spot_img
AcasăRevista PreseiRevista presei 05-09 iunie 2017


Revista presei 05-09 iunie 2017

România a înregistrat un deficit comercial în creștere cu peste 20%, în primele patru luni, la 3,36 miliarde euro

logo-agerpres

România a înregistrat un deficit comercial de peste 3,36 miliarde euro, în primele patru luni din acest an, în creștere cu 20,3% comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES. ”În perioada 1 ianuarie — 30 aprilie 2017 exporturile FOB au însumat 20,234 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 23,602 miliarde euro. Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie — 30 aprilie 2017 a fost de 3,367 miliarde euro, mai mare cu 568,2 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie — 30 aprilie 2016”, se arată în document.

Sursa: Agerpres.ro

Cu viteză maximă: Banca Mondială îmbunătățește estimarea de creștere a economiei României la 4,4% pentru 2017

logo-zf

De asemenea, FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru economia României din acest an, de la 3,8% la 4,2% (în luna aprilie a acestui an), conform ultimului raport în 2017. Economia României va înregistra o creştere de 4,4% în acest an, comparativ cu 3,7% că se estimase în luna ianuarie, anunţă Banca Mondială, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale făcut public luni. În raport, se estimează că, în 2018, creşterea economică a României va fi de 3,7%, iar în 2019 de 3,5%.

Sursa: Ziarul Financiar

Lazea: 80% dintre cei mai săraci cetățeni au dificultăți în rambursarea creditelor; la fel, 40% dintre cei mai bogați

logo-agerpres

Cei mai săraci 10% dintre cetățeni au dificultate în procent de 80% în rambursarea creditelor, în timp ce 10% dintre cei mai bogați au un procent de 40%, a declarat, joi, Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), într-o conferință de profil. „Vorbim de sărăcia pe decile a populației, adică pe câte 10% din populație. De exemplu, decila cea mai săracă, cei 10% cei mai săraci din populație au o dificultate de a rambursa creditele în măsură de 80% (80% din cei 10% cei mai săraci au dificultate în rambursarea creditelor n.r.). Chiar și prima decilă, adică cei mai bogați 10% au dificultate cam de 40%. Populația este mult mai săracă decât în Europa. Chiar dacă creditarea ca raport în PIB este mai mică ca în Europa, creditarea ca raport în avuția populației este similară în România cu cea din Europa, datorită sărăciei populației. Aici soluțiile sunt creșterea veniturilor pe baza productivității muncii și așa mai departe”, a spus Lazea.

Sursa: Agerpres

LA O DOBANDA IN SCADERE LA 0,80% – Ministerul Finantelor a luat cu imprumut 1 miliard de lei pe un an

logo-bursa

Ministerul Finantelor a luat joi cu imprumut 1 miliard lei (218,8 milioane euro) prin vanzarea de certificate de trezorerie scadente la 11 iunie 2018, in linie cu nivelul programat, pentru care a acceptat sa ofere bancilor un randament mediu de 0,80%, in scadere fata de licitatia precedenta, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Cele opt banci participante la licitatie au oferit 2,05 miliarde lei, de peste doua ori mai mult fata de valoa¬rea anuntata, conform News.ro. Certificatele de trezorerie nu au dobanda, randamentul fiind calculat ca diferenta intre pretul de vanzare, mai mic decat valoarea nominala, si valoarea pe care statul o va plati la scadenta, care este chiar valoarea nominala. La licitatia de joi, randamentul mediu ponderat a fost de 0,80%, iar cel maxim de 0,82%. In 11 mai, la ultima licitatie pentru aceeasi scadenta, Ministerul Finantelor a plasat certificate de trezorerie pe un an de 1 miliard de lei, la un randament mediu de 0,87%.

Sursa: Bursa.ro

INS: Investițiile nete realizate în economia națională, în scădere cu 3,1% în primul trimestru, la 12,8 miliarde lei

logo adevarul

Investițiile nete realizate în economia națională au scăzut cu 3,1% în primul trimestru din acest an față de perioada similară din 2016, la 12,83 miliarde de lei, potrivit datelor anunțate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Declinul investițiilor în primul trimestru a fost cauzat de scăderea înregistrată la alte cheltuieli cu 17,9%, până la 1,15 miliarde de lei, și utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,5%, la 6,16 miliarde de lei. Pe de altă parte, lucrările de construcții noi au crescut cu 5% în primul trimestru, la o valoare în prețuri curente de 5,51 miliarde de lei.

Sursa: Adevarul

CONFIRMARE: Suprataxarea producatorilor romani de gaze ajunge si la 80%, impozitul pe liberalizare devine permanent

logo-profit

Cota de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare obtinute de producatorii interni de gaze naturale ca urmare a dereglementarii preturilor de vanzare va fi majorata de la 60% la 80% in situatia in care pretul de vanzare depaseste 85 lei/MWh, cota de 80% urmand sa fie aplicata la veniturile suplimentare obtinute din diferenta dintre pretul practicat si pragul de 85 lei/MWh. In plus, acest impozit, introdus initial in 2013 pe o perioada de un an, care a fost prelungita de atunci in fiecare an cu cate inca 12 luni, va deveni o taxa permanenta, fara limita de aplicare in timp, potrivit amendamentelor aprobat recent de catre Comisia de Industrii a Camerei Deputatilor la OG nr. 7/2013 prin care Guvernul Ponta a introdus impozitul.

Sursa: Profit.ro

INS confirma ca economia a crescut cu 5,7% in primul trimestru. Seful INS: Daca am umfla cifrele, am fi considerati distrugatorii unei tari

logo adevarul

Institutul National de Statistica (INS) confirma cresterea economica de 5,7% a Romaniei in primul trimestru al acestui an. Directorul general al institutiei, Tudorel Andrei, spune ca INS ar putea fi considerata o institutie care submineaza economia Romaniei daca ar da cifre false legate de cresterea Produsului Intern Brut (PIB). INS are obligatia de a da date corecte pentru ca acestea sunt folosite in luarea unor decizii foarte importante pentru economia Romaniei, a subliniat Andrei, in cadrul unei conferinte de presa despre evolutia PIB. „Daca am da rate de crestere eronate, daca am umfla cifrele, am fi considerati distrugatorii unei tari. (…) Pe baza lor, se iau decizii importante atat in mediul privat, cat si in cel public”, a afirmat Andrei, potrivit News.ro. Directorul general a subliniat ca, daca s-ar publica date false referitoare la un trimestru, s-ar crea un cerc vicios, pentru ca institutia ar fi obligata sa publice in continuare cifre ”umflate” pentru a sustine datele initiale.

Sursa: Adevarul.ro

INS: Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a crescut cu 6,3%, în primele patru luni

logo-agerpres

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete, a înregistrat o creștere cu 6,3%, în primele patru luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului precedent, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, marți, AGERPRES. Această apreciere a fost generată de avansul comerțului cu amănuntul în sectorul carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,9%), vânzărilor de produse nealimentare (+8,9%) și al vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+1,2%).

Sursa: Agerpres

Numarul de locuinte terminate a scazut cu 13% in primele trei luni, la 10.084

news.ro logo

Numarul de locuinte terminate in Romania a scazut in primul trimestru al acestui an cu 13% fata de primele trei luni ale anului trecut, la 10.084, cele mai mari scaderi fiind inregistrate in regiunile de dezvoltare Nord-Est, ce cuprinde cea mai mare parte a Moldovei istorice, si in Bucuresti-Ilfov, potrivit datelor publicate joi de Institutul National de Statistica (INS). In primul trimestru al anului trecut au fost date in folosinta 11.590 locuinte, in crestere cu 25,5% fata de primul trimestru al anului 2015, scrie News.ro. Din numarul total de locuinte construite in primele trei luni ale acestui an, 5.895 locuinte (58,5%) au fost in orase, iar 4.189 in mediul rural. Cele mai multe locuinte construite in primele trei luni au fost in regiunea Nord-Vest (1.897), urmata de regiunile Nord-Est (1.584), Bucuresti-Ilfov si Centru (cu cate 1.542).

Sursa: News.ro

Tranzacție de 40-51 mil. euro. Grupul olandez Affidea a ajuns la 40 de clinici în România după preluarea Hiperdia

logo-zf

Affidea, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de imagistică me­di­cală şi tratament al cancerului din Eu­ropa, a finalizat preluarea clinicilor Hi­per­dia, începută anul trecut, ajun­gând astfel la 40 de clinici la nivel naţional. „Acest pas marchează o nouă etapă extrem de importantă în dezvoltarea noastră, care ne va ajuta să atingem obiectivul de extindere a serviciilor noastre în diagnostic atât pe plan local, cât şi la nivel european“, a spus Dimitris Moulavasilis, CEO al Grupului Affidea. Affidea s-a angajat că va cesiona patru clinici Hiperdia din Arad, Cluj-Napoca şi Orăştie (judeţul Hu­nedoara) după ce Consiliul Concu­ren­ţei a realizat o analiză care a arătat că în aceste zone există risc de concentrare economică.

Sursa: Ziarul Financiar

Piața de publicitate online din România a crescut cu 22% anul trecut, la 41 milioane euro (studiu)

logo-agerpres

Valoarea totală a pieței de publicitate online din România a crescut cu 22% anul trecut, la aproximativ 41 milioane de euro (190,54 milioane de lei), potrivit studiului ROADS, derulat de IAB România cu sprijinul PwC România. Semestrul 2 al anului 2016 a înregistrat o valoare raportată de aproximativ 24 de milioane de euro (109,8 milioane de lei), cu 36% mai mult față de semestrul anterior și cu 19% mai mult decât semestrul similar al anului trecut. Primele 5 industrii realizează 45% din totalul investițiilor în publicitatea online. Astfel, liderul incontestabil este, de 7 ani, industria Telecom, cu investiții de 6 milioane de euro, urmată anul acesta de Finanțe (3,5 milioane de euro — în urcare de pe poziția a 4-a în 2015), Cosmetice și produse de toaletă (3,4 milioane de euro — în urcare de pe poziția a 5-a), Băuturi (3 milioane de euro — a scăzut o poziție față de anul trecut) și Online Retail (2,9 milioane euro — care anul trecut ocupa poziția a 2-a).

Sursa: Agerpres.ro

Brasovenii de la Allview tatoneaza pragul de 70 mil. euro

logo-zf

Compania Visual Fan din Brasov, care vinde smartphone-uri si alte gadgeturi sub brandul Allview, s-a apropiat anul trecut de o cifra de afaceri de 70 de milioane de euro dupa ce a inregistrat o crestere a businessului de peste 10%, arata datele disponibile la Ministerul Finantelor Publice. Mai exact Allview, care este unul dintre primii trei jucatori de pe piata locala de smartphone-uri, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 306 mil. lei (68,2 mil. euro), in crestere cu 11,7% fata de anul anterior. Profitul net al companiei controlate de antreprenorul Lucian Peticila a crescut cu 108,6% la 34,6 mil. lei (7,7 mil. euro) in timp ce numarul mediu de angajati a scazut cu 45 de persoane, la 110. Datoriile totale ale companiei se ridicau, la finele lunii decembrie 2016, la 103,3 mil. lei (23 mil. euro), in scadere cu 6,5% fata de anul anterior.

Sursa: Ziarul Financiar

Top retaileri autohtoni. Doua retele romanesti au trecut de pragul de 200 de milioane de lei

logo-economia

Anul trecut, inca un retailer autohton a reusit performanta de a trece de pragul de 200 de milioane de lei cifra de afaceri. Lantul Merkur din Harghita si Annabella din Valcea conduc topul celor mai mari comercianti romani. Avand cresteri si de peste 10%, retailerii internationali au profitat anul trecut de contextul economic bun, dar si de relaxarea fiscala. Au lasat insa loc si antreprenorilor romani care au crescut in aceeasi masura, unii dintre ei intrand chiar pe noi piete. Numarul business-urilor romanesti care au depasit pragul de 200 de milioane de lei cifra de afaceri a ajuns de la unul la doua, clubul exclusivist imbogatindu-se cu Annabella, lant de magazine detinut de familia Mutu din Valcea. Potrivit datelor furnizate ECONOMICA.NET de catre termene.ro, Annabella SRL a raportat in 2016 afaceri in valoare de 218,5 milioane de lei, cu 10,8% mai mult decat anul anterior si a ajuns la un profit de 4,2% din cifra de afaceri, adica aproximativ 9,2 milioane de lei.

Sursa: Economica.net

Grupul Otter face primii pasi pe pietele externe cu magazine Tezyo in Cehia si Austria

logo-zf

Grupul Otter Distribution, unul dintre cei mai mari jucatori din retailul local de incaltaminte, care detine in portofoliu branduri precum Otter, Clarks sau Aldo, a deschis primele magazine in afara tarii in Cehia si Austria. „Brandul romanesc Tezyo, aflat in portofoliul grupului Otter Distribution, se extinde international, ajungand in acest moment la 15 magazine dintre care doua pe pietele externe“, spune Mihaela Dumitrescu, director de marketing al grupului Otter. Brandul de magazine multibrand Tezyo a fost lansat local in decembrie 2015, iar apoi a avut loc o expansiune rapida pana la 13 unitati in principalele malluri din tara. Magazinele Tezyo vand articole de incaltaminte si genti ale mai multor branduri cu recunoastere internationala precum Geox, Clarks, Epica, Camper, Otter, Ara, Converse, Ugg sau Nike.

Sursa: Ziarul Financiar

ArcelorMittal Galati ramane pe pierderi pentru al optulea an consecutiv

logo-zf

ArcelorMittal Galati, cel mai mare combinat siderurgic din tara si una dinte mandriile erei industriale comuniste, a finalizat anul trecut cu o cifra de afaceri de circa 3,5 miliarde de lei (786 mil. euro), in scadere cu aproape 8% si cu pierderi de 271 milioane de lei (60 mil. euro), mai mici cu doar 9% fata de anul anterior, arata datele facute publice la Ministerul de Finante. Astfel, combinatul, liderul industriei siderurgice locale si unul dintre cei mai mari exportatori din economie, a bifat al optulea an de pierderi. In perioada 2009-2016 compania a adunat pierderi de 4,4 miliarde de lei (circa un miliard de euro), potrivit calculelor ZF. Combinatul nu a mai obtinut un rezultat pozitiv din 2008, cand finalizase cu un profit de 604 mil. lei. Reprezentantii ArcelorMittal Galati nu au comentat rezultatele financiare de anul trecut. In continuare, combinatul opereaza cu un singur furnal, Furnalul 5, nivelul productiei fiind de 2 milioane de tone de otel anul trecut, similar cu cel din ultimii ani. Inainte de privatizarea din 2001, combinatul producea 5 milioane de tone de otel. Rezultatele combinatului din Galati sunt relevante pentru starea generala a industriei romanesti, sector in care jucatorii care inca mai activeaza se zbat sa supravietuiasca.

Sursa: Ziarul Financiar

RCS&RDS, patru ani consecutivi pe pierdere

logo adevarul

In ciuda eforturilor mai mult sau mai putin legale depuse de companie in vederea redresarii financiare, care au dus inclusiv la punerea sub acuzare a lui Ioan Bendei, RCS&RDS a inregistrat pierderi de ordinul zecilor de milioane de lei in ultimii patru ani, pierderi care au crescut de la 13,8 milioane lei in 2013, la peste 59 milioane lei in 2016. Potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, anul trecut compania a inregistrat o pierdere de 59,3 milioane lei, la o cifra de afaceri de 3,3 miliarde lei. Cu peste 11.000 de angajati, RCS&RDS a avut in 2016 datorii totale de peste 5 miliarde lei. In anul precedent insa, 2015, pierderea companiei a fost de aproape 3 ori mai mica, de 23 milioane de lei, iar cifra de afaceri a fost de 2,7 miliarde lei. Si datoriile totale au fost mai mici, de 4,4 miliarde lei. In 2014 insa, pierderea a fost uriasa, cea mai mare din ultimii patru ani, situandu-se la nivelul a 71 milioane lei. Cifra de afaceri a fost mai mica, de 2,3 miliarde lei, datoriile totale fiind de 4,3 miliarde lei.

Sursa: Adevarul

Liderul pietei de farmacii din Cehia si Slovacia a preluat Farmaciile Arta de la antreprenori romani

logo-zf

Fondul ceh de investitii Penta Investment, prin intermediul grupului farma Dr. Max, a preluat lantul de 31 de farmacii deschise sub brandul Farmaciile Arta, precum si o companie de distributie de medicamente, potrivit surselor ZF. Vanzatorul in aceasta tranzactie evaluata la 5-10 mil. euro este familia de antreprenori locali Becheanu, conform datelor ZF. Compania Dr. Max, care are deja operatiuni in Cehia, Slovacia si Polonia, si-a facut astfel intrarea pe piata locala prin aceasta achizitie care a presupus 100% din actiunile a patru companii, respectiv Fastpharm SRL, Iezer Farm SRL, Panpharma Med SRL si York Farm SRL. Aceasta din urma este cea care are opereaza distribuitorul de medicamente, conform datelor ZF, si este totodata cea mai mare ca business, cu o cifra de afaceri de aproape 107 mil. lei anul trecut, cu 12,6% peste 2015.

Sursa: Ziarul Financiar

Francezii de la Lactalis au pus mana pe o mina de aur: Businessul Albalact continua galopul si trece de pragul de 500 mil. lei

logo-zf

Albalact, liderul pietei lactatelor si cel mai mare business detinut pe plan local de catre grupul francez Lactalis, a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 527,9 milioane de lei (117 mil. euro), in crestere cu 17% fata de anul precedent, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante. Raportarea este facuta dupa standardele internationale. Pe de alta parte, Danone Romania, liderul segmentului de iaurturi, a raportat rezultatele in functie de reglementarile contabile romanesti. Astfel, businessul Albalact a trecut pentru prima data pragul de 500 de milioane de lei, rezultat cu care si-a mentinut pozitia de lider pe piata lactatelor. Anul trecut, Albalact a trecut prin cea mai mare schimbare din actionariat din ultimele doua decenii, fiind preluat de grupul francez Lactalis. Si profitul net al companiei a crescut anul trecut, ajungand la 16,9 milioane de lei.

Sursa: Ziarul Financiar

















RELATED ARTICLES