de Radosław Sikorski,
Ministrul Afacerilor Externe și viceprim-ministru al Poloniei
Uneori mi se pune întrebarea ce mă ține treaz noaptea. Răspunsul este relativ simplu.
Este teama că ordinea internațională postbelică, formată de amintirile celui de-al Doilea Război Mondial și trauma Holocaustului și construită pe baza compromisului politic, respectului față de suveranitatea altor state, piețelor libere, libertăților civile și protecției minorităților, ar putea să se prăbușească.
„Niciodată din nou”, promisiunea și ambiția de a nu repeta greșelile care au condus la tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, au modelat decenii întregi instituțiile internaționale și politica de securitate. Însă în prezent, influența de trezire la realitate a acestui motto a slăbit. Puncte fierbinți izbucnesc în întreaga lume, de la amenințarea unei intervenții militare a SUA în Venezuela, războiul civil brutal din Sudan și instabilitatea continuă din Orientul Mijlociu, până la războiul din Ucraina și tensiunile crescânde din Strâmtoarea Taiwan. Toate aceste crize au implicații globale.
În fața acestor multiple situații de urgență, nu este o surpriză că Vestul, în sens larg, se confruntă cu cea mai mare provocare din ultimele decenii. La baza acestei provocări se află un sentiment de epuizare civilizațională, pe care adversarii noștri îl observă, convinși că le-a sosit momentul.
Dar oare chiar a sosit? Au trecut mai mult de 1.350 de zile de când Rusia a lansat „operațiunea militară specială de trei zile”, războiul său ilegal și neprovocat de agresiune împotriva Ucrainei. Cel puțin
1,5 milioane de soldați ucraineni și ruși au fost răniți sau uciși în lupte de atunci, în medie peste o mie pe zi. Regimul președintelui rus Vladimir Putin, și numai acesta, poartă întreaga responsabilitate pentru această pierdere devastatoare.
Din păcate, trebuie să ne așteptăm la mai multe victime și distrugeri. Rusia atacă infrastructura energetică a Ucrainei (atât cu rachete, cât și cu drone) într-un efort de a zdrobi voința țării, scufundând orașele în întuneric de iarnă și frig pătrunzător. În ciuda problemelor economice tot mai grave, Kremlinul crește cheltuielile militare la aproape 40% din bugetul național. Avioanele și dronele sale încalcă spațiul aerian NATO și perturbă funcționarea aeroporturilor nu doar în țări vecine precum Estonia, ci și în Germania, Danemarca și Suedia. Mașinăria sa de război accelerează, iar scopul este clar: să intimideze nu doar ucrainenii, ci și societățile occidentale.
Un astfel de comportament evidențiază trei aspecte esențiale. În primul rând, Putin nu este și nu a fost niciodată interesat de pace. În al doilea rând, fiecare încălcare teritorială, fiecare act de incendiere, fiecare atac cibernetic nu este o eroare, ci face parte dintr-o strategie deliberată de a testa reziliența Europei și a aliaților săi. Și, în al treilea rând, aceste provocări reprezintă un semn nu de putere, ci de slăbiciune în continuă creștere.
În ciuda hotărârii și cruzimii Kremlinului în desfășurarea războiului său, efortul de a subjuga Ucraina s-a soldat cu un eșec catastrofal. Rusia a pierdut sau a afectat grav mai mult de un milion dintre cetățenii săi (aproximativ încă un milion au părăsit țara), a rupt relații comerciale profitabile cu Europa, a determinat două noi țări (Finlanda și Suedia) să adere la NATO, a risipit sute de miliarde de dolari și și-a crescut dependența față de aliații săi autoritari. Fără sprijinul acestora, acest război s-ar fi încheiat de mult timp cu înfrângerea agresorului.
Deși Rusia este slăbită din punct de vedere economic, demografic și politic, ea rămâne o amenințare serioasă, atât pentru Europa, cât și pentru ordinea mondială. Pe fondul rivalității geopolitice dintre Statele Unite și China, Rusia tinde să devină al treilea pilon al unei triade globale, în detrimentul Europei. Provocarea UE constă în a transforma dimensiunea sa economică în leadership și influență globale.
Acest lucru poate fi realizat doar de o Europă unită; una divizată va rămâne paralizată. UE se confruntă, așadar, cu o alegere fundamentală: să devină o comunitate capabilă de acțiune sau să accepte să fie redusă la un teren de joacă al superputerilor, cel puțin în ceea ce privește colectarea datelor și comerțul.
Singura cale spre succes trece printr-o cooperare aprofundată în domeniul securității, migrației, tehnologiei și politicii externe. Astfel putem construi forța necesară pentru a descuraja agresorii, a menține coeziunea socială, a apăra valorile fundamentale ale civilizației noastre și, nu în ultimul rând, pentru a câștiga respectul aliaților noștri, în special al Statelor Unite.
UE și SUA au cea mai benefică relație economică din lume. Împreună, acestea reprezintă aproximativ 44% din PIB-ul global și aproape 30% din comerțul global cu bunuri și servicii. Ambele părți rămân cei mai mari parteneri comerciali și investitori reciproc, cu milioane de locuri de muncă dependente de colaborarea lor. Punerea sub semnul întrebării a acestei relații nu trebuie făcută cu ușurință, deoarece regimurile revizioniste, în special cel de la Moscova, urmăresc atent. Putin monitorizează evoluțiile și ar putea vedea anul 2026 ca pe o oportunitate de a testa hotărârea Occidentului prin intensificarea războiului hibrid, atacurilor cibernetice sau a presiunii energetice.
Alianța occidentală păstrează un potențial și o atractivitate considerabile. Aceasta a susținut timp de decenii prosperitatea globală, stabilitatea democratică și progresul tehnologic. A o lăsa să se destrame nu ar slăbi doar Vestul; ci ar redefini lumea așa cum o cunoaștem. Un Occident divizat deschide drumul către un viitor haotic, în care valorile democratice și drepturile omului cedează în fața forței brutale. Dezbinarea ne va costa foarte scump.
Ordinea noastră globală, bazată pe respectarea dreptului internațional, este cu siguranță imperfectă, la fel ca toate creațiile umane. Însă, în ciuda imperfecțiunilor sale, rămâne cel mai eficient instrument de care dispunem pentru a preveni haosul global. Aceasta trebuie să fie actualizată și amendată continuu, însă prin dezbatere și negociere, nu prin războaie și exterminare.
Ori o apărăm, ori promisiunea solemnă a bunicilor noștri, „Niciodată din nou”, va fi încălcată curând, la doar opt decenii după ce a fost făcută. Această perspectivă ar trebui să ne țină pe toți treji noaptea.
Radosław Sikorski este ministrul Afacerilor Externe și viceprim-ministru al Poloniei.
©Copyright Project Syndicate 2026
