La un sfert de secol de la colapsul URSS, fermierii ruși vor reuși în acest an să devanseze recordul privind producția de cereale care a fost atins în perioada sovietică, informează Bloomberg.

Vladimir Petrichenko, directorul firmei de consultanță ProZerno, estimează că în acest an fermierii ruși vor recolta o cantitate record de cereale de cel puțin 130,7 milioane tone, grație unor producții istorice la grâu și porumb, cu 2,6% mai mari decât precedentul record care a fost stabilit în 1978, cu un an înainte ca URSS să invadeze Afganistanul sub conducerea lui Leonid Brejnev.

Estimările ProZerno arată că în acest an fermierii ruși vor recolta 80 de milioane de tone de grâu și 16,3 milioane tone de porumb, valori record pentru ambele produse, la care se vor adăuga 16,3 milioane tone de orz, aceasta fiind cea mai mare recoltă de orz de după 2008. Vladimir Petrichenko subliniază că aceste estimări ar putea fi depășite pe măsură ce recoltatul progresează în Siberia

„Producția de grâu ar putea ajunge chiar și la 85 de milioane de tone. Asta ar fi limita superioară a intervalului de prognoză”, a spus Petrichenko.

O producție record la grâu ar consolida și mai mult poziția Rusiei de cel mai mare producător mondial în acest an. Aceasta în condițiile în care Departamentul american al Agriculturii (USDA) se așteaptă deja ca Rusia să fie cel mai mare exportator mondial de grâu în sezonul 2017-2018.

Partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, a câştigat detaşat alegerile legislative de duminică, asigurându-şi o majoritate zdrobitoare în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului federal rus), scrie Capital. Rezultatul a fost salutat de preşedintele Vladimir Putin, care se poate pregăti liniştit de acum pentru a candida în 2018 pentru un al patrulea mandat prezidenţial.

Totuşi participarea la vot a fost slabă, semn că o parte dintre ruşi au boicotat scrutinul pe care îl consideră jucat dinainte, notează agenţia France Presse. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, doar 47,8% dintre alegători au votat, faţă de 60% la alegerile legislative precedente din decembrie 2011. Susţinută în timpul campaniei electorale de presa de stat, Rusia Unită a obţinut majoritatea absolută, cu 54,3% din sufragii, după verificarea a aproape 90% din buletinele de vot, potrivit Comisiei electorale.

Dar tipul de scrutin – jumătate proporţional şi jumătate majoritar – a accentuat dominaţia candidaţilor pro-Kremlin. Rezultatul: Rusia Unită – aflată la putere – a obţinut cel puţin 338 din cele 450 de mandate din Dumă, faţă de 238 în alegerile anterioare, conform rezultatelor parţiale. Cu peste două treimi din deputaţi, Kremlinul va avea un control fără precedent asupra Dumei şi va putea impune mult mai uşor modificări ale Constituţiei, notează AFP.

Partidul Liberal-Democrat (LDPR, extrema dreaptă) şi Partidul Comunist (PC) sunt aproape la egalitate de voturi cu 13,3% şi, respectiv, 13,5%. LDPR, partidul naţionalist al populistului Vladimir Jirinovski, îşi ameliorează astfel scorul cu aproape 3 puncte procentuale în raport cu 2011, în timp ce comuniştii pierd peste 5 puncte procentuale. Partidul pro-Kremlin, Rusia Justă primeşte la rândul său 6,2% din voturi şi va avea reprezentanţi în Dumă. Aceste trei partide nu sunt considerate formaţiuni de opoziţie şi votează în general la unison cu Rusia Unită.

Dimpotrivă, opoziţia liberală din Parnas nu a reuşit decât un foarte simbolic 0,66% după o campanie în care a fost ca de obicei ţinta ironiilor din partea televiziunilor de stat şi boicotată de alegători. Acelaşi scenariu s-a repetat şi pentru partidul de opoziţie social-democrat Iabloko, care a sperat zadarnic o parte din noaptea de după scrutin să obţină măcar un loc în Dumă.

‘Se poate spune cu certitudine că partidul a obţinut un rezultat foarte bun’, în pofida unei participări ‘nu prea ridicate, dar totuşi importante’, şi-a exprimat satisfacţia la rândul său Putin, după ce s-a deplasat la sediul partidului la a cărui constituire a contribuit în 2001, şi a salutat ‘maturitatea politică crescândă’ a alegătorilor ruşi.

Pentru şeful statului, aceste alegeri sunt cu atât mai importante cu cât ele constituie ultima consultare la scară naţională înainte de alegerile prezidenţiale din 2018, la care nimeni din Rusia nu îşi imaginează că Vladimir Putin nu va candida pentru un al patrulea mandat.

În cele două oraşe principale ale ţării, Moscova şi Sankt-Petersburg, participarea a fost şi mai slabă, atât în raport cu tendinţa naţională, cât şi cu alegerile legislative precedente, după o campanie anostă într-o ţară aflată în recesiune de 18 luni. ‘În numeroase regiuni, participarea nu a fost foarte ridicată pentru că cetăţenii nu au fost informaţi corespunzător despre locul unde se află biroul lor de vot’, a încercat să explice delegata Kremlinului pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova.

Spre deosebire de legislativele din decembrie 2011, în care opoziţia a denunţat fraude şi în urma cărora sute de mii de manifestanţi au ieşit în stradă, Kremlinul a vrut să dea mai multă transparenţă procesului electoral. Astfel, preşedintele rus a plasat-o în fruntea Comisiei Electorale Centrale pe fosta delegată pentru drepturile omului pe lângă Kremlin, Ella Pamfilova, pentru a-l înlocui pe Vladimir Ciurov, acuzat de opoziţie că ar fi manipulat rezultatele mai multor alegeri.

Lucrările Comisiei electorale au fost difuzate în direct de canalul public de informare şi, o noutate, au fost discutate eventuale fraude în unele regiuni, unde urnele erau ticsite cu buletine în pofida participării slabe la vot, mai scrie Capital. ‘Avem certitudinea absolută că alegerile s-au desfăşurat în mod legitim’, a afirmat Pamfilova, în pofida înregistrărilor video elocvente, care arătau urne în care erau introduse mai multe buletine, ca de pildă la Rostov pe Don (sud-vestul ţării).

Aceste alegeri au avut loc într-un moment în care ţara traversează cea mai lungă perioadă de recesiune, de la intrarea lui Vladimir Putin în politică în 1999. Scrutinul este de asemenea prima consultare la scară naţională după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, urmată de declanşarea conflictului în estul separatist al Ucrainei şi de deteriorarea relaţiilor între Moscova şi ţările occidentale.

Cu 72 de ani în urmă, la 23 august 1944, România întorcea armele împotriva Germaniei în cel de-al doilea Război Mondial, decizie care a scurtat conflictul cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, susțin cu tărie istoricii militari. La rândul lor, academicienii întăresc ideea că ceea ce s-a petrecut atunci a fost alternativa datorită căreia țara noastră a înregistrat cele mai mici pagube. Semnificaţia momentului a rămas una dintre cele mai controversate din istoria contemporană a României. Astfel, de celalată parte, voci puternice ale spațiului public românesc, dar și internațional, insistă asupra faptului că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie. Ba mai mult, ar fi avut efecte devastatoare: capturarea a peste 170.000 de militari români şi deportarea în URSS a altor peste 70.000 de români.

„România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite„,  declara la radio, în seara zilei de 23 august 1944, Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru țară. În consecință, mareșalul Ion Antonescu şi miniștrii săi sunt arestaţi, la ordinul Regelui, iar România întoarce armele pentru recuperarea Transilvaniei şi se alătură Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Până la 28 august, Bucureştiul a fost curăţat de forţele germane, iar la 30 august a fost ocupat de armata sovietică. Războiul avea să se încheie în 9 mai 1945, la acea vreme a doua zi de Paşti pentru români. Însă liniștea nu domnește prea mult în țară. În 30 decembrie 1947, Regele Mihai e obligat să abdice, pentu a lăsa loc sovietizării României: pământuri, dar și afaceri, urmează să aparțină  întregului popor muncitor.

Într-o declarație pentru agenția de presă Mediafax, istoricul Georgeta Filitti susține că “acest gest extraordinar a fost deturnat şi preluat de autorităţile comuniste, care, în funcţie de preţuirea sau de aruncarea în umbră a unei căpetenii comuniste, i-au ridicat pe unii şi pe alţii.” La rândul său, academicianul Dan Berindei susține în cadrul aceluiași interviu pentru Mediafax, că „Dacă n-ar fi fost 23 august, am fi fost supuşi unei ocupaţii militare extrem de dure, care ar fi grăbit ritmul instaurării sistemului căruia i-am fost prizonieri o jumătate de veac. Aceasta din punct de vedere românesc. Iar, din punct de vedere al însemnătăţii în istoria universală, este un lucru cert că această răsturnare din România a slăbit în general apărarea germană şi a dus la grăbirea sfârşitului războiului în ansamblu. Aceasta e însemnătatea, sigur că consecinţele au fost cele pe care le ştim, dar erau nişte consecinţe inevitabile„.

23 august devine zi națională abia din 1948. De atunci și până 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast, cu fanfare și manifestații, în timp ce mii de muncitori și de pionieri realizau coregrafii cu enorme portrete ale conducătorilor, Elena și Nicolae Ceauşescu. Dupa prăbusirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de Regele Mihai şi partidele istorice.

Încheierea celui de-al doilea Război Mondial a lăsat în urmă un bilanț aproape incredibil: zeci de milioane de cadavre pe front și peisaje în ruină. Luptele au durat 2.174 de zile şi au provocat câte 25.298 de victime pe zi. În total, pierderile umane au fost estimate la 55 de milioane de persoane, dintre care 30 de milioane de civili şi 25 de milioane de militari. Să nu îi uităm pe cei 5,6 milioane de evrei ucişi în urma Holocaustului. De asemenea, la încetarea conflictului, au rămas 35 de milioane de mutilaţi, un număr impresionant de văduve şi nenumăraţi orfani. Pentru cel de-al doilea Război Mondial s-au fabricat 653.000 de avioane, 287.000 de tancuri şi aproape 1,1 milioane de tunuri. Publicațiile de profil scriu că această construcţie şi întreţinere a uriaşei „maşini a morţii“ a costat 7,36 dolari pe secundă. Potrivit statisticienilor, economisirea acestor sume ar fi făcut posibilă creşterea cu 2% a venitului naţional pe cap de locuitor în ţările subdezvoltate, pe o perioadă de cel puţin 10 ani.