În ultima perioadă, în spațiul public românesc se discută tot mai intens despre „vânzarea companiilor strategice”, iar unele voci invocă naționalizările recente din Europa drept model de urmat. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate – și mai relevante ca niciodată pentru sectorul energetic.
Germania, una dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii, nu și-a naționalizat companiile de energie în mod sistematic. Dimpotrivă, utilizează în mod activ mecanismele pieței de capital pentru eficiență, finanțare și guvernanță corporativă. Participațiile statului german sunt echilibrate: ~31,9% la Deutsche Telekom, ~15% indirect la E.ON, iar giganții precum RWE sunt complet privați. Naționalizarea SEFE (fosta Gazprom Germania) și preluarea temporară a Uniper nu au fost opțiuni economice, ci măsuri de securitate energetică în fața unei crize geopolitice – și, în esență, recunoașterea unei greșeli strategice: aceea de a permite capitalului rusesc să penetreze infrastructura energetică vitală a țării.
România, în schimb, a avut o politică prudentă. Statul român deține:
• 82,49% din Nuclearelectrica,
• 80,06% din Hidroelectrica,
• 70,01% din Romgaz,
• 58,5% din Transgaz.
Toate aceste companii sunt controlate de stat, dar listate parțial la bursă – o formulă echilibrată, compatibilă cu bunele practici europene. Propunerile de vânzare a unor pachete minoritare de 5% nu diminuează controlul statului, ci pot mobiliza capital românesc și internațional pentru investiții esențiale în infrastructura energetică.
Pentru membrii asociațiilor patronale și federative din energie, acest aspect este esențial. Accesul companiilor strategice la piața de capital:
– asigură transparență și disciplină investițională,
– permite dezvoltarea proiectelor de mare anvergură (nuclear, hidro, gaze, hidrogen),
– reduce presiunea pe bugetul de stat,
– și atrage investitori instituționali serioși (fonduri de pensii, bănci, investitori ESG) care pot aduce know-how și exigență de guvernanță.
Totodată, este o șansă pentru industria energetică românească să își definească un profil competitiv în Europa, bazat pe securitate, performanță și deschidere către capitalul de dezvoltare.
România nu are nevoie să aleagă între „privatizare completă” și „naționalizare defensivă”. Soluția este o guvernanță mixtă, cu stat acționar strategic și capital privat partener – un model testat în Norvegia, Austria sau Italia, și perfect compatibil cu interesele României.
Este timpul ca dezbaterea despre companiile de stat să fie purtată cu argumente economice, nu cu emoții politice. Piața de capital nu înseamnă pierderea suveranității, ci instrumentul cel mai eficient prin care România poate deveni un actor puternic și credibil în sectorul energetic european.
