Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe, alianțe, sfere de influență, armate și tratate. Iar statele păreau să joace marele joc al puterii prin diplomație și forță militară. Astăzi trăim o reașezare globală. Și devine tot mai limpede că adevărata miză nu mai este doar controlul teritoriilor, ci controlul fluxurilor. Al inteligenței, al energiei, al tehnologiei, al materiilor prime, al capitalului și al lanțurilor de aprovizionare. Pe scurt: geoeconomia reconfigurează harta puterii.

Nu tancurile decid singure raporturile de forțe, ci semiconductorii. Nu discursurile de la tribuna ONU deplasează plăcile tectonice ale puterii, ci accesul la resurse critice, la infrastructură digitală și la capacitate industrială. Economia a încetat să mai fie o simplă consecință a politicii externe; a devenit instrumentul ei principal, iar consecința noilor construcții economice este parte din geopolitică.

Lumea post globalizare intră în era competiției strategice brute. Timp de trei decenii, Occidentul a creditat ideea că interdependența economică produce automat stabilitate politică. Premisa era simplă: statele care fac comerț nu se războiesc. Realitatea prezentului demolează însă această paradigmă.

Rusia a demonstrat că energia poate fi transformată în armă de șantaj. China a arătat că dependențele comerciale pot deveni pârghii de coerciție strategică. Statele Unite au răspuns prin protecționism tehnologic, sancțiuni industriale și politici masive de reshoring. În spatele discursurilor despre valori democratice sau securitate colectivă se poartă, de fapt, un război economic de o brutalitate rece.

Sancțiunile sunt noul arsenal strategic. Tarifele vamale reprezintă noile frontiere, iar subvențiile industriale sunt muniția. Marile teme globale nu mai sunt doar militare, ci profund industriale. Cine controlează producția de baterii? Cine domină inteligența artificială și metalele rare? Cine produce cipurile avansate? Aici se decide noua ierarhie globală.

Europa simte această mutație cel mai acut. Ani la rând, Uniunea Europeană a mizat pe piață globală deschisă, bazată strict pe reguli și eficiență. Însă lumea s-a schimbat mai repede decât reflexele Bruxelles-ului. Astăzi, Europa descoperă că externalizarea producției i-a erodat autonomia și că piața liberă se gripează atunci când marile puteri subvenționează agresiv industriile-cheie.

S-a născut noua doctrină a „autonomiei strategice” – un eufemism pentru reîntoarcerea statului în economie prin intervenționism industrial, protejarea sectoarelor critice și securizarea lanțurilor de aprovizionare.
Globalizarea obsedată de costul minim este înlocuită de o globalizare defensivă, obsedată de reziliență. Companiile nu mai caută doar profitabilitate, ci și predictibilitate geopolitică.

Această mutație schimbă radical ecuația pentru statele de dimensiune medie, precum România. Pentru București, noua ordine reprezintă deopotrivă o șansă istorică și un risc major. Oportunitatea vine din reconfigurarea hărții industriale europene: România are resurse energetice, poziție strategică și acces la piața comună. Poate deveni un centru logistic și un actor relevant în reconstrucția lanțurilor de producție occidentale. Riscul? Să rămânem „importanți strategic” doar pe hârtie. În lumea geoeconomiei, relevanța se măsoară în kilometri de autostradă, capacitate administrativă, capital autohton competitiv, inovație și forță de muncă înalt calificată. Altfel, riști să rămâi doar un teritoriu de tranzit și o piață de desfacere pentru strategiile altora.

România vorbește încă prea mult politic și gândește mult prea puțin economic. Dezbaterea publică rămâne captivă scandalului electoral cotidian, în timp ce lumea din jur a intrat într-o competiție feroce pentru tehnologie și resurse. În timp ce alte state își redesenează strategiile industriale pentru următoarele decenii, Bucureștiul încă navighează improvizat, de la o rectificare bugetară la alta.

Dar noua ordine globală nu mai are răbdare cu cei nepregătiți. Geoeconomia nu este un concept abstract pentru think-tank-uri,
ci noua gramatică a puterii. Cine depinde excesiv de alții devine vulnerabil, indiferent cât de sofisticat sau zgomotos îi este discursul diplomatic.

Geopolitica ne ajută încă să explicăm lumea, dar geoeconomia este cea care o conduce.

Notă: Subiectul acestui comentariu mi-a fost inspirat de un dialog cu profesorul universitar Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru aderarea României la UE.

Daniel Apostol, editorialist, analist economic și expert în politici publice, este fondator al Club Economic și România Durabilă.

În fizică, se spune că energia nu se pierde, ci se transformă. În economia românească a ultimilor ani, legea conservării (energiei) pare să funcționeze după o logică mult mai cinică: prosperitatea privată nu dispare, ci se transferă, prin nenumărate capilare fiscale, către un aparat etatist tot mai voluminos și mai puțin eficient.

„Era pieței” ne-a oferit o prosperitate fără precedent în timpul lungii păci pe care este evident că nu am fost învățați să o prețuim îndeajuns. Dar pacea s-a încheiat.

„Era pieței” ne-a oferit o prosperitate fără precedent în timpul lungii păci pe care este evident că nu am fost învățați să o prețuim îndeajuns. Dar pacea s-a încheiat.

Timp de decenii, proiectul european a fost clădit pe această credință elegantă, ce azi poate părea naivă, anume că piața în simplitatea ei va putea satisface cele mai presante pofte ale oamenilor și industriilor. De la nodurile gazeifere liberalizate din Țările de Jos până la logistica impecabilă a combustibilului pentru aviație, piața a fost arbitrul suprem al eficienței, profitabilității și bunăstării. Însă acea eră pare că a ajuns la un brutal sfârșit structural, sub umbra Strâmtorii Ormuz blocate, a unui pus pe jar teatru de război în Orientul Mijlociu și a unui război în Ucraina ce nu pare să se mai sfârșească.

Nu mai traversăm doar o serie de evenimente nefericite. Abia scăpasem de ea (pandemia de Covid 19 ne adusese în față conceptul), dar iată că am reintrat în era „permacrizei” — o stare de șocuri perpetue și suprapuse, în care „urgența” nu mai este o abatere de la normă, ci norma însăși. În timp ce țițeiul Brent a fost împins spre pragul de 120 de dolari pe baril, iar QatarEnergy invoca forța majoră pentru gazul natural lichefiat (GNL) care trebuia să ne salveze, Europa a fost aruncată într-un marș sumbru către o economie energetică de război.

Cifrele publicate de Comisia Europeană nu sunt simple date statistice; ele reprezintă un rechizitoriu al rezervelor noastre rămase. Cu depozitele de gaz pendulând la un nivel precar de 30% după o iarnă necruțătoare, matematica sezonului 2026-2027 pur și simplu nu mai dă cu rest. Într-o piață funcțională, prețurile ridicate ar fi temperat în cele din urmă cererea și ar fi atras noi surse de aprovizionare. Dar într-o “permacriză”, nu există surse noi de atras. Când 20% din petrolul mondial și o treime din GNL sunt „sechestrate” în spatele unei blocade navale, mecanismul prețurilor încetează să mai fie un semnal și devine un instrument contondent de distrugere. Apelul Comisarului pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen către capitalele europene de a reduce consumul de țiței și gaze a fost prezentat ca o măsură „preparatorie”. În realitate, cancelariile europene vorbesc în șoaptă că a fost de fapt avanpremiera raționalizării. Când vom vedea că anulările zborurilor trec de la stadiul de inconvenient la cel de colaps sistemic al sectorului de transport, înseamnă că „piața” a eșuat deja.

Schimbarea la care asistăm este o migrare fundamentală a puterii. Timp de treizeci de ani, Comisia Europeană a acționat ca un arbitru, asigurând concurența și prevenind monopolurile. Astăzi, i se cere să acționeze ca un Stat Major. „Opțiunile defensive” aflate pe masa miniștrilor ce se reunesc la Bruxelles — reduceri obligatorii cu diverse procente ale cererii, subvenții industriale de stat și potențialul unui fond de „ajutor special” — reprezintă un pivot total. Asistăm la o „covidizare” a energiei. Așa cum pandemia a obligat statul să pătrundă în viața privată a cetățenilor pentru a gestiona o amenințare biologică, șocul energetic de acum forțează statul să intervină direct la termostatul locuințelor și în halele fabricilor pentru a gestiona o amenințare geopolitică.

Această „economie de război” este caracterizată de necesități brutale. În primul rând, e nevoie de o comandă centralizată: era în care guvernele naționale licitau unul împotriva celuilalt pentru ultimul tanc de motorină trebuie să apună. Un scut comun de achiziție a energiei la nivelul UE nu mai este un vis federalist; este o cerință de supraviețuire a proiectului european. Apoi, trebuie abordată cu maximă responsabilitate teza unei „raționalizări strategice”: subvenționăm factura de încălzire a pensionarului din Atena, București sau Berlin sau menținem în funcțiune uzinele chimice BASF din Ludwigshafen și uzina Dacia din Mioveni pentru a evita închiderea lor permanentă? Într-o piață, câștigă cel care oferă mai mult. Într-o economie de război, statul decide cine supraviețuiește.

Apelul G7 de a evita „restricțiile de export nejustificate” este o încercare disperată de a stăvili valul naționalismului energetic. Însă, pe măsură ce spațiile bugetare se îngustează, tentația de a tezauriza electroni și molecule va deveni irezistibilă, dacă nu va fi creat un fond european special pentru a socializa costurile acestei crize. Pericolul momentului actual este speranța fragilă că ne vom „întoarce la normal” rapid, odată ce tobele războiului din Orientul Mijlociu vor tăcea.

Aceasta este eroarea deceniului precedent. Permacriza sugerează că, și dacă Strâmtoarea Ormuz s-ar redeschide mâine, vulnerabilitatea a fost deja expusă, stocurile au fost epuizate, iar încrederea în lanțurile globale de aprovizionare a fost spulberată. Baza industrială a Europei se confruntă în prezent cu o suprataxă energetică de 30% (o estimare agregată a pierderii de competitivitate cost-preț pe care industria grea europeană o suportă în raport cu principalii săi competitori globali, într-un moment în care lanțurile de aprovizionare prin Ormuz sunt rupte), care amenință cu un exod silențios și permanent al producției către zone geografice mai stabile. Aceasta nu este doar o fluctuație în ciclul de afaceri; este o mișcare tectonică. A trata situația ca pe o creștere temporară de preț înseamnă a invita dezindustrializarea prin inacțiune.

Prin birourile oficialilor de la Bruxelles  circulă o glumă amară cu privire la faptul că un viitor Consiliu European ar putea fi anulat deoarece zborurile liderilor ar putea fi blocate tocmai de criza de combustibil pe care sunt chemați să o rezolve. Este asta de fapt o metaforă perfectă pentru permacriză: criza însăși împiedică soluția.

Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, fondator România Durabilă.

Publicat prima data pe www.newmoney.ro la data de 15 aprilie 2026.

Coridoarele clădirii Berlaymont (sediul Comisiei Europene) răsună de „bruxelleză”, limba cu vocabular arid din care se ițesc tot mai des: „politici echitabile”, „garantarea aprovizionării”, „piața integrată”, „partajare”, „ținte de emisii”, „gigawați” și „interconexiuni”.

Începând cu 10 martie, o nouă semantică ocupă scena principală. Odată cu lansarea Pachetului pentru Energia Cetățenilor (CEP-Citizens Energy Package), Comisia Europeană încearcă să producă o istorică schimbare de macaz: de la macro-industrial, către micro-social. În ceea ce se dorește a fi o inițiativă menită să producă și să ofere „energie accesibilă pentru toți”, Bruxelles-ul nu mai vorbește doar operatorilor de rețea și marilor conglomerate energetice (cu predilecție cele regenerabile); se adresează direct omului care ține în mână factura de utilități.

Șocurile de preț din piața energiei se amplifică; volatilitatea geopolitică (criza energetică produsă de invadarea Ucrainei și sancțiunile aplicate Federației Ruse; războiul cu Iran-ul și blocarea Strâmtorii Ormuz) testează limitele pieței unice europene. În fața acestor amenințări, Comisia pare că a recepționat semnale despre un adevăr fundamental: supraviețuirea Pactului Verde și succesul Pactului Industrial Verde depind de popularitatea acestora „la firul ierbii”, de gradul de înțelegere și acceptanță societală.

CEP țintește reconfigurarea radicală a rolului consumatorului. Timp de decenii, gospodăria europeană a fost un punct final pasiv într-o ierarhie energetică de sus în jos. Noul plan de acțiune caută să demonteze această structură, să schimbe paradigma de până acum și să genereze „comunități de energie”. Până la 17 iulie 2026, noile reguli privind o partajare a energiei (Energy Sharing) ar trebui să intre în vigoare, permițând vecinilor, fermierilor și micilor afaceri să schimbe între ei energia solară produsă pe propriile acoperișuri, fără coșmarul birocratic al înființării unei companii de utilități.

Așa cum sublinia fostul Comisar pentru Energie, estoniana Kadri Simson, „accesul la energie accesibilă, sigură și durabilă este o necesitate de bază pentru noi toți. Cu toate acestea, în Europa de astăzi, acest lucru încă nu este o realitate universală… Este inacceptabil. Acest lucru trebuie să se schimbe.” Ambiția este clară: până în 2030, UE își propune să crească de zece ori capacitatea de energie regenerabilă deținută de comunități, până la 90 GW. Nu este vorba doar despre emisii de carbon; este despre o „mare decuplare”. În teorie (de altfel atrăgătoare), dacă o familie din Sevilla sau o cooperativă din Sibiu își poate produce și partaja proprii electroni, aceștia nu mai sunt ostaticii fluctuațiilor prețului gazului pe piețele globale.

Impactul economic al acestui pachet va fi profund, dar nu va fi uniform. Câștigătorii ar urma să fie „prosumatorii”. Cei care au capitalul necesar pentru a investi în contoare inteligente, pompe de căldură și panouri fotovoltaice vor vedea facturile scăzând dramatic, cu economii potențiale semnificative la nivelul unui an de consum de energie. Aceștia vor profita de presiunea Comisiei pentru schimbarea furnizorului în 24 de ore și de contractele „flexibile” care îi recompensează atunci când consumă energie în momentele de vârf ale producției verzi.

Dar mulți europeni riscă să fie „lăsați în urmă”; aceia dintre noi care sunt captivi unui sistem „moștenit” și care suferă de sărăcie energetică. Există un risc real de apariție a unei societăți energetice cu două viteze. În timp ce cei înstăriți se „electrifică”, cei vulnerabili rămân legați de rețele de gaz învechite și locuințe ineficiente. Pentru a contracara acest lucru, CEP introduce ideea unui „pact social” împotriva debranșărilor și promovează modele de „leasing social”. Dar succesul acestor protecții depinde în întregime de voința guvernelor naționale.

Un controversat element al pachetului este provocarea directă lansată de Comisie către trezoreriile naționale. Aproximativ 25 % din factura medie de electricitate în UE constă în taxe și tarife: o „pușculiță” convenabilă pentru statele membre.  Facturile la energie plătite de cetățeni sunt influențate de tarifele de rețea, de impozitele și taxele naționale, de prețul angro al energiei, precum și de nivelul consumului individual. Impozitele naționale pe energie și calculul tarifelor de rețea țin, în principal, de responsabilitatea statelor membre și a autorităților lor de reglementare. Dar președinta Ursula von der Leyen a fost tranșantă, susținând că va propune rate de impozitare mai mici pentru electricitate, pentru a se asigura că este taxată mai puțin decât combustibilii fosili (gazele naturale, de exemplu). Se pregătește terenul pentru o confruntare fiscală. Statele cu taxe mari resimt deja presiunea de a se alinia minimelor UE. Dacă refuză, „Pactul Verde” riscă să devină o „Taxă Verde”, un cadou politic pentru mișcările populiste de pe continent. Totuși, propunerea doamnei von Der Leyen nu poate rămâne decât o propunere, atât timp cât politica fiscală nu este unitară la nivelul Uniunii, ci face obiectul exclusiv al guvernării naționale în fiecare stat membru.

Totuși, CEP poate fi privit ca un act de autonomie strategică. Energia este o armă geo-politică. Fiecare panou solar deținut de un cetățean este o piesă de armură într-un confruntare globală. Accentul pus pe Reactoarele Modulare Mici (SMR) și garanțiile de 200 de milioane de euro pentru tehnologii nucleare avansate dovedesc că Bruxelles-ul adoptă o strategie de tipul „whatever it takes” („tot ceea ce-i necesar”) pentru independența energetică.

Însă orice plan, oricât de bun pare a fi în teorie, trebuie să se confirme și în practică. O mare parte din CEP rămâne la nivel de „recomandare” și nu de „regulament”. Pe măsură ce Comisia parcurge etapele de consultare în această primăvară, adevăratul test va fi dacă statele membre vor vedea partajarea energiei ca pe o amenințare la adresa utilităților lor centralizate sau ca pe o garanție supremă pentru propria democrație.

Este limpede însă că pachetul pentru energia cetățenilor este o încercare îndrăzneață de a cumpăra loialitatea alegătorului european prin returnarea banilor în buzunarele acestuia. Dacă va reuși, poate fi piatra de temelie a unei Uniuni mai reziliente și mai descentralizate. Dacă va eșua din cauza inerției naționale, ar putea fi consemnat drept momentul în care Pactul Verde și-a pierdut susținerea socială.

Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, fondator România Durabilă.

Publicat prima data pe www.profit.ro la data de 30 martie 2026.

Imaginați-vă o casă în care proprietarii se ceartă zgomotos pe culoarea perdelelor și pe factura la întreținere, în timp ce fundația crapă, centimetru cu centimetru, sub greutatea timpului și a neglijării.

În economie, încrederea se construiește în decenii și se pierde în secunde. Începând de anul acesta, ClubEconomic își propune să fie parte a acestei reconstrucții, oferindu-vă produsul de față (revista ClubEconomic), realizat în colaborare cu Project Syndicate.

În 2026 traversăm o frontieră invizibilă a istoriei. Dacă ediția globală a Project Syndicate ne avertizează asupra fragilității prezentului, proiectul nostru își propune să exploreze și autohton fundamentul pe care putem reconstrui: încrederea. Într-o epocă în care busolele geopolitice par defecte, iar algoritmii par să ne decidă viitorul, acest „activ intangibil” devine singura monedă de refugiu care mai contează cu adevărat.

Trăim ceea ce analiștii numesc „sfârșitul interregnumului”. Vechea ordine mondială, clădită pe dărâmăturile anului 1945, s-a dizolvat sub ochii noștri. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă nu a fost doar un eveniment electoral, ci un semnal de alarmă pentru o întreagă arhitectură globală. Așa cum subliniază laureatul Nobel Joseph Stiglitz în paginile acestei ediții, hegemonia americană s-a retras din rolul de garant al stabilității, lăsând în urmă un vid pe care mulți încearcă să-l umple, dar puțini știu să-l gestioneze. În acest peisaj de „derivă geopolitică”, Europa se trezește singură în fața propriilor oglinzi. Fără „umbrela” protectoare a Washingtonului și sub presiunea unei Asii care își caută propria cale, bătrânul continent este forțat să își definească o autonomie strategică. Dar cum poți construi o armată, o economie sau o politică externă comună fără a avea, mai întâi, încredere în vecinul de la frontieră?

Pe plan financiar, metafora „Bear Head” – spectrul unei piețe în scădere – bântuie cancelariile lumii. Nu este vorba doar despre o recesiune ciclică, ci despre o criză de încredere în instrumentele care au definit prosperitatea ultimelor decenii. Când economiști precum Carmen Reinhart vorbesc despre erodarea statutului dolarului sau despre „Era Stagflației”, ei nu discută doar despre procente și indici bursieri, ci despre prăbușirea unei promisiuni.

Pentru publicul român, aceste dinamici globale se traduc într-o întrebare simplă: în ce mai putem crede? Într-un context în care inflația a devenit o prezență constantă, iar predictibilitatea fiscală pare un lux al trecutului, ClubEconomic intervine cu câteva judecăți de valoare ale unor analiști autohtoni, pentru a decoda mecanismele de supraviețuire. Nu suntem doar traducători ai gândirii globale, ci interpreți ai acesteia într-un context local, oferind acea claritate care permite transformarea fricii în strategie.
ClubEconomic își asumă rolul de filtru. Într-o mare de zgomot digital, ne propunem să fim un port al acurateței. Credem că expertiza umană, verificată și asumată de nume mari ale economiei mondiale precum și de experți români, rămâne antidotul suprem împotriva dezinformării.

Lansarea acestui proiect pilot nu este întâmplătoare. „The Year Ahead 2026” este de fapt o continuare a unui demers anterior realizat împreună cu revista Economistul și este prin definiție un exercițiu de posibilitate. Unul dintre titlurile majore ale ediției din 2026, „Anul care ar putea fi”, ne lasă o fereastră deschisă. Depinde de noi dacă acest an va fi marcat de colapsul cooperării sau de renașterea unor noi forme de solidaritate economică. ClubEconomic împreună cu partenerul PS nu oferă doar diagnoze, ci și instrumente de navigare. Vă invităm să parcurgeți această ediție nu ca pe o lectură pasivă, ci ca pe un manual de construcție.

Încrederea nu se cerșește, ea se cultivă prin transparență, rigoare și curajul de a privi adevărul în față, oricât de incomod ar fi.
Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de implacabilă: într-o lume în derivă, singura ancoră reală rămâne încrederea – în datele corecte, în partenerii de cursă lungă și în capacitatea noastră de a înțelege „anul care ar putea fi” înainte ca acesta să ne surprindă.

Bun venit în comunitatea celor care aleg să înțeleagă, nu doar să asiste. Bun venit la ClubEconomic – TYA2026!

Săptămâna trecută, alegătorii olandezi au dat o lovitură populismului de extremă-dreapta. Partidul pentru Libertate (PVV), partid eurosceptic și anti-imigrație, condus de Geert Wilders, a obținut un număr de locuri substanțial mai mic față de cât se anticipa. Astfel, rezultatul din Olanda reprezintă un start promițător într-un an cu alegeri critice pentru Europa.

Așadar, Olanda va fi condusă acum de o coaliție moderată de centru-dreapta, formată din Partidul pentru Libertate și Democrație (VVD) conservator-liberal, Partidul Creștin Democrat (CDA) și social-liberalii din Partidul Democrații 66 (D66). Partidele creștine mai mici – sau, mai puțin probabil, verzii de stânga – se vor alia în afara acestei coaliții. Mark Rutte, liderul VVD, este foarte posibil să își păstreze funcția de prim-ministru.

Afirmarea unei politici moderate va reprezenta un lucru bun pentru Olanda – și pentru Europa. Noul guvern olandez probabil că va continua să urmărească implementarea unor reforme structurale importante, inclusiv o revizuire demult așteptată a sistemului întortocheat de impozitare din Țările de Jos. Cea mai bună abordare pentru o asemenea reformă ar putea să fie introducerea unei rate unice de impozitare și eliminarea sistemului complex de taxare, ajungându-se în modul acesta la un sistem mai transparent și eficient, în paralel punându-se bazele unui fundații pentru o creștere economică mai accelerată pe termen lung.

Datorită excedentului bugetar mare al Olandei, noul guvern va putea, de asemenea, să investească mult mai mult atât în infrastructura umană, cât și în cea fizică – eforturi necesare susținute de cele două partide principale din coaliția de la guvernare. Autoritățile s-ar putea, de asemenea, să continue demersurile în privința agendei digitale a țării, în implementarea căreia au început să lucreze principalele ministere încă de la lansarea acesteia în luna august a anului trecut. Continuarea progreselor în acest domeniu, în care Olanda este deja un lider la nivel european, va stimula creșterea factorului de productivitate totală.

Mai mult decât atât, este probabil ca noul guvern să adopte o abordare, deși critică, totuși constructivă în ceea ce privește Uniunea Europeană și moneda unică. Acest lucru semnifică faptul că Țările de Jos s-ar putea să sprijine și să vină cu soluții la provocările majore cu care se confruntă UE în prezent, începând cu criza refugiaților. Având în vedere faptul că acordul dintre UE și Turcia referitor la stoparea fluxurilor de refugiați spre vest s-a dovedit fragil și ineficient, se prea poate ca olandezii să caute o soluție mai durabilă pentru această problemă.

Toate acestea sunt foarte diferite față de agenda promovată de Wilders, care s-a focusat pe  scoaterea Olandei din UE și închiderea granițelor (în special pentru musulmani). Respingerea de către olandezi a acestei agende are o mare semnificație, deoarece ar putea indica faptul că retorica de tip populist de dreapta, care a convins britanicii să voteze pentru părăsirea UE de către Marea Britanie și americanii să-l aleagă pe Donald Trump ca președinte ar putea să-și piardă atractivitatea.

În acest caz, șansele ca Frontul Național din Franța, partid de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, sau Alternativa pentru Germania (AfD, partid anti-imigrație, dreapta radicală) să câștige alegerile din acest an ar putea fi în scădere. În timp ce UE ar putea să supraviețuiască unui guvern eurosceptic în Olanda, nu ar avea nici o șansă în fața unor astfel de guverne în Franța sau Germania.

De fapt, dacă Uniunea Europeană s-ar reorienta către o traiectorie mai sustenabilă, ar avea nevoie de ambii membri ai axei franco-germane – care a fost dintotdeauna esențială pentru progresul în integrarea europeană – și de întreg sprijinul acesteia, oferind acel fel de conducere politică implicată care lipsește la nivelul UE de o bună bucată de timp. Ei trebuie să fie „purtătorii de speranță”, în cuvintele lui Max Weber, care creează o ancoră pentru stabilitatea economică, socială și politică și de coeziune.

În acest sens, criticile recente la adresa lui Trump și premierului britanic Theresa May ar putea să fie de fapt un lucru bun, pentru că au ajutat să ducă Franța și Germania mai aproape una de cealaltă. Provocările economice, în aparență neîncetate, cu care s-a confruntat UE ar putea ajuta de asemenea în a inspira un leadership dedicat; la urma urmei, UE s-a bazat de-a lungul istoriei pe crize pentru a impulsiona dezvoltarea.

În prezent, progresul presupune crearea unor noi mecanisme pentru coordonarea politicilor fiscale și structurale din țările aflate pe excedent sau deficit. Acest lucru ar necesita, în primul rând, o coordonare economico-politică eficientă între Franța și Germania – un efort care ar avea o mare însemnătate pentru restabilirea încrederii și încurajarea integrării într-un cadru cu mai multe viteze.

Guvernul olandez are de asemenea un rol foarte important. Pentru restabilirea încrederii în Europa va fi nevoie și de acordul țărilor care înregistrează excedente, precum Olanda și împreună cu Germania, să extindă cheltuielile cu infrastructura (cu ajutorul Băncii Europene de Investiții). La rândul lor, țările cu deficit bugetar, precum Franța și Italia, ar trebui să adopte reforme structurale pe piețele muncii și de mărfuri, stimulând astfel potențialul creșterii economice.

Uniunea Europeană se află într-un punct critic al istoriei sale. Dacă alegătorii francezi și germani urmează exemplul olandezilor, prin alegerea de lideri capabili să dea dovadă de viziune politică reală și leadership, atunci alegerile din acest an ar putea fi un moment de cotitură politică: momentul în care Uniunea începe în cele din urmă să urmărească serios integrarea și reforma de care are așa mare nevoie.

Copyright: Project Syndicate 2017 – Europe‚ Dutch Turning Point?

Din păcate, în ultima lună timpul nu mi-a permis să fiu prezent activ în Social Media. Totuși, am reușit să citesc (chiar pe LinkedIn) unul sau două articole foarte interesante despre România și despre potențialul ei macroeconomic. În contextul actual – atât cel global, geo-politic, afectat de Brexit, cât și cel personal, afectat de apropiata mea plecare – consider că este foarte important să reafirm locul și importanța crucială a României pe piața europeană.

Din punct de vedere macroeconomic, România este astăzi cea mai performantă țară membră UE. Reprezentăm al patrulea cel mai important bazin economic al Uniunii și în majoritatea industriilor gradul de penetrare al pieței este încă scăzut, raportat la potențialul acesteia. România reprezintă, așadar, cea mai dinamică piață europeană – una foarte atractivă atât pentru investitori, cât și pentru micii agenți economici. Este esențial, însă, ca tot acest trend favorabil să se traducă într-un trai mai bun pentru românii de rând.

Consider că este vital să întărim clasa de mijloc, motorul oricărei economii sănătoase. Consider că antreprenorii care acumulează profit trebuie să învețe – dacă nu au învățat deja – să întoarcă o parte din acest profit angajaților, cea mai importantă resursă a unei companii. În Allianz-Țiriac, am pus oamenii (atât angajații, cât și clienții noștri) în centrul strategiei noastre de business. Oamenii sunt cei care catalizează performanța într-un business și tot ei sunt aceia care pot aduce schimbarea pozitivă.

Din păcare, am observat în ultimii 4 ani că mulți dintre voi, românii, nu sunteți conștienți de acest potențial formidabil pe care îl aveți. Vă minimizați meritele. Am întâlnit de multe ori aici o cultură a resemnării, a lui “asta este!”. Observ însă, atât în compania pe care încă o conduc, cât și în general, în jurul meu, o schimbare de mentalitate. Se întrevede curajul și o cultură a antreprenoriatului, a inițiativei, care înlocuiește, încet dar sigur, mentalitatea execuției. Începem să realizăm cât de important este să nu stăm pe loc. Desigur, pentru a beneficia de tot acest trend macroeconomic pozitiv, avem nevoie de sprijinul Statului. Avem nevoie de infrastructură și, poate în primul rând, avem nevoie să depolitizăm mediul privat.

Am observat în acești 4 ani de când sunt aici un alt paradox interesant. Vă vorbiți țara de rău. În vreme ce noi, expații, vorbim cât se poate de elogios despre România, ori de câte ori avem ocazia. Faceți voi asta! Nu vă mai vorbiți de rău concetățenii. Fiecare popor are uscăciunile sale. Nu există nicio cultură perfectă.

În familia AZT, am reușit să dărâmăm aceste mituri culturale ale resemnării și le-am transformat în mituri benefice, ale transformării pozitive, ale performanței. Punând oamenii în centrul companiei, am reușit, cred eu, să ne redefinim mentalitatea.

Românii au nevoie să fie inspirați să creadă din nou în țara lor. Este nevoie, desigur, de o strategie națională pe termen lung. Aveți nevoie de un set de valori naționale care să vă reprezinte și în care să credeți. Tinerii trebuie să rămână sau să se întoarcă în țară.  Exemplul din Coreea de Sud, care într-o vreme de instabilitate economică și-a trimis tinerii la școală în străinătate, pentru a se specializa și pentru a pune apoi umărul la reclădirea țării, este unul foarte bun pentru România. Din nou, oamenii trebuie puși în mijlocul strategiilor de dezvoltare – atât la nivel național, cât și privat, pentru fiecare antreprenor și pentru fiecare agent economic. Aceștia trebuie să fie mulțumiți pentru a performa, pentru a-și plăti taxele, pentru a fi niște buni cetățeni.

Apoi, multiculturalismul este esențial. Suntem o țară profund europeană, cu influențe din atâtea mari culturi. Istoria ne arată că locul nostru este în Europa, iar în condiții de pace și stabilitate putem deveni o parte integrată și importantă din economia europeană. Pacea și stabilittea socio-economică sunt esențiale – și sunt motivul pentru care s-a născut Uniunea Europeană. Din păcate, cred că noi, europenii, uităm cam ușor aceste lucruri. Cădem prea ușor în păcatul xenofobiei, al auto-izolării culturale – iată exemplul Brexit!

Trăim într-una dintre cele mai frumoase zone geografice ale Uniunii Europene, într-o oază de natură sălbatică, de autenticitate și de omenie, într-un context socio-economic global marcat de aglomerări urbane, de stres cronic, chiar de fenomenul “burnout”. Sunt convins că România poate profita de acest context, dacă reușim să gândim strategic, pe termen lung – nu doar la profitul pe termen scurt, dacă reușim să reclădim o infrastructură sănătoasă pentru turism și dacă ne străduim să îmbunătățim serviciile.

Sunt convins că ne putem poziționa socio-cultural ca un liant între Est și Vest, mai ales în acest nou context de instabilitate la nivelul Uniunii Europene. Mai mult decât atât, cred că este o datorie a noastră, de cetățeni europeni, să punem umărul la reconsolidarea Uniunii. Cultural și socio-politic, România reprezintă antiteza la Brexit. Am un sentiment ciudat în ceea ce vă privește: pe măsură ce mi se apropie plecarea, simt nevoia să-i îndemn tot mai mult pe actualii mei concetățeni, pe voi, românii, să rămâneți aici.

România este o insulă de oameni calzi, în mijlocul balcanilor. Țineți foarte mult la valorile familiei și vă văd ca pe niște oameni puternici, care se pot mobiliza pentru a reuși. Sunteți flexibili, creativi, descurcăreți. Dar trebuie să vă acordați mai multă încredere.

În România, am învățat că “acasă” nu este unde te-ai născut, ci acolo unde ești înconjurat de oameni care te inspiră și care te fac să te simți de-al lor. Așa m-am simțit eu la voi în țară. Și datorez asta, în primul rând, colegilor mei, dar și românilor pe care am avut plăcerea să îi cunosc. Mă simt cetățean european, cu inima în România.

Ritmurile de creștere înregistrate de țări precum China sau India, în loc să provoace temeri, ar trebui înțelese drept ceea ce sunt de fapt: un progres formidabil făcut pe calea reducerii inegalității globale, iar migrația populațiilor țărilor sărace către cele bogate, în loc să fie considerată o amenințare, ar trebui înțeleasă ca un factor de progres, ea fiind cea mai simplă cale a celor săraci de a-și depăși propria condiție.

Ayn Rand a fost una din marile personalități ale secolului XX. A avut o biografie fascinantă, născută fiind în Rusia în 1905 într-o familie de farmaciști evrei care, imediat după 1917, au fost considerați „dușmani ai poporului” și, prin urmare, au fost expropriați de tot ceea ce posedau. Pentru Ayn (pe atunci numele său era Alissa Zinovievna Rosembaum), acesta a fost momentul în care a înțeles minciuna și nimicnicia sistemului colectivist pe care așa-zișii revoluționari conduși în stil mafiot mai întâi de Lenin și mai apoi de Stalin încercau să-l prezinte drept ultimul pas făcut de Om pe scara evoluției sale sociale. Ayn a făcut tot posibilul să părăsească URSS și a reușit în 1926 când a obținut un pașaport și o viză pentru Statele Unite. Nu s-a mai întors niciodată în țara sa de baștină și s-a integrat rapid în noua lume în care credea și pe care o admira. În State, Alissa a adoptat pseudonimul literar Ayn Rand și, cu o ambiție, o perseverență și un talent ieșite din comun, a reușit în scurt timp să devină o voce extrem de vocală a tinerei intelectualități americane. A scris romane, eseuri, articole, scenarii de film și a fondat curentul filosofic cunoscut sub numele de „Obiectivism”. Fiind o personalitate puternică, încercând în permanență să înțeleagă și să explice lumea în care evolua, a reușit să creeze în jurul său cercuri largi de admiratori (Alan Greenspan este unul dintre aceștia) dar și de dușmani ireconciliabili. Romanele sale, dintre care „Atlas Shrugged” este poate cel mai cunoscut, s-au vândut în milioane de exemplare și au devenit scenarii de filme de succes. După moartea sa în 1982, Ayn Rand și scrierile sale au cunoscut o popularitate chiar mai mare decât o aveau pe vremea când era încă în viață. Astăzi, nenumărați oameni de afaceri, studenți și tineri intelectuali declară public că scrierile ei le-au influențat și le-au schimbat viața în mod radical și semnificativ.

De ce oare Ayn Rand este considerată o autoare controversată? Dacă-i citești scrierile, vei înțelege imediat: ea se opune de la bun început tuturor teoriilor colectiviste și tuturor criticilor Capitalismului și pieței libere. Ba chiar mai mult decât atât, ea face apologia Capitalismului ca unic sistem economic și social, moral și apărător al drepturilor Omului, între care cel primordial este considerat a fi dreptul la viață. De ce este Capitalismul un sistem moral, în fapt singurul sistem social-economic care recunoaște și apără dreptul fundamental al Omului la viață? Pentru că, într-o piață liberă bazată pe proprietatea privată și pe liberul arbitru, Omul nu este aservit nimănui ci este liber să-și urmărească propriul interes iar singurul criteriu care poate duce la succes este contractul liber consimțit, negociat și încheiat între părțile implicate. Problemele cele mai grele se pot rezolva numai prin negociere și nu prin forța fizică sau coerciție de orice natură.

Omul este liber exact în măsura în care își poate negocia în mod individual, rațional și obiectiv propriile interese. Atâta vreme cât Omul a fost robul așa-numitului „altruism”, el nu a fost altceva decât un sclav înrobit de elitele conducătoare care, îndemnându-l la sacrificiu de sine în numele și pentru atingerea unei fericiri viitoare și iluzorii, i-au insuflat teama și nesiguranța specifice animalelor de sacrificiu. În plan social și filozofic, lupta care se dă în prezent nu este între Capitalism și Socialism sau între bine și rău sau între frumos și urât, ci între „altruism”, înțeles ca sacrificiu de sine impus de elitele conducătoare și „individualism”, înțeles ca procesul de urmărire conștientă și rațională a intereselor proprii fiecărui individ; nu pot exista națiuni și popoare libere și prospere fără ca toți indivizii care le alcătuiesc să fie cu adevărat liberi să-și negocieze propriile alegeri și interese.

În plan politic, implicațiile sunt imediate: numai limitând puterea de coerciție a Guvernelor strict la acordarea dreptului de a acționa în forță, prin intermediul unor instituții precum armata sau poliția, numai atunci când interesele individuale sunt amenințate, și eliminând total orice implicare a lor în economie și business, putem beneficia de avantajele pieței libere și de capacitatea ei practic nelimitată de a crea creștere economică și dezvoltare. Revenind la articolul lui Tim Harford, nu poți să nu-ți pui câteva întrebări, cum ar fi: care este cauza dezvoltării economice și sociale diferențiate și a inegalității globale? Sau: ce se poate face pentru a micșora diferențele între bogații și săracii lumii?

Dacă dorim să răspundem la aceste întrebări în registrul colectivist promovat cu deosebită virulență și elocință în ultimii ani de către mulți economiști din mediul academic sau de falși guru de conjunctură, atunci putem propune, precum Thomas Piketty, crearea unui sistem global de impozitare bazat pe taxarea progresivă a averilor deja deținute de către cei bogați sau, chiar mai rău decât atât, naționalizarea integrală a acestor averi în scopul transformării proprietății private în „avuția întregului popor”. Care va fi rezultatul previzibil al unei astfel de abordări? Probabil că ne vom afla exact în situația în care eram în România atunci când, nu cu multă vreme în urmă, Statul comunist era obsedat de eliminarea diferențelor de dezvoltare care existau între mediul urban și cel rural. Răspunsul multor români, plin de umor negru și cinism, la întrebarea „Care este cel mai eficient mijloc care ar putea fi folosit în vederea eliminării diferențelor între sat și oraș?” era: „Bomba cu hidrogen”!!

Dacă vom accepta însă drept corect ceea ce este evident și anume faptul că țările cele mai puternice economic sunt exact acelea unde principiile pieței libere au fost lăsate să funcționeze și să-și producă efectele și unde capitalismul este cel mai dezvoltat, atunci vom putea înțelege cu ușurință că singura cale posibilă pe care o avem la dispoziție, cel puțin din ceea ce cunoaștem până în prezent, pentru a micșora diferențele dintre bogați și săraci atât în fiecare țară în parte cât și la nivel global este cea pe care Capitalismul și morala lui bazată pe un individualism corect înțeles ne-o propune. Este evident că nu vom putea elimina total inegalitatea și nici nu trebuie să ne propunem lucrul acesta, scopul creșterii economice și al dezvoltării nefiind crearea unei societăți de tip egalitarist, incoloră, inodoră, insipidă și opresivă ci doar crearea unor condiții de viață cât mai bune pentru cât mai mulți dintre noi. Capitalismul este singurul sistem social și economic imaginat de om până acum, care a fost capabil să genereze creștere economică și dezvoltare iar acest lucru a fost posibil pentru că acest sistem este singurul bazat pe morala apărării dreptului fundamental al individului la viață, în antiteză cu toate celelalte sisteme sociale și economice anterioare bazate pe „statism” adică pe conducerea centralizată a societății exact de către acele elite politice și economice care au fost cele mai corupte și incompetente și care au propovăduit sacrificiul de sine în scopul unui așa-zis „bine general”, iluzoriu și perpetuu amânat. Prin urmare, pentru a nu ne pierde speranța, nu ne rămâne decât să ne reamintim un mai vechi îndemn:  Să fim altruiști…cu noi înșine!

La nivel național, gradul de educație financiară este unul foarte scăzut, plasând România pe ultimul loc în Uniunea Europeană și pe ultimele locuri în Europa. Un raport din 2015 arată că trei din patru români nu au cunoștințe financiare și doar 15% dintre ei economisesc pe termen lung. Cu toate acestea, potențialul de investiții în România este unul ridicat. Peste 23.000 de români au depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare totală de 6 miliarde de euro, iar 13,7 milioane de români au depozite sub 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 24 de miliarde de euro. Astfel, cele 30 de miliarde de euro din depozite pot migra spre investiții în piața de capital, pentru a finanța companiile și pentru a aduce randamente superioare celor din dobânzile bancare.

Unul din cele cinci proiecte pe care Bursa de Valori București le va derula în această toamnă este “Fluent în Finanțe” și își propune să susțină demersurile pentru creșterea gradului de educație financiară în România. Lansat în iulie 2015, conceptul ințial a presupus organizarea de seminarii pentru angajații corporațiilor din România. Rolul proiectului constă în abordarea profesioniștilor români activi în mediul zilnic al acestora – locul de muncă – și de a le îndrepta atenția către importanța gestionării în mod activ a resurselor proprii. Seminariile sunt gratuite, disponibile în toată țara și desfășurate în colaborare cu departamentul de resurse umane și conducerile companiilor interesate. Seminariile sunt predate de experții Bursei de Valori Bucuresti și brokerii unuia dintre parteneri. Ulterior, Bursa de Valori București a decis să extindă acest proiect și să organizeze seminarii inclusiv pentru persoanele fizice, indiferent de angajatorul lor, iar din martie 2016 și pentru universități. Până în prezent, proiectul a ajuns la peste 3.500 de persoane aflate în opt orașe din România, devenind astfel cel mai mare și de succes efort educațional al BVB. Proiectul „Fluent în Finanțe” oferă ajutor pentru dezvoltarea personală și profesională a românilor, și contribuie la creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește administrarea propriilor finanțe. Din toamna acestui an, programul se va extinde cu al patrulea pilon, dedicat angajaților din companiile listate la bursă. Astfel, alte câteva mii de persoane vor lua parte la cursurile și seminariile gratuite oferite de Bursa de Valori București. Mai multe informații despre “Fluent în Finanțe” sunt disponibile pe site-ul dedicat al proiectului: http://fluentinfinante.bvb.ro.

În septembrie, va fi lansat primul concurs de tranzacționare în mediul real din România, organizat de Bursa de Valori București. Concursul poartă numele „Condus de Randament“ și își propune să atragă atenția asupra oportunităților de investiții de pe piața de capital din România. La concurs se poate înscrie orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, indiferent dacă are sau nu experiență în investiții pe piața de capital. Pe parcursul concursului, Busa de Valori București va pune la dispoziție materiale educaționale, tutoriale, cursuri suport și seminarii. Astfel, fiecare dintre cei înscriși va avea posibilitatea să câștige premiul cel mare – o mașina Dacia Duster (asigurată CASCO și cu RCA pentru un an) sau unul dintre celelalte premii oferite de parteneri (cumpărături de mii de euro, vacante, telefoane). Pentru a intra în competiție, participanții trebuie să își deschidă un cont de tranzacționare la un broker autorizat la Bursa de Valori Bucuresti, să realizeze tranzacții cu o valoare cumulată a rulajului de 30.000 de lei și să respecte regulile competiției. Concursul se va desfășura pe parcusul a patru luni, până în martie 2017, când va fi anunțat câștigătorul, în cadrul unei gale de premiere. Mai multe informații despre concursul “Condus de Randament” sunt disponibile pe pagina oficială https://condusderandament.bvb.ro.

Pe 29 octombrie, Bursa de Valori București va organiza în Capitală a cincea ediție a Forumului Investitorilor, un eveniment dedicat în special celor care deja activează în piața de capital. Cu toate acestea, va exista și o sesiune dedicată începătorilor, unde cei prezenți se pot familiariza cu noțiunile de bază și pot învăța care sunt primii pași în lumea investițiilor. Pe parcursul zilei, specialiști, analiști, brokeri, traderi, investitori și alți lectori, vor dezbate ultimele noutăți de pe piețele bursiere și vor analiza perspectivele. La eveniment sunt așteptați peste 300 de participanți, atât din București, cât și din țară. Forumul Investitorilor este cel mai bun prilej pentru a intra în contact cu profesioniștii din piața de capital și pentru a afla informații utile în vederea luării celor mai bune decizii de investire.

În toamna acestui an, Bursa de Valori București va lansa un portal informațional intitulat InvestingRomania. Acesta vine in continuarea proiectelor și acțiunilor prin care Bursa de Valori București și-a propus să îmbunătățească nivelul de transparență al companiilor listate, precum și să stimuleze interesul tuturor investitorilor, indiferent de tipul și rezidența lor. Platforma va fi un nou instrument al Bursei de Valori București prin care investitorii vor selecta și urmări mai ușor companiile în care vor să investească sau în care investesc deja.  Astfel, BVB va include și va promova chiar de la început pe acest portal 15 companii de referință pentru piața de capital din Romania. Au fost impuse standarde înalte pentru selectarea companiilor – raportare prin noul sistem IRIS, atât în limba română, cât și în limba engleză, o bună guvernanță corporativă și acoperire de către minimum doi analiști financiari. Portalul InvestingRomania va fi disponibil la adresa www.investingromania.com și va avea ca prim scop conectarea celor mai bune companii listate cu analiștii financiari și cu investitorii. BVB își dorește ca portalul să devină punctul central de informare în privința investiției în companii de top din România. Acesta va cumula informații provenit din multiple surse referitoare la fiecare companie, toate cu scopul de a oferi o imagine de 360 de grade actualilor și potențialilor investitori. În calitate de emitent, fiecare companie își va putea gestiona propriul conținut, va putea introduce evenimente în calendar, comunicate de presă sau chiar să discute în timp real cu analiștii sau investitorii. O altă noutate a acestui portal va fi faptul că analiștii financiari vor furniza propriile rapoarte, precum și estimările rezultatelor trimestriale pentru toate companiile pe care le acoperă, care vor fi disponibile gratuit pentru toți utilizatorii platformei.

Un alt proiect al Bursei de Valori București va consta în extrageri lunare în urma cărora vor fi desemnați câștigători investitorii activi care au făcut tranzacții în perioada respectivă. La această loterie nu există criteri de randament sau de valoare a tranzacțiilor realizate de participanți, singura condiție fiind înscrierea prealabilă, pe pagina de Internat a Bursei de Valori București, a investitorilor care doresc sa participe. Prima extragere a “Tranzacționezi și câștigi” va avea loc în octombrie, urmând să fie luate în calcul tranzacțiile din luna anterioară.

“Fluent în IPOs” este un proiect orientat către cei mai buni investitori români și oameni de afaceri. Proiectul are în structura sa un grup de seminarii gratuite și sesiuni de predare care vor transmite către cei mai buni factori de decizie și angajați din companiile românești oportunitatea de a învăța de la cei mai buni specialiști din industrie care îi vor ajuta să afle cum să-și finanțeze propria companie și cum sa-si imbuntateasca profilul de business. Bursa de Valori Bucuresti, alături de  experții de pe piețele financiare și de capital, va susține cele mai ambițioase companii din România și din regiune în acumularea cunoștințelor referitoare la oportunitățile alternativelor de finanțare și dezvoltare disponibile momentan pe piață. Scopul principal al proiectului este de a transmite cunoștințe și un sprijin în activitatea practică, mentorat, dar și interrelaționare și acces facil către cei mai buni brokeri, auditori și firme de avocatura care pot stimula evoluția celor mai bune afaceri. Rolul proiectului este de a educa și de a atrage atenția asupra metodelor alternative pentru finanțarea poveștilor de creștere, precum și explicarea în amănunt a procesului de listare a unei companii la Bursa de Valori București. Nu există obligație pentru nicio companie participantă în ceea ce privește atragerea de fonduri prin piața de capital pe parcursul desfășurării sau după încheierea programului. Proiectul se va lansa în trimestrul al patrulea al anului 2016.

Bursa de Valori București va lansa în toamnă și o platformă educațională online, unde investitorii vor putea să afle detalii sau să acceseze toate programele și proiectele lansate de BVB în ultimii doi ani. Platforma va include informații despre brokeri, administratori de fonduri de pensii si administratori de fonduri mutuale. Platforma se va numi “Fluent în Finanțe” și va conține clipuri și materiale educaționale dedicate noilor investitori sau celor aflați în căutarea unor informații mai detaliate despre piața de capital si va putea fi accesata la următorul link www.fluentinfinante.ro.

Toate aceste proiecte, cu accent pe educația financiară, vor avea rolul de a îmbunătăți nivelul de cunoștințe pentru cât mai mulți români, fie ei investitori sau antreprenori. Piața de capital din România are un mare potențial de a trece de la statutul de piață de frontieră la cel de piață emergentă, iar eforturile trebuie susținute te toți actorii pieței: bursă, brokeri, emitenți și reglementatori.

In aceste conditii OECD a creat Modelul OECD de Conventie Privind Eliminarea Dublei Impuneri, a Dublei Neimpozitari si a Evaziunii Fiscale, model ce a avut drept criteriu de baza impozitarea cu precadere a intreprinderilor nationale in jurisdictia in care acestea isi au inregistrate sediile centrale. Din pacate, datorita dezvoltarii fara precedent pe care a avut-o economia mondiala in ultimii ani, modelul OECD a inceput sa isi arate limitele si sa genereze frine in dezvoltarea atit tarilor care l-au adoptat cit si a companiilor multinationale. Din aceste motive, Grupul G20 care reuneste cele mai imortante economii la nivel mondial a simtit nevoia unei reforme si a solicitat OECD modificare modelului a carui utilizare a devenit o frina in dezvoltarea business-ului international. Plecind de la acesata solicitare, OECD a elaborat un Plan de Masuri Pentru prevenirea Erodarii Bazei de Impozitare si a  Repartizarii Profiturilor, plan de actiune cunoscut international ca Planul de Actiune BEPS.

Planul de Actiune BEPS reprezintă o modificare radicală a principiului care a guvernat până nu de mult filozofia fiscală propusă de OECD și anume acela conform căruia taxele trebuie plătite fie acolo unde o companie multinațională își are înregistrat sediul central, fie acolo unde sunt înregistrate drepturile de proprietate intelectuală asupra unor licențe și patente. Asa cum am aratat, schimbarea esențială a fost impusă de limitele pe care acest principiu le-a arătat în condițiile dezvoltării societății informaționale și a dificultății de adaptare a guvernelor statelor dezvoltate la această nouă evoluție a economiei globale. In practica internationala, acest principiu a permis și chiar a încurajat înregistrarea de companii și transferul de drepturi de proprietate intelectuală către jurisdicții cu fiscalitate redusă sau chiar către paradisuri fiscale, în acest fel micșorând substanțial nivelul de colectare a taxelor și impozitelor în economiile dezvoltate.

In scopul corectarii dezechilibrelor create la nivel international de utilizarea vechilor principii de impunere propuse de OECD, aceasta organizatie a elaborat un numar de 15 actiuni a caror transpunere in practica se presupune ca ve genera mai multa echitate fiscala in conditiile in care principiul eliminarii dublei impuneri va fi respectat in continuare.

Ca orice schimbare, fie ea radicala sau doar de suprafata, Planul de actiune BEPS presupune o serie de costuri care ingrijoreaza in special mediul de afaceri. Pentru a identifica felul in care Planul de Actiune BEPS este privit la nivel international, RSM International, cea de-a sasea mare retea de firme de audit si consultanta la nivel mondial a solicitat efectuarea unei cercetari a opiniilor reprezentantilor de top ai companiilor multinationale. Rezultatele acestei cercetari au fost reunite intrun Raport ce a fost facut public la inceputul lunii iunie 2016 si pe care il voi prezenta in continuare, pe scurt.

Raportul RSM privind BEPS

Despre Raportul BEPS

RSM a comandat, prin Euromoney Institutional Investor, realizarea unui studiu independent care să prezinte, la nivel global, opiniile liderilor unor companii care activează internațional, cu cifre de afaceri anuale cuprinse între 50 milioane și 5 miliarde de dolari.

Studiul s-a concentrat pe următoarele aspecte:

• Opinii și previziuni pe care acești lideri le au în privința BEPS;
• Impactul BEPS asupra companiilor în întreaga lume;
• Cum plănuiesc companiile să răspundă Planului de Acțiuni.

Datele au fost colectate în luna martie a anului 2016, prin chestionarea unui eșantion de 494 de directori executivi din diverse industrii, cele mai reprezentate fiind serviciile financiare (22%), serviciile profesionale (20%) și industria bunurilor de larg consum (14%). Deasemenea, o bună parte dintre respondenți conduc departamente interne de taxe.

Care au fost principalele rezultate ale studiului?

RSM a identificat patru aspecte generale:

• Costurile companiilor vor crește ca rezultat al implementării Planului BEPS, majoritatea considerând că vor plăti, în medie, cu 5% mai multe taxe, iar aceste costuri vor fi suportate de către companii, clienți și acționari deopotrivă.
• Cele mai multe companii nu se așteaptă la dificultăți majore din cauza implementării Planului BEPS, majoritatea respondenților considerând că provocările vor fi moderate.
• Deși discuțiile pe tema BEPS au vizat mai degrabă impactul asupra companiilor mari, efectul asupra companiilor mijlocii ce activează internațional va fi similar.
• Liderii companiilor consideră că un standard global de impozitare este necesar dar că Planul BEPS nu este o soluție completă – deși reprezintă un pas important înainte în această privință.

Ce costuri vor suporta companiile în urma implementării BEPS?

Companiile se așteaptă să înregistreze costuri suplimentare ca rezultat al Planului BEPS. Puțin peste jumătate din cei intervievați (53%) sunt de părere că “Organizația mea va întâmpina costuri semnificative din cauza alinierii la propunerile Planului de Acțiuni BEPS”, comparat cu doar 17% dintre respondenți care sunt încrezători că acest lucru nu se va întâmpla. Aproape o treime considera ca vor plăti cu cel puțin 10% mai multe taxe.

Deasemenea, sunt așteptate și creșteri ale costurilor de conformare fiscală. Per total, 92% dintre respondenți preconizează o creștere a acestor costuri ca rezultat al implementării Planului BEPS, iar aceasta crestere nu va fi moderată: 68% susștin că vor plăti cu 10% mai mult, media prevăzută a creșterii fiind de 17%.

Luând în considerare schimbările importante care vor surveni in legislația fiscala și in  modul de administrare a taxelor implicate, nu este surprinzător că organizațiile anticipează o creștere a costurilor de conformare fiscala. De exemplu, companiile știu că vor fi nevoite să se alinieze cu noile reguli privind documentarea prețurilor de transfer, fapt ce implica costuri suplimenare semnificative.

Întrebarea rămâne, desigur, dacă aceste costuri de conformare vor crește permanent sau doar pe durata perioadei de implementare si tranziție. Există, deasemenea, dovezi că foarte multe companii sunt îngrijorate de faptul că implementarea Planului de Acțiuni BEPS va crea un mediu și mai rigid pentru conformare, cu mai puține oportunități de planificare, cu mai multe provocări administrative și cu riscuri crescute de dublă impunere.

Creșterile sunt prevăzute ca fiind unele seminificative, mai ales pentru companiile cele mai mari, lucru care pare justificat și previzibil, deoarece BEPS reprezintă în mare parte răspunsul politic la pozitia cetățenilor-votanti față de posibilitatea companiilor multinaționale de a evita plata taxelor în anumite țări.

Cine va suporta aceste costuri?

Opiniile sunt împărțite în ceea ce îi privește pe cei care vor suporta aceste noi costuri, astfel: 54% dintre respondenți consideră că, cel mai probabil, organizațiile vor absorbi o parte a acestor costuri, dar 34% dintre respondenți consideră că ele ar trebui să fie suportate parțial de către clienți. Pe lângă aceștia, 31% consideră că și acționarii ar trebui să fie implicați în susținerea acestor costuri.

Modul de impartire a costurilor de implementare va depinde, în cele din urmă, de factori economici, precum sectorul de activitate sau abilitatea clienților de a alege dintr-o mulțime de competitori în așa fel încât prețurile să rămână scăzute. În cazul Planului BEPS, de exemplu, 62% dintre producători cred că, cel mai probabil, organizația va absorbi o parte a costurilor, pe când în industria farmaceutică doar 47% cred acest lucru.

Cum îmi va afecta Planul BEPS strategia de business?

Conducatorii companiilor participante la studiu consideră că Planul BEPS va avea un impact semnificativ asupra strategiilor lor de business, iar mai mult de 70% dintre cei intervievați spun că, din cauza Planului BEPS, au incertitudini în ceea ce privește aceste strategii.

O mare parte dintre respondenți consideră că Planul BEPS va afecta, deasemenea, și structura organizațională a companiei pe care o conduc. 73% au arătat că astfel de schimbări vor fi necesare, cu mai mult de 40% anticipând o restructurare semnificativă sau chiar o schimbare totală.

Conform celor de mai sus, costurile mai mari asociate Planului BEPS, precum și decizia privind cine va suporta aceste costuri, vor afecta strategia de business a unei organizații. Cu toate acestea, există dovezi că schimbările vor fi benefice pe termen lung. Companiile anticipează că alinierea la noile reguli va avea un efect pozitiv asupra mai multor departamente – inclusiv cele juridice, de management al riscului, de producție și de vânzări.

Duce Planul BEPS la un sistem de taxare mai corect?

Pe această temă, opiniile sunt din nou împărțite. 35% dintre respondenți consideră că propunerile Planului de Acțiuni vor contribui într-o mare măsură sau total la crearea unui sistem de taxare mai corect, pe când 30% consideră că propunerile se adresează într-o mica măsură – sau chiar deloc – acestui obiectiv.

Majoritatea respondenților consideră că propunerile vor contribui la standardizare, dar 62% dintre aceștia cred că ele vor aduce beneficii anumitor state în detrimentul altora.

Deasemenea, reprezentanții companiilor mai mici tind să creadă că Planul BEPS favorizează marile corporații.

Va fi Planul BEPS un succes?

Majoritatea respondenților (69%) au căzut de acord asupra necesității unui standard global de taxare, iar 54% dintre aceștia sunt de părere că Planul BEPS este cea mai bună soluție. Deși aceste procente nu sunt neapărat un vot de încredere, ele reprezinta un procent mai mare decât cel de 31% al respondențior care preferă un alt standard global sau consideră că acesta nici nu este necesar.

Oamenii de afaceri anticipează că Planul BEPS își va atinge obiectivele principale, contribuind astfel la  formarea de atitudini pozitive în privința propunerilor. De exemplu, 92% consideră că Planul BEPS va contribui la sporirea transparenței, iar 88% cred că acesta va ajuta la standardizarea mediului internațional de afaceri.

Desigur ,trebuie luat în considerare că, la acest moment, procesul de implementare a BEPS este încă la început – el necesită o analiză aprofundată pe parcursul etapelor următoare de implementare.

Impactul asupra companiior mijlocii, care activează internațional

Care va fi impactul concret asupra companiilor mijlocii?

Planul de Acțiuni va genera riscuri substanțiale pentru companiile mijlocii care activează internațional. Până în prezent, discuțiile privind propunerile BEPS s-au concentrat asupra impactului pe care Planul îl va avea asupra companiilor mari, însă rezultatele studiului arață că și pentru companiile mijlocii costurile de implementare vor fi semnificative.

În ciuda lipsei unui sistem de evaluare și a unei experiențe similare marilor corporații, companiile mijlocii care activează internațional se vor confrunta, în mare parte, cu aceleași provocări – 71% dintre respondenții ce reprezintă companii mijlocii așteaptă o creștere a taxelor și 91% o creștere a costurilor de conformare fiscală.

Planul de Actiune BEPS va afecta și strategia de business a companiilor mijlocii. Pe lângă creșterea a costurilor, 78% dintre aceste organizații anticipează că vor avea incertitudini din cauza Planului și 75% prevăd, ca o consecință a acestuia, modificări în structura lor organizațională.

De altfel, companiile mijlocii au început deja să își actualizeze strategiile – doar 7% dintre respondenții care reprezintă acest segment de piață nu au încă un plan privind alinierea la noile reglementări privind prețurile de transfer și doar 10% nu au încă un plan de acțiune privind redefinirea sediului permanent.

Cum se pot pregăti companiile mijlocii pentru noile reglementări?

Pentru a putea face o analiză a riscurilor și pentru a-și seta prioritățile viitoare, companiile ar trebui să își evalueze sistemele operaționale și fiscale globale, pentru a vedea, concret, cum acțiunile propuse de Planul BEPS le vor afecta operațiunile

Companiile ar trebui să își coordoneze departamentele de taxe, trezorerie și operațiuni și să dezvolte o planificare strategică, care să includă prioritățile, să identifice zonele de potențial risc și pașii următori necesar a fi facuti pentru alinierea la noile reglementări.

Companiile ar trebui să își evalueze sistemele curente pentru a se asigura că sunt pregătite pentru viitoarele modificări privind conformarea fiscală – spre exemplu, ar trebui să verifice dacă acestea pot susține și mai multă transparență, sau mai multe informări și raportări.

Deasemenea, acestea ar trebui să monitorizeze schimbările care au loc la nivel național, în fiecare țară de interes, pentru a putea acționa prompt și eficient.

BEPS in Romania

Deși România nu este membră a OCDE, în noul Cod Fiscal în vigoare de la 1 ianuarie 2016 au fost introduse prevederi care își au originea în BEPS, în special în ceea ce privește noua abordare a prețurilor de transfer și a așa-numitelor tranzacții transfrontaliere artificiale (tranzacții derulate de entități românești cu companii rezidente în state cu care România nu are încheiate tratate privind schimbul de informații fiscale și comerciale). De asemenea, în ultimul timp, s-a putut observa o atitudine mult mai agresivă a autorităților fiscale românești în ceea ce privește tratamentul fiscal și deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță prestate internațional, abordare care își are sorgintea tot în BEPS.

Romania a  decis sa se alature tarilor nemembre OECD care vor proceda la implementarea cel putin a unor Actiuni BEPS, motiv pentru care si companiile romanesti care s-au dezvoltat international precum si subsidiarele romanesti ale companiilor mltinationale ar trebui sa acorde o atentie sporita planificarii si pregatirii actiunilor lor proprii ca urnare a implementarii planului de actiune BEPS in Romania. In acest sens, crearea de echipe interne si aplerarea la consultanti externi reprezinta posibile masuri de prevenire a efectelor negative pe care necunoasterea sau ignorarea BEPS si a noilor abordari fiscale internationale le pot avea asupra business-ului autohton.

Concluzie

Desi s-a dorit o revolutie in fiscalitatea internationala, BEPS reprezinta de fapt nimic altceva decit un raspuns politic si birocratic la noile sfidari impuse de dezvoltarea economiei mondiale in plina era informationala. Studiul RSM a confirmat in fapt acest lucru dar masura in care BEPS reprezinta o evolutie in sens pozitiv numai viitorul ne-o va arata.