Peste un sfert dintre persoanele din Uniunea Europeană, 26,8%, au cumpărat online bilete pentru evenimente în cele trei luni anterioare sondajului Eurostat din 2025, față de 23% în 2024. Diferențele dintre statele membre sunt însă considerabile: Irlanda ajunge la 51,5%, în timp ce România, cu 12,6%, se situează înaintea doar a Bulgariei, unde ponderea este de 11,4%.

Datele provin din sondajul anual Eurostat privind utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor în gospodării și de către persoane. Pentru indicatorul privind biletele, respondenții au fost întrebați dacă au făcut asemenea achiziții online în cele trei luni anterioare sondajului.

La nivelul întregii populații analizate, ponderea a crescut de la aproximativ 23% în 2024 la 26,8% în 2025. Creșterea de 3,8 puncte procentuale arată că achiziția digitală a accesului la evenimente continuă să se extindă, fără ca aceasta să fie distribuită uniform între statele membre.

Irlanda este singurul stat membru în care mai mult de jumătate din populația analizată a cumpărat online bilete pentru evenimente în perioada de trei luni. Ponderea de 51,5% este de peste patru ori mai mare decât cea înregistrată în România.

Țările de Jos se află aproape de același nivel, cu 48,1%, iar Danemarca înregistrează 47,9%. La polul opus se află Bulgaria, România și Italia, toate sub 15%.

Cifrele din analiza mai amplă a Eurostat folosesc și un al doilea indicator, calculat numai pentru persoanele care utilizaseră internetul în ultimele trei luni. Din acest motiv, unele procente sunt mai mari decât cele calculate pentru întreaga populație și nu trebuie comparate ca și cum ar avea același numitor.

În rândul utilizatorilor de internet din UE, 29% cumpăraseră bilete online pentru evenimente în 2025. Irlanda ajunge la aproximativ 52% pentru acest indicator, iar Țările de Jos și Danemarca la câte 48%.

Alte opt state membre au înregistrat ponderi de peste o treime dintre utilizatorii de internet: Finlanda, Grecia, Cehia, Estonia, Cipru, Suedia, Luxemburg și Germania.

Locul în care trăiește o persoană influențează puternic probabilitatea cumpărării unui bilet online. În orașe, 34% dintre utilizatorii de internet au făcut asemenea achiziții, față de 23% în zonele rurale, un decalaj de 11 puncte procentuale.

Eurostat leagă parțial această diferență de accesul mai bun la activități culturale și la conexiuni rapide la internet în zonele urbane. Datele nu permit însă stabilirea ponderii exacte a fiecărui factor.

Diferențele geografice pot reflecta și densitatea ofertelor culturale. Orașele mari concentrează în general mai multe săli de concerte, cinematografe, teatre, festivaluri și competiții sportive pentru care biletele sunt comercializate prin platforme digitale.

Vârsta este un alt factor important. Persoanele între 25 și 34 de ani sunt, în general, grupa cea mai predispusă să cumpere online servicii culturale, în timp ce utilizarea scade progresiv la vârste mai înaintate.

Există însă diferențe între tipurile de produse. Achizițiile de jocuri și abonamente pentru servicii de gaming sunt concentrate mai mult în grupa de vârstă 16–24 de ani, în timp ce comportamentul pentru bilete și alte servicii culturale atinge niveluri mai ridicate în rândul adulților tineri.

Studenții sunt una dintre categoriile cu cea mai mare utilizare a achizițiilor culturale digitale. Dintre studenții care folosesc internetul, 36% au cumpărat bilete pentru evenimente, aceasta fiind cea mai populară categorie de achiziție culturală în grup.

Următoarea categorie pentru studenți este reprezentată de abonamentele la servicii de streaming muzical, cumpărate de 30%, urmate de jocurile descărcate digital, cu 22%.

Nivelul de educație este asociat, în general, cu o probabilitate mai mare de cumpărare online a produselor și serviciilor culturale. Diferența este deosebit de mare pentru cărți electronice și audiobooks și mai redusă pentru produsele asociate jocurilor.

Sexul produce diferențe mai mici în cazul biletelor pentru evenimente. Spre deosebire de jocuri și software, unde bărbații cumpără mai frecvent online, femeile au o pondere ușor mai ridicată în achiziția biletelor și a cărților electronice sau audiobookurilor. Diferența este mai mică de trei puncte procentuale.

Biletele fac parte dintr-o piață mai largă a consumului cultural digital. În 2025, 39% dintre utilizatorii de internet din UE au cumpărat cel puțin unul dintre serviciile culturale analizate online, ceea ce corespunde unei ponderi de 37% din populația totală.

Abonamentele plătite pentru filme, seriale sau transmisii sportive sunt cea mai răspândită achiziție culturală digitală. Aproximativ 33% dintre utilizatorii de internet aveau un asemenea abonament.

Biletele pentru evenimente ocupă poziția a doua, cu 29%, urmate de abonamentele la servicii de streaming muzical, cumpărate de 23% dintre utilizatorii de internet.

Streamingul de jocuri este mult mai puțin răspândit, cu o pondere de 6%. În schimb, 12% dintre utilizatori au cumpărat jocuri sub forma unor copii digitale, ceea ce arată o preferință mai mare pentru achiziția directă decât pentru abonamentul la streaming în această categorie.

Consumul digital nu a înlocuit în toate domeniile produsele fizice. În cazul cărților, 16% dintre utilizatorii de internet au cumpărat volume tipărite, reviste sau ziare în datele disponibile pentru 2024, în timp ce 9% au cumpărat cărți electronice sau audiobooks.

Pentru muzică și conținut video, direcția este inversă, accesul digital fiind mai răspândit decât achiziția suporturilor fizice precum CD-uri, discuri de vinil, DVD-uri sau Blu-ray.

Diferențele dintre statele membre se regăsesc și în aceste categorii. Irlanda, Danemarca și Țările de Jos se află frecvent în partea superioară a clasamentelor pentru achiziția serviciilor culturale digitale, în timp ce România și Bulgaria se află printre statele cu cele mai mici ponderi.

În cazul abonamentelor pentru filme, seriale sau sport, peste jumătate dintre utilizatorii de internet au asemenea servicii în Irlanda, Danemarca, Țările de Jos și Suedia. Irlanda ajunge la 64%, Danemarca la 61%, Țările de Jos la 59%, iar Suedia la 54%.

Modul în care europenii consumă cultura este digitalizat și dincolo de cumpărături. Datele Eurostat arată că 94% dintre persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani folosiseră internetul în cele trei luni precedente sondajului din 2025.

Lectura știrilor online a ajuns la 71% dintre utilizatorii de internet în 2025. Pentru celelalte activități culturale comparate sunt disponibile în unele cazuri date din 2024: 79% urmăreau televiziune sau videoclipuri prin internet, 65% ascultau ori descărcau muzică și 34% jucau sau descărcau jocuri.

Accesul la cultura digitală diferă și în funcție de educație. Pentru știrile online, 83% dintre persoanele cu nivel ridicat de educație folosesc internetul în acest scop, față de 53% dintre cele cu nivel redus sau fără educație formală.

Pentru streamingul video, diferența este de 86% față de 73%, iar pentru muzică de 74% față de 59%. Jocurile reprezintă excepția, fiind mai utilizate în grupul cu un nivel mai redus de educație formală.

Eurostat a analizat în aceeași cercetare și utilizarea inteligenței artificiale generative. În 2025, 35% dintre utilizatorii de internet din UE au declarat că folosiseră asemenea instrumente în cele trei luni anterioare sondajului.

Ponderea ajunge la 65% în rândul persoanelor între 16 și 24 de ani și scade la 8% pentru grupa 65–74 de ani. Studenții au cea mai ridicată utilizare, de 72%.

Diferențele dintre statele membre sunt mari și în acest domeniu. Grecia, Estonia și Danemarca ajung la câte 49%, în timp ce România are cea mai mică pondere din UE, de 19%, urmată de Italia cu 22%.

Aceste date nu arată că toate persoanele care cumpără bilete online participă mai mult la evenimente decât cele care folosesc alte canale. Indicatorul măsoară metoda de achiziție și nu numărul total al concertelor, spectacolelor, festivalurilor sau evenimentelor sportive la care participă o persoană.

Sondajul nu măsoară nici valoarea cheltuielilor, prețul mediu al unui bilet sau numărul de bilete achiziționate. O persoană care a cumpărat o singură dată și una care a făcut numeroase achiziții sunt numărate în aceeași categorie.

---

Datele provin din sondajul anual al Uniunii Europene privind utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor de către gospodării și persoane. Populația-țintă este formată din persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani care locuiesc în gospodării private.

Eurostat diferențiază între indicatorii calculați pentru întreaga populație și cei exprimați ca proporție a persoanelor care au folosit internetul în ultimele trei luni. Pentru biletele la evenimente, comunicatul din august folosește populația totală, în timp ce analiza detaliată prezintă și rezultatele raportate numai la utilizatorii de internet.

Datele privind consumul cultural digital fac parte din statisticile europene privind participarea culturală și economia și societatea digitală. Ele permit compararea modului în care accesul la cultură se schimbă între categorii de vârstă, niveluri de educație și tipuri de localitate.

Șase din zece susținători ai principalelor partide ale actualei coaliții germane, CDU/CSU și SPD, consideră China un rival sau un adversar, iar Germania înregistrează cel mai ridicat nivel de scepticism față de Beijing dintre cele 15 țări europene incluse într-un sondaj al European Council on Foreign Relations.

Percepția publică din Germania asupra Chinei diferă vizibil de cea înregistrată în mai multe alte state europene. Potrivit sondajului folosit de European Council on Foreign Relations, germanii sunt cei mai sceptici dintre respondenții celor 15 țări incluse în cercetare.

În rândul susținătorilor Uniunii Creștin-Democrate și Uniunii Creștin-Sociale, precum și al Partidului Social-Democrat, 60% consideră China un rival sau un adversar. Cele două formațiuni reprezintă principalele componente ale guvernării germane.

Situația este diferită în sudul Europei. În Italia, 56% dintre respondenți descriu China drept partener necesar sau aliat, iar în Spania proporția ajunge la 65%. Publicul francez este prezentat de analiză drept cel mai apropiat de poziția sceptică înregistrată în Germania.

Sondajul ECFR a fost realizat în mai 2026 în Austria, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Regatul Unit. Cercetarea a inclus 19.481 de respondenți, dintre care 2.138 în Germania. ECFR)

Rezultatele apar într-un moment în care politica germană față de China este supusă unor presiuni economice tot mai mari. Autoarele analizei ECFR arată că reticența factorilor de decizie de la Berlin a limitat până acum susținerea Germaniei pentru măsuri comerciale europene mai ferme.

Franța, Italia, Lituania, Țările de Jos și Spania au cerut recent Comisiei Europene măsuri mai puternice și utilizarea mai rapidă a instrumentelor de apărare comercială față de China, potrivit analizei. Germania nu s-a alăturat demersului și a continuat să susțină consolidarea unor relații industriale cu Beijingul.

Atitudinea Berlinului începe însă să se modifice. Autorii apreciază că Germania nu mai blochează o abordare europeană mai fermă și a acceptat prudent o serie de inițiative menite să reducă dependențele și să protejeze industriile europene.

Consiliul European din iunie a cerut accelerarea măsurilor pentru consolidarea competitivității, reducerea dependențelor și întărirea securității economice a UE. Liderii europeni au susținut continuarea tranziției curate și a decarbonizării și au cerut noi progrese pentru reînnoirea industriei europene.Consilium)

Comentariul ECFR leagă schimbarea de poziție și de deteriorarea situației unor sectoare industriale germane. Potrivit datelor citate de autoare, industria prelucrătoare din Germania a pierdut aproximativ 420.000 de locuri de muncă între 2019 și 2025 și continuă să piardă aproximativ 10.000 de posturi în fiecare lună.

Industria auto este prezentată drept sectorul care suportă cele mai mari costuri. Producătorii germani sunt confruntați atât cu pierderea pozițiilor pe piața chineză, cât și cu concurența tot mai puternică a companiilor chineze pe piețele europene și internaționale.

Această situație modifică relația tradițională dintre politica industrială germană și China. Timp de mai mulți ani, accesul la piața chineză și integrarea lanțurilor de producție au determinat o parte importantă a industriei germane să susțină menținerea unor relații economice strânse cu Beijingul.

Creșterea capacităților industriale chineze și concurența în sectoare precum automobilele electrice, bateriile și tehnologiile energetice au adăugat însă problema dependențelor la dezbaterea privind accesul la piață.

ECFR susține că opiniile alegătorilor permit guvernului german să adopte măsuri mai ferme fără riscul evident al unei reacții negative din partea majorității propriului electorat. Această concluzie este o interpretare politică a autoarelor și nu rezultă automat din datele sondajului.

Atitudinea față de China nu înseamnă nici respingerea tranziției energetice. Datele citate de ECFR arată că 57% dintre respondenții germani susțin investițiile în energie regenerabilă și continuarea electrificării economiei.

În cele 15 țări analizate, proporția celor care susțin prioritizarea energiei regenerabile și a tehnologiilor curate ajunge la 61%. Pentru autoare, cele două rezultate indică posibilitatea combinării tranziției energetice cu reducerea dependenței de furnizori chinezi.

O asemenea politică ar presupune susținerea capacităților industriale europene în domenii precum energia eoliană și bateriile, în paralel cu investițiile necesare electrificării. ECFR argumentează că dezvoltarea industriei europene ar putea limita apariția unor noi dependențe față de China în sectoarele create de tranziția energetică.

Analiza nu demonstrează că alegătorii susțin anumite instrumente comerciale concrete, tarife sau restricții împotriva companiilor chineze. Întrebările privind percepția Chinei și sprijinul pentru energia regenerabilă nu pot fi transformate automat într-un mandat pentru o anumită politică comercială.

Nici calificarea Chinei drept rival sau adversar nu înseamnă că respondenții susțin întreruperea relațiilor economice. Germania și China rămân legate prin fluxuri comerciale, investiții și lanțuri industriale în care o separare rapidă ar avea costuri pentru companii și consumatori.

Dezbaterea europeană s-a concentrat în ultimii ani asupra reducerii riscurilor în sectoarele considerate strategice, fără urmărirea unei separări complete a celor două economii. Protejarea lanțurilor de aprovizionare, diversificarea furnizorilor și dezvoltarea capacităților industriale europene fac parte din această abordare.

Presiunea nu vine exclusiv din competiția comercială. În martie 2026, Consiliul UE a introdus sancțiuni împotriva unor entități și persoane implicate în atacuri cibernetice asupra statelor membre, inclusiv două companii din China. Una dintre acestea a fost asociată cu compromiterea a peste 65.000 de dispozitive în șase state membre între 2022 și 2023.Consilium)

Pentru Germania, schimbarea percepției publice intervine astfel într-un context în care relația cu Beijingul include simultan comerț, investiții, concurență industrială, securitatea infrastructurilor și riscuri tehnologice.

ECFR consideră că guvernul german ar putea folosi acest context pentru a susține o abordare europeană mai fermă, combinând electrificarea economiei cu investiții în industria europeană și reducerea dependențelor.

Autorii avertizează împotriva amânării unor asemenea decizii și susțin că deteriorarea competitivității industriale ar putea produce în cele din urmă costuri politice pentru guverne. Aceasta este poziția analizei ECFR și nu o prognoză confirmată privind comportamentul electoral.

---

European Council on Foreign Relations este un think tank european independent care cercetează politica externă și relațiile internaționale. Organizația nu adoptă poziții colective, iar publicațiile sale reprezintă opiniile autorilor.

Comentariul publicat la 6 august 2026 este semnat de Nele Anders, Senior Advocacy Officer, și Nina Schmelzer, Research Assistant în cadrul inițiativei DARE. Analiza folosește rezultatele unui sondaj european mai amplu realizat în mai 2026 și le aplică dezbaterii privind politica Germaniei față de China.

Galileo pregătește introducerea Signal Authentication Service, un nou serviciu care va permite receptoarelor să verifice autenticitatea semnalului folosit pentru calcularea poziției. Sistemul completează protecția deja oferită de serviciul OSNMA și urmărește să crească încrederea în informațiile de poziționare, navigație și sincronizare furnizate de sistemul european de navigație prin satelit.

Galileo este sistemul global de navigație prin satelit al Uniunii Europene și furnizează informații de poziționare, navigație și timp pentru telefoane, vehicule, transporturi, servicii de urgență și numeroase alte aplicații.

Peste 4,5 miliarde de utilizatori beneficiază deja de serviciile Galileo, iar una dintre direcțiile dezvoltate în ultimii ani este creșterea capacității receptoarelor de a determina dacă semnalul pe care îl folosesc este autentic.

Primul pas a fost Open Service Navigation Message Authentication, OSNMA, declarat operațional la 24 iulie 2025. Acesta permite unui receptor compatibil să verifice că informațiile de navigație pe care le primește provin într-adevăr de la Galileo și că nu au fost modificate.

Signal Authentication Service adaugă o verificare diferită. El va permite autentificarea componentei semnalului utilizate pentru măsurarea distanței dintre satelit și receptor.

Pentru determinarea unei poziții, receptorul calculează distanța până la mai mulți sateliți pe baza timpului necesar semnalelor pentru a ajunge la el. Aceste măsurători sunt apoi combinate pentru stabilirea poziției și a timpului.

Dacă un receptor primește un semnal fals construit astfel încât să semene cu unul real, poziția calculată poate fi incorectă. Autentificarea urmărește să ofere receptorului informații suplimentare prin care poate verifica dacă semnalul pe care îl folosește provine de la Galileo.

OSNMA și SAS au astfel funcții complementare. Primul verifică autenticitatea informațiilor transmise în mesajul de navigație, iar al doilea va permite verificarea suplimentară a semnalului folosit pentru măsurarea distanței.

Pentru SAS, Galileo utilizează componenta E6-C a semnalului. Aceasta este criptată cu material criptografic gestionat de infrastructura de la sol a sistemului și transmis în condiții securizate către sateliți.

Utilizatorii nu vor trebui să primească sau să păstreze cheile secrete folosite pentru criptarea semnalului. Centrul european de servicii GNSS va genera secvențe recriptate, denumite RECS, care vor fi furnizate utilizatorilor SAS prin internet.

Aceste secvențe vor permite receptorului să obțină o măsurătoare de distanță din componenta E6-C criptată și să o folosească pentru autentificare, fără acces la materialul criptografic confidențial al sistemului.

Testarea internă a serviciului a început la 3 decembrie 2025, când componenta E6-C a unui grup de sateliți Galileo a fost criptată.

Următoarea etapă este extinderea criptării către restul segmentului spațial. Aceasta este programată să înceapă înainte de sfârșitul anului.

În configurația finală prevăzută pentru 2026, componenta E6-C va fi criptată pe întreaga constelație, cu excepția sateliților GSAT0101, GSAT0102 și GSAT0103, aparținând generației inițiale Galileo IOV.

Extinderea criptării nu înseamnă că Signal Authentication Service este deja disponibil ca serviciu operațional pentru toți utilizatorii. Galileo finalizează în prezent calificarea componentelor critice necesare funcționării sale.

Sunt pregătite și modificările infrastructurii de la sol și ale Centrului european de servicii GNSS necesare pentru furnizarea serviciului.

În lunile următoare, programul Galileo va publica documentele tehnice pentru implementare, inclusiv specificațiile de interfață și ghidurile pentru receptoare.

Aceste documente vor permite producătorilor de echipamente și dezvoltatorilor de aplicații să înceapă integrarea SAS în produsele care folosesc Galileo.

Utilizarea efectivă a noii funcții depinde astfel și de receptoare. Un dispozitiv trebuie să fie capabil să proceseze informațiile de autentificare și să le integreze în calcularea poziției.

Noua funcție poate fi relevantă în special pentru aplicațiile în care o poziție sau o informație de timp incorectă poate produce consecințe importante, inclusiv transporturi, infrastructuri și servicii care depind de navigația prin satelit.

Galileo este un sistem civil dezvoltat de Uniunea Europeană, iar securitatea serviciilor destinate utilizatorilor a făcut parte din proiectarea sa de la început.

Comisia Europeană gestionează programul, Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial, EUSPA, răspunde de operarea serviciilor, iar Agenția Spațială Europeană gestionează proiectarea și evoluția tehnică a sistemului.

---

Galileo furnizează servicii de poziționare, navigație și sincronizare pentru miliarde de utilizatori și este infrastructura proprie a Uniunii Europene în domeniul navigației globale prin satelit.

OSNMA a introdus autentificarea informațiilor de navigație pentru utilizatorii civili în 2025. Signal Authentication Service reprezintă următoarea etapă, prin extinderea verificării către semnalul utilizat pentru determinarea distanței și, implicit, a poziției.

Neregulile raportate în legătură cu taxele vamale colectate pentru bugetul Uniunii Europene au implicat 824,7 milioane de euro în 2025. Numărul cazurilor a scăzut la 4.390, cu 13% sub media ultimilor cinci ani, dar valoarea financiară a fost cu 26% mai mare decât media aceleiași perioade.

Taxele vamale reprezintă una dintre sursele directe de venit ale bugetului european. Ele sunt stabilite și colectate de autoritățile statelor membre la importul mărfurilor din afara Uniunii și sunt transferate ulterior bugetului UE, după reținerea costurilor de colectare permise de regulile europene.

În 2025, autoritățile naționale au raportat 4.390 de cazuri de fraudă sau alte nereguli în acest domeniu. Numărul a fost mai redus decât media anuală de 5.042 de cazuri înregistrată între 2021 și 2025.

Valoarea financiară a evoluat în direcția opusă. Cazurile raportate au implicat 824,7 milioane de euro, cu aproximativ 168,7 milioane de euro peste media de 656 de milioane de euro a perioadei de cinci ani.

Raportul Comisiei separă neregulile clasificate drept frauduloase de cele în care autoritățile nu au indicat existența unei fraude. Diferența privește existența unei suspiciuni sau constatări privind comportamentul intenționat, nu numai valoarea sau gravitatea financiară a cazului.

Autoritățile au clasificat 285 de nereguli drept frauduloase. Acestea au reprezentat 6,5% din numărul total al cazurilor și au implicat 85,4 milioane de euro.

Comparativ cu media perioadei 2021–2025, numărul cazurilor frauduloase a fost cu 40% mai mic, iar suma asociată lor a scăzut cu 25%.

Valoarea medie a unui caz fraudulos a fost însă mai mare decât cea a unei nereguli neclasificate drept fraudă. Raportul indică aproximativ 299.500 de euro pentru un caz fraudulos, față de aproximativ 180.100 de euro pentru un caz neclasificat drept fraudă.

Celelalte 4.105 nereguli nu au fost clasificate drept frauduloase. Numărul lor a fost cu 10% mai mic decât media ultimilor cinci ani, dar valoarea a crescut cu peste 36%, ajungând la 739,3 milioane de euro.

Declararea incorectă a valorii mărfurilor a produs cel mai mare impact financiar în ambele categorii. În cazurile frauduloase, 37 de nereguli privind valoarea au implicat 22,7 milioane de euro.

Declararea incorectă a originii sau a țării de expediere a fost asociată cu 44 de cazuri și 21 de milioane de euro.

Contrabanda cu mărfuri sechestrate sau confiscate a fost cea mai frecventă metodă în cazurile frauduloase. Autoritățile au raportat 72 de cazuri cu o valoare de 11,4 milioane de euro.

Clasificarea sau descrierea incorectă a mărfurilor a apărut în 47 de cazuri frauduloase, cu 14,7 milioane de euro implicați.

În categoria neregulilor neclasificate drept fraudă, declararea incorectă a valorii a implicat 871 de cazuri și 398 de milioane de euro. Aceasta a fost cea mai importantă problemă după impactul financiar.

Clasificarea sau descrierea greșită a bunurilor a fost cea mai frecventă încălcare, cu 1.765 de cazuri și 156 de milioane de euro.

China, Statele Unite și India au fost principalele țări de origine ale mărfurilor implicate în neregulile vamale raportate în 2025.

Încălțămintea sport a fost categoria de produse cu cea mai mare valoare financiară afectată. Raportul nu oferă în documentul principal o defalcare completă a cazurilor pe marcă, operator economic sau punct vamal.

Punerea în liberă circulație a fost procedura vamală cel mai frecvent afectată. Au fost raportate 3.812 cazuri, cu o valoare de 746,3 milioane de euro.

Această procedură a reprezentat 87% din totalul cazurilor și 90% din valoarea sumelor raportate în 2025, indiferent dacă neregulile au fost clasificate sau nu drept frauduloase.

Controalele desfășurate de serviciile antifraudă au identificat 37% dintre cazurile frauduloase și 74% din valoarea financiară asociată lor.

Pentru neregulile neclasificate drept fraudă, controalele efectuate după eliberarea mărfurilor au avut rolul principal. Acestea au identificat 51% dintre cazuri și 75% din valoarea sumelor implicate.

Controalele efectuate în momentul eliberării mărfurilor au contribuit la detectarea ambelor categorii de nereguli.

În investigațiile sale vamale din 2025, Oficiul European de Luptă Antifraudă a formulat recomandări financiare privind evitarea taxelor de import în valoare de 351,1 milioane de euro.

OLAF a solicitat și adoptarea unor măsuri preventive pentru alte 397,4 milioane de euro. Aceste recomandări nu reprezintă automat sume recuperate, deoarece decizia și urmărirea financiară revin autorităților competente.

Douăsprezece state membre au raportat 75 de cazuri de contrabandă cu țigarete care depășeau pragul de raportare, cu aproape 13 milioane de euro în taxe vamale estimate.

Lituania a raportat cel mai mare număr de cazuri, 16, urmată de Estonia, cu 15. Italia a raportat cea mai mare valoare, de 3,3 milioane de euro.

Rata totală de recuperare pentru neregulile vamale detectate în 2025 a fost de 77%. Aceasta include atât sumele recuperate de la operatorii economici, cât și cele suportate de statele membre atunci când obligațiile de colectare nu au fost îndeplinite corespunzător.

Pentru cazurile frauduloase, rata de recuperare a fost de 28%, în scădere față de anul anterior. Pentru neregulile neclasificate drept fraudă, rata a fost de 82%, apropiată de nivelul din 2024.

Recuperarea taxelor vamale poate continua timp de mai mulți ani, pe măsură ce se încheie contestațiile administrative și judiciare și deciziile devin definitive.

Atunci când o sumă nu poate fi recuperată de la operatorul economic, Comisia verifică dacă autoritățile naționale au stabilit și urmărit corect datoria vamală. Dacă statul nu și-a îndeplinit obligațiile, poate fi solicitat să compenseze bugetul UE.

Scăderea numărului de cazuri nu indică automat o reducere proporțională a riscului pentru buget. Creșterea valorii totale arată că neregulile identificate în 2025 au implicat în medie sume mai mari.

---

Cifrele provin din cazurile raportate de statele membre prin sistemul european pentru resurse proprii tradiționale, cu data de referință 2 martie 2026.

Datele includ atât cazurile deschise, cât și pe cele închise. Valorile reprezintă sume estimate sau stabilite de autorități și se pot modifica în urma investigațiilor, contestațiilor și procedurilor de recuperare.

Un număr mai mare sau mai mic de cazuri raportate poate depinde de volumul importurilor, tipurile de mărfuri, intensitatea controalelor și capacitatea autorităților de a detecta și comunica neregulile.

Proiecte finanțate de Uniunea Europeană folosesc inteligența artificială pentru a transforma volumele mari de date generate de sateliții Copernicus în prognoze și informații aplicabile pe teren. Printre instrumentele aflate în dezvoltare se numără modele care estimează riscul și răspândirea incendiilor, software care calculează emisiile de CO₂ ale orașelor până la nivelul unor cvartale și produse pentru monitorizarea presiunilor asupra ecosistemelor costiere.

Sateliții europeni produc zilnic volume foarte mari de imagini și măsurători despre suprafața terestră, oceane și atmosferă. Utilizarea lor presupune transformarea datelor brute în informații care pot fi interpretate suficient de rapid pentru monitorizarea mediului, intervențiile în caz de urgență sau administrarea infrastructurii.

Inteligența artificială este folosită pentru automatizarea unei părți din această analiză. Modelele pot căuta tipare în imagini și în datele provenite de la senzori, pot combina mai multe surse și pot produce estimări sau prognoze care ar necesita un volum mare de procesare manuală.

Una dintre aplicații este dezvoltată prin proiectul UNICORN, finanțat prin Horizon Europe. Consorțiul folosește date de observare a Pământului și tehnologii de analiză pentru dezvoltarea unor instrumente de avertizare timpurie, prognoză și monitorizare a riscurilor naturale.

Incendiile de vegetație reprezintă unul dintre cazurile de utilizare. Cercetătorii au dezvoltat un model care urmărește condițiile asociate producerii incendiilor și poate estima modul în care un foc ar putea evolua după izbucnire.

Informația poate fi folosită pentru identificarea zonelor în care un incendiu are un potențial mai ridicat de a se transforma într-un eveniment major. Proiectul urmărește să ofere rezultate utilizabile de serviciile de urgență, autorități locale, companii și alte organizații expuse riscurilor naturale.

UNICORN nu este limitat la incendii. Proiectul include și aplicații pentru viituri rapide și activitate vulcanică și urmărește utilizarea datelor Copernicus în pregătirea pentru evenimente extreme și în gestionarea consecințelor acestora.

Un alt proiect, SPACE4Cities, aplică inteligența artificială monitorizării emisiilor urbane. Software-ul dezvoltat în cadrul proiectului estimează cantitatea de CO₂ generată într-un oraș în fiecare oră și poate detalia rezultatele până la nivelul unor cvartale.

Sistemul utilizează date provenite de la sateliții Sentinel-1 și Sentinel-2, pe care le combină cu informațiile disponibile de la senzori amplasați la sol. Aceste date sunt introduse într-un model de inteligență artificială pentru a produce o imagine mai detaliată a distribuției emisiilor în interiorul orașului.

Estimarea la scară locală poate permite diferențierea dintre zone care contribuie în mod diferit la emisiile urbane. Documentul EUSPA nu oferă însă date privind precizia sistemului în fiecare oraș și nici nu afirmă că estimările pot înlocui inventarele oficiale de emisii.

Inteligența artificială și datele satelitare sunt folosite și pentru monitorizarea zonelor costiere. Proiectul ENHANCE lucrează cu organizații regionale din Spania și Grecia în zone afectate de degradarea și schimbarea ecosistemelor marine de coastă.

Proiectul dezvoltă trei produse destinate analizării presiunilor urbane, agricole și asociate fenomenelor climatice extreme. Zonele de testare menționate sunt Barcelona și Golful Pagasitikos din Grecia.

Datele de observare a Pământului pot arăta schimbări ale utilizării terenurilor, vegetației, apei și altor caracteristici ale mediului. Modelele AI sunt folosite pentru organizarea și interpretarea acestor informații în raport cu problemele identificate de autoritățile și organizațiile locale participante.

EUSPA evidențiază și proiectul ThinkingEarth, care dezvoltă modele fundamentale pentru datele Copernicus. Un asemenea model este antrenat pe volume mari de date și poate fi ulterior adaptat pentru mai multe sarcini de observare a Pământului, în loc să fie construit un model complet nou pentru fiecare aplicație.

DaFab lucrează la procesarea datelor Copernicus la scară mare printr-o infrastructură orientată către inteligența artificială. Embed2Scale dezvoltă reprezentări compacte ale datelor de observare a Pământului și utilizează metode AI de comprimare pentru ca informațiile satelitare și meteorologice să poată fi schimbate și procesate mai eficient.

Aceste proiecte răspund unei probleme comune: senzorii spațiali pot produce mai multe date decât pot fi examinate individual de oameni. Automatizarea nu elimină necesitatea validării, deoarece rezultatele modelelor trebuie evaluate în raport cu măsurători, observații și cerințele utilizatorului final.

EUSPA indică aplicații și dincolo de monitorizarea mediului. Inteligența artificială este utilizată pentru interpretarea imaginilor și datelor satelitare în agricultură, infrastructură și gestionarea dezastrelor, iar combinația dintre observarea Pământului și datele de poziționare poate fi folosită pentru transport și activități maritime.

În porturi, imaginile de observare a Pământului pot fi combinate cu poziționarea prin sisteme globale de navigație prin satelit, urmărirea navelor și analiza automată a datelor. Scopul este obținerea unei imagini operaționale mai complete asupra mișcărilor și activităților din zonă.

Serviciile pentru drone reprezintă un alt domeniu în care poziționarea prin satelit poate fi combinată cu procesarea automată. Datele de navigație și poziție oferă informația despre locul în care se află un sistem, iar algoritmii pot interpreta simultan imaginile și celelalte date colectate.

Utilizarea AI nu modifică originea datelor Copernicus. Sateliții și senzorii continuă să realizeze măsurătorile, iar modelele informatice sunt utilizate ulterior pentru clasificare, detectarea schimbărilor, prognoză sau combinarea observațiilor cu alte surse.

Copernicus este programul de observare a Pământului al Uniunii Europene. Datele sale sunt utilizate în servicii privind atmosfera, mediul marin, suprafața terestră, schimbările climatice, securitatea și gestionarea situațiilor de urgență.

EUSPA gestionează componente ale programului spațial european și sprijină dezvoltarea aplicațiilor care folosesc Copernicus, Galileo și EGNOS. Convergența dintre aceste servicii și inteligența artificială extinde tipurile de produse care pot fi dezvoltate din datele spațiale, dar performanța și gradul de maturitate trebuie evaluate separat pentru fiecare proiect.

Parchetul European investighează o presupusă schemă de evitare a taxelor vamale prin subevaluarea materiilor prime din colagen importate din Brazilia pentru producția de gelatină în Germania. În cadrul anchetei „Gummy Bear”, autoritățile au efectuat percheziții coordonate în Brazilia, Germania și provincia Brabantul Flamand din Belgia, iar pierderile pentru veniturile vamale sunt estimate la aproximativ 285.000 de euro pentru perioada 2021–2023.

Compania investigată, al cărei nume nu este făcut public de Parchetul European, este situată în Baden-Württemberg și importă din Brazilia materii prime pe bază de colagen, pe care le transformă în gelatină în Germania. Produsele rezultate sunt furnizate unor producători din industria alimentară, farmaceutică și medicală și pot fi folosite inclusiv pentru jeleuri din fructe și bomboane gumate.

Suspiciunea procurorilor privește modul în care era stabilită valoarea mărfurilor la intrarea în Uniunea Europeană. Taxele vamale sunt calculate în mod obișnuit pornind de la valoarea vamală a produselor importate, iar aceasta trebuie să reflecte prețul și elementele relevante prevăzute de normele aplicabile.

Potrivit anchetei, filiala din Brazilia factura companiei germane un preț inițial mai redus pentru materiile prime. Această valoare era folosită la momentul importului pentru calcularea taxelor vamale.

Ulterior, în cursul aceluiași an, filiala braziliană ar fi emis note de debit suplimentare pentru aceleași produse. Procurorii suspectează că aceste sume nu au fost adăugate la valoarea declarată autorităților vamale, deși ar fi trebuit luate în considerare.

Dacă suspiciunea este confirmată, mecanismul ar fi redus artificial baza de calcul a taxelor vamale. Compania principală ar fi plătit astfel mai puțin decât suma datorată legal pentru bunurile importate.

Parchetul European estimează că subevaluarea a produs pierderi de aproximativ 285.000 de euro între 2021 și 2023. Valoarea reprezintă prejudiciul vamal estimat în această etapă a investigației și nu o sumă stabilită definitiv de o instanță.

Cazul nu privește calitatea sau siguranța gelatinei și nici compoziția produselor alimentare sau farmaceutice realizate din aceasta. Informațiile publicate de procurori sunt limitate la suspiciunea de fraudă vamală privind valoarea declarată a materiilor prime importate.

Operațiunea a avut o componentă transatlantică. În Brazilia, ancheta a beneficiat de sprijinul administrației fiscale federale, al Poliției Federale și al Ministerului Public Federal.

Autoritățile braziliene au efectuat percheziții la sediile filialei din zona metropolitană São Paulo. Parchetul European nu precizează numărul exact al locațiilor percheziționate în Brazilia și nici persoanele vizate.

În Germania, ofițerii Biroului de Investigații Vamale din Stuttgart au efectuat percheziții la sediul companiei principale, la sediul unui reprezentant vamal și într-un centru logistic. Au fost percheziționate și locuințele unor suspecți.

În Belgia, Poliția Judiciară Federală, prin structura specializată CDGEFID, a participat la o percheziție domiciliară în provincia Brabantul Flamand. Documentul nu indică identitatea persoanei vizate și nici legătura exactă a acesteia cu firmele investigate.

Anchetatorii au ridicat probe electronice, documente și un telefon. Aceste materiale urmează să fie analizate pentru verificarea facturilor, notelor de debit, declarațiilor vamale, fluxurilor comerciale și eventualelor responsabilități individuale.

Coordonarea anchetei este asigurată de biroul Parchetului European din Frankfurt. Competența EPPO rezultă din faptul că taxele vamale reprezintă resurse ale bugetului Uniunii, astfel încât fraudele care reduc aceste venituri pot afecta direct interesele financiare europene.

Taxele vamale colectate de statele membre pentru mărfurile importate din afara Uniunii constituie o categorie de resurse proprii ale bugetului UE. După reținerea costurilor de colectare prevăzute de regulile europene, veniturile sunt transferate către bugetul Uniunii.

Manipularea valorii declarate a unui import poate reduce suma datorată chiar dacă originea și natura produsului sunt declarate corect. În acest tip de caz, problema nu este introducerea clandestină a mărfurilor, ci valoarea economică folosită la calculul taxelor.

Tranzacțiile dintre companii afiliate necesită o atenție suplimentară deoarece relația dintre vânzător și cumpărător poate influența prețul declarat. Normele vamale prevăd mecanisme pentru verificarea situațiilor în care prețul de tranzacție nu reflectă întreaga valoare care trebuie luată în calcul.

Emiterea ulterioară a unei note de debit nu reprezintă în sine o încălcare. Problema investigată este dacă aceste sume suplimentare trebuiau incluse în valoarea vamală și dacă omisiunea lor a fost făcută într-un mod care a dus la evitarea taxelor.

Comunicatul nu precizează dacă diferențele de preț proveneau din ajustări comerciale, mecanisme de transfer pricing sau alte acorduri între companiile afiliate. Aceste aspecte fac parte din faptele care trebuie clarificate de investigație.

„Gummy Bear” este denumirea operațională atribuită de EPPO dosarului și face trimitere la unul dintre produsele de consum pentru care poate fi folosită gelatina. Ea nu indică o companie, o marcă sau un produs comercial anume.

2EU a relatat anterior despre alte anchete ale Parchetului European privind fraude vamale și TVA, inclusiv importuri de aluminiu și scheme transfrontaliere cu bunuri din afara UE. Cazul actual este distinct și privește presupusa subevaluare a materiilor prime din Brazilia, nu evitarea taxelor antidumping sau o fraudă de tip carusel TVA. (2eu.brussels)

Ancheta se află într-o etapă în care procurorii colectează probe. Nu au fost anunțate puneri sub acuzare, condamnări sau ordine de recuperare a prejudiciului, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

---

Parchetul European este organismul independent al Uniunii Europene care investighează și urmărește penal infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE. Competența sa include fraude cu fonduri europene, fraude vamale și anumite fraude transfrontaliere grave privind TVA.

Anchetele pot necesita cooperare cu autorități din țări din afara Uniunii atunci când documentele, companiile, conturile sau persoanele relevante se află în alte jurisdicții. În acest caz, operațiunea din Brazilia a fost realizată prin cooperare cu autoritățile federale braziliene.

Pierderile de 285.000 de euro reprezintă estimarea EPPO pentru taxele vamale care ar fi fost plătite în minus în perioada 2021–2023. Investigația trebuie să stabilească dacă a existat o subevaluare ilegală, cine a fost responsabil și care este valoarea finală a eventualului prejudiciu.

Uniunea Europeană trece la implementarea la scară largă a constelației securizate IRIS², după ce Comisia Europeană și consorțiul SpaceRISE au semnat un acord care stabilește configurația, calendarul, capacitatea sistemului, costurile urmărite și investițiile operatorilor privați. Rețeaua principală va ajunge la 348 de sateliți, după adăugarea a 66 de unități destinate în special consolidării comunicațiilor pentru apărare, securitate și intervenții de urgență.

IRIS² este viitoarea rețea proprie de comunicații prin satelit a Uniunii Europene. Sistemul este conceput pentru situațiile în care guvernele, forțele de apărare și securitate sau serviciile de urgență au nevoie de conexiuni care să rămână disponibile chiar dacă infrastructurile terestre sunt afectate sau comunicațiile comerciale nu oferă nivelul necesar de protecție.

Acordul semnat acum încheie negocierile începute în ianuarie 2026 între Comisie și SpaceRISE și mută programul din etapa de proiectare și planificare către pregătirea concretă a construcției și lansării sateliților.

Negocierile au stabilit principalele caracteristici ale sistemului, inclusiv proiectarea constelației, capacitatea, calendarul de implementare, prețul urmărit și investițiile asumate de operatorii privați. Producătorii europeni s-au angajat să livreze și cei 66 de sateliți suplimentari introduși în noua configurație.

Constelația principală va cuprinde 330 de sateliți pe orbită joasă a Pământului și 18 pe orbită medie. Utilizarea mai multor orbite permite combinarea unor caracteristici diferite de acoperire și conectivitate într-o singură arhitectură.

Extinderea cu 66 de sateliți răspunde în primul rând cerințelor suplimentare de securitate. Comisia spune că aceștia vor forma un strat dedicat care consolidează capacitățile disponibile pentru apărare, servicii de securitate și intervenții de urgență.

Noua configurație ar urma să crească cu 60% capacitatea de comunicații guvernamentale securizate disponibilă în interiorul Uniunii și cu 54% capacitatea globală a sistemului. Obiectivul este ca mai multe misiuni critice să poată utiliza simultan rețeaua în timpul unei crize.

Utilizatorii autorizați din statele membre vor putea comunica printr-o infrastructură europeană concepută pentru continuitate și securitate. Norvegia și Islanda sunt în prezent cele două țări participante din afara UE menționate de Comisie.

Rețeaua poate fi utilizată pentru menținerea comunicațiilor în timpul intervențiilor de urgență, protejarea infrastructurilor critice și susținerea misiunilor de securitate. IRIS² urmărește astfel reducerea dependenței de furnizori externi pentru comunicațiile considerate esențiale.

Implementarea va necesita în paralel producerea sateliților, construirea infrastructurii securizate de la sol și achiziția serviciilor de lansare. Comisia, Agenția Spațială Europeană, Agenția UE pentru Programul Spațial și SpaceRISE au stabilit etapele necesare pentru ca primele lansări să poată începe în 2029.

Serviciile nu vor deveni disponibile toate în același moment. Conectivitatea operațională va fi introdusă progresiv din 2029, pe măsură ce sateliții, infrastructura terestră și sistemele de operare sunt instalate.

SpaceRISE reunește trei operatori europeni de comunicații prin satelit: SES, Eutelsat și Hispasat. Consorțiul este responsabil, împreună cu partenerii industriali, pentru furnizarea infrastructurii spațiale și terestre a programului.

Printre producătorii implicați se află Airbus Defence and Space, Thales Alenia Space, OHB și Aerospacelab. Programul trebuie să includă și companii mai mici, start-up-uri și întreprinderi de dimensiune medie din lanțul european de furnizare.

Creșterea numărului de sateliți și accelerarea programului implică însă și costuri suplimentare. Comisia nu oferă în anunț o valoare totală revizuită a IRIS².

Finanțarea suplimentară va proveni din resurse ale bugetului UE pentru perioada 2028–2034 și din investițiile statelor membre și ale unor țări terțe participante.

Unele guverne au început deja să finanțeze capacități suplimentare față de configurația comună. Polonia a angajat 656 de milioane de euro, iar Ungaria 500 de milioane.

Spania a anunțat investiții cuprinse între 1,6 și 2 miliarde de euro. Alte state analizează contribuții suplimentare, iar acordurile corespunzătoare sunt încă în curs de finalizare.

Aceste investiții naționale sunt destinate unor necesități suplimentare ale statelor respective și completează infrastructura comună a IRIS².

Contractul de concesiune pe 12 ani pentru IRIS² fusese semnat de Comisie și SpaceRISE în decembrie 2024. Acesta a transformat proiectul într-un parteneriat public-privat finanțat pentru proiectarea, construirea, implementarea și operarea constelației.

În perioada următoare, partenerii trebuie să finalizeze proiectarea detaliată, să pregătească producția sateliților și infrastructura terestră, să contracteze lansările și să înceapă construirea sistemului.

„Astăzi facem un pas decisiv pentru securitatea și suveranitatea digitală a Europei”, a declarat comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius.

Potrivit acestuia, accelerarea serviciilor pentru apărare și securitate și extinderea arhitecturii IRIS² vor permite intrarea mai rapidă în funcțiune a rețelei și vor crește cu peste 60% capacitatea guvernamentală securizată din Uniune.

---

IRIS² este conceput drept infrastructura europeană proprie pentru conectivitate prin satelit securizată și rezilientă. Programul urmărește să ofere autorităților publice și serviciilor esențiale o alternativă europeană pentru comunicațiile care trebuie să rămână disponibile în zone izolate, în timpul perturbărilor infrastructurii sau în situații de criză.

Contractul din 2024 a stabilit parteneriatul public-privat, iar acordul din 7 august 2026 fixează parametrii necesari trecerii la implementare. Următoarea etapă este producerea infrastructurii și pregătirea primelor lansări din 2029.

O sinteză publicată de Eurojust asupra jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene clarifică în ce condiții o autoritate administrativă care conduce o anchetă penală poate solicita obținerea de probe într-un alt stat membru. Una dintre cele mai recente hotărâri analizate este WBS GmbH, pronunțată la 10 iulie 2025, în care Curtea a acceptat emiterea unui ordin de către o autoritate administrativă atunci când măsurile intruzive sunt autorizate potrivit dreptului național, iar ordinul este validat judiciar înainte de transmitere.

Documentul Eurojust prezintă jurisprudența Curții de Justiție privind ordinul european de anchetă și este actualizat până în iulie 2025. Sinteza acoperă zece hotărâri și explică modul în care Curtea a interpretat cine poate emite un ordin, ce măsuri pot fi cerute, în ce condiții pot fi obținute și folosite probele și ce căi de atac trebuie să existe.

Eurojust nu adoptă prin acest document reguli noi și nu modifică efectele hotărârilor. Agenția rezumă deciziile Curții pentru a sprijini autoritățile judiciare și practicienii care folosesc ordinul european de anchetă în cauze penale transfrontaliere.

Una dintre cele mai recente decizii incluse este hotărârea WBS GmbH din 10 iulie 2025. Cauza a pornit de la o anchetă penală desfășurată de Biroul pentru Prevenirea și Combaterea Corupției din Letonia, cunoscut prin acronimul KNAB.

Autoritatea investiga suspiciuni de fraudă la scară largă, folosirea ilegală a bunurilor unei alte persoane, fals și folosirea de documente false. Anchetatorii doreau să audieze martori și să percheziționeze sediul companiei WBS GmbH din Germania.

Potrivit dreptului leton, măsura care afecta drepturile persoanei vizate trebuia autorizată în prealabil de un judecător de instrucție. KNAB a obținut această autorizare și a emis ulterior un ordin european de anchetă adresat autorităților germane.

Înainte ca ordinul să fie transmis Germaniei, acesta a fost validat de un procuror leton. Autoritățile germane au executat măsurile solicitate și au obținut probele cerute de anchetatorii din Letonia.

Compania WBS GmbH a contestat transferarea probelor. Aceasta a susținut că KNAB nu putea emite ordinul european, deoarece autoritatea administrativă nu avea competența de a dispune singură percheziția în cadrul unei cauze interne.

Instanța superioară din Berlin a cerut Curții de Justiție să stabilească dacă o autoritate administrativă poate fi considerată autoritate emitentă atunci când măsura solicitată trebuie autorizată în prealabil de un judecător potrivit dreptului național.

În hotărârea din iulie 2025, Curtea a stabilit că o asemenea autoritate poate emite un ordin european de anchetă dacă sunt îndeplinite trei condiții cumulative. Autoritatea trebuie să fie desemnată de statul membru, să acționeze în cauza respectivă ca autoritate responsabilă de ancheta penală și să aibă competența necesară pentru obținerea probelor potrivit dreptului național.

Cerința unei autorizări judiciare prealabile nu exclude automat autoritatea administrativă. Curtea a considerat că această autorizare este o garanție aplicabilă măsurii intruzive, nu o dovadă că autoritatea care conduce ancheta a pierdut competența asupra obținerii probelor.

Autoritatea administrativă rămâne responsabilă pentru investigație și pentru alegerea măsurilor pe care le consideră necesare. Ea cunoaște faptele investigate, probele deja disponibile și legătura dintre măsura solicitată și presupusele infracțiuni.

Judecătorul controlează separat dacă percheziția sau o altă intervenție care afectează drepturile fundamentale poate fi autorizată. Verificarea privește condițiile prevăzute de dreptul național, inclusiv necesitatea și proporționalitatea măsurii.

Ordinul european emis de o autoritate administrativă trebuie apoi validat de o autoritate judiciară înainte de a fi trimis statului care urmează să îl execute. Validarea poate reveni unui judecător, unei instanțe, unui judecător de instrucție sau unui procuror competent.

Curtea a descris astfel un mecanism de control în mai multe etape. Măsura concretă, precum percheziția, este mai întâi autorizată atunci când dreptul național o cere, iar ordinul prin care executarea este solicitată unui alt stat este ulterior validat judiciar.

Cele două controale nu au în mod obligatoriu același obiect. Autorizarea națională privește intervenția propusă în anchetă, în timp ce validarea privește ordinul european și condițiile în care măsura este solicitată autorităților dintr-un alt stat membru.

Validarea nu trebuie tratată ca o simplă formalitate. Autoritatea judiciară trebuie să verifice dacă ordinul este necesar și proporțional și dacă respectă condițiile prevăzute pentru cooperarea europeană în materie penală.

Hotărârea nu permite unei autorități administrative să evite regulile naționale. Dacă o măsură necesită autorizarea unui judecător într-o cauză internă comparabilă, aceeași garanție trebuie respectată înainte ca executarea să fie cerută unui alt stat.

Decizia diferențiază această situație de cazul în care un procuror încearcă să emită singur un ordin pentru o măsură care, potrivit dreptului statului său, este rezervată exclusiv unui judecător. Instrumentul european nu poate acorda unei autorități competențe pe care aceasta nu le are într-o procedură internă similară.

În cazul autorităților administrative, legislația europeană prevede însă o categorie distinctă de emitenți. Aceste instituții pot conduce anchete penale specializate și pot pregăti ordinul, cu condiția ca acesta să fie supus validării judiciare înainte de transmitere.

Curtea a considerat că excluderea tuturor autorităților administrative ar lipsi această categorie de efect practic. În statele membre, unele investigații penale sunt conduse de organisme anticorupție, fiscale, vamale sau de alte instituții administrative cu atribuții specializate.

Hotărârea nu conferă automat oricărei autorități administrative dreptul de a emite un ordin. Instituția trebuie să fie desemnată de statul membru, să conducă efectiv ancheta și să îndeplinească toate condițiile stabilite de dreptul național și de normele europene.

Statul solicitat păstrează propriul rol în recunoașterea și executarea ordinului. Autoritățile sale pot aplica motivele de refuz sau amânare prevăzute de legislație și pot propune o măsură mai puțin intruzivă atunci când aceasta poate produce același rezultat.

Executarea poate fi refuzată și atunci când există motive serioase pentru a considera că măsura ar fi incompatibilă cu drepturile fundamentale. Recunoașterea reciprocă nu elimină obligațiile privind protecția vieții private, a proprietății și a dreptului la o cale de atac.

Ordinul european de anchetă este destinat obținerii de probe în cauze penale cu dimensiune transfrontalieră. Acesta poate fi folosit pentru percheziții, sechestre, audieri, informații bancare, date de telecomunicații și alte măsuri de investigație, în condițiile aplicabile fiecărei categorii.

Instrumentul este diferit de mandatul european de arestare. Ordinul de anchetă privește obținerea și transmiterea probelor, în timp ce mandatul de arestare este folosit pentru reținerea și predarea unei persoane către un alt stat membru.

Sinteza Eurojust prezintă hotărârea WBS GmbH ca parte a unei jurisprudențe mai largi privind delimitarea rolurilor dintre anchetatori, procurori și judecători. Documentul urmărește să faciliteze aplicarea consecventă a acestor hotărâri, fără să înlocuiască textele integrale ale deciziilor Curții.

Un suspect considerat o țintă importantă într-o anchetă privind introducerea ilegală a 625 de persoane în Europa a fost arestat la Belgrad la 5 august, în urma cooperării dintre autoritățile germane și sârbe, coordonată de Eurojust și Europol. Bărbatul este suspectat că a organizat transportarea cetățenilor sirieni din Serbia și Bosnia și Herțegovina către Germania și alte state din vestul Europei, prin mai multe rute terestre care traversau frontierele externe și interne ale Uniunii Europene.

Ancheta privește o rețea suspectată că a organizat deplasarea clandestină a cetățenilor sirieni de-a lungul rutei Balcanilor și către state din vestul Europei. Persoanele transportate ar fi intrat în Uniunea Europeană fie din Serbia în Ungaria, fie din Bosnia și Herțegovina în Croația.

După trecerea frontierei externe, traseele se ramificau. Unele transporturi continuau prin Slovacia, Cehia sau Polonia, iar altele prin Austria, înainte de a ajunge în Germania sau în alte țări vest-europene.

Folosirea mai multor trasee poate permite unei rețele să adapteze transporturile în funcție de controalele la frontieră, activitatea poliției, disponibilitatea șoferilor și situația de pe diferitele segmente ale rutei.

Eurojust nu precizează câte dintre cele 625 de persoane au fost transportate pe fiecare traseu și nici perioada exactă în care întreaga rețea ar fi desfășurat activitatea. Cifra privește operațiunea mai largă investigată de autorități, nu numai faptele atribuite suspectului arestat la Belgrad.

Persoanele ar fi fost transportate în autoturisme, camionete sau camioane. Documentul nu precizează condițiile în care au călătorit, numărul persoanelor aflate în fiecare vehicul sau dacă transporturile au produs accidente ori alte situații care le-au pus viața în pericol.

Rețeaua ar fi solicitat între 2.000 și 10.000 de euro pentru fiecare persoană. Diferența dintre sume poate depinde de traseu, destinație, mijlocul de transport și serviciile promise, însă Eurojust nu explică modul în care era stabilit prețul.

La nivelul maxim indicat, transportarea a 625 de persoane ar putea reprezenta plăți de mai multe milioane de euro. Sursa nu furnizează însă valoarea totală încasată și nu precizează câte persoane au plătit fiecare tarif, astfel încât veniturile rețelei nu pot fi calculate cu exactitate.

Suspectul arestat locuia în Serbia și ar fi avut un rol central în activitatea grupării. El este acuzat că transporta persoane către Sombor, un oraș din nordul Serbiei aflat în apropierea frontierei cu Ungaria și Croația.

La Sombor, persoanele ar fi fost preluate de alți membri ai rețelei, care continuau transportul. Suspectul este acuzat și că ar fi facilitat trecerea oamenilor din Serbia în Ungaria.

Acest rol îl plasa între etapa de deplasare pe teritoriul Serbiei și trecerea frontierei externe a Uniunii. Organizarea unei operațiuni de acest tip poate presupune coordonarea șoferilor, stabilirea punctelor de întâlnire și transmiterea persoanelor între grupuri care răspund de segmente diferite.

Eurojust îl descrie drept o „țintă de mare valoare”, formulare folosită de autoritățile de aplicare a legii pentru persoanele considerate importante pentru organizarea, coordonarea sau funcționarea unei rețele infracționale.

Această clasificare nu reprezintă o hotărâre privind vinovăția. Bărbatul este suspectat de faptele descrise, iar responsabilitatea sa penală trebuie stabilită prin procedurile judiciare competente.

Între iunie 2023 și iunie 2024, el ar fi participat la cel puțin 37 de operațiuni de introducere ilegală a migranților. Sursa nu indică numărul persoanelor transportate în fiecare operațiune sau câte dintre cele 625 de cazuri îi sunt atribuite direct.

Arestarea face parte dintr-o investigație mai amplă desfășurată în Germania și Serbia. Cinci alți presupuși membri ai rețelei fuseseră arestați în cursul unor acțiuni coordonate organizate în 2025 în Germania, Țările de Jos și Bosnia și Herțegovina.

Prezența suspecților și a operațiunilor în mai multe state a impus coordonarea anchetelor naționale. Probele privind transporturile, comunicațiile, vehiculele, plățile și traseele puteau fi păstrate de autorități diferite și supuse unor proceduri juridice distincte.

Eurojust a sprijinit crearea unei echipe comune de anchetă între Germania și Serbia. O asemenea echipă le permite procurorilor și anchetatorilor din statele participante să lucreze în cadrul unui acord comun și să transmită mai rapid informații și probe.

Informațiile schimbate prin echipă au contribuit la pregătirea arestării din 5 august. Documentul nu precizează ce probe au fost obținute, dacă au avut loc percheziții sau dacă au fost indisponibilizate conturi, vehicule ori alte bunuri.

Cooperarea dintre autoritățile germane și sârbe a fost sprijinită și prin proiectul pentru justiție penală în Balcanii de Vest. Acesta urmărește facilitarea anchetelor și urmăririlor penale în cazurile de criminalitate organizată cu dimensiune transfrontalieră.

Europol a coordonat pe durata investigației o echipă operativă prin Centrul european împotriva introducerii ilegale de migranți. Rolul său a inclus facilitarea schimbului de informații între țările participante și realizarea analizelor necesare pentru conectarea dosarelor naționale.

O rețea care operează pe mai multe rute poate apărea inițial în anchete separate. Un șofer poate fi identificat într-un stat, o plată în altul, iar organizatorii și intermediarii pot activa într-o țară terță.

Analiza comună poate arăta că persoane și incidente investigate separat fac parte din aceeași structură. Aceasta permite autorităților să urmărească nu numai transportatorii surprinși în timpul unei operațiuni, dar și persoanele care coordonează activitatea.

Europol a sprijinit identificarea țintelor importante și a coordonat activitățile operative din ziua acțiunii. Agenția a trimis și experți care au oferit anchetatorilor analiză și asistență în timp real.

Eurojust și Europol au roluri diferite. Eurojust sprijină cooperarea dintre procurori și autoritățile judiciare, inclusiv prin echipe comune de anchetă, în timp ce Europol facilitează cooperarea polițienească și analiza informațiilor operative.

Operațiunile au fost desfășurate în Germania de Parchetul din Weiden și structurile Poliției Federale din Waidhaus și München specializate în combaterea criminalității.

În Serbia au participat Parchetul pentru Criminalitate Organizată și structura poliției specializată în combaterea traficului de persoane și introducerii ilegale de migranți.

Introducerea ilegală a migranților constă în facilitarea trecerii neautorizate a unei frontiere pentru obținerea unui avantaj financiar sau material. Ea trebuie diferențiată de traficul de persoane, care presupune exploatarea victimelor prin constrângere, fraudă sau abuz.

O persoană poate plăti voluntar o rețea pentru a ajunge într-un alt stat și poate fi totuși expusă unor riscuri grave. Dependența de intermediari, deplasarea în vehicule improprii și evitarea controalelor pot crea condiții periculoase.

Comunicatul Eurojust nu afirmă că persoanele transportate au fost exploatate după sosire și nu oferă informații despre situația lor juridică, cereri de azil, returnări sau destinațiile finale.

Ancheta se concentrează asupra organizatorilor și transportatorilor suspectați că au obținut bani din trecerile clandestine și din deplasarea persoanelor între state.

Ruta Balcanilor include mai multe trasee între Turcia, Balcanii de Vest și Uniunea Europeană. Rețelele pot muta activitatea între frontiere în funcție de măsurile autorităților și de posibilitățile de transport.

În cazul investigat, Serbia și Bosnia și Herțegovina reprezentau puncte de plecare pentru intrarea în UE. Ungaria și Croația sunt state membre aflate la frontiera externă, iar celelalte țări menționate se aflau pe traseul către Germania.

Documentul nu precizează dacă toate cele 625 de persoane au ajuns la destinațiile urmărite sau dacă unele transporturi au fost oprite de autorități.

Niciun detaliu nu este oferit despre eventuale mandate de arestare, proceduri de extrădare sau transferul suspectului către Germania. Pașii următori vor depinde de ancheta și de procedurile judiciare din statele implicate.

Arestarea nu încheie automat investigația asupra rețelei. Autoritățile pot continua să identifice membri, șoferi, intermediari financiari și persoane care au asigurat cazarea, vehiculele sau trecerea frontierelor.

---

Eurojust este agenția Uniunii Europene care sprijină coordonarea anchetelor și urmăririlor penale între state, iar Europol facilitează cooperarea polițienească și analiza informațiilor privind criminalitatea gravă și organizată.

Cazul arată modul în care o rețea poate utiliza succesiv state din afara și din interiorul Uniunii pentru transportarea persoanelor către vestul Europei. Echipa comună de anchetă a permis autorităților germane și sârbe să își combine informațiile și să pregătească arestarea unui suspect considerat central pentru operațiune.

Polonia dispune de industrii care au nevoie de captarea și stocarea carbonului, de formațiuni geologice cu potențial pentru depozitarea CO₂ și de proiecte aflate în etape inițiale, dar nu are încă regulile, infrastructura și mecanismele financiare necesare pentru dezvoltarea tehnologiei la scară largă, potrivit unei analize a Clean Air Task Force. Organizația consideră că proiectele individuale nu sunt suficiente și că autoritățile trebuie să construiască un sistem în care captarea, transportul și stocarea carbonului să poată atrage în mod repetat investiții private.

Captarea și stocarea carbonului, cunoscută prin abrevierea CCS, urmărește separarea dioxidului de carbon produs de o instalație industrială, transportarea lui către un sit adecvat și depozitarea permanentă în formațiuni geologice.

Analiza Clean Air Task Force se concentrează asupra emisiilor provenite din procese industriale pentru care electrificarea nu oferă singură o soluție completă. În anumite activități, emisiile nu rezultă numai din energia folosită, ci și din transformările chimice necesare fabricării produsului.

Documentul menționează cimentul, varul, substanțele chimice, oțelul și rafinarea printre sectoarele în care captarea carbonului poate contribui la reducerea emisiilor. Aceste industrii sunt importante pentru economia poloneză și consumă cantități mari de energie, dar se confruntă și cu presiunea de a-și reduce impactul climatic.

CCS nu elimină toate problemele de mediu și nu înlocuiește celelalte opțiuni de reducere a emisiilor. Analiza îl prezintă ca pe un instrument destinat în special proceselor pentru care alternativele disponibile sunt limitate.

Polonia îndeplinește mai multe condiții inițiale pentru dezvoltarea tehnologiei. Are o bază industrială care ar putea utiliza captarea carbonului, potențial geologic pentru depozitarea CO₂ și o serie de proiecte aflate în primele etape de pregătire.

Existența acestor elemente nu garantează însă că proiectele vor ajunge la construcție și operare. O companie trebuie să știe dacă poate obține autorizațiile, unde va transporta carbonul captat, cine va administra depozitul și dacă veniturile sau economiile generate vor acoperi investiția și costurile de funcționare.

Clean Air Task Force consideră că Polonia nu a creat încă mediul necesar pentru transformarea interesului inițial în proiecte finanțabile. Cele mai urgente două probleme sunt lipsa unei certitudini suficiente privind regulile și absența unor venituri previzibile.

Incertitudinea legislativă poate afecta mai multe etape ale unui proiect. Investitorul trebuie să cunoască responsabilitățile operatorului instalației de captare, ale companiei care transportă CO₂ și ale administratorului sitului de stocare.

Trebuie stabilite și condițiile în care carbonul poate circula între instalații, regiuni sau state, cerințele aplicabile depozitelor și modul în care sunt gestionate riscurile pe durata operării și după închiderea unui sit.

Raportul cere din acest motiv un cadru juridic clar pentru transportul și stocarea CO₂. Fără asemenea reguli, companiile nu pot calcula cu suficientă precizie riscurile, costurile și responsabilitățile pe care le-ar prelua.

A doua problemă este capacitatea proiectelor de a genera venituri suficient de stabile. Instalarea echipamentelor de captare, construirea infrastructurii de transport și dezvoltarea siturilor de stocare necesită capital înainte ca sistemul să poată funcționa.

În același timp, valoarea economică a reducerii emisiilor poate depinde de prețurile carbonului, de politicile publice și de cererea pentru produse industriale cu o amprentă mai redusă.

Dacă aceste venituri sau economii sunt prea mici ori prea volatile, finanțatorii pot considera proiectul prea riscant. O tehnologie poate funcționa din punct de vedere tehnic și poate avea un rol climatic, dar să nu poată atrage capital în condiții comerciale.

Clean Air Task Force recomandă instrumente care să stabilizeze veniturile, între care contractele pentru diferență aplicate carbonului. Un asemenea mecanism ar reduce diferența dintre nivelul de venit necesar proiectului și valoarea obținută pe piață.

Documentul nu stabilește forma exactă a instrumentului, valoarea sprijinului sau sectoarele care ar trebui să îl primească primele. Aceste elemente ar trebui stabilite prin politica națională și prin proiectarea mecanismelor de finanțare.

Sprijinul nu ar trebui să urmărească numai lansarea unei instalații demonstrative. Analiza folosește conceptul de „finanțabilitate sistemică”, prin care întreaga piață este organizată astfel încât proiectele să poată fi finanțate succesiv și la scară tot mai mare.

Un singur proiect poate fi susținut printr-un grant, o garanție publică sau un acord individual. Acest lucru nu înseamnă că următorul proiect va găsi infrastructura, reglementările și investitorii de care are nevoie.

O piață poate crește atunci când participanții au încredere că regulile vor rămâne aplicabile, că instalațiile vor putea folosi o infrastructură comună și că există suficientă capacitate pentru proiectarea, autorizarea, construirea și asigurarea investițiilor.

Raportul cere o strategie națională care să coordoneze aceste componente. Strategia ar trebui să ofere o direcție comună industriei, autorităților, operatorilor de infrastructură și investitorilor.

Un cadru național poate identifica industriile pentru care CCS are cea mai mare relevanță, regiunile în care se concentrează emisiile, infrastructura necesară și ordinea în care proiectele ar putea fi dezvoltate.

Raportul publicat de Clean Air Task Force nu oferă în materialul disponibil o țintă privind cantitatea de CO₂ pe care Polonia ar trebui să o capteze și să o stocheze și nici un calendar complet pentru construirea sistemului.

Recomandarea centrală este trecerea de la tratarea separată a fiecărui proiect la planificarea unei rețele în care instalațiile industriale pot avea acces la transport și stocare.

Accesul la infrastructură reprezintă o condiție esențială. O fabrică poate instala echipamente de captare, dar carbonul separat trebuie apoi deplasat către un loc unde poate fi stocat permanent.

Dacă fiecare companie trebuie să construiască singură întregul traseu, costurile și riscurile pot deveni prea mari. Infrastructura utilizată de mai multe proiecte poate permite împărțirea costurilor și conectarea treptată a altor instalații.

Analiza menționează accesul la transportul și stocarea CO₂ printre elementele necesare dezvoltării sectorului, fără să precizeze traseele, tehnologiile sau amplasamentele care ar trebui selectate.

Dezvoltarea stocării trebuie să evolueze împreună cu proiectele de captare. Dacă instalațiile industriale sunt pregătite înaintea depozitelor, carbonul nu are unde să fie transportat. Dacă depozitele sunt construite fără clienți suficienți, operatorii nu își pot recupera investițiile.

Coordonarea calendarului poate reduce acest dezechilibru. Autoritățile pot ajuta la stabilirea capacității necesare și la conectarea proiectelor care altfel ar fi dezvoltate independent.

Capacitatea administrativă este un alt obstacol identificat. Autoritățile trebuie să poată evalua proiectele, emite autorizațiile și coordona deciziile luate în domeniul industriei, mediului, energiei și infrastructurii.

O procedură de autorizare poate deveni lentă atunci când instituțiile nu au suficient personal sau experiență pentru analizarea tehnologiilor și riscurilor implicate.

Raportul cere consolidarea administrației responsabile pentru coordonarea și autorizarea proiectelor. Predictibilitatea procedurilor poate fi la fel de importantă pentru investitori precum existența formală a unei reguli.

Un proiect care nu știe cât va dura evaluarea sau ce informații suplimentare vor fi solicitate nu poate stabili cu precizie data construcției, costurile finanțării și momentul începerii activității.

Analiza include și asigurările între componentele sistemului. Proiectele trebuie să poată acoperi riscurile asociate construirii, funcționării, transportului și stocării.

Lipsa unor produse de asigurare adecvate poate împiedica finanțarea, chiar dacă tehnologia și cadrul legislativ sunt pregătite. Investitorii instituționali au nevoie de o distribuire clară a riscurilor și de protecție față de evenimentele care pot produce pierderi.

Lanțurile de furnizare și capacitatea de implementare sunt, de asemenea, necesare. Extinderea sectorului presupune echipamente, servicii tehnice, constructori și personal care pot livra mai multe proiecte, nu numai o instalație izolată.

Dacă cererea crește mai repede decât capacitatea furnizorilor, costurile și întârzierile pot crește. O strategie pe termen lung poate oferi industriei suficientă vizibilitate pentru investiții în producție, competențe și personal.

Acceptarea socială este menționată printre condițiile dezvoltării. Proiectele de transport și stocare pot afecta comunități și teritorii, iar populația trebuie să primească informații despre amplasament, funcționare și riscuri.

Lipsa încrederii poate întârzia proiectele sau poate împiedica realizarea lor. Consultarea comunităților nu este prezentată ca o etapă care poate începe după luarea tuturor deciziilor, ci ca parte a construirii cadrului de dezvoltare.

Raportul consideră că instituțiile publice trebuie să privească „finanțabilitatea sistemică” dincolo de performanța și costul tehnologiei. Un echipament eficient nu creează singur infrastructura, asigurarea, reglementarea și capacitatea administrativă necesare.

„Polonia are nevoia industrială, potențialul geologic și un portofoliu inițial de proiecte pentru CCS”, a declarat consilierul Clean Air Task Force pentru Europa Centrală și de Est, Bartłomiej Kupiec.

„Ceea ce nu are încă este cadrul necesar pentru a trece de la interesul inițial la proiecte finanțabile. Raportul prezintă o foaie de parcurs practică pentru închiderea acestei diferențe”, a adăugat acesta.

Directorul programului pentru electricitate al Clean Air Task Force, Kasparas Spokas, a arătat că tehnologiile emergente de infrastructură curată nu se extind numai pentru că un proiect individual este viabil.

Dezvoltarea la scară mai mare necesită, potrivit acestuia, infrastructură, reguli durabile, disponibilitatea asigurărilor, lanțuri de furnizare reziliente și capacitatea de a livra proiectele în condiții care să permită participarea investitorilor instituționali.

Analiza leagă captarea carbonului și de competitivitatea industriei poloneze. Reducerea emisiilor poate ajuta companiile energointensive să își continue activitatea într-o economie europeană care impune cerințe climatice tot mai stricte.

Documentul nu estimează costul total al tranziției, impactul asupra prețurilor produselor industriale sau volumul investițiilor private care ar putea fi atras dacă recomandările sunt aplicate.

Nu sunt identificate nici proiectele individuale aflate în pregătire și nici capacitatea lor planificată. Materialul se concentrează pe condițiile generale necesare întregului sector.

Recomandările provin de la Clean Air Task Force și nu reprezintă o strategie deja adoptată de guvernul polonez. Documentul nu anunță decizii noi privind finanțarea, autorizarea sau construirea infrastructurii.

Organizația susține că lipsa unui răspuns coordonat poate menține proiectele într-o etapă inițială, chiar dacă necesitatea industrială și potențialul de stocare există.

---

Clean Air Task Force este o organizație nonprofit care promovează dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Analiza privind Polonia aplică un cadru de „finanțabilitate sistemică” pentru a evalua condițiile de care tehnologiile emergente de infrastructură au nevoie pentru a atrage investiții.

Raportul concluzionează că rolul captării și stocării carbonului în decarbonizarea industriei poloneze va depinde de construirea simultană a regulilor, infrastructurii, sprijinului financiar și capacității administrative. Fără aceste componente, proiectele individuale pot rămâne viabile din punct de vedere tehnic, dar insuficient de predictibile pentru finanțare și dezvoltare la scară largă.

O eventuală victorie a candidatei Rassemblement National la alegerile prezidențiale franceze din 2027 ar putea transforma Franța într-un partener mai puțin previzibil și mai conflictual în Uniunea Europeană, potrivit unei analize publicate de European Council on Foreign Relations. Autorii estimează că viitoarea administrație ar încerca să reducă plățile către bugetul UE, să se opună extinderii către Ucraina și Republica Moldova și să retragă Franța din anumite politici comune privind energia, clima și migrația.

Studiul a fost publicat la 4 august, după confirmarea candidaturii lui Marine Le Pen la alegerile prezidențiale franceze. Este o versiune actualizată a unei analize lansate inițial în iunie și se bazează pe interviuri cu reprezentanți ai Rassemblement National și experți externi, precum și pe discursuri, programe electorale, propuneri legislative și voturile partidului.

Autorii pornesc de la scenariul unei victorii în 2027, fără să afirme că aceasta este inevitabilă. Campania nu a început în forma sa finală, lista completă a candidaților nu este stabilită, iar alegerile prezidențiale franceze au produs în trecut schimbări importante de opinie în lunile dinaintea votului.

Potrivit calendarului prezentat în studiu, primul tur este prevăzut pentru 18 aprilie 2027, iar al doilea pentru 2 mai. Actualul președinte, Emmanuel Macron, nu poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv.

Candidatura lui Le Pen a devenit posibilă după ce instanța de apel a redus, la 7 iulie 2026, sancțiunea de neeligibilitate primită în dosarul privind deturnarea fondurilor Parlamentului European. Potrivit documentului, pedeapsa include un an de arest la domiciliu cu monitorizare electronică, iar Le Pen a anunțat că va sesiza Curtea de Casație.

Aplicarea interdicției electorale este suspendată până la soluționarea recursului. ECFR arată că decizia instanței supreme ar putea veni până în aprilie 2027, ceea ce menține o incertitudine juridică asupra candidaturii.

Studiul consideră că revenirea lui Le Pen în poziția de candidată confirmă predominanța sa în interiorul Rassemblement National. Președintele partidului, Jordan Bardella, rămâne figura propusă pentru funcția de prim-ministru, dar autorii identifică diferențe între orientările lor.

Le Pen păstrează poziții mai apropiate de tradiția suveranistă și de vechile reflexe favorabile unei relații mai apropiate cu Rusia. Bardella a exprimat poziții mai favorabile suveranității Ucrainei, a căutat relații cu guverne europene de dreapta și a adoptat un ton mai conciliant față de Germania și unele politici economice europene.

Potrivit analizei, o președinție Le Pen ar acorda prioritate politicilor interne privind imigrația, ordinea publică, puterea de cumpărare și preferința națională. Efectele europene ar apărea atunci când regulile UE ar limita aplicarea acestor obiective.

Una dintre principalele surse de conflict ar fi bugetul Uniunii. Reprezentanții RN au propus reducerea contribuției anuale a Franței cu 2–3 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 9–14% din plata franceză din 2024. Bardella a susținut ulterior chiar reducerea contribuției la jumătate.

O asemenea reducere nu ar putea fi decisă unilateral fără consecințe juridice și politice. Ea ar diminua resursele disponibile pentru programele europene și ar obliga celelalte state membre să accepte cheltuieli mai mici, venituri suplimentare sau contribuții naționale mai mari.

Rassemblement National respinge împrumuturile și taxele comune la nivelul UE. În locul unor programe europene comune, partidul propune un fond suveran destinat industriilor considerate strategice în apărare, tehnologie și energie.

Partidul dorește și reducerea rolului Comisiei Europene. Programele sale pentru alegerile europene din 2019 și 2024 au propus transformarea Comisiei într-un secretariat, în timp ce dreptul de inițiativă legislativă ar reveni Consiliului European.

Această schimbare ar necesita modificarea tratatelor și acordul celorlalte state membre. O administrație franceză nu ar putea transforma singură structura instituțională a Uniunii, dar ar putea bloca sau întârzia decizii care necesită unanimitate.

Energia ar constitui un alt domeniu de confruntare. RN susține retragerea Franței din mecanismul european de formare a prețurilor electricității, argumentând că sistemul nu reflectă avantajul producției nucleare franceze.

Documentul ECFR nu demonstrează că ieșirea din mecanism ar reduce prețurile pentru consumatorii francezi. Autorii avertizează că o schimbare unilaterală ar putea afecta piețele interconectate și ar putea transfera costuri către alte state membre.

Partidul contestă Pactul verde european și consideră că ponderea energiei nucleare ar trebui să permită Franței să evite o parte dintre obligațiile climatice. O asemenea poziție ar afecta negocierile privind obiectivele de reducere a emisiilor, reglementarea industriei și finanțarea tranziției energetice.

În domeniul migrației, o administrație RN ar încerca probabil să retragă Franța din Pactul european privind migrația și azilul. Această schimbare ar putea transfera o parte mai mare a responsabilității către statele de la frontierele externe și către țările prin care trec solicitanții de azil.

Deși mai multe partide europene de dreapta solicită reducerea migrației, ele nu au aceeași poziție asupra cooperării europene. Guvernul italian susține o coordonare mai puternică și împărțirea responsabilității, în timp ce RN acordă prioritate controlului național asupra frontierelor și procedurilor.

Extinderea UE ar putea deveni unul dintre cele mai dificile dosare. Potrivit analizei, RN se opune aderării statelor din Balcanii de Vest, Republicii Moldova și Ucrainei.

Partidul susține că extinderea ar crește presiunea asupra bugetului francez, ar reduce salariile, ar afecta agricultura și ar transfera noi competențe către instituțiile UE. Dimensiunea sectorului agricol ucrainean este prezentată drept o preocupare specială.

Franța are o influență majoră asupra extinderii, iar mai multe etape ale procesului necesită acordul unanim al statelor membre. Un guvern francez ostil aderării ar putea bloca deschiderea sau închiderea capitolelor de negociere și deciziile finale privind primirea noilor membri.

Poziția față de Ucraina ar fi influențată și de diferențele interne din RN. Partidul recunoaște dreptul Ucrainei la apărare, dar a criticat sancțiunile împotriva Rusiei și s-a opus unor forme de ajutor militar, pe care le consideră susceptibile să intensifice conflictul.

Le Pen și reprezentanții mai vechi ai partidului au atribuit extinderii NATO o parte din responsabilitatea pentru confruntarea cu Rusia și păstrează ideea că Moscova ar putea redeveni un partener după încheierea războiului. Bardella a recunoscut riscul reprezentat de imperialismul rus și a apărat mai clar suveranitatea Ucrainei.

ECFR estimează că o administrație Le Pen ar prefera negocierile și concesiile în relația cu Rusia, în locul unor noi sancțiuni sau angajamente militare. Documentul nu stabilește însă ce decizii concrete ar adopta într-o criză de securitate.

RN afirmă că va menține cheltuielile pentru apărare, dar dorește ca acestea să sprijine în primul rând industria militară franceză. Partidul s-a opus transferului de competențe în materie de politică externă și apărare către instituțiile UE.

Le Pen a renunțat temporar la planul retragerii Franței din comandamentul militar integrat al NATO pe durata războiului din Ucraina, dar a readus această posibilitate în discuție în mai 2026. Studiul nu tratează ieșirea drept o decizie deja adoptată.

Autorii consideră că lipsa experienței guvernamentale și interesul limitat al RN pentru politica externă ar putea face Franța un partener oscilant. Pozițiile partidului s-au schimbat în trecut atunci când costurile electorale ale unor alianțe sau declarații au crescut.

RN a renunțat la Frexit după dificultățile produse de Brexit, și-a redus apropierea de Kremlin după invazia pe scară largă a Ucrainei și a adoptat poziții mai favorabile Israelului. Partidul și-a temperat și entuziasmul inițial față de președintele Statelor Unite, pe măsură ce unele politici americane au devenit mai greu de apărat în Franța.

O victorie a lui Le Pen ar încuraja partidele naționaliste din alte state, dar nu ar crea automat o alianță europeană coerentă. Interesele lor diferă în privința împărțirii costurilor migrației, contribuțiilor bugetare, energiei și cooperării militare.

O Franță care reduce contribuția la buget sau respinge solidaritatea în materie de migrație ar intra în conflict inclusiv cu guverne apropiate ideologic, ale căror state ar suporta costuri suplimentare.

ECFR estimează că rezultatul probabil ar fi o Franță mai izolată și o Uniune mai slabă, în care deciziile comune ar fi mai dificile. Autorii nu prezintă însă destrămarea UE drept o consecință inevitabilă.

Franța este prea importantă economic, militar și politic pentru a fi ocolită în toate dosarele. Celelalte state ar putea continua cooperarea cu Parisul în domenii precum apărarea, autonomia strategică și securitatea economică, formând în alte situații coaliții fără participarea Franței.

Studiul recomandă guvernelor europene să înceapă dialogul cu reprezentanții RN pentru a le înțelege intențiile, fără să presupună că pozițiile lui Bardella le reprezintă în totalitate pe cele ale lui Le Pen.

Autorii recomandă și consolidarea cooperării dintre Bruxelles, Berlin, Roma, Varșovia, Madrid și Londra. Într-un scenariu de blocaj francez, aceste capitale ar putea avea un rol mai important în organizarea răspunsurilor europene.

Documentul avertizează atât împotriva ideii că o administrație RN ar putea fi gestionată fără dificultăți, cât și împotriva presupunerii că victoria sa ar însemna automat sfârșitul proiectului european.

---

European Council on Foreign Relations este un centru de analiză paneuropean care publică cercetări privind politica externă și poziția Europei în lume. Organizația precizează că nu adoptă poziții colective, iar studiul reflectă evaluările celor patru autori.

Analiza este un exercițiu de scenariu și formulează estimări despre conduita unei administrații care nu a fost aleasă. Pozițiile RN se pot modifica în timpul campaniei, iar realizarea lor ar depinde de rezultatul alegerilor legislative, componența guvernului, deciziile instanțelor și limitele constituționale, bugetare și europene.

Alegerile prezidențiale rămân deschise. O candidatură moderată poate ajunge în al doilea tur și poate reuni din nou alegătorii care se opun RN, iar fragmentarea politică poate produce și alte combinații electorale.

Nouă state membre nu aveau o strategie națională antifraudă pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și nici nu pregăteau adoptarea uneia, potrivit raportului Comisiei privind lupta împotriva fraudelor și neregulilor din 2025. În această situație se aflau Estonia, Grecia, Croația, Lituania, Austria, Polonia, Slovenia, Finlanda și Suedia.

Strategiile naționale antifraudă sunt documente prin care statele stabilesc modul în care previn, detectează, investighează și corectează fraudele și neregulile care afectează fondurile europene. Ele pot defini instituțiile responsabile, procedurile de cooperare, prioritățile de control, schimbul de informații și măsurile pentru recuperarea banilor.

În prezent, dreptul UE nu obligă statele membre să dispună de o strategie națională antifraudă distinctă. Toate țările au însă obligația generală de a combate frauda și activitățile ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii.

Comisia promovează de mai mulți ani adoptarea unor strategii naționale pentru a reuni măsurile desfășurate de ministere, autorități de management, servicii vamale, administrații fiscale, poliție, procurori și organismele naționale de coordonare antifraudă.

Situația prezentată pentru 2025 arată diferențe importante între state. Zece țări au declarat că aveau în vigoare o strategie națională care trata cel puțin fraudele împotriva fondurilor europene.

Alte opt state au indicat că adoptarea unei strategii era planificată sau în desfășurare. Acestea erau Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Cipru, Luxemburg și Țările de Jos.

Cipru a finalizat ulterior procesul și a adoptat strategia la 29 mai 2026. Raportul precizează însă că niciun stat nu a adoptat o strategie nouă în cursul anului de referință 2025.

Cele nouă state fără strategie și fără proces de adoptare formau un grup eterogen. Lista includea țări din nordul, centrul, sudul și estul Uniunii, printre care unele cu administrații publice și sisteme de control considerate consolidate în alte domenii.

Absența unei strategii distincte nu înseamnă că aceste state nu aveau măsuri pentru combaterea fraudei. Unele au declarat că elementele relevante erau deja incluse în legislație, proceduri administrative sau strategii sectoriale.

Raportul arată că 22 dintre cele 27 de state aveau și alte tipuri de strategii pentru protejarea intereselor financiare ale UE. Acestea puteau fi documente regionale, strategii pentru anumite fonduri, planuri instituționale, strategii anticorupție sau măsuri aplicabile la nivelul unei autorități.

Dintre cele cinci state care nu declaraseră asemenea strategii alternative, trei aveau o strategie națională antifraudă. Lituania și Suedia nu au indicat nici o strategie națională generală, nici alte tipuri de strategie antifraudă în situația raportată.

Motivele pentru care unele guverne nu au adoptat o strategie națională au fost diferite. Unele au considerat că sistemele existente conțineau deja măsurile necesare și că un nou document nu ar aduce valoare suplimentară.

Alte state au invocat lipsa unei decizii politice. Grecia, Lituania și Slovenia au raportat obstacole legislative, iar Finlanda și Suedia au indicat probleme legate de resurse.

Slovenia a menționat și factori instituționali. Aceste dificultăți pot privi distribuirea responsabilităților între instituții, lipsa unei autorități coordonatoare sau necesitatea modificării legislației înaintea adoptării unei strategii comune.

Statele care aveau strategii naționale au prezentat mai multe avantaje. Primul este îmbunătățirea cooperării și comunicării între autoritățile care gestionează, controlează și investighează fondurile europene.

O strategie poate stabili cine primește o suspiciune de fraudă, cine o transmite procurorilor, cine actualizează sistemele europene de raportare și cine urmărește recuperarea banilor după finalizarea cazului.

Al doilea avantaj este clarificarea responsabilităților. În lipsa unor reguli comune, mai multe instituții pot verifica aceleași aspecte, iar alte riscuri pot rămâne în afara controalelor.

Documentele strategice pot consolida rolul serviciilor naționale de coordonare antifraudă, cunoscute sub acronimul AFCOS. Acestea sunt principalele puncte de contact pentru cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Strategiile pot introduce și o abordare mai structurată a prevenirii. Statele pot evalua riscurile din achizițiile publice, agricultură, coeziune, vamă, ajutoare de stat, conflicte de interese și finanțare dublă.

Pe baza acestei evaluări, controalele pot fi orientate către beneficiarii, sectoarele sau tipurile de tranzacții cu risc ridicat, în loc să fie distribuite uniform.

Comisia consideră că strategiile trebuie să fie bazate pe riscuri. Un document general care enumeră instituții și obiective fără a analiza vulnerabilitățile specifice nu oferă același sprijin pentru activitatea operațională.

Strategiile pot include obiective măsurabile privind formarea personalului, utilizarea instrumentelor informatice, termenele de raportare, schimbul de date și recuperarea sumelor afectate.

Ele pot îmbunătăți și transparența, deoarece permit guvernelor să explice public cine este responsabil de protejarea fondurilor și cum este evaluată eficiența măsurilor.

România apare în situația Comisiei cu o strategie națională adoptată în 2023. Raportul nu evaluează în această secțiune rezultatele fiecărei strategii și nici nu stabilește un clasament al statelor în funcție de calitatea documentelor.

Existența unei strategii nu garantează că frauda este detectată sau că banii sunt recuperați. Eficiența depinde de implementare, personal, accesul la date, cooperarea dintre instituții și aplicarea măsurilor prevăzute.

În mod similar, absența unei strategii distincte nu demonstrează că sistemul antifraudă al unui stat este ineficient. Autoritățile pot avea instrumente și proceduri dispersate în alte acte sau planuri.

Comisia susține însă că un cadru comun permite identificarea golurilor dintre instituții și reduce riscul ca informațiile să se oprească după începerea unei anchete penale.

Raportul arată că una dintre principalele probleme ale statelor este accesul întârziat la informații de la poliție, procurori, instanțe și Parchetul European. Autoritățile care gestionează fondurile nu primesc întotdeauna date despre evoluția investigațiilor, sancțiuni și hotărâri definitive.

O strategie națională poate stabili puncte de contact, termene și proceduri pentru actualizarea cazurilor, fără să afecteze confidențialitatea anchetelor.

Comisia dorește ca aceste strategii să devină mai importante în următorul buget multianual. Propunerea sa pentru perioada 2028–2034 prevede obligația statelor de a adopta strategii naționale antifraudă complete, construite pe baza unei evaluări a riscurilor.

Cerința este legată de schimbarea modului în care ar urma să fie distribuite fondurile europene. Comisia propune extinderea finanțării bazate pe atingerea unor obiective și rezultate, folosind elemente inspirate din Mecanismul de redresare și reziliență.

O parte mai mare a responsabilității pentru controlul fondurilor ar reveni autorităților naționale. Comisia consideră că această schimbare necesită capacitate administrativă mai puternică și cooperare mai strânsă între organismele antifraudă naționale și europene.

Propunerile pentru bugetul 2028–2034 trebuie negociate și aprobate de Parlamentul European și Consiliu. Obligația privind strategiile naționale nu este, prin urmare, încă o regulă definitivă aplicabilă statelor.

Comisia a propus și raportarea obligatorie a suspiciunilor de fraudă, corupție, nereguli, conflicte de interese și finanțare dublă. Statele ar trebui să ofere informații despre beneficiarii finali ai fondurilor și să mențină sisteme de management și control funcționale.

Strategiile ar urma să acopere întregul circuit antifraudă, de la prevenirea riscurilor și detectarea timpurie până la investigații, recuperarea banilor și sancționare.

Raportul pentru 2025 arată că prevenirea rămâne prioritatea principală a statelor membre. Douăzeci și patru de țări au declarat că acordă prioritate prevenirii, iar Bulgaria, Danemarca și Luxemburg au indicat detectarea drept principal obiectiv.

În total, statele au raportat 72 de măsuri adoptate în 2025 pentru protejarea fondurilor europene. Cele mai multe au vizat prevenirea și detectarea, inclusiv excluderea operatorilor cu risc, instruirea personalului și îmbunătățirea schimbului de date.

Gestionarea fondurilor europene în comun de Comisie și statele membre a fost domeniul vizat cel mai frecvent, apărând în 37 dintre măsurile raportate.

Conflictele de interese și strategiile antifraudă sau anticorupție au fost tratate de aproximativ o treime dintre măsuri. Alte intervenții au vizat achizițiile publice, corupția, criminalitatea organizată și protecția avertizorilor.

Adoptarea unei strategii poate reuni asemenea acțiuni într-un singur cadru, dar raportul arată că statele folosesc abordări diferite. Unele au documente generale, iar altele preferă strategii separate pentru fiecare fond sau instituție.

Comisia nu afirmă că există un singur model obligatoriu pentru conținutul unei strategii. Ea pune accentul pe evaluarea riscurilor, coordonare, responsabilități clare și monitorizarea rezultatelor.

---

Raportul anual privind protejarea intereselor financiare ale UE prezintă situația comunicată de state pentru anul 2025. Informațiile se bazează pe răspunsurile autorităților naționale și pe documentele declarate de acestea.

Clasificarea privește existența unei strategii naționale care acoperă cel puțin fraudele împotriva fondurilor UE. Statele pot avea strategii anticorupție, vamale, fiscale sau sectoriale care nu îndeplinesc această definiție.

Nouă state au declarat că nu aveau o strategie națională antifraudă și nici un proces în curs pentru adoptarea uneia la momentul raportării. Situația se poate modifica ulterior prin decizii naționale.

Propunerea de a transforma strategiile naționale într-o cerință pentru bugetul 2028–2034 face parte din pachetul legislativ prezentat de Comisie și trebuie aprobată de Parlamentul European și Consiliu înainte de a deveni obligatorie.