În urmă cu un an, Macron era văzut de foarte mulți francezi ca un salvator al națiunii, un lider puternic și carismatic, care poate reda gloria și influența statului francez, puternic erodate în ultimii 20 de ani. Azi, și mai mulți francezi îl percep ca o mare dezamăgire, ca un pariu pierdut. Așa se explică că doar 25% dintre conaționali mai cred în Macron, fiind cel mai scăzut nivel al încrederii într-un președinte francez în ultimii ani. E începutul sfârșitului pentru tânăra speranța a politicii franceze, mai ales după amplele demonstrații de stradă ale puternicelor sindicate franceze, care au afectat și mai mult încrederea în Emmanuel Macron.
Franța s-a confruntat, în ultimele săptămâni, cu cele mai violente demonstrații din 1968 încoace, soldate cu mii de victime și tot atâtea arestări. După revendicările economice și sociale ale „vestelor galbene” și după satisfacerea lor de către președintele francez, protestatarii și-au radicalizat și politizat solicitările, cerând nici mai mult nici mai puțin decât demisia lui Macron, a guvernului condus de Édouard Philippe și prerogative legislative pentru popor prin intermediul referendumului cetățenesc. Manifestanții solicită o schimbare radicală a sistemului politic prin impunerea unei democrații directe, participative, adică o guvernare a poporului prin popor și pentru popor, principiu enunțat în însăși Constituția Franței. Francezii de rând, din mediul rural și de la periferia marilor orașe, care trăiesc în sărăcie, s-au săturat de politicieni și de partide care fac jocurile și promovează interesele marilor corporații financiare globale în detrimentul proprilor cetățeni. Ceea ce se întâmplă azi în Franța face parte dintr-o mișcare politică mai amplă, ce a cuprins deja America și Europa. Populiștii, adepții protecționismului și suveranismului, câștigă teren în fața progresiștilor adepți ai globalizării, dereglementării și liberalizării piețelor. Vom asista la o schimbare de paradigmă, la o resetare a scenei politice globale. Vedem o acțiune de emancipare a popoarelor împotriva multinaționalelor care au devalizat economiile naționale cu complicitatea unor politicieni, partide și guverne impuse și cumpărate de marea finanță mondială. Europarlamentarele de anul viitor vor confirma acest trend.
Neoliberalul Macron a coborât socialismul din pod
Peste noapte, Macron s-a transformat, cel puțin declarativ, dintr-un președinte al bogaților într-unul al săracilor. Ba mai mult, neoliberalul Macron a coborât socialismul din pod. Cine ar fi crezut că, după 30 de ani, sceneta din balconul Comitetului Central, prezentată publicului pe 21 decembrie 1989, avându-i în rolurile principale pe Leana și Nicu, va fi readusă în actualitate și interpretată magistral de nimeni altul decât superstarul Emmanuel Macron? Dacă în ’89 cuplul didactorial încerca să cumpere tăcerea și supunerea poporului cu 100 lei, mai marele progresiștilor europeni, în anul de grație 2018, face aceeași încercare în fața poporului francez, promițând câte 100 euro fiecărui cetățean. Chiar plusează cu scutiri de impozite pentru pensiile mai mici de 2.000 euro și pentru orele suplimentare, precum și cu o primă generoasă de Crăciun.Toate pomenile, oferite cu generozitate de chiriașul de la Palatul Élysée, vor costa statul francez vreo 8 miliarde euro. Consecința va fi depășirea pragului de 3% în ceea ce privește deficitul bugetar. Iată, deci, că se întâmplă și la case mai mari.
Ce au în comun Macron, Iohanis si Dragnea
Matteo Salvini ministru de Interne al guvernului italian şi liderul extremei drepte din Italia l-a atacat pe președintele Macron, afirmând despre acesta că este „un produs de laborator inventat de sistem” pentru a zădărnici ascensiunea lui Marine Le Pen. Există o similitudine între Macron și Iohannis. Amândoi sunt percepuți ca manifestând o anumită aroganță în discurs și atitudine, o incapacitate de comunicare și empatizare. Macron a fost acuzat, precum Dragnea, de o verticalizare a puterii, în sensul în care cei doi lideri nu se mai consultă cu colegii de partid în luarea deciziilor. Macron a fost forțat de recentele proteste din Franța să abandoneze această atitudine de frondă, apărând în fața națiunii cu o figură spășită și resemnată. „Mea culpa” președintelui francez din discursul de la începutul săptămânii trecute, adresat națiunii, pe lângă faptul că nu a fost convingătoare, vine, oricum, prea târziu pentru a-i mai salva cariera politică. În curând, tânăra speranță a politicii franceze va deveni istorie.

Deputat,
Av. Dr. Remus Borza

Fostul președinte al Franței, consideră că, în momentul de față, în Uniunea trebuie demarată reforma judiciară și gestionarea fluxurilor migratorii, ceea ce ar trebui cuprinse într-un nou tratat potrivit postului de televiziune BFMTV și publicației Ouest France.

„Înainte de toate, președintele francez trebuie să fie un mare european. Trebuie să propună un nou tratat. Acest lucru este într-adevăr foarte important”, a declarat Nicolas Sarkozy. „Calendarul președintelui Republicii este simplu: totul chiar acum! Tot ceea ce nu ați făcut în iulie, nu veți face nici în septembrie și tot ceea ce nu veți face în septembrie, nu o veți face nici în decembrie. De aceea, calendarul nu așteaptă. Acest lucru este valabil mai ales pentru scăderea impozitelor”, a afirmat Sarkozy.

În al treilea rând, se pune problema reformei justiției. Justiția este o putere independentă, a lansat el.

„În fine, destinele Europei și Africii sunt legate. Africa va trece de la 1 miliard de locuitori la 2,3 miliarde în următorii 30 de ani. Cum să gestionăm fluxurile migratorii? Aceasta este, de asemenea, o problemă importantă pentru viitor”, consideră Nicolas Sarkozy, pledând pentru o abordare nouă a problemelor.

Fără o abatere de la vechile reguli, fără o ruptură cu obiceiurile, fără o gândire liberă, nu există progres, a subliniat fostul șef al statului francez.

„Am fost un ministru foarte tânăr (38 de ani). Fără îndoială aveam prea multă putere, eram prea tânăr. Cred că este necesară în schimb experiența”, a remarcat Sarkozy, întrebat cu privire la posibilele asemănări între el și actualul președinte, în vârstă de 39 ani, cel mai tânăr președinte din istoria Franței.