Când vine gerul, România intră în modul de supraviețuire. Nu în modul de eficiență, nu în modul de strategie, nu în modul de stat funcțional. Modul „Doamne-ajută și să nu se strice nimic”. Între 14 și 18 ianuarie 2026, frigul a apăsat pe două pedale simultan: gazele și electricitatea. Și, ca de obicei, țara a simțit instantaneu efectul. Consumul zilnic de gaze a crescut în această perioadă cu 5% – pentru încălzirea populației, pentru CET-uri, pentru industrie, iar tranzitul de gaze către R Moldova cu 15%. Consumul orar la vârf de electricitate a sărit cu 7%, mai ales în zonele unde oamenii bagă în priză orice le ține casa caldă, fie că e soluție de avarie sau de disperare.
În mod normal, acest ”cocktail” înseamnă o singură concluzie: scumpiri. Pentru că, în România, energie nu e ieftină când e nevoie de ea.
Și atunci, pe fondul gerului, prețul gazului a început să urce. PZU gaze a crescut cu 13% din 14 ianuarie. Asta nu e „o fluctuație”. E un semnal clar de alarmă: cererea a crescut brusc, presiunea pe aprovizionare sa intensificat, iar capacitățile de import și tranzit au devenit puncte nevralgice. Cu alte cuvinte, România a intrat în zona în care gazul devine resursă sub presiune, iar fiecare metru cub economisit începe să conteze financiar și operațional.
Această situație a declanșa automat un reflex, păstrarea gazului pentru consumatorii prioritari, fără a fi ars în centrale termoelectrice. Dacă ai alternative, când gazul e scump, nu îl transformi în electricitate, deoarec asta înseamnă facturi mai mari, importuri mai mari, dependență mai mare și, în final, vulnerabilitate.
Și totuși, în ianuarie 2026 apare fenomenul aparent „paradoxal”. În același interval în care gazul sa scumpit, PZU la electricitate a scăzut cu 35%. Asta ar trebui să ridice sprâncenele oricui a trăit ultimii ani în Europa, unde regula a fost simplă și brutală: gaz scump = curent scump. Și nu doar scump, ci dureros de scump, cu economie lovită, industrie sufocată și populație pusă să aleagă între căldură și mâncare.
Dar România, pe 18 2026, a avut o fereastră rară de protecție. Nu pentru că guvernul a fost genial. Nu pentru că autoritățile au planificat magistral. Ci pentru că a bătut vântul și oferta ieftină a crescut masiv. Importurile au scăzut raportat la consum. Cărbunele a scăzut. Eolianul a crescut. Iar efectul esențial este unul pe care propaganda anti-eoliană îl ignoră intenționat: prețul electricității a coborât cererea a scăzut, oferta alternativă a fost suficient de mare ca să înlocuiască producția scumpă.
Pe 18 ianuarie 2026 sa produs ceea ce în termeni economici se numește „decuplare” între gaz și electricitate. Gazul sa scumpit, curentul sa ieftinit. Cererea a crescut la ambele forme de energii, dar piața de electricitate a primit o gură de vânt.
Și aici vine partea pe care nimeni nu ar trebui să o ignore: hidrocarburile folosite pentru producerea de energie electrică au scăzut la jumătate în noaptea 17-18 ianuarie și cu 25% în prima parte a zilei de 18 ianuarie. Nu vorbim de ajustări mici. Vorbim de schimbare de mix cu impact masiv: costuri de producție mai mici, presiune redusă pe piața gazelor, importuri mai mici, emisii mai mici și un sistem care respiră în loc să gâfâie.
Mai mult, s-au economisit cca 2,8 milioane m³ de gaze într-o zi – 18.01.2026 – cu consumuri ridicate de gaze în România și cantități importante de gaze tranzitate către R Moldova. Asta înseamnă management de securitate energetică. Nu prin broșuri, nu în discursuri, ci în realitate, în zilele grele, când gerul apasă și piața se încordează, gazul devine aur. Nu doar ca volum, ci ca valoare. Când PZU gaze crește, fiecare metru cub ”care poate să nu se consume” este important.
Fără această „plasă” oferită de producția eoliană, România ar fi nevoie de până la 2,8 milioane m³/zi suplimentar, ceea ce ar fi putut împinge importurile + tranzitul de gaze până la limite problematic de atins. Gazul neconsumat în România înseamnă mai multă stabilitate și predictibilitate și peste Prut. Asta e solidaritate energetică reală, nu postări pe rețele sociale.
Concluzia este că România a câștigat pe două fronturi în același timp. A protejat consumatorii de electricitate de scumpire, a economisit o cantitate de gaz exact când gazul era scump și a redus dependența de importuri într-un moment critic. Iar asta sa întamplat pentru că, în această zi, sistemul energetic a avut alternative.
Așa că întrebarea corectă nu este dacă energia eoliană „ne ajută”. 18 ianuarie 2026 nu a fost doar o zi cu vânt. A fost o zi în care România a văzut, negru pe alb, cum arată un episod de securitatea energetică, nu improvizație, nu „merge și-așa”, ci alternativă reală, ieftină și disponibilă.
Sigur, exista și posibilitatea să avem temperaturi și mai coborâte, dar fără vânt, ceea ce poate reduce semnificativ producția de energie electrică exact cînd consumul poate să crecă. De aceea, fără a nega rolul actual al energiei eoliene, acest scenariu trebuie tratat ca o temă strategică pentru viitor. Un astfel de context cere pregătirea unor măsuri de siguranță: diversificarea surselor, rezerve de capacitate flexibilă, stocare de energie și management inteligent al cererii, concomitent cu dezvoltarea ”autonomiei energetice”. Planificarea anticipată reduce riscul de dezechilibre în sistem și limitează costurile economice și sociale în perioade critice.
În acest context, în care se dovedește importanța unei dispecerizări naționale unitare, AEI a propus încă din anul 2016, înființarea Dispeceratului Național de Securitate Energetică. Acesta ar avea rolul de a asigura securitatea energetică și economică a României, nu doar dispecerizarea operațională a câte unei forme de energie, cum se întâmplă în prezent. O astfel de structură ar permite coordonarea integrată a producției, transportului, stocării și consumului tuturor formelor de energie și optimizarea costurilor, mai ales în situații critice, precum perioadele cu temperaturi foarte scăzute și lipsă de vânt. Printr-o decizie unică, rapidă și bazată pe date, se pot evita dezechilibrele din sistem și se pot reduce costurile și implicit prețurile pentru economie și populație.
