Aproximativ 37% dintre români au cheltuieli lunare similare cu venitul încasat, ceea ce nu le permite să pună bani deoparte, iar 6 din 10 au obligații financiare, precum credite sau împrumuturi, arată o cercetare sociologică realizată la comanda companiei de recuperare creanțe Kruk România, conform datelor Profit.ro.

De asemenea, datele cercetării online realizată de iSense Solutions arată și că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul care vine, lucru ce ar putea duce la supraîndatorare. Românii au cea mai mare încredere în bănci atunci când iau un împrumut, 83% dintre aceștia spunând că ar apela la astfel de instituții în cazul în care ar avea nevoie de bani. 14% dintre români au menționat că ar lua un împrumut de la o instituție financiară non-bancară, dacă o instituție bancară ar refuza să le acorde împrumutul, potrivit sursei citate.

Cei care s-au confruntat cu probleme financiare sunt mai precauți: 17% dintre cei fără datorii ar face un împrumut cu o valoare cumulând veniturile familiale pe 3 ani, în timp ce numai 10% dintre cei care deja au datorii ar împrumuta o astfel de sumă.

Cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE se înregistrează în România (2015), pe locurile următoarele fiind Lituania și Bulgaria, se arată în datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

„În anul 2015, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Cehia şi Slovacia (3,5 fiecare), Slovenia şi Finlanda (3,6 fiecare), Belgia şi Olanda (3,8 fiecare), iar cele mai mari în România (8,3), Lituania (7,5), Bulgaria (7,1), Spania (6,9), Grecia şi Letonia (6,5 fiecare)”, informează INS.

Statele care au valori reduse ale indicelui inegalităţii veniturilor prezintă şi rate de sărăcie mult inferioare mediei europene.

Potrivit publicaţiei INS, anul trecut, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obţinut venituri de 7,2 ori mai mari decât cele din gospodăriile sărace.

„În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obţinut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalităţii veniturilor a avut o creştere accelerată până în anul 2015, când a atins şi maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă şi în 2014. Cum era de aşteptat, inegalitate mai mare a veniturilor băneşti disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, faţă de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale”, se arată în document.

„Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbaţi decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanţă relativ mai mică faţă de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferenţă s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin faţă de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populaţia săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând uşor la 36,2%”, precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică ‘distanţa’ la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.

Anul trecut, peste o treime din populația a trei state UE era supusă riscului de sărăcie și excluziune socială: Bulgaria (40,4%), România (38,8%) și Grecia (35,6%), arată datele Oficiului European de Statistică (Eurostat).

Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrau în Cehia (13,3%), Finlanda (16,6%), Danemarca (16,7%) și Olanda (16,8%).

În cele 28 de state din Uniunea Europeană, 23,4% din populație — respectiv 117,5 milioane de persoane — era supusă în 2016 riscului de sărăcie și excluziune socială, un nivel aproape similar cu cel dinaintea crizei, în 2008.

Un obiectiv al Strategiei Europa 2020 este scoaterea din categoria celor expuși sărăciei și excluziunii sociale în UE a cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020.

În perioada 2008 — 2016, riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în zece state membre din UE, cel mai ridicat avans fiind înregistrat în Grecia (de la 28,1% în 2008 la 35,6% în 2016, sau 7,5 puncte procentuale), Cipru (4,4 puncte procentuale), Spania (4,1 puncte procentuale) și Suedia (3,4 puncte procentuale).

În schimb, cel mai semnificativ declin a fost raportat în Polonia (de la 30,5% în 2008 la 21,9% în 2016, sau 8,6 puncte procentuale), Letonia (de la 34,2% în 2008 la 28,5% în 2016, sau 5,7 puncte procentuale) și România (de la 44,2% în 2008 la 38,8% în 2016, sau 5,4 puncte procentuale). Eurostat menționează că datele pe 2016 din România sunt provizorii. În 2008, România avea 9,11 milioane de cetățeni supuși riscului de sărăcie și excluziune socială iar anul trecut — 7,69 milioane.

Paradoxurile „atentează“ chiar și la banii românilor. O analiză KeysFin arată că deși economia țării are şanse ca, în următorii doi ani, să atingă un nivel excelent de creştere, estimat de specialişti la 4,4 – 4,8% anul acesta şi la 5,2 – 5,7% anul viitor (pe fondul stimulării cererii interne, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală), rata sărăciei devine tot mai mare.

Analiştii de la KeysFin notează că în previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, în timp ce majoritatea băncilor şi instituţiilor financiare prezente în ţara noastră au estimat avansul între 4,4 şi 4,8%. Aceștia atrag, însă, atenția asupra faptului că „(…) dacă privim ce se ascunde în spatele acestui avans, observăm că evoluţia economică se datorează în primul rând consumului ceea ce, pe moment este salutar, însă pe termen mediu şi lung are şanse să devină un adevărat măr otrăvit”. „Creşterea economică sănătoasă este cea care se bazează pe producţie, pe plus valoare, pe angrenarea unor lanţuri economice pe orizontală. Fără industrie, fără producţie, fără produse finite la export, economia va deveni tot mai sensibilă la evoluţiile externe. Dacă va izbucni o nouă criză, efectele ar fi devastatoare, deoarece consumul va fi primul afectat”, avertizează analiștii KeysFin.

Analiza KeysFin semnalează, totodată, faptul că România se enclavizează economic, iar sărăcia devine, astfel, tot mai prezentă în mediul rural. „Avertizam, în trecut, de faptul că România se dezvoltă cu trei viteze, una dată de regiunile dinamice, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa, o alta dată, ceva mai lentă, dată de business-urile construite în zone precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi o a treia, extrem de slabă, în fapt o adevărată frână pe care o pun zone monoindustriale, precum cele din Moldova, Oltenia, Bărăgan. Acestea au devenit adevărate enclave de sărăcie, în care business-ul stagnează, iar forţa de muncă nu are nicio şansă decât să migreze către zonele cu potenţial”, au arătat analiştii.

Așadar, în ciuda creşterii economice semnificative de anul acesta, rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani, după ce, în 2015, s-a ridicat peste nivelul de 25% (25,4%), depăşind precedentul record, de 24,8%, consemnat în 2007. „Sunt regiuni în România, precum cea de Nord-Est, acolo unde rata sărăciei a atins nivelul de 35,6%. Pe aceleaşi coordonate se situează şi Regiunea de Sud-Est, cu o rată a sărăciei de 33,3%, urmată de Sud-Vest Oltenia cu 29,7%, Regiunea de Vest cu 26,7% şi Sud-Muntenia cu 25,5%. Media de 25% procente este asigurată de impactul situaţiei din Bucureşti-Ilfov, unde rata sărăciei este cea mai mică, de numai 5,5%”, explică analiştii de la KeysFin.

Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială, cifră care situează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata sărăciei relative. Iar datele Eurostat arată că aproximativ 40,2% din populaţia României era expusă în 2014 riscului de sărăcie şi excludere socială, situaţie care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condiţiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populaţie, se aflau în această situaţie. Statisticile World Vision arătau, recent, că aproape o treime dintre familiile copiilor din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4% faţă de 2013.

Potrivit analiştilor de la KeysFin, situaţia actuală este de natură să creeze un risc social, mai ales în contextul în care perspectivele unui nou val de criză sunt tot mai solide. Rolul major în diminuarea efectelor acestei evoluţii economice polarizată este dat de modul în care iniţiativele legislative vor fi efectiv puse în aplicare, astfel încât să se creeze investiţii cu dezvoltare pe orizontală, care să asigure producţie şi locuri de muncă mai ales în zonele defavorizate. Iar primul pas trebuie să fie cel în infrastructură.

“Avem nevoie să privim România ca pe un business, să îi căutăm avantajele, oportunităţile, să extragem resursele şi să optimizăm relaţia dintre regiunile ţării (…)”, consideră specialiștii KeysFin.

Nu este o noutate faptul că tot mai mulți români aleg drumul străinătății. Titrați sau nu, calificați sau nu, mulți dintre noi decid să lucreze într-o altă țară, iar motivele invocate au devenit deja redundante: pleacă, în cele mai multe cazuri, sătui de viața mizeră pe care o duc aici, din cauza lipsei locurilor de muncă, a salariilor umilitoare și a stresului. Iar acestea sunt doar câteva dintre variabilele care i-au împins pe culmile disperării pe majoritatea.

În urma lor rămân nu doar multă amărăciune și copii în voia sorții, dar și bani mai puțini în vistieria statului. La un simplu calcul, cum este cel realizat de Ziarul Financiar, reiese că dacă măcar un milion din cei trei milioane de emigranţi români ar fi rămas ca angajaţi în ţară, iar 500.000 s-ar fi orientat către antreprenoriat, România ar fi avut un PIB de cel puţin 200 de miliarde de euro (şi nu de 160 de miliarde de euro, cum a fost anul trecut). Astfel, dacă un milion de salariaţi plătiţi cu salariul mediu de 500 de euro brut pe lună şi 500.000 de antreprenori care ar fi făcut un profit de 50.000 – 70.000 de euro pe an ar fi rămas în ţară în loc să emigreze, produsul intern brut al Ro­mâniei ar fi crescut anual între 25 şi 35 de miliarde de euro, arată simulările făcute de ZF. Așadar, valoa­rea adăugată adusă în economie de cei 1,5 milioane de români care n-ar mai fi plecat este mult mai mare decât valoarea remiterilor, de 3 – 4 miliarde de euro în fiecare an. Potrivit celor mai recente date statistice, numai în 2014 au plecat 185.000 de români. Îngrijorător este faptul că cei mai mulți dintre ei au studii medii sau superioare, în condițiile în care inițial, emigranții români erau, în mare parte, din rândul şomerilor sau al oamenilor rămaşi fără loc de muncă de mult timp ca urmare a închiderii marilor fabrici, uzine și combinate. Astfel, cei mai mulți posesori de diplome care părăsesc România se orientează către ţările nordice sau către destinaţii precum Germania, Marea Britanie şi Elveţia.  La polul opus, nici costurile rămânerii lor în țară nu sunt de neglijat. Cu siguranță că lipsa locurilor de muncă și intrarea acestor persoane în sistemele de asistenţă socială ar fi împovărat cheltuielile făcute de stat şi ar fi accentuat nivelul de sărăcie a populaţiei.

Bloomberg scrie că statele fost comuniste au realizat cu întârziere, ce-i drept, că emigraţia costă anual procente din PIB, așa că acum s-au apucat să conceapă fel și fel de strategii de atragere acasă a cetățenilor plecați la muncă în Europa. Dacă guvernul României se aliază cu mediul privat pentru a oferi burse şi târguri de joburi, Letonia strigă sus și tare ”Te vreau înapoi!”, slogan al unei campanii intense, menită să îi aducă acasă mai ales pe tineri, în timp ce Polonia oferă ponturi pentru joburi, imobiliare şi sănătate. Se pare că o contribuție semnificativă, chiar dacă spontană, a avut-o votul pentru Brexit, care a dat un puternic impuls acestor inițiative ale statelor fost comuniste. Potrivit unei analize a Fondului Monetar Internațional, migrarea muncitorilor către alte economii deja a costat cele 21 de naţiuni din Europa Centrală şi de Est 7% din PIB. Iar previziunile sunt din ce în ce mai sumbre. FMI estimează că impactul în următorii 14% ani va fi de 9%.

Ce-ar putea să-i aducă înapoi acasă pe toți acești oameni dezamăgiți de propria economie, în condițiile în care reticența lor cu privire la condițiile de muncă din țara de origine rămâne ridicată? Este o întrebare al cărei răspuns încă mai necesită îmbunătățiri și ajustări din partea statelor ce au aparținut cândva blocului sovietic.