China își reduce livrările de petrol către Coreea de Nord și nu mai importă produse textile din această țară, conform BBC.

Interdicţia privind produsele textile va afecta veniturile regimului de la Phenian, China fiind principalul partener comercial al Coreei de Nord. Totodată, pentru țară, China reprezintă principala sursă de produse petroliere.

Anunţul Beijingului este consecinţa noilor sancţiuni decise de ONU după testul nuclear nord-coreean din această lună.

Ministerul chinez al Comerţului a precizat că restricţiile privind produsele din petrol rafinat se vor aplica de la 1 octombrie, iar cele referitoare la gazul lichefiat vor intra în vigoare imediat. O cantitate redusă de produse petroliere va fi totuşi exportată în Coreea de Nord, în conformitate cu decizia ONU.

Ca persoană născută în 1948, riscul unui al Treilea Război Mondial nuclear a făcut parte reală din copilăria mea. Acel pericol – sau cel puțin pericolul ca Germania de Est și cea de Vest să fie amândouă complet distruse – a persistat până la sfârșitul Războiului Rece și căderea Uniunii Sovietice.

De atunci, riscul ca superputerile militare și nucleare să declanșeze un Armageddon a fost redus în mod substanțial, chiar dacă nu a dispărut complet. Astăzi, pericolul mai mare este că un număr în creștere de țări mai mici conduse de regimuri instabile sau dictatoriale vor achiziționarea de arme nucleare. Devenind o putere nucleară, aceste regimuri pot să-și asigure propria supraviețuire, să-și promoveze interesele geopolitice locale sau regionale și chiar și să-și urmărească o agendă expansionistă.

În acest nou climat, „rațiunea de descurajare” menținută de Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece s-a erodat. Acum, dacă proliferarea nucleară crește, reținerea de folosire a armelor nucleare probabil că va scădea.

După cum arată situația actuală din Coreea de Nord, apariția armelor nucleare în Asia de Est și în Golful Persic ar putea reprezenta o amenințare directă la adresa păcii mondiale. Luați în considerare confruntarea retorică recentă dintre dictatorul nord-coreean Kim Jong-un și președintele American Donald Trump, în care Trump a promis că va răspunde cu „foc și furie” oricăror alte provocări nord-coreene. În mod clar, Trump nu se bazează pe raționalitatea forței de descurajare, așa cum s-ar fi așteptat de la liderul ultimei superputeri rămase. În schimb, el și-a dat frâu liber emoțiilor.

Bineînțeles, Trump nu a început criza care escaladează în Peninsula Coreană. Aceasta a început să crească de ceva timp, din cauza dorinței regimului nord-coreean de a plăti orice preț pentru a deveni o putere nucleară, pe care o consideră o modalitate de a-și asigura propria siguranță. În plus, regimul dezvoltă rachete balistice intercontinentale capabile să transporte o armă nucleară și să lovească coasta de vest a SUA sau chiar mai departe de atât. Aceasta ar reprezenta o provocare majoră pentru securitatea oricărei administrații SUA.

În cele din urmă, nu există opțiuni bune pentru a răspunde amenințării nord-coreene. Un război preventiv codnus de SUA asupra Peninsulei Coreene, de exemplu, ar putea duce la o confruntare directă cu China și la distrugerea Coreei de Sud și ar avea implicații imprevizibile pentru Japonia. Și, deoarece triunghiul dintre China-Coreea de Sud-Japonia a devenit noul centru de putere al economiei globale din secolul al XXI-lea, nicio țară nu ar fi scutită de impactul economic. Chiar dacă SUA continuă să facă aluzie la posibilitatea unui război, liderii armaeti americane știu foarte bine că utilizarea forței militare nu este într-adevăr o opțiune viabilă, date fiind costurile și riscurile sale prohibitive.

Atunci când Coreea de Nord atinge statutul de putere nucleară, garanția americană de securitate nu va mai atât de sigură. O Coree de Nord cu arme nucleare și mijloacele de a le folosi ar pune presiune asupra Coreei de Sud și Japoniei pentru a-și dezvolta propria capacitate nucleară, pe care o pot face cu ușurință. Dar acesta este ultimul lucru pe care China îl dorește.

Situația din Asia are astăzi atributele nucleare ale secolului al XX-lea și dinamica puterii naționale a secolului al XIX-lea. Acest lucrur ar putea să se dovedească a fi un cocktail extrem de inflamator. În același timp, sistemul internațional devine din ce în ce mai instabil, structurile, instituțiile și alianțele politice din întreaga lume fiind upended sau contestate.

Multe vor depinde de ce se întâmplă în SUA sub președinția lui Trump. Ancheta privind posibila colaborare între echipa de campanie a lui Trump și Rusia înainte de alegerile prezidențiale din 2016, și eșecul abrogării legii asigurărilor medicale din vechea administrație (Obamacare) au arătat că administrația SUA este instabilă și ineficientă. Și elementele de pe ordinea de zi, cum ar fi reducerea impozitelor, zidul de la frontiera mexicană și renegocierea acordului NAFTA – să nu mai pomenim de izbucnirea emoțională a lui Trump – alimentează dreapta radicală a Americii.

Instabilitatea din Statele Unite este cauza îngrijorării globale. Dacă nu ne mai putem baza pe SUA să asigure pacea și stabilitatea globală, atunci nicio țară nu poate face asta. Va rămâne cu un vid de putere, și nicăieri nu este atât de periculos decât în ceea ce privește proliferarea nucleară.

Un alt pericol nuclear survine toamna aceasta. Dacă Congresul american impune noi sancțiuni Iranului, acordul nuclear dintre această țară și P5+1 (cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, plus Germania) ar putea eșua. Președintele iranian Hassan Rouhani a anunțat public săptămâna trecută că Iranul ar putea renunța la acord „în câteva ore” ca răspuns la noi sancțiuni.

În lumina crizei din Coreea de Nord, ar fi climaxul iresponsabilității de a declanșa o criză nucleară gratuită – și posibil un război – în Orientul Mijlociu. Iar revenirea din partea SUA la o strategie de schimbare a regimului în Iran ar fi probabil o înfrângere în sine, pentru că ar întări liderii țării.

Toate acestea ar avea loc într-o regiune care este deja înfrântă de crize și de războaie. Și, pentru că Rusia, China și europenii ar fi de acord cu acordul nuclear, SUA s-ar găsi singură și în contradicție cu chiar cei mai apropiați aliați ai săi.

Astăzi, amenințărilor nucleare trebuie să li se răspundă exact cu opusul „focului și furiei”. Este nevoie de înțelepciune, raționalitate și diplomație, care să nu se bazează pe amenințări periculoase și demonstrații de forță. Dacă ultima superputere va abandona aceste virtuți, lumea – noi toți – va trebui să ne confruntăm cu consecințele.

Părăsirea fotoliului prezidenţial de către Park Geun-hye a dus la revolte sângeroase în Coreea de Sud. Susţănătorii fostei sefe de stat au iscat confruntări violente, în urma cărora doi oameni au murit, iar alţi zeci au fost răniţi.

După anunţarea verdictului, susţinători ai lui Park adunaţi în faţa Curţii Constituţionale au încercat să forţeze barierele instalate de forţele de ordine şi doi dintre ei au murit, a anunţat Poliţia. Un bărbat în vârstă a fost dus la spital cu un traumatism cranian, iar circumstanţele în care a murit cel de-al doilea sunt încă analizate, informează agenţia de presă Mediafax, care citează Reuters.

În timp ce susţinătorii lui Park au avut confruntări cu poliţiştii în faţa instituţiei, în altă parte a oraşului oamenii au salutat destituirea ei din funcţie. Curtea Constituţională din Coreea de Sud a aprobat, vineri, destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, implicată într-un scandal de corupţie. Acţiunile lui Park „au adus o atingere gravă spiritului (…) democraţiei şi statului de drept”, a declarat preşedintele Curţii Costituţionale din Coreea de Sud, Lee Jung-Mi. „Preşedinta Park Geun-Hye (…) a fost concediată”, a adăugat el. Park Geun-Hye, primul şef de stat sud-coreean destituit în acest fel, îşi pierde de asemenea imunitatea prezidenţială, fiind expusă la evenuale urmăriri în justiţie.

În următoarele 60 de zile vor avea loc alegeri pentru înlocuirea ei. În acest timp ţara va fi condusă de prim-ministrul şi de preşedintele în funcţiune Hwang Kyo-ahn. Park Geun-Hye, în vârstă de 65 de ani, fiica a fostului preşedinte şi general al armatei Park Chung-Hee, a devenit în 2012 prima femeie care a condus statul sud-coreean.

Choi Soon-Sil, o apropiată a preşedintelui Park Peun-Hye, este acuzată că s-ar fi folosit de prietenia cu Park pentru a interveni în politică şi pentru a solicita donaţii de la diverse companii. A fost arestată pe data de 3 noiembrie, fiind pusă sub acuzare pentru fraudă şi abuz de putere.

Curtea Constituţională a estimat că Park a încălcat legea permiţându-i prietenei sale să se amestece în afacerile statului şi a încălcat normele privind activitatea funcţionarilor.

„Încălcările Constituţiei de către doamna Park au trădat încrederea poporului”, a continuat Lee. Ea a comis „încălcări grave şi inacceptabile”, a mai spus preşedinta Curţii Constituţionale.

Evoluțiile politice derutante din Statele Unite și Marea Britanie ar putea conduce la concluzia că o economie mondială supusă deja la grea încercare, se va zbate și mai mult în perioada următoare pentru a-și reveni. Dar pe măsură ce avansăm în anul 2017, dovezile ciclice sugerează de fapt contrariul.

Încă din perioada în care eram economist-șef la Goldman Sachs am urmărit cu atenție șase indicatori din întreaga lume care, luați împreună, oferă o imagine fiabilă a felului cum va arăta economia globală pentru următoarele șase luni. Chiar acum, toți cei șase indicatori sunt mai promițători decât au fost de ceva timp, și doar unul dintre ei a înregistrat o ușoară scădere față de o valoarea foarte mare înregistrată recent.

Primul indicator reprezintă șomajul săptămânal din Statele Unite, din care se poate deduce puterea de ansamblu a economiei americane.

Economiștii sunt pe bună dreptate învățați să trateze șomajul precum un indicator care se modifică întârziat în raport cu ceilalți indicatori, dar aceste date pot fi de asemenea utile pentru prognozele pe termen scurt. Cererile de șomaj din SUA sunt întotdeauna actualizate, iar dovezile statistice sugerează faptul că sunt un indicator important pentru cotațiile acțiunilor americane. Începând de săptămâna trecută, cererile de șomaj au rămas la un nivel destul de scăzut, așa cum au fost de ceva timp, ceea ce este de bun augur pentru piețe bursiere din SUA.

În mod similar, indicele calculat de Institutul pentru Asigurarea Managementului Industrial (Supply Management Institute) oferă o previzualizare destul de bună a economiei Statelor Unite pentru următoarele 3-6 luni, chiar dacă sectorul industrial deține un procentaj relativ mic din PIB. La fel ca cererile de intrare șomaj, cifrele ISM reprezintă în prezent un motiv de optimism.

Un al treilea indicator este o subcomponentă a aceluiași sondaj al ISM: comenzile noi din industrie și nivelul stocurilor de produse finite.

În prezent, comenzile noi din industrie sunt în creștere, iar stocurile sunt scăzute, ceea ce sugerează faptul că trebuie să se producă mai mult în lunile următoare pentru a satisface cererea.

Privind dincolo de SUA, un al patrulea indicator este raportul dintre vânzările cu amănuntul și producția industrială (ajustat cu inflația) din China. Aceste două cifre ne oferă o idee despre cele două tendințe ciclice și reorientarea economiei Chineze de la export spre consumul intern. Acesta va fi fără îndoială unul dintre cei mai importanți indicatori pentru China dar și pentru restul economiei mondiale în următorii ani.

Raportul dintre vânzările cu amănuntul din China și producția industrială, deși inconstant, a avut o tendință ușoară de creștere începând cu 2008 și se pare că recent ritmul s-a majorat sensibil. Acesta este motivul pentru care sunt mai puțin îngrijorat decât alți analiști față de riscurile amintite în mod frecvent cu care se confruntă economia Chinei. Cheltuielile de consum din China au rămas la un nivel ridicat în ciuda scăderii producției industriale și a investițiilor, precum și a eforturilor guvernului de a limita achizițiile de bunuri de lux.
Unii ar putea obiecta că nu se poate avea încredere în datele provenite din China. Dar eu nu văd de ce, pe de o parte datele privind vânzările să fie mai mult sau mai puțin de încredere față de nivelul producției industriale. De ce ar fi umblat oficialii chinezi la datele privind consumul, permițând în același timp ca cifrele producției industriale să înregistreze un declin. În orice caz, trebuie să lucrăm cu datele pe care le avem.

Un al cincilea indicator sunt datele comerciale ale Coreei de Sud, care sunt raportate constant în prima zi a fiecărei luni după ce au loc tranzacțiile bursiere – mai repede decât în orice altă țară. Coreea de Sud are o economie deschisă și parteneri comerciali din întreaga lume, inclusiv SUA, China, Japonia și Uniunea Europeană, astfel încât putem face o extrapolare a datelor sale comerciale pentru a trage concluzii cu privire la stadiul comerțului mondial.

După tendința de scădere din ultimii ani, din luna noiembrie, comerțul sud-coreean a arătat semne de revenire, în special în ceea ce privește creșterea exporturilor; iar în ianuarie a recuperat semnificativ. În mod sigur, această constatare intră în contradicție cu toate elogiile aduse globalizării pe care le auzim zilele astea, iar administrația Trump, incontestabil adeptă a protecționismului, ar putea trimite comerțul global într-o lungă perioadă de descreștere. Datele recente din Coreea de Sud sugerează însă faptul că globalizarea încă mai dă semne de viață și că are un start decent în 2017.

De fapt, cu excepția celui mai nefavorabil scenariu al președinției lui Trump, este probabil ca încetinirea comerțului mondial din ultimii ani să se dovedească a fi un fenomen temporar. Este posibil să fi fost doar un fenomen temporar, ce reflectă o varietate de factori, inclusiv criza euro; o continuă slăbiciune economică în multe țări europene; scăderea abruptă a prețurilor materiilor prime; încetiniri dramatice ale ritmului de dezvoltare din Brazilia, Rusia și alte economii emergente; și reglementări mai stricte pentru băncile internaționale, care ar fi putut împiedica finanțarea comerțului.

Ultimul indicator cheie este indicele lunar al climatului mediului de afaceri din Germania (Ifo), care conține date ciclice utile pentru Europa în ansamblu, ca urmare a poziției centrale a Germaniei în economia continentală. Sondajul Ifo a relevat rezultate pozitive în ultimele luni, cu toate că datele au fost mult mai promițătoare în decembrie decât în luna ianuarie.
Luați împreună, acești șase indicatori îmi sugerează faptul că economia globală ar putea avea acum un ritm de creștere mai mare de 4%. Aceasta este cea mai rapidă creștere multianuală din ultima perioadă – deși rata de creștere medie a ultimului deceniu de 3,3% a fost doar cu puțin mai mică decât rata deceniului precedent – și aproape de ritmul celor două decenii anterioare.

În același timp, cei șase indicatori nu ne pot spune nimic despre ce se va întâmpla peste câteva luni. Rămâne întrebarea dacă creșterea economică va continua să fie puternică, se va consolida și mai mult, sau va începe să slăbească.

A fost interesant să urmăresc ritmul de creștere accelerându-se în fața unor șocuri precum referendumul din Marea Britanie legat de Brexit și alegerea lui Trump. Și totuși, nu este clar de ce se întâmplă aceste lucruri. Unii ar putea spune că tendința este rezultatul deciziilor politice din SUA și Marea Britanie, însă mult mai mulți ar afirma probabil că aceste lucruri se întâmplă în ciuda luării acestor decizii. Din păcate, nu există indicatori care să ofere un răspuns la această întrebare – doar timpul va decide cine are dreptate.

Copyright: Project Syndicate 2017 – The Global Economy’s Surprising Resilience