Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe, alianțe, sfere de influență, armate și tratate. Iar statele păreau să joace marele joc al puterii prin diplomație și forță militară. Astăzi trăim o reașezare globală. Și devine tot mai limpede că adevărata miză nu mai este doar controlul teritoriilor, ci controlul fluxurilor. Al inteligenței, al energiei, al tehnologiei, al materiilor prime, al capitalului și al lanțurilor de aprovizionare. Pe scurt: geoeconomia reconfigurează harta puterii.

Nu tancurile decid singure raporturile de forțe, ci semiconductorii. Nu discursurile de la tribuna ONU deplasează plăcile tectonice ale puterii, ci accesul la resurse critice, la infrastructură digitală și la capacitate industrială. Economia a încetat să mai fie o simplă consecință a politicii externe; a devenit instrumentul ei principal, iar consecința noilor construcții economice este parte din geopolitică.

Lumea post globalizare intră în era competiției strategice brute. Timp de trei decenii, Occidentul a creditat ideea că interdependența economică produce automat stabilitate politică. Premisa era simplă: statele care fac comerț nu se războiesc. Realitatea prezentului demolează însă această paradigmă.

Rusia a demonstrat că energia poate fi transformată în armă de șantaj. China a arătat că dependențele comerciale pot deveni pârghii de coerciție strategică. Statele Unite au răspuns prin protecționism tehnologic, sancțiuni industriale și politici masive de reshoring. În spatele discursurilor despre valori democratice sau securitate colectivă se poartă, de fapt, un război economic de o brutalitate rece.

Sancțiunile sunt noul arsenal strategic. Tarifele vamale reprezintă noile frontiere, iar subvențiile industriale sunt muniția. Marile teme globale nu mai sunt doar militare, ci profund industriale. Cine controlează producția de baterii? Cine domină inteligența artificială și metalele rare? Cine produce cipurile avansate? Aici se decide noua ierarhie globală.

Europa simte această mutație cel mai acut. Ani la rând, Uniunea Europeană a mizat pe piață globală deschisă, bazată strict pe reguli și eficiență. Însă lumea s-a schimbat mai repede decât reflexele Bruxelles-ului. Astăzi, Europa descoperă că externalizarea producției i-a erodat autonomia și că piața liberă se gripează atunci când marile puteri subvenționează agresiv industriile-cheie.

S-a născut noua doctrină a „autonomiei strategice” – un eufemism pentru reîntoarcerea statului în economie prin intervenționism industrial, protejarea sectoarelor critice și securizarea lanțurilor de aprovizionare.
Globalizarea obsedată de costul minim este înlocuită de o globalizare defensivă, obsedată de reziliență. Companiile nu mai caută doar profitabilitate, ci și predictibilitate geopolitică.

Această mutație schimbă radical ecuația pentru statele de dimensiune medie, precum România. Pentru București, noua ordine reprezintă deopotrivă o șansă istorică și un risc major. Oportunitatea vine din reconfigurarea hărții industriale europene: România are resurse energetice, poziție strategică și acces la piața comună. Poate deveni un centru logistic și un actor relevant în reconstrucția lanțurilor de producție occidentale. Riscul? Să rămânem „importanți strategic” doar pe hârtie. În lumea geoeconomiei, relevanța se măsoară în kilometri de autostradă, capacitate administrativă, capital autohton competitiv, inovație și forță de muncă înalt calificată. Altfel, riști să rămâi doar un teritoriu de tranzit și o piață de desfacere pentru strategiile altora.

România vorbește încă prea mult politic și gândește mult prea puțin economic. Dezbaterea publică rămâne captivă scandalului electoral cotidian, în timp ce lumea din jur a intrat într-o competiție feroce pentru tehnologie și resurse. În timp ce alte state își redesenează strategiile industriale pentru următoarele decenii, Bucureștiul încă navighează improvizat, de la o rectificare bugetară la alta.

Dar noua ordine globală nu mai are răbdare cu cei nepregătiți. Geoeconomia nu este un concept abstract pentru think-tank-uri,
ci noua gramatică a puterii. Cine depinde excesiv de alții devine vulnerabil, indiferent cât de sofisticat sau zgomotos îi este discursul diplomatic.

Geopolitica ne ajută încă să explicăm lumea, dar geoeconomia este cea care o conduce.

Notă: Subiectul acestui comentariu mi-a fost inspirat de un dialog cu profesorul universitar Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru aderarea României la UE.

Daniel Apostol, editorialist, analist economic și expert în politici publice, este fondator al Club Economic și România Durabilă.

Editorii PS

Ideea fundamentală din spatele oricărei gândiri economice este că raritatea reprezintă o caracteristică inerentă condiției umane. O oră dedicată unei activități nu poate fi dedicată alteia. Un dolar cheltuit pentru un lucru nu poate fi cheltuit pentru altceva. Tipăriți mai mulți dolari, iar puterea de cumpărare a fiecăruia se va diminua, un rezultat care, la rândul său, va avantaja debitorii în detrimentul creditorilor. Construiți o capcană pentru șoareci mai eficientă, iar alți producători de capcane pentru șoareci vor fi curând fără serviciu. Găsiți o modalitate de a satisface orice nevoie fizică umană, iar noi „nevoi” (pentru statut social, experiențe exclusive sau putere brută) se vor dezvolta.

Legea de fier a rarității are un corolar: nu poate exista o schimbare economică majoră fără perturbări ale vieților și mijloacelor de trai individuale. Într-o economie în continuă evoluție, care modelează rezultatele sociale și materiale pentru peste opt miliarde de oameni din întreaga lume, nu toți pot fi întotdeauna „câștigători”. Acest fapt poate fi uitat în perioade de pace relativă, stabilitate și prosperitate, dar devine evident atunci când aceste condiții nu mai persistă.

Aceasta este dilema noastră curentă. Această ediție a PS Quarterly examinează modul în care evoluțiile istorice majore, împreună cu schimbările recente de politică, rearanjează cărțile economice și financiare, generând incertitudine în numeroase piețe, punând accent pe securitatea economică și evidențiind noi câștigători și perdanți în economia globală.

Politica industrială și protecționismul revin în prim-plan; modelele comerciale și lanțurile de aprovizionare se reconfigurează; investitorii anticipează o nouă tehnologie cu aplicabilitate generală sub forma inteligenței artificiale; iar preocupările legate de costul vieții domină agenda politică a multor țări. În timpul administrației președintelui Donald Trump, Statele Unite au instituit tarife la scară globală, majorând taxele pentru tot, de la cafea și banane până la dulapuri de bucătărie și mobilier pentru baie, forțând partenerii comerciali să-și reducă expunerea la cea mai mare piață de consum din lume. Totodată, surplusul comercial al Chinei a atins un nivel record, pe măsură ce industriile manufacturiere cresc producția mult peste capacitatea de absorbție a economiei interne, alimentând dezechilibre serioase în Uniunea Europeană și în alte regiuni.

De parcă aceste surse ale anxietății economice nu ar fi fost deja suficiente, progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, energiilor regenerabile și al altor tehnologii stârnesc temeri în rândul lucrătorilor și factorilor de decizie politică din multe țări, în timp ce alții recunosc oportunitățile profunde oferite. Dacă următoarea revoluție industrială va fi condusă de multinaționalele deja dominante, ce înseamnă acest lucru pentru țările care se confruntă deja cu patologii sociale și politice generate de creșterea inegalității? Cum se vor descurca economiile în curs de dezvoltare și emergente dacă economia globală rămâne pe un traseu care pare să revină în timp, către o epocă definită de mentalitatea de tip sumă nulă, caracterizată prin mercantilism, protecționism și imperialism?

Aceste întrebări nu admit răspunsuri simple. Vor exista câștigători și perdanți în cadrul gospodăriilor, comunităților, profesiilor, industriilor, piețelor, economiilor și regiunilor. Unii vor fi anticipați; alții nu. Cel mai bun lucru pe care ni-l putem dori este ca numărul câștigătorilor să-i depășească semnificativ pe cel al perdanților, iar demnitatea și oportunitatea să fie accesibile tuturor.