Cea mai cruntă predicție din piața mondială a țițeiului nu a întârziat să apară: Federal Reserve (Banca Centrală a SUA) [1] anunță că prețul la petrol se va prăbuși până la 0 (ZERO) dolari pe baril în 2019! Producătorii de petrol din America sau de oriunde în lume vor fi astfel forțați să-și verse producția pe gratis în doar 3 ani, potrivit sucursalei Fed din St. Louis. Bine, asta nu înseamnă că țițeiul chiar se va da la liber pe piață, ci asta arată că, potrivit modelului de analiză utilizat de Fed și care ia în considerare prețurile la commodities (bunuri, mărfuri) și așteptările inflaționiste, prețul țițeiului poate deveni extrem de mic în comparație cu rolul pe care petrolul îl joacă în aproape orice activitate economică. Potrivit revistei Fortune, „ori piața subestimează riscul de inflație, or supraestimează prețul viitor al țițeiului”. Să ne reamintim că, recent, Goldman Sachs a prezis un preț al țițeiului de circa 20$/baril, iar ministrul saudit al petrolului a reacționat prompt: „putem supraviețui cu 20!”.
Ne apropiem de sfârșitul primului trimestru al anului și devine din ce în ce mai clar că ne aflăm la punctul de plecare al unei transformări pe termen lung a pieței energiei. Privind retrospectiv, 2015 era considerat de analiștii de la The Economist drept un an al „energiei ieftine și verzi”, caracterizat de prețuri reduse la combustibilii fosili și de o creștere accentuată în utilizarea energiei regenerabile. Predicția inițială s-a dovedit corectă, iar analiștii EIU consideră că tendința se va păstra și anul acesta. La mai mult de un an de când prețurile la țiței au început să se prăbușească, deși cererea globală este în ușoară revenire, oferta rămâne la cote ridicate iar rezervoarele de țiței sunt arhipline. Tancurile petroliere încărcate la maximum se plimbă năuce pe rute oceanice cât mai întortocheate, pentru că prețul de transport este mai suportabil decât pierderea suferită prin descărcarea petrolului la prețuri mici.
Iar prețurile la petrol nu vor reveni prea curând la nivelul vârfurilor recente. Piața rămâne supra-alimentată cu o producție record a OPEC și cu producție în continuare mare a independenților nord-americani. Cererea ar putea să scadă anul acesta odată cu diminuarea consumului din Statele Unite și cu încetinirea ritmului de creștere din China. Dar analiștii consideră că nicio schimbare majoră nu se va produce anul acesta în piața globală de petrol, în timp ce impactul masiv al reducerii investițiilor de către producătorii majori de țiței ca răspuns la căderea prețurilor se va face simțit cel mai devreme în 2017.
Ce au de gând producătorii din cartel? Saudiții cer americanilor să-și reducă la rândul lor prețul la țiței sau să dispară de pe piață. Într-o recentă conferință din Houston (Texax, SUA), Ali Bin Ibrahim al-Naimi – ministrul saudit al petrolului – a spus că, deși sună dur, realitatea este că producătorii de țiței la cost ridicat fie vor putea să reducă costul de producție, fie vor „lichida” afacerea, aceasta fiind „cea mai eficientă metodă de a reechilibra piețele”. Potrivit firmei de rating Moody”s, circa 80 de producători nord-americani (țiței de șist) întâmpină mari dificultăți de a–și susține împrumuturile la bănci. Producătorii de șist din Texas până în Dakota de Nord vor fi „decimați” în lunile următoare în cursul unor restructurări și falimente, iar supraviețuitorii se vor dovedi mult mai conservatori, se arată într-un raport citat de Bloomberg. Iar indexul S&P500 Oil&Gas a căzut cu circa 60% față de jumătatea anului 2014, la minimul istoric din 2009 încoace. Al-Naimi a încercat să explice petroliștilor reuniți la Houston că înghețarea producției de petrol – agreată cumva cu Rusia – ar putea fi de ajuns să re-echilibreze piața globală. Cu timpul, producătorii la cost ridicat ar dispărea, iar creșterea cererii ar înghiți încetul-cu-încetul supra-producția. Iar Agenția Internațională pentru Energie consideră că aceasta ar însemna de fapt încă doi ani de petrol ieftin pe piață. Dar „acordul de înghețare nu va reduce producția, asta nu se va întâmpla”, a subliniat Al-Naimi.
Venezuela, Arabia Saudită, Rusia și Qatar doresc o reuniune în luna martie pentru producătorii OPEC și non-OPEC, în care să se decidă înghețarea producției. Miniștrii petrolului din aceste țări au anunțat recent că au căzut de acord să înghețe cotele de producție dând astfel un exemplu și altor mari producători de țiței să le urmeze exemplul. Acordul ar bloca producția saudită și cea rusească la ratele record din ianuarie, dar este foarte probabil că Iranul nu va accepta această versiune din moment ce a scăpa de sancțiunile internaționale abia de câteva săptămâni și dorește să recupereze. Înțelegerea este provizorie, depinde de aderarea și altor producători de țiței și este neambițioasă (înghețarea mai curând decât tăierea producției), ceea ce a făcut ca mulți comentatori să nu o considere foarte importantă. Dar experiența arată că înțelegerile pe producție se ating în mod normal în etape, adesea după ce câteva încercări repetate se dovedesc fie eșecuri fie parțial fructuoase. Înțelegerile care ajung la succes adesea exploatează slăbiciunile temporare ale unor anume state producătoare și de aceea cel puțin câțiva participanți în acorduri anterioare și-au rezervat dreptul de a spori producția dincolo de cotele acceptate. Totodată, aceste înțelegeri sunt de obicei de durată limitată, creând pe viitor și mai multe și mai complicate probleme. De aceea, înghețarea producției anunțată la Doha poate fi intrepretată mai curând ca un prim pas către un acord mai ambițios și mai comprehensiv ce ar urma în câteva luni de aici încolo.
Amploarea și rapiditatea crizei țițeiului i-au luat prin surprindere pe toți producătorii și au afectat toate țările exportatoare și toate companiile de petrol. Strategia inițială a OPEC de a păstra producția la cote ridicate a vizat o modestă și de scurtă durata cădere a prețurilor ce ar fi trebuit să lovească rapid în producția americană de șist, în alți producători cu costuri ridicate, precum și în rivalii tradiționali (Iranul), eliminându-i de pe piață. Astfel se viza restabilirea cotei de piață a organizației. Strategia s-ar putea ca abia acum să dea rezultate, unele rapoarte arătând o scădere a producției americane de șist și o cădere ascuțită a cheltuielilor de explorare și producție în statele NON-membre. Dar strategia s-a dovedit de departe prea înceată și prea costisitoare față decât au crezut membrii OPEC când prețurile au început să se subțieze în 2014. Există încă îndoieli cu privire la cât de rapid se va reechilibra piața și dacă prețurile vor reveni unde au fost, majoritatea observatorilor prezicând nicio reechilibrare până în 2017 sau chiar 2018. În schimb, strategia OPEC a făcut ca majoritatea statelor producătoare de țiței, fie din OPEC sau non-OPEC să devină mai flexibili și mai împăcați cu ideea unui acord de producție. Cel puțin în principiu.
Este o puternică motivație de a susține succesul strategiei curente – apoi să fie în tăcere modificată. Arabia Saudită și aliații săi apropiați din Emiratele Arabe Unite și din Kuwait au subliniat în săptămânile recente că strategia funcționează dar au dat semen de deschidere pentru a reduce producția de țiței în viitor. Rusia a semnalat la rândul ei că ar putea fi pregătită să se alăture unui eventual acord de producție în diverse moduri, nespecificate însă. Venezuela, unul dintre cei mai puternic loviți producători, susține deasemenea înghețarea producției.
Dacă majoritatea țărilor au lansat mesaje fie amestecate fie confuze cu privire la disponibilitatea lor de a ajunge la un acord, asta reflectă de fapt amploarea lucrurilor rămase în dezacord, consideră analiștii. Până acum, nicio țară nu a dorit să fie prima care să opereze o limitare concretă a producției de teama de a nu-și slăbi poziția de negociere. Acordul anunțat recent la Doha este incomplet și se bazează de fapt pe concesii mai curând decât pe angajamente și nu va putea să restricționeze producția suficient de mult încât să restabilească un echilibru pe piață. Dar semnificația acordului de la Doha este că acesta indică cel puțin faptul că o parte din marii producători și exportatori de țiței ar fi gata să încheie un acord. Iranul este cel mai probabil să respingă un astfel de acord ce i-ar limita producția readucând-o la nivelul erei sancțiunilor. Din perspectiva saudită, atracția unui astfel de acord constă în faptul că aruncă o parte din responsabilitatea continuării supra-producției și a prețului prăbușit tocmai pe umărul marelui rival, Iranul. Atenția va fi acum mai mult pe Teheran decât pe Ryad și Moscova, exact ceea ce-și doreau negociatorii saudiți și ruși. Forma în care va respinge Iranul un acord pe producție este ceea ce contează: Iranul ar putea respinge acordul în întregimea sa, și ar putea anunța maximizarea unilaterală a producției proprii de țiței. Sau, Iranul ar putea accepta voluntar o limitare a producției pe termen scurt anunțând totuși intenția de a spori exportul mai târziu. Nimeni și nimic nu poate opri Iranul de a decide o restricționare a exporturilor sale în 2016 sau chiar să le crească până la o limită planificată, rezervându-și dreptul de a crește producția în 2017 și după aceea. Nesiguranța cu privire la cât de mult poate produce Iranul odată eliberat din lanțul sancțiunilor internaționale este motivul pentru care Arabia Saudită și aliații săi au dorit să amâne orice discuție pe reducerea producției până la mijlocul anului curent.
Cu toate acestea, există o mulțime de posibilități la dispoziția unei diplomații șirete, sau, dacă vreți, abile. Diplomația nu este numai despre a rezolva diferențe ireconciliabile dar este despre a găsi formula care le dă de o parte un timp astfel încât toate părțile implicate să câștige pe moment. În acest caz, întrebarea este dacă OPEC și Rusia ar da deoparte problema mare a cotei de piață pe termen lung în idea că ar asigura o revenire pe termen scurt a prețului la țiței și astfel o majorare a veniturilor proprii din exportul de petrol. Oare un acord asumat acum sau ceva mai târziu anul acesta va putea înlătura surplusul de barili de pe piață? Și chiar cu toate falimentele ce se anunță în lumea producătorilor nord-americani de șist, Statele Unite rămân deopotrivă un producător influent și un consumator major în piața de petrol. Și cu toată împotrivirea saudiților, nu poate fi trecută cu vederea îndârjirea Iranului de a recupera prin exporturi masive. De aceea eu sunt de acord cu ideea că un acord de înghețare temporară a producției de țiței nu va fi decât un prim pas pe un lung drum plin de incertitudini al încercărilor de restabilire a influențelor în piața mondială a petrolului.
[1] www.theweek.co.uk, vizitat la 25 februarie 2016 ora 9:00
