (45%) dintre directorii financiari estimau reducerea productivității din cauza lipsei capacităților de lucru la distanță, conform actualului sondaj, doar 26% anticipează pierdere de productivitate în luna următoare.

În prezent, doar 4% dintre directorii financiari afirmă că este încă dificil de evaluat impactul crizei. În aceste condiții, 81% dintre ei continuă să se concentreze pe reducerea costurilor ca principală măsură de atenuare a efectelor crizei, iar mai mult de jumătate (56%) au în vedere amânarea sau anularea investițiilor planificate. Investițiile Capex reprezintă cea mai probabilă sursă de amânare sau reducere a cheltuielilor,  arată  82% dintre directorii financiari, în vreme ce 47% vor reduce cheltuielile operaționale, iar 40% costurile cu forța de muncă.

Despre sondaj

Cea de-a cincea ediție a sondajului Global COVID-19 CFO Pulse  a fost publicată în data de 15 iunie și a fost realizată în prima săptămână a lunii iunie în rândul a 989 de directori financiari din 23 de țări și teritorii: Africa Centrală și de Sud, Brazilia, Caraibe, China/Hong Kong, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Japonia, Lituania, Malaezia, Mexic, Orientul Mijlociu, Olanda, Portugalia, Singapore, Suedia, Thailanda, Turcia, SUA și Vietnam.

Raghuram G. Rajan

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol

CHICAGO – Deși pandemia COVID-19 e încă în plină desfășurare, au și apărut speculațiile despre cum va arăta societatea post-pandemie. Cetățenii, șocați de cât de ușor li se întorc pe dos viețile, vor dori să reducă riscul. Un nou consens global prinde forță: oameni sunt în favoarea mai multor intervenții guvernamentale menite să stimuleze cererea (prin pomparea a miliarde de dolari în economie), intervenții ale statului pentru a proteja lucrătorii, pentru a extinde asistența medicală și, desigur, pentru a aborda schimbările climatice.

Dar fiecare stat are mai multe niveluri de guvernare, iar întrebarea este care anume ar trebui să capete mai multă putere? În mod clar, în Statele Unite, numai guvernul federal are resursele și mandatul deciziilor la nivel național cu privire la aspecte precum îngrijirea sănătății și schimbările climatice. Cu toate acestea, nu trebuie neapărat ca acest nivel de guvernare să crească în continuare. La urma urmei, ar putea adopta politici care să protejeze unele circumscripții, în timp ce astfel ar crește riscurile cu care se confruntă altele.

În cazul COVID-19, unele țări au centralizat procesul decizional cu privire la momentul impunerii și ridicării măsurilor de blocare, în timp ce altele au lăsat aceste decizii la alegerea administrațiilor regionale, locale sau chiar a municipalităților. (Alte țări, precum India, sunt în tranziție între aceste abordări.) E clar însă că nu toate localitățile se confruntă cu aceleași compromisuri.

Într-un New York City extrem de aglomerat, o blocare strictă ar fi putut fi singura modalitate de a ține oamenii în casă, iar șocul economic ar fi putut fi “îndulcit” de faptul că mulți lucrează în servicii calificate, precum finanțele, care pot fi realizate de la distanță. Mai mult, chiar și ospătarii și lucrătorii hotelieri știu că nu își vor primi locurile de muncă până când publicul nu se va simți în siguranță să iasă din pe stradă. Îngrijorările de sănătate rămân primordiale.

În schimb, în ​​Farmington, New Mexico, New York Times relatează că, „puțini oameni cunosc pe cineva bolnav de coronavirus, dar aproape toată lumea cunoaște pe cineva șomer din cauza Covid-19”. Blocajul, impusă de guvernatorul democrat al statului, pare a fi nepopular într-o comunitate care era deja în declin economic înainte de pandemie. În acest caz, preocupările economice au trântit la pâmânt mai modestele îngrijorări de sănătate.

Aceste diferențe arată dezavantajele unei abordări centralizate, gen “soluție unică la toate problemele”. Dar descentralizarea poate fi și problematică. Dacă regiuni diferite au izolat virusul în grade diferite, mai este posibilă deplasarea între acestea? E clar că regiunile mai sigure ar dori să interzică vizitatorii din zonele fierbinți – sau cel puțin să-i supună carantinei de lungă durată. Un test rapid, ieftin și fiabil ar putea rezolva problema, dar în prezent nu este disponibil.

Prin urmare, un anumit grad de armonizare între regiuni poate fi benefic, nu în ultimul rând în achiziționarea de materiale medicale. În absența coordonării federale, statele americane s-au aflat într-un război de licitație unul cu celălalt pentru proviziile medicale rare venite din China. În perioadele normale, piețele competitive ar aloca astfel de bunuri în mod eficient. Dar, în situații de urgență pentru sănătate, piețele pot avea performanțe slabe, alocând bunuri în funcție de capacitatea de plată a cumpărătorilor, mai degrabă decât de nevoia acestora din urmă; statele americane bogate ar cumpăra toate ventilatoarele și kiturile de testare, lăsând statele mai sărace fără niciunul. Capacitatea țării în ansamblu ei de a administra pandemia ar avea de suferit.

În această situație, achizițiile centralizate ar putea menține prețurile mai mici, ceea ce ar putea permite o potențială alocare bazată pe necesități. Dar „ar putea” și „potențial” sunt doar cuvinte pe hârtie. Dacă un guvern central are motive discutabile sau pur și simplu este incompetent, calculul se schimbă. Așa cum am văzut în Brazilia, Mexic, Tanzania și SUA, atunci când șefii guvernului ignoră pericolele pandemiei, ei pot face rău considerabil răspunsului țării lor la aceasta.

Printre alte eșecuri, guvernul federal din Brazilia pare să fi avut dificultăți în distribuirea ventilatoarelor pe care le-a cumpărat. În Statele Unite, se presupune că statele guvernate de republicani au avut acces mai ușor la livrările medicale centrale decât statele în care democrații sunt sub control. Și în India, guvernul central a impus o blocare strictă, fără a lua măsurile necesare pentru milioane de lucrători migranți, care au fost nevoiți să fugă din orașe către satele lor de origine. Familii cu copii au mers sute de kilometri, ajutați doar de bunătatea străinilor și a autorităților locale, dar ducând probabil și virusul cu ei. Un proces de luare a deciziilor descentralizat ar fi permis statelor care au fost închise mai târziu (pentru că inițial au avut mai puține cazuri) să învețe o mai bună administrare a situației de la cele care au reacționat primele.

Dat fiind că extremele centralizării și descentralizării pot fi ambele problematice, o cale de mijloc poate funcționa cel mai bine. Guvernul federal ar putea stabili standarde minime de închidere și deschidere, lăsând decizia reală statelor și municipalităților. Aceasta fiind spusă, dacă trebuie să existe o părtinire, aceasta ar trebui să fie spre descentralizare, urmând principiul subsidiarității, prin care competențele sunt delegate la nivelul administrativ cel mai scăzut posibil, care va fi și cel mai eficient.

Există motive importante pentru a favoriza o descentralizare gestionată cu atenție. Nu numai că membrii entităților politice mai mici tind să se confrunte cu probleme similare; de asemenea, acestea demonstrează de obicei o solidaritate socială și politică mai mare, ceea ce le face mai ușor să se conlucreze și să găsească împreună soluții.

În timp ce politica locală poate semăna ocazional cu feudele Hatfield-McCoy din Kentucky și Virginia de Vest din secolul al XIX-lea, în general suferă mai puțin blocaj și antagonism decât ceea ce se găsește în legislaturile centrale de astăzi. Și oamenii simt un sentiment mai mare de proprietate față de deciziile luate de către organele lor alese sau numite local. Această abilitare îi poate ajuta să elaboreze politici care să beneficieze de piețele naționale și globale, mai degrabă decât să rămână la mila lor.

Acesta este motivul pentru care, pe măsură ce pregătim politici pentru a ajuta recuperarea și consolidarea sistemelor de sănătate, educație și reglementare post-pandemice, ar trebui să ne gândim și la cine va lua deciziile și unde. De exemplu, o pondere corectă a cheltuielilor de stimulare pentru infrastructură ar trebui să ia forma unor subvenții blocate pentru comunități, care sunt în cea mai bună poziție de a aloca fonduri în funcție de necesități. Deși politicile naționale pentru climă nu pot fi determinate separat în fiecare comunitate, ele pot reflecta cel puțin un consens de jos în sus.

Creșterea autoritarismului din întreaga lume reflectă dorințele răspândite pentru lideri politici carismatici cu care oamenii obișnuiți se pot identifica. Astfel de demagogi și-au folosit sprijinul popular pentru a evita controalele și echilibrele constituționale, conducând țările lor către ruină. Extinderea guvernului în continuare, în timp ce se limitează riscul autoritarismului, necesită organisme independente, care se bucură și de sprijin popular. Este o cale de descentralizare constituțională a mai multor puteri către guvernul regional și local.

Raghuram G. Rajan: fost guvernator al Băncii de rezervă a Indiei, este profesor de Finanțe la Universitatea din Chicago Booth School of Business și autorul, cel mai recent, al cărții “Cel de-al treilea pilon: modul în care piețele și statul lasă comunitatea în urmă”.

București, 10 Iunie 2020 Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate la nivel global a scăzut cu 15%, însemnând 3,9 trilioane dolari, în primul trimestru al anului, ca urmare a pandemiei COVID-19, după un avans de 20% în perioada martie – decembrie 2019, potrivit clasamentului global realizat de PwC. Cele mai afectate sunt companiile care activează în sectorul petrol și gaze.

Ca urmare a acestei evoluții, în perioada 31 martie 2019 – 31 martie 2020, pentru care este realizat clasamentul, valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a atins 21,5 trilioane dolari, în creștere cu 2% față de perioada corespunzătoare anterioară.

”În mod cert, această criză medicală a condus la o scădere pe termen scurt a performanței și a valorii de piață a multor companii, care riscă să aibă un efect negativ și pe termen mediu și lung. În primele trei luni din acest an, piața pare și-a ales  câștigătorii și perdanții la nivel de sectoare. Deși vedem pierderi pe toată linia, impactul negativ a fost evident mai puternic pentru industria financiară și cea de petrol și gaze. Se observă că investitorii sunt mai prudenți față de evaluările cu risc ridicat și se concentrează asupra companiilor care generează profit și numerar”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanţă pentru afaceri, PwC România.

Energia și sectorul financiar, cele mai mari scăderi. La polul opus, utilitățile, tehnologia și sănătatea

În primele trei luni ale anului 2020, toate sectoarele au avut scăderi. Cel mai afectat a fost cel de petrol și gaze, cu scădere de 37%, urmat de cel financiar cu 23%.

Cele mai mici scăderi au fost înregistrate de companiile din sectorul de utilități, de 1%, de cele de tehnologie, care au pierdut 11% din capitalizarea de piață, și  de firmele de servicii pentru consumatori, cu minus 6%. Evoluția acestuia din urmă a fost sprijinit de creșterea cu 16% (23 miliarde de dolari) a Netflix, una dintre cele zece companii a căror valoare de piață a crescut în perioada menționată.

Top 10 cele mai valoroase companii. Saudi Aramco, pe primul loc

Saudi Aramco s-a alăturat Top Global 100 în acest an după cel mai mare IPO din istorie derulat în decembrie 2019, intrând direct pe prima poziție, pe care încă și-o păstrează, cu o valoare de piață în martie 2020 de 1,6 trilioane dolari. Saudi Aramco a depășit, astfel liderul de anul anul trecut, Microsoft care, acum, este pe a doua poziție, urmată de Apple.

”Ca urmare a evoluției rapide a pandemiei globale, bursele cheie globale au suferit în martie cea mai dură cădere a tranzacțiilor intraday de la criza financiară globală din 2008. În aceeași lună, volatilitatea pieței a atins cele mai ridicate niveluri de la criza financiară globală, datorită impactului fără precedent al COVID-19. Aceasta a provocat distorsiuni semnificative pe piață într-o perioadă scurtă, iar efectele se văd în continuare”, Sorin Petre, Partener PwC România.

Chiar și cu perturbarea COVID-19, capitalizarea bursieră a Microsoft și Apple se ridică la peste un trilion de dolari în martie 2020. Evoluția Amazon, plasată pe locul patru, a fost susținută de creșterea cererii creată de restricțiile instituite de pandemie.

Top 10 mondial, format preponderent de companiile de tehnologie și comerț electronic, este completat de Alphabet, Alibaba, Facebook, Tencent, Berkshire și  Johnson&Johnson.

Chiar și cu impactul COVID-19, Tesla a avut cea mai mare creștere a capitalizării în perioada ianuarie-martie 2020, de 28%, la polul opus situându-se Citigroup, cu o scădere de 49%.

SUA continuă să domine la nivelul regiunilor

Pentru al șaselea an consecutiv, SUA se află pe primul loc, având mai mult de jumătate (57) dintre companii în clasament, urmate de Europa, cu 21 de companii, și China și regiunile sale, cu 12 companii.

Pe regiuni, companiile europene din Top 100 global au experimentat cea mai semnificativă reducere în primul trimestru din 2020, de 25% (956 miliarde dolari). Capitalizarea de piață a companiilor americane din clasament a scăzut cu 14% (2,2 trilioane dolari), iar cea a firmelor din China cu 11%. Brazilia, Australia și Africa de Sud nu mai figurează în clasament, după ieșirea Petrobras, BHP și Naspers.

Valoarea unicornilor, în creștere

În ceea ce privește unicornii, valoarea primelor 100 de companii de acest tip, listate la bursă, a crescut cu 5% până la 853 miliarde dolari în perioada  31 martie 2019 – 31 martie 2020.

”Perspectivele pentru unicorni rămân pozitive pe termen mediu. Unele companii listate au înregistrat o creștere a cererii pe fondul COVID-19, ceea ce s-a tradus în creșterea capitalizării bursiere. Este vorba despre sectoare precum tehnologie sau sănătate, unde unicornii sunt bine reprezentați. Prin definiție unicornii sunt perturbatori, fie prin intermediul unei noi tehnologii sau prin valorificarea unor schimbări de tendințe ale consumatorilor sau ale societății. Astfel pot exista oportunități de creștere dacă COVID-19 accelerează aceste schimbări”, a arătat Ileana Guțu, Senior Manager PwC Romania.

În mod similar Top Global 100, SUA domină Top 100 unicorni, reprezentând jumătate din listă în ceea ce privește numărul de companii și valoarea, China ocupă locul doi cu 26 și Europa poziția trei, cu 10 companii din care șase din Marea Britanie și trei din Germania.

De Jens Spahn. Traducere, Editare și Adaptare: Daniel Apostol

BERLIN – Germania este adesea menționată ca un exemplu pozitiv al modului de gestionare a pandemiei COVID-19. Am avut succes în prevenirea supraîncărcării sistemului nostru de sănătate. Curba infecțiilor este clar aplatizantă. Iar proporția cazurilor grave și a cazurilor de deces este mai mică în Germania decât în ​​multe alte țări. Dar acest lucru ne face să fim smeriți, mai degrabă decât a ne arăta prea siguri de noi înșine.

Eu văd trei motive pentru care, deocamdată, Germania trece relativ bine prin această criză. În primul rând, la momentul intrării în criză, sistemul german de asistență medicală era într-o formă bună; toată lumea a avut acces complet la îngrijiri medicale. Acesta este un merit nu doar al guvernului actual, ci al unui sistem care a fost construit de-a lungul multor guvernări. Cu o rețea excelentă de medici generaliști disponibili pentru a face față cazurilor mai ușoare de COVID-19, spitalele s-au putut concentra pe cei grav bolnavi.

În al doilea rând, nu Germania a fost prima țară lovită de virus, având astfel timp să se pregătească. Deși am păstrat întotdeauna un număr relativ mare de paturi de spital disponibile, în special în unitățile de terapie intensivă, am luat, de asemenea, în serios amenințarea COVID-19. În consecință, capacitatea de intervenție a țării a crescut foarte rapid cu 12.000 de paturi, până la 40.000.

În al treilea rând, Germania găzduiește multe laboratoare care pot cerceta virusul și mulți cercetători remarcabili în domeniu, ceea ce explică de ce a fost dezvoltat aici primul test rapid COVID-19. Cu o populație de aproximativ 83 de milioane de oameni, suntem capabili să efectuăm până la un milion de teste de diagnostic pe zi și în curând vom avea capacitatea de a efectua aproximativ cinci milioane de teste de anticorpi pe lună. Testarea extinsă este ca și cum ai aprinde  o lanternă în întuneric: fără ea, nu poți vedea decât nuanțe de gri; dar cu ea, puteți vedea detaliile în mod clar și imediat. Iar atunci când vine vorba de un focar de boală, nu poți ține sub control ceea ce nu poți vedea.

Cu siguranță, în calitate de ministru federal al sănătății din Germania, recunosc că vedem acum doar instantanee. Nimeni nu poate prezice cu deplină certitudine cum se va dezvolta pandemia în câteva săptămâni sau luni. Nu am impus “stare de asediu” la nivel național, dar am solicitat cetățenilor să rămână acasă în mod voluntar. Ca în multe alte țări, de două luni încoace trăim și noi sub restricții severe impuse vieții publice și private. Din ceea ce știm, a fost necesar și eficient acest răspuns la pandemie.

Cu toate acestea, consecințele blocării nu pot fi ignorate, motiv pentru care încercăm treptat să revenim la normal. Provocarea este că reducerea măsurilor de protecție este la fel de problematică precum impunerea lor. Deși funcționăm în condiții de profundă incertitudine, putem fi siguri cu privire la pericolul pe care îl prezintă un al doilea val epidemic. Astfel, rămânem vigilenți.

Numai timpul ne va spune dacă am luat deciziile corecte, așa că în acest moment sunt precaut în privința lecțiilor învățate din criză. Dar câteva lucruri mi se par clare deja.

În primul rând, este esențial ca guvernele să informeze publicul nu doar despre ceea ce știu, ci și despre ceea ce nu știu. Acesta este singurul mod de a construi încrederea necesară pentru a lupta împotriva unui virus letal într-o societate democratică. Nicio democrație nu își poate obliga cetățenii să își schimbe comportamentul – cel puțin nu fără a suporta costuri mari. În urmarea de către toți a unui răspuns coordonat, colectiv la pandemie, transparența și informațiile exacte sunt mult mai eficiente decât constrângerea.

În Germania, am reușit să încetinim răspândirea virusului, deoarece marea majoritate a cetățenilor dorește să coopereze, dintr-un sentiment de responsabilitate față de ei și de ceilalți. Dar pentru a menține acest succes, guvernul trebuie să aducă la zi și în timp util informațiile despre virus, cu dezbatere publică deschisă și cu o foaie de parcurs clară pentru recuperare.

În al doilea rând, pe lângă informarea publicului, guvernele ar trebui să arate că se bazează pe cetățeni pentru a înțelege situația și ceea ce li se cere. Deoarece sunt informați, cetățenii germani știu că revenirea la normalitate nu este posibilă fără un vaccin. Când ne gândim la noile noastre rutine zilnice, formula noastră este să furnizăm cât mai multă normalitate cu cât mai multă protecție necesară.

Atâta timp cât deciziile noastre despre locul și modul în care slăbim restricțiile se iau conform unor criterii clare și sensibile, avem încredere că cetățenii germani le vor susține. Deciziile noastre ar trebui să fie determinate de dovezi și să sublinieze reducerea riscului de infecție. Știm că distanțarea socială este cea mai eficientă protecție. Atunci când oamenii păstrează între ei o distanță de cel puțin 1,5 metri, riscul de infecție este redus substanțial. Și dacă putem asigura respectarea regulilor de bază de igienă, riscul scade și mai mult. Riscurile reziduale rămase pot fi gestionate în diferite moduri, în funcție de situație.

În al treilea rând, pandemia a arătat de ce o lume interconectată global are nevoie de gestionarea globală a crizelor. Din păcate, cooperarea multilaterală a devenit mai dificilă în ultimii ani, chiar și în rândul aliaților apropiați. Acum, când vedem cât de mult avem nevoie unul de celălalt, criza actuală ar trebui să fie un apel de trezire. Nici o țară nu poate gestiona de una singură o pandemie. Avem nevoie de coordonare internațională și dacă instituțiile care există în acest scop nu funcționează suficient de bine, trebuie să lucrăm împreună pentru a le îmbunătăți.

În al patrulea rând, noi europenii trebuie să ne reconsiderăm modul în care abordăm globalizarea, recunoscând că este esențial să producem  în cadrul Uniunii Europene bunuri esențiale necesare, cum ar fi echipamente medicale. Va trebui să ne diversificăm lanțurile de aprovizionare pentru a evita dependența totală de oricare dintre țări sau regiuni. Dar regândirea globalizării nu înseamnă reducerea cooperării internaționale. Dimpotrivă, eforturile comune dintre statele membre ale UE aduc deja progrese către obținerea un vaccin. Odată descoperit, va fi indicat să ne asigurăm că vaccinul este produs în Europa, chiar dacă va fi făcut disponibil la nivel mondial.

Ca majoritatea crizelor, și aceasta oferă oportunități. În multe domenii, a scos la iveală cel mai bun din noi: un nou simț al comunității, o mai mare dorință de a-i ajuta pe ceilalți și o flexibilitate și o creativitate reînnoite. Fără nicio îndoială, consecințele pe termen mediu ale pandemiei vor fi dure. Dar, în ciuda tuturor dificultăților și incertitudinilor care există, rămân optimist. În Germania și în alte părți, asistăm la ce sunt capabile democrațiile noastre liberale și cetățenii deopotrivă.

Jens Spahn este ministrul federal al sănătății din Germania.

de Anatole Kaletsky

LONDRA – Noua propunere franco-germană pentru un fond european de recuperare de 500 de miliarde de euro (547 miliarde de dolari) s-ar putea dovedi a fi cea mai importantă consecință istorică a coronavirusului. Este chiar de crezut că acordul încheiat între cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron ar putea fi într-o bună zi amintit drept „momentul hamiltonian” al Uniunii Europene, comparabil cu acordul din 1790 între Alexander Hamilton și Thomas Jefferson privind împrumuturile publice, care a ajutat la transformarea Statelor Unite, o confederație cu guvern central slab, într-o adevărată federație politică.

În mod evident, acest lucru sună hiperbolic. Suma propusă pentru fondul de recuperare reprezintă o schimbare minusculă într-o epocă în care politicienii și bancherii centrali învârt miliarde aproape zilnic. Și ce se poate spune despre golul dintre cuvinte și acțiune de-a lungul istoriei UE? Scepticismul cu privire la propunerea franco-germană este cu siguranță de înțeles și se poate dovedi justificat.

Planul reprezintă doar 3% din PIB-ul UE, comparativ cu 15% din PIB-ul angajat deja de Germania în sprijinul industrial. Crearea oricărui plan de recuperare a UE va necesita sprijin unanim din partea celor 27 de țări membre ale UE – iar acest lucru va presupune gâlceve nocturne între guvernele nordice alcătuite din „Cei patru cumpătați” (Olanda, Austria, Finlanda și Suedia), care s-au opus vehement finanțării pentru membrii UE din Mediterana, care, potrivit lui Wopke Hoekstra, ministrul olandez al Finanțelor, poartă în principal vina pentru „nereușita reformei”.

Dar a te concentra pe aceste dezavantaje înseamnă a rata importanța potențială a planului. Ceea ce face ca înțelegerea dintre Merkel și Macron să devină un potențial cu caracter revoluționar nu este suma de bani sau susținerea aparentă a acestora pentru subvenții în detrimentul împrumuturilor; este mecanismul financiar în care atât Merkel cât și Macron sunt acum angajați public și trebuie acum să furnizeze sau să sufere pierderi enorme de imagine.

Propunerea Merkel-Macron implică trei inovații cruciale, care pot suna extrem de tehnic, dar care vor spori considerabil flexibilitatea politicii fiscale a UE și care ar putea transforma în cele din urmă politica europeană într-un mod care se dovedește cu adevărat comparabil cu acordul Hamilton-Jefferson.

Inovația cheie este finanțarea fondului de recuperare cu obligațiuni emise direct de UE în nume propriu și garantate prin veniturile proprii, în loc să folosească fonduri strânse de guvernele naționale, fie că acționează împreună sau separat. Se presupune că Merkel a insistat asupra acestui mecanism pentru a evita neplăcerile cauzate de „Euro-obligațiunile” garantate în comun, pe care opinia publică germană le consideră toxice din punct de vedere politic și, eventual, neconstituționale, deoarece impozitele germane ar putea ajunge să plătească pentru datoriile italiene sau spaniole.

Însă, bazându-se pe UE, în loc de guvernele naționale, pentru emiterea de obligațiuni, planul Merkel-Macron implică o a doua inovație, mai controversată, care este clar necesară pentru a crea o federație fiscală, dar pe care politicienii europeni au încercat întotdeauna să o evite.

Pentru a garanta și a deservi sute de miliarde de euro de noi împrumuturi pe cont propriu, UE va necesita mai multe venituri fiscale decât încasează în prezent. Prin urmare, Merkel și Macron au propus creșterea bugetului Comisiei Europene de la 1,2% la 2% din venitul național brut al UE, generând aproximativ 180 de miliarde de euro pe an în venituri suplimentare.

Pentru a crește această sumă, UE va trebui să perceapă noi impozite pe cont propriu, pe lângă taxele vamale și o mică parte din veniturile naționale din TVA, care deja se duc automat la Bruxelles. Natura exactă a noilor impozite ale UE va fi probabil subiectul unor dezbateri acerbe și a unui lobby și mai acerb.

Dar se pare că există un consens larg că impozitele paneuropene ar trebui să se bazeze pe activități economice care depășesc granițele naționale, cum ar fi emisiile de dioxid de carbon, tranzacțiile financiare și tranzacțiile digitale. O parte din aceste venituri fiscale suplimentare  se vor transforma în proiecte de recuperare, dar majoritatea vor fi necesare pentru alte cheltuieli ale UE, cum ar fi „fondurile de coeziune”, care subvenționează țările mai sărace din est (și ajută la mituirea guvernelor care altfel ar putea bloca fondul de recuperare și alte inițiative și reforme ale UE) – și, de asemenea, pentru a înlocui contribuțiile nete ale Regatului Unit de aproximativ 10 miliarde de euro pe an.

Acest lucru duce la a treia inovație crucială din planul Merkel-Macron: să permită UE să-și utilizeze activitățile cu împrumuturi, în loc să folosească doar bugetul UE ca mecanism de transfer de la impozitele paneuropene la cheltuielile curente. Din cauza ratelor dobânzilor din prezent care se apropie de zero pentru debitorii suverani triplu A, avantajul potențial disponibil pentru UE dintr-o sumă modestă de venituri suplimentare este enorm.

Dacă UE ar emite obligațiuni pe zece ani, ar plăti probabil dobânzi zero sau mai mici, permițând, probabil, împrumuturi aproape nelimitate, deși cu fonduri amortizate pentru a răscumpăra datoriile la scadență. Dar chiar și o obligațiune pe 50 de ani ar putea fi probabil emisă cu un cupon de dobândă nu mai mare decât randamentul de 0,5% pe obligațiunea Austriei pe 50 de ani.

Și mai bine, UE ar putea emite obligațiuni perpetue fără o dată de răscumpărare, similară cu ”anuitățile consolitate” britanice și americane, retrase în prezent, după cum a propus guvernul spaniol și George Soros. Acest lucru ar permite ca UE să împrumute 500 de miliarde de euro la un cost al dobânzii de doar 2,5 miliarde de euro pe an.

Cu alte cuvinte, dacă UE împrumută anul acesta 500 de miliarde de euro pentru un fond european de recuperare, atunci ar putea împrumuta cu ușurință încă 1 trilion de euro anul viitor pentru un fond de incluziune digitală și, poate, 2 trilioane de euro pentru un fond de electrificare a vehiculelor sau 3 trilioane de euro pentru un fond global pentru schimbările climatice. Astfel de calcule simple arată de ce condițiile economice și politice europene ar putea fi transformate complet prin inovațiile financiare ale planului Merkel-Macron.

Există obstacole mari în atingerea unanimității pe care planul o cere. Cei patru cumpătați vor obiecta vehement să ofere subvenții, și nu împrumuturi, membrilor Mediteraneeni ai blocului. Dar este greu de imaginat că oricare dintre aceste guverne va încerca să saboteze complet o inițiativă pe care germanii la fel de „cumpătați” o susțin. În schimb, dezbaterea din Europa va accepta, probabil, cele trei principii tehnice abia subliniate, dar se va concentra în schimb pe două controverse separate: cantitatea de împrumuturi noi UE și dacă sprijinul UE ar trebui să ia forma împrumuturilor sau subvențiilor directe.

În legătură cu aceste două aspecte, un compromis acceptabil pentru ambele părți nu ar trebui să fie greu de falsificat. Dimensiunea fondului de recuperare ar putea fi crescută până la aproximativ suma de 1 trilion de euro recomandată de Comisia Europeană fără a impune nicio tensiune în bugetul UE. În schimb, Cumpătații ar putea insista să ofere 50% din sprijin prin împrumuturi în loc de subvenții.

Un astfel de compromis ar face ca planul Merkel-Macron să fie și mai puternic. Împrumuturile cu dobândă aproape zero și scadență lungă sunt aproape echivalente din punct de vedere economic cu subvențiile. Utilizarea împrumuturilor în loc de subvenții ar face ca datoria UE să fie mai durabilă din punct de vedere financiar, maximizând astfel posibilitățile de împrumuturi ulterioare fără a risca ratingul triplu A al blocului.

Anvergura unor astfel de compromisuri sugerează că UE ar putea fi de acord cu ușurință asupra unui plan de recuperare puternic care să păstreze toate cele trei elemente esențiale ale propunerii Merkel-Macron: obligațiunile emise de UE în nume propriu; impozite paneuropene asupra activităților transfrontaliere; și efect de pârghie pentru a beneficia de ratele scăzute ale dobânzii. Dacă liderii UE fac față acestei provocări, „momentul hamiltonian” al Europei va fi sosit în sfârșit.

#Exclusivitate ClubEconomic

George Soros răspunde întrebărilor lui Gregor Peter Schmitz

GREGOR PETER SCHMITZ: Ați trecut în viață prin multe crize. Se compară pandemia COVID-19 cu vreo criză anterioară?

GEORGE SOROS: Nu. Aceasta este criza vieții mele. Chiar înainte de lovitura coronavirusului, mi-am dat seama că ne aflăm într-un moment revoluționar în care ceea ce părea imposibil sau chiar de neconceput în vremurile normale devenise nu numai posibil, dar probabil și absolut necesar. Apoi a venit COVID-19, care a perturbat total viața oamenilor și a cerut un comportament foarte diferit. Este un eveniment fără precedent care nu a mai avut loc niciodată în această combinație. Și într-adevăr pune în pericol supraviețuirea civilizației noastre.

GPS: Dacă guvernele ar fi fost mai bine pregătite, ar fi putut fi prevenită această criză?

SOROS: Încă de la ciuma bubonică încoace omenirea a trecut prin pandemii de boli infecțioase. Au fost destul de frecvente în secolul al XIX-lea, iar apoi am avut gripa spaniolă la sfârșitul Primului Război Mondial, care a venit în trei valuri, al doilea val fiind și cel mai mortal. Milioane de oameni au murit. Și am avut și alte focare grave, cum ar fi gripa porcină din urmă cu doar un deceniu. Așadar, este uimitor cât de nepregătite pentru un astfel de risc sunt țările lumii.

GPS: Este aceasta cea mai mare problemă a situației actuală: această lipsă de certitudine cu privire la cum să facem față acestui virus și cum să procedăm în următoarele luni sau ani?

SOROS: Cu siguranță este o problemă foarte mare. Învățăm foarte repede și acum știm mult mai multe despre virus decât atunci când a apărut, dar “ochim” o țintă mișcătoare, deoarece virusul în sine se schimbă rapid. Va lua mult timp pentru a dezvolta un vaccin. Și chiar după ce vom fi dezvoltat unul, va trebui să învățăm cum să îl schimbăm în fiecare an, deoarece, cel mai probabil și virusul se va schimba la rândul său. Asta ni se întâmplă de altfel an-de an cu gripa obișnuită.

GPS: Va schimba această criză natura capitalismului? Chiar înainte ca noul coronavirus să conducă la catastrofala recesiune din prezent, dezavantajele globalizării și comerțului liber au incitat o atenție sporită.

SOROS: Nu ne vom întoarce la locul unde am fost când a început pandemia. Asta este foarte sigur. Dar acesta este singurul lucru sigur. Orice altceva este speculație. Nu cred că știe cineva cum va evolua capitalismul.

GPS: Ar putea această criză să apropie oamenii și statele?

SOROS: Pe termen lung, da. În prezent, oamenii sunt dominați de frică. Și foarte des frica îi face pe oameni să-și producă singuri necazuri. Este valabil atât pentru indivizi, cât și pentru instituții, națiuni și umanitate în sine.

GPS: Observăm asta în schimbul de acuzații dintre Statele Unite și China cu privire la originile virusului?

SOROS: Conflictul continuu dintre SUA și China complică problemele, deoarece ar trebui să lucrăm împreună la schimbările climatice și la dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. Dar, se pare, nu putem lucra împreună, deoarece suntem deja în competiție cu privire la cine va fi primul care va dezvolta – și va folosi – vaccinul. Faptul că avem două sisteme de guvernare foarte diferite, unul democratic și unul…

GPS: Autocratic?

SOROS: Corect. Asta face totul mult mai greu. Sunt mulți oameni care spun că ar trebui să lucrăm foarte strâns cu China, dar eu nu sunt în favoarea acestui lucru. Trebuie să ne protejăm societatea democratică, deschisă. În același timp, trebuie să găsim o modalitate de a coopera pentru combaterea schimbărilor climatice și a noului coronavirus. Nu va fi ușor. Simpatizez cu poporul chinez, pentru că trăiește sub dominația unui dictator, președintele Xi Jinping. Cred că o mulțime de chinezi educați sunt nemulțumiți de aceasta, iar publicul este încă foarte supărat pe el pentru că a păstrat secretul COVID-19 până după Anul Nou Chinezesc.

GPS: E posibil ca puterea lui Xi să slăbească pe măsură ce chinezii vor recunoaște că gestionarea crizei a fost sub-optimă?

SOROS: Foarte posibil. Când Xi a abolit termenele limită și s-a numit, în esență, președinte pe viață, a distrus viitorul politic al celor mai importanți și ambițioși bărbați dintr-o elită foarte restrânsă și competitivă. A fost o mare greșeală din partea lui. Deci, da, el este foarte puternic într-un fel, dar în același timp este extrem de slab, și acum poate chiar vulnerabil. Urmăresc atent lupta pentru putere din China pentru că sunt de partea celor care cred într-o societate deschisă. Și în China există multe persoane care sunt foarte în favoarea unei societăți deschise.

GPS: Dar nici actualul președinte american nu reprezintă cu adevărat valorile unei societăți deschise și libere …

SOROS: Ei bine, aceasta este o slăbiciune care sper să nu dureze foarte mult. Lui Donald Trump i-ar plăcea să fie un dictator. Dar nu poate fi, deoarece în Statele Unite există o constituție pe care oamenii încă o respectă. Și asta îl va împiedica să facă anumite lucruri. Asta nu înseamnă că nu va încerca, pentru că el literalmente luptă pentru viața lui de lider. Subliniez, de asemenea, că am convingerea că Trump se va autodistruge, iar el a depășit deja chiar și cele mai negre așteptări ale mele.

GPS: Ce rol joacă Uniunea Europeană – căminul dumneavoastră de care vă pasă atât de mult – în această luptă pentru putere?

SOROS: Sunt preocupat în special de supraviețuirea UE, deoarece acum este o uniune neterminată. Era în proces de a fi creată. Dar procesul nu a fost niciodată finalizat și asta face Europa excepțional de vulnerabilă – mai vulnerabilă decât SUA nu doar pentru că este o uniune incompletă, ci și pentru că se bazează pe statul de drept. Iar roțile justiției se mișcă foarte încet, în timp ce amenințări precum virusul COVID-19 se mișcă foarte repede. Aceasta creează o problemă specială pentru Uniunea Europeană.

GPS: Curtea Constituțională Federală din Germania a lansat o bombă cu ultima sa hotărâre privind Banca Centrală Europeană. Cât de în serios luați problema?

SOROS: O iau extrem de în serios. Hotărârea reprezintă o amenințare care ar putea distruge Uniunea Europeană ca instituție bazată pe statul de drept, tocmai pentru că a fost pronunțată de instanța constituțională germană, care este cea mai respectată instituție din Germania. Înainte de a-și fi dat verdictul, s-a consultat cu Curtea Europeană de Justiție și apoi s-a decis să o conteste. Deci aveți acum în față un conflict între Curtea Constituțională germană și Curtea Europeană de Justiție (CEJ). Care instanță are prioritate?

GPS: Tehnic, tratatul european dă supremația CEJ în acest domeniu. Este foarte clar.

SOROS: Corect. Când Germania a intrat în UE, s-a angajat să respecte legislația europeană. Dar hotărârea ridică o problemă încă și mai mare: dacă instanța germană poate pune la îndoială deciziile Curții Europene de Justiție, atunci și alte țări pot urma exemplul acesteia? Ungaria și Polonia pot decide dacă respectă legislația europeană sau propriile instanțe – a căror legitimitate a fost pusă la îndoială de UE? Această întrebare atacă chiar esența UE, care se bazează pe statul de drept. Polonia a profita imediat de ocazie și a afirmat supremația instanțelor sale naționale asupra legii europene. În Ungaria, Viktor Orbán a folosit deja situația de urgență COVID-19 și un parlament “capturat” pentru a se autoproclama dictator. Parlamentul este ținut în ședință doar pentru ștampilarea decretelor sale, care încalcă în mod clar legea europeană. Dacă verdictul instanței germane împiedică UE să reziste acestor evoluții, acesta va fi sfârșitul UE așa cum îl cunoaștem.

GPS: Va trebui Banca Centrală Europeană (BCE) să își schimbe politicile după această hotărâre?

SOROS: Nu neapărat. Această hotărâre nu cere decât ca BCE să își justifice politicile monetare actuale. S-au acordat trei luni pentru a fi justificate acțiunile întreprinse. Aceasta va consuma multă atenție din partea BCE într-o vreme în care este singura instituție europeană care funcționează cu adevărat și care poate furniza resursele financiare necesare pentru combaterea pandemiei. Prin urmare, ar trebui să-și concentreze atenția asupra sprijinirii Europei în crearea unui Fond de Redresare.

GPS: Aveți idee de unde ar putea veni aceste resurse?

SOROS: Am spus deja că UE ar trebui să emită “obligațiuni perpetue”, deși acum cred că ar trebui numite „Console”, deoarece obligațiunile perpetue au fost folosite cu succes sub acest nume de către Marea Britanie din 1751 și de către Statele Unite începând cu anii 1870. Obligațiunile perpetue sunt confundate cu „Coronabonds”(“Coronatitluri”, “corona-obligațiuni”), care au fost respinse de Consiliul European – și asta cu un motiv întemeiat, deoarece implică o punere la comun a datoriilor acumulate pe care statele membre nu doresc să o accepte. Asta a otrăvit dezbaterea despre obligațiunile perpetue.

Cred că situația actuală susține ideea unor “Console” (elemente de sprijin financiar, n.trad.). Instanța germană a declarat că acțiunile BCE au fost legale, deoarece au respectat cerința ca achizițiile acesteia de obligațiuni să fie proporționale cu cota de participare a statelor membre la capitalul BCE. Dar implicația și mai clară a fost că orice achiziție a BCE care nu e proporțională cu structura deținerilor în capitalul acesteia ar putea fi contestată de către instanță și considerată ultra vires (dincolo de legalitatea de acțiune a BCE).

Genul de obligațiuni pe care am propus-o ar evita această problemă, deoarece acestea ar fi emise de UE în ansamblu, ar fi automat proporționale și ar rămâne așa veșnic. Statele membre ar trebui să plătească doar dobânda anuală, care este atât de mică – să zicem, 0,5% – încât obligațiunile ar putea fi subscrise cu ușurință de statele membre, fie în unanimitate, fie de o coaliție a doritorilor. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spune că Europa are nevoie de aproximativ 1 trilion de euro (1,1 trilioane de dolari) pentru a lupta împotriva acestei pandemii, iar la asta s-ar adăuga încă 1 trilion de euro pentru schimbările climatice. “Consolele” ar putea furniza aceste sume dacă statele membre ale UE le-ar autoriza. Din păcate, Germania și statele „Ligii Hanseatice” conduse de Olanda se opun cu îndârjire. Ar trebui să se gândească din nou. UE are în vedere acum dublarea bugetului său, ceea ce ar oferi doar aproximativ 100 de miliarde de euro și ar furniza doar o zecime din beneficiul pe care obligațiunile perpetue le-ar putea da. Cei care doresc să își păstreze la minimum contribuția la bugetul UE ar trebui să sprijine “Consolele”.  Ei ar trebui să autorizeze anumite impozite, cum ar fi o taxă pe tranzacțiile financiare, care să ofere UE resurse proprii, asigurând ratingul AAA, dar în propunerea mea impozitele nu ar mai trebui impuse – locul lor ar fi luat de Console. Ar fi mult mai bine atât cei potrivnici ideei, cât și pentru restul Europei. Plățile anuale de 5 miliarde de euro, a căror valoare actuală scade continuu, ar furniza UE 1 trilion de euro de care continentul are nevoie urgentă – un raport uimitor cost-beneficiu.

GPS: Atunci când UE și-a relaxat regulile împotriva ajutorului de stat, Germania a depus mai mult de jumătate din cereri. Unii oameni susțin că acest lucru subminează principiile pieței unice deoarece oferă Germaniei un avantaj nedrept. Ce credeți?

SOROS: Sunt de acord cu argumentul lor. În mod special este nedrept față de Italia, “bolnavul principal” al Europei și cel mai puternic lovit de COVID-19. Europarlamentarul Matteo Salvini face agitație pentru ca Italia să părăsească euro și, deopotrivă, Uniunea Europeană. Din fericire, popularitatea sa a scăzut de când a părăsit guvernul, dar ideea lui câștigă adepți.

Aceasta este o altă amenințare existențială pentru UE. Ce ar mai rămâne din Europa fără Italia, care era cea mai pro-europeană țară? Italienii aveau încredere în UE mai mult decât în ​​propriile lor guverne. Dar au fost tratați greșit în timpul crizei de refugiați din 2015. Atunci s-au îndreptat spre extrema dreaptă a lui Salvini și spre mișcarea populistă Cinci Stele.

GPS: Sună foarte pesimist…

SOROS: Nici vorbă. Remarc doar că Europa se confruntă cu câteva pericole existențiale. Nu este o metaforă; este realitatea. Verdictul Curții Constituționale Federale a Germaniei este doar cea mai recentă provocare. Odată ce recunoaștem acest lucru, putem să ne creăm ocazia. Putem lua măsuri excepționale adecvate circumstanțelor excepționale în care ne aflăm. Acest lucru se aplică cu siguranță pentru “console”, care nu ar trebui niciodată emise în vremuri normale, dar sunt ideale exact acum. Atâta timp cât pot propune măsuri precum emiterea de “console”, nu voi renunța la speranță.

28 aprilie 2020

“Efectele dezastruoase ale pandemiei SARS-CoV-2 vor duce, conform Fondului Monetar Internațional, la cea mai mare recesiune cu care economia globală s-a confruntat de la Marea Depresiune încoace, depășind ceea ce am văzut cu un deceniu în urmă, în timpul crizei financiare globale. Cu alte cuvinte, „marele îngheț” prin care trecem va duce la o criză economică brutală. “ este de părere Livia-Maria Moldovan, avocat Iordăchescu & Asociații

Acesta este contextul în care Guvernul a adoptat OUG nr. 48/2020, în vigoare din 16 aprilie, prin care a instituit un nou de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar și pentru susținerea conformării voluntare. Dintre acestea, importanță deosebită prezintă măsurile luate pentru: rambursarea accelerată a TVA-ului; menținerea eșalonărilor la plată în cazul neîndeplinirii condițiilor din acordurile încheiate cu organele fiscale; sprijinirea sectorului HoReCa.

1. Rambursarea accelerată a TVA-ului
   

TVA-ul solicitat la rambursare prin deconturi se rambursează, în principiu, cu efectuarea ulterioară a inspecţiei fiscale. Măsura a fost adoptată în vederea reintroducerii rapide în circuitul economic a sumelor solicitate la rambursare, precum şi dată fiind imposibilitatea deplasării, în condiţiile actuale, a echipelor de control la sediul contribuabililor şi contactul fizic cu aceştia.

Astfel, TVA-ul se rambursează chiar dacă suma solicitată este mai mare de 45.000 lei, cu excepția cazurilor în care:

• până în 16 aprilie deja începuse inspecția fiscală în vederea soluționării decontului. Dacă, însă, decontul fusese depus și se afla în curs de soluționare fără începerea inspecției fiscale, el se rambursează conform procedurii accelerate, în măsura în care nu există vreun alt impediment dintre cele ce urmează;
• decontul a fost depus de un contribuabil care: are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni; organul fiscal apreciază, pe baza informațiilor deținute, că există riscul unei rambursări necuvenite; pentru contribuabilul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare;
• este vorba de primul decont depus de contribuabil după înregistrarea sa în scopuri de TVA;
• se solicită la rambursare TVA provenit din ultimul an calendaristic (12 perioade de raportare lunare/4 perioade de raportare trimestriale).

Pentru TVA-ul rambursat în procedură urgentă, organul fiscal urmează să decidă efectuarea unei inspecții fiscale ulterioare în baza unei analize de risc, la care se au în vedere elemente relevante din istoricul și comportamentul contribuabilului, precum: 

• contribuabilul a solicitat anterior TVA la rambursare și, cu ocazia inspecției fiscale ce a urmat, fiscul a constatat că cel puțin 10% (dar nu mai puțin de 50.000 lei) din acea sumă nu se cuvenea a fi rambursată;
• există neconcordanțe semnificative între declarațiile 394 depuse de contribuabilul care solicită TVA la rambursare și cele depuse de partenerii săi de afaceri; există neconcordanțe semnificative între declarația 390 depusă de contribuabilul care solicită TVA la rambursare și datele existente în sistemul VIES;
• organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituții care vizează aspecte de natură fiscală și care indică diminuarea TVA-ului datorat bugetului de stat.

1. Facilități pentru menținerea eșalonărilor la plată

Guvernul a constatat că în circumstanţele excepţionale actuale, contribuabilii, indiferent de mărime, se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate, caz în care pot avea dificultăţi în îndeplinirea condiţiilor de menţinere a înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale. Pentru a ameliora aceste dificultăți, s-a stabilit că până în 15 iunie:

1. pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități. Până la primul termen de plată intervenit după 16 iunie, organul fiscal reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei inițiale aprobate (deci ratele de eșalonare vor fi mai mari). Se emite o decizie ce se comunică debitorului;
2. eșalonarea nu își pierde valabilitatea dacă nu se achită:

• obligațiile fiscale intervenite după obținerea eșalonării, indiferent că ele rezultă din declarațiile contribuabilului ori din decizia organului fiscal;
• obligațiile fiscale nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și neincluse în eșalonare;
• creanțele stabilite de alte organe decât cele fiscale, precum și amenzile, chiar dacă se depășește termenul de 180 de zile de la comunicarea somației;
• TVA-ul rezultat din deconturi, chiar dacă se depășește termenul de 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată;
• obligațiile fiscale din acte administrative fiscale ce au fost suspendate și pentru care suspendarea a încetat după comunicarea deciziei de eșalonare, chiar dacă se depășește termenul de 30 de zile de la comunicarea înștiințării de plată;
• sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară în procedură fiscală ori de insolvență, chiar dacă se depășește termenul de 30 de zile de la data stabilirii răspunderii prin decizie ori hotărâre judecătorească;
• sumele/bunurile necesare pentru reîntregirea garanției, în cazul în care ea a fost executată de alți creditori, chiar dacă se depășește termenul de 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din executare silită;
• obligațiile fiscale a căror includere în eșalonare a fost respinsă, chiar dacă se depășește termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de respingere;
• obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării (ce poate fi emisă de două ori pe an, după pierderea eșalonării), chiar dacă se depășește termenul de 90 de zile de la data comunicării deciziei de menținere a eșalonării.

Aceste obligații neachitate nu vor fi considerate restante și nu se vor înscrie în certificatul de atestare fiscală.

Cu excepția ratelor din graficul de eșalonare refăcut, care vor trebui achitate conform acestuia, toate celelalte obligații enumerate mai sus pentru care termenele de plată intervin până în 16 iunie se consideră îndeplinite dacă se achită cel târziu până în 16 iulie. Dacă nu este posibilă achitarea lor nici până la acel moment, debitorii pot formula o cerere prin care să solicite includerea datoriilor acumulate în graficul de eșalonare.

III. Sprijinirea sectorului HoReCa

În contextul răspândirii epidemiei SARS-CoV-2, perioada de închidere sau reducere a activităţii din domeniile HoReCa afectează semestrul I al anului 2020. Ca atare, a fost necesară reglementarea posibilităţii recalculării impozitului specific și a plății semestriale, pentru reducerea impactului pe cash-flow. S-a stabilit că operatorii din sectorul HoReCa:

• nu datorează impozit specific pentru perioada în care întrerup activitatea total sau parțial, pe perioada stării de urgență (16 martie -16 mai);
• recalculează impozitul pentru anul 2020 prin împărțirea acestuia la 365 de zile și înmulțirea cu numărul de zile în care s-a desfășurat activitate (adică 365 zile minus numărul de zile de inactivitate);
• declară și plătesc jumătate din impozitul anual până la 25 august inclusiv.

În mod normal, dacă un operator HoReCa intră pe parcursul unui an în inactivitate temporară, el nu mai datorează impozit specific abia din semestrul următor celui în care devine inactiv.

Pentru a beneficia de prevederile derogatorii, este necesar ca operatorii să nu se afle în insolvență și să dețină certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Alte noutăți importante aduse prin OUG nr. 48/2020 care vizează o plajă mai largă dintre contribuabilii și plătitorii bugetului de stat sunt:

1. în plus față de neînceperea ori suspendarea măsurilor de executare silită prin poprire, deja stabilite prin OUG nr. 29/2020, s-a hotărât și neînceperea ori suspendarea emiterii somațiilor și a valorificării bunurilor la licitație, cu aceeași excepție – a obligațiilor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești penale definitive;
2. termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită nu începe să curgă ori se suspendă până în 16 iunie. Până la aceeași dată nu începe să curgă ori se suspendă termenul de prescripție a dreptului contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale de la bugetul de stat;

3. situaţiile financiare și raportările contabile anuale aferente exerciţiului financiar 2019 se pot depune până în 31 iulie inclusiv.

Nu în ultimul rând, s-a lămurit problema facilităților fiscale de care se bucură în mod obișnuit constructorii, IT-iștii și angajații temporari din HoReCa, în sensul că indemnizațiile acordate acestora pe perioada crizei SARS CoV-2 (indiferent că în calitatea lor de angajat, operator independent ori părinte care supraveghează copilul în perioada închiderii unităților de învățământ) sunt supuse impozitului și contribuțiilor sociale obligatorii. Aceste indemnizații nu vor putea fi, însă, executate silit prin poprire.

Material de opinie de Vlad Boeriu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România

Scăderea veniturilor la bugetul de stat, raportată de Ministerul Finanțelor Publice prin execuția bugetară la trei luni, confirmă așteptările, având în vedere că firmele au putut opta, în martie, pentru amânarea plății taxelor. Situația s-ar putea ameliora ușor în aprilie, datorită bonificațiilor acordate pentru plata în termen a impozitului pe profit. Autoritățile au nevoie, însă, de un plan de creștere a încasărilor la buget pe termen mai îndelungat, având în vedere solicitările tot mai presante din partea mediului de afaceri și perspectivele sumbre privind evoluția economiei.

În luna martie, încasările bugetare au scăzut cu aproximativ 25% față de cele din aceeași lună a anului trecut, doar ca urmare a amânării plății obligațiilor fiscale de către firme în baza OUG 29/2020, în sumă de 7,7 miliarde de lei, a anunțat Ministerul Finanțelor. Per total, în primele trei luni ale anului, veniturile bugetare au scăzut cu 3,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au crescut cu 12,7% în același interval.

Estimările indică doar creșteri de cheltuieli și scăderi de venituri

Începând cu luna aprilie, este posibil ca încasările să fie influențate pozitiv de bonificațiile acordate societăților pentru plata la timp a impozitului pe profit aferent primului trimestru din 2020, dar pe partea de cheltuieli situația se agravează cel puțin cu plata șomajului tehnic pentru contractele de muncă suspendate. Pe termen mai îndelungat, având în vedere estimările autorităților naționale și ale instituțiilor financiare internaționale, în condițiile unei scăderi economice de proporții, este greu de presupus că încasările bugetare vor face față presiunilor în actualul ritm de colectare.

Mai mult, nu este de neglijat faptul că România a intrat în această criză cu un deficit bugetar deja cu mult peste limita admisă la nivelul UE (de 4,3% din PIB în 2019), cu o structură a cheltuielilor extrem de rigidă (ponderea cheltuielilor de personal și asistență socială depășește 60% din total) și cu un sistem ineficient de colectare a veniturilor.

În paralel, mediul de business reclamă faptul că statul nu se implică suficient în sprijinirea companiilor pentru a limita efectele pandemiei și pe cele ale restricțiilor impuse de autorități în acest context.

În această situație, în care mare parte din veniturile statului merg pe cheltuieli cu salariile și pensiile, economia scade, iar necesarul de finanțare din partea firmelor crește, revine, inevitabil, în discuție necesitatea creșterii colectării la bugetul de stat și, implicit, informatizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), esențială în limitarea evaziunii fiscale, în special în zona de TVA.

Proiectul informatizării ANAF cu Banca Mondială a fost abandonat după mai mulți ani de încercări nereușite, dar actuala administrație își asumase reluarea procesului cu finanțare din fonduri europene. Însă, exact în perioada în care nevoia de comunicare la distanță în toate structurile societății românești este mai acută, proiectul informatizării ANAF pare abandonat din nou sau cel puțin amânat.

Măsurile luate de Guvern de la începutul pandemiei în această direcție sunt binevenite – implementarea obligațiilor de plată în platforma ghișeul.ro pentru companii, posibilitatea depunerii electronice a unor noi formulare, soluționare la distanță a unor solicitări din partea contribuabililor (certificate de atestare fiscală, rambursări de TVA și altele) etc. Dar mai este loc de dezvoltare în această zonă.

Nu se mai vorbește, însă, de implementarea Standard Audit File for Tax (SAF-T), un format electronic standard se raportare a tranzacțiilor în timp real, utilizat de administrațiile fiscale moderne în comunicarea cu firmele și care ajută la depistarea tranzacțiilor cu potențial fraudulos. Potrivit angajamentelor anterioare, sistemul ar trebui să se afle în faza de implementare la nivel de pilot.

Cât costă lipsa informatizării ANAF?

În lipsa unei administrații moderne, dotate cu o infrastructură informatică performantă, România pierde anual miliarde de euro din frauda pe TVA (decalajul de încasare la TVA este în jur de 36% aproape constant de câțiva ani, potrivit datelor Comisiei Europene).

Autoritățile române au pierdut, însă, mulți ani cu măsuri care, dincolo de faptul că s-au dovedit a fi ineficiente, au creat foarte multe probleme firmelor obligate să le implementeze. Poate că în aceste momente, în care distanțarea socială scoate la iveală beneficiile indubitabile ale digitalizării, factorii de decizie vor realiza că aceasta ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România.

Mai multe informații și recomandări pentru companii legate de modul în care se pot pregăti în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul Deloitte România.

Pentru cele mai recente modificări legislative adoptate în contextul coronavirus, experții Reff & Asociații au creat și vor actualiza în permanență o secțiune dedicată, disponibilă aici.